FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum îți dai seama că pisica ta e perversă?

Pisicile sunt extrem de narcisiste.
16.9.15

Milshakes, fotografie de Ben Thomson

Pisica mea Milshakes e iubirea mea obeză, plângăcioasă și care năpârlește. Dar, în ciuda sentimentelor pe care le trezește în mine, abia pot să-i cunosc lumea. Nu sunt altceva decât o halcă de carne care o hrănește. Doar cumva devin cea mai interesantă chestie din lume exact când mă schimb, sunt la duș sau pe WC sau fac sex.

Totuși, nu e interesată de mine. Dacă cineva-și dă pantalonii jos în apropierea apartamentului meu, ea știe imediat. Stă ore întregi holbându-se printr-o gaură din balcon, care dă exact în sufrageria vecinului meu, dar doar când copiii lor ies afară, iar ei își fac de cap pe canapea.

La început nu m-a deranjat; era chiar amuzant. Dar a devenit cumva ciudat să simți ochii ăia galbeni cum se holbează prin întuneric în timpul celor mai vulnerabile momente. Mi-e rușine că am crescut un pervers. Ca să înțeleg arătarea care locuiește cu mine, am vorbit cu Richard Gowan, un veterinar expert în feline, de la the Cat Clinic, ca să vedem de ce e pisica mea așa perversă.

VICE: Mi-e rușine să vorbesc cu tine despre asta.
Richard Gowan: E OK, mi se pun întrebări ciudate despre animale mai tot timpul. Măcar vorbim la telefon și nu față în față.

OK, pisica mea e destul rece de regulă, dar imediat ce mă schimb sau mă spăl, vine cât mai aproape posibil. De ce e așa disperată după nuditate?
Din perspectiva ta, ai impresia că e vorba de nuditate, dar din perspectiva ei e vorba de un ritual pe care îl poate prevedea. Mi-au zis mai mulți clienți despre cum „pisica mă urmărește când mă spăl" sau „mâța mea se holbează când mă cac", iar asta se întâmplă pentru că pisica cunoaște acea rutină. Indiferent dacă e perversă sau nu, e mai mult despre ceea ce știu ele că înseamnă rutina aia.

Asta are sens pentru lucrurile pe care le fac la fel în fiecare zi, lucrurile la care s-a aștepta, dar ce-mi poți spune despre obsesia ei să mă urmărească pe WC? E obsedată și de asta.
Din nou, e vorba de un ritual și o rutină, pentru că ele cunosc camera și știu deja comportamentul. Te duci și te așezi pe toaletă, iar pisica vine după tine. Majoritatea comportamentelor sunt rutine pe care pisicile se pot baza pentru interacțiune pozitivă - antropomorfismul înseamnă că pune preț pe astfel de interacțiuni, iar asta duce la o consolidare a lor. Pare drăguț sau ciudățel, tu răspunzi într-un fel, iar pisica se alege cu un feedback pozitiv pentru o chestie banală.

Când stai pe WC, ele știu că devii un public blocat și cel mai probabil vei fi drăguț cu ele. Dacă te-ai fi dus la toaletă și ai fi stropit pisica cu suc de lămâie sau orice alt stimul deranjant, nu i s-ar mai fi părut distractiv și nu ar mai fi fost interesată să se holbeze la tine când intestinele tale își fac treaba.

Asta are sens, pentru că nu mă pot abține să nu râd de ea pentru felul în care se holbează la mine. Dar ea încearcă să-mi stea în poală și când mă piș.
Ăsta e un obicei ciudat pe care-l are pisica ta. E un soi de fetiș.

De ce mă urmărește când fac sex? Nu fac asta mereu la aceeași oră în fiecare zi și nu o bag în seamă atunci.
Mulți clienți m-au întrebat asta. Dar să punem problema altfel: să spunem că te uiți la televizor, iar pisica ta se gândește, Mă rog, pot să mă așez în poala ta oricând vreau. Trebuie să-ți amintești că pisica ta e narcisistă; totul se reduce la ea. Dar odată ce atenția ta e direcționată spre laptop, lecturarea unei cărți sau vorbitul la telefon, pisica ta va începe să te bage în seamă. Asta pentru că nu mai ești atentă la ea; e cam la fel ca gelozia, dar mai mult dintr-un punct de vedere narcisist.

Deci când sunt cu cineva, știe că nu mă gândesc la ea.
E un punct de interes, iar al tău se mută pe altcineva în afară de ea. Atunci se întâmplă ca pisica să simtă nevoia să stea în poala ta, pentru că crede că a pierdut controlul situației. D-aia o face și când ești pe toaletă.

Dar ce zici de asta: stau într-un apartament din al cărui balcon poți să vezi în unul dintre apartamentele vecine. Vecinii nu știu asta și noi respectăm asta. Dar uneori, pisica o ia razna și vrea să fie lăsată afară, apoi îi deschid ușa de la balcon și se duce țintă la gaură, ca să se holbeze, dar doar când ei fac sex pe canapea.
Pe bune? Poate că chiar e o pisică perversă. Pisicile fac totul pentru propria satisfacție și beneficiu.

Clienții spun uneori că, „Nu-mi dau seama ce spune pisica. Pot să-mi dau seama când îi e foame sau e tristă sau când vrea să se joace." Nu poți, pisica te-a dresat de fapt pentru propria satisfacție. Poate că tu crezi că ei îi place să spioneze vecinii, dar ea știe că, dacă face astea, tu vei fi interesată de ea.

Deci a învățat asta de la mine. Am învățat-o să fie perversă.
I-ai dat măcar contextul. Tu spui că nu ești așa interesată de vecinii tăi când se uită la TV, dar e clar că ești și tu pe balcon când ei fac diverse…

Poate eu sunt ciudata.
S-ar putea și asta.

După tot ce am discutat, din punctul de vedere al unui profesionist în domeniu, crezi că pisica mea e ciudată?
E produsul mediului în care trăiește, deci poate că mediul e ciudat. Pisicile sunt foarte inteligente, așadar primești de la ele exact ce oferi. Poate ai încărcat-o cu energii ciudate.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre chestii perverse:
Whiplr e o aplicație nouă pentru perverși
Un blog de BDSM cu mâncare combină perverșii cu gătitul serios
Iată de ce îți dau oamenii, de fapt, like la postări pe Facebook