Publicitate
18+

De ce bărbaţii români au din ce în ce mai puțini prieteni după 20 de ani

Cumva tipic, majoritatea bărbaților din textul ăsta dau vina pe femei.

de Sonia Bloțiu
20 Ianuarie 2016, 9:48am

Ilustrație de Dan Evans, via Why Millions of Men Lose Friends in Their Twenties

Când te gândeşti la un tip între 20 şi 30 de ani în habitatul lui ideal, ţi-l imaginezi cum stă tolănit într-un scaun, în faţa calculatorului, înconjurat de chestii de ronțăit şi doze goale de beri. Știu, ai să-mi zici că e un clișeu. Așa am crezut și eu.

Până am văzut un studiu realizat de The Movember Foundation în Marea Britanie. Rezultatele îți arată că 12% din bărbaţii trecuţi de 18 ani nu au un prieten apropiat. Adică undeva pe la 2,5 milioane de tipi. Mai bine de un sfert din barbaţi au spus că iau legătura cu colegii cam o dată pe lună şi undeva pe la 9% nici nu mai ţin minte când au avut ultimul contact cu prietenii lor.

Cu toate astea în minte, m-am gândit să întreb câțiva bărbaţi din România, ca să aflu dacă și cum au început să se rupă relaţiile de prietenie.

Petre, 29 de ani

Eu am început să o ard mai singur, ca să zic aşa, când o anumită individă a ajuns să fie parte din viaţa mea. O fostă prietenă, adică. Înainte de ea, aveam o viaţă tipică de burlac în care am făcut cam orice, fără remuşcări şi alte vrăjeli. Eram altfel de om, super prietenos şi nu judecam pe nimeni pentru felul lui de a fi. Pe tipa respectivă o ştiam din liceu şi pe la 17 ani eram, oarecum, cuplaţi. Treaba a început să se împută mai încolo şi treptat, că dacă devenea de căcat din prima, nu ajungeam în situaţia respectivă.

Pe la 20 de ani am început să pierd din prieteni, când domnişoara avea impresia că e dintr-o dată matură şi ar fi cazul să mă maturizez şi eu cu ocazia asta şi să renunţ la ieşiri. Pentru că eram un semi adolescent prost şi îndrăgostit, mi s-a părut normal cum evoluau lucrurile.

Îmi era mai frică de ideea de a nu avea ce fute, decât să-mi pierd prietenii.

Mă rog, dacă aş putea da timpul înapoi şi să am gândirea de acum, domnişoara respectivă primea un şpiţ în cur de mult.

Acum sunt tot singuratic, nu mi-am revenit. Bine, nici atunci nu eram cine ştie ce flăcău turbat, doar că eram mai dispus la compromisuri pentru a avea o relaţie. Acum, mă doare-n cur şi mă ţin de chestii mai puţin oficiale.

Alex, 27 de ani

Pe la 25 de ani am început să rup anumite relaţii de prietenie, pentru că mulţi s-au căsătorit şi nu mai aveam nevoie de prea multă lume în jur. Eu eram şi genul mai petrecăreţ şi nevestele nu-i prea lăsau să umble cu mine. Știi tu, ba că-i stric, ba că-i îmbăt, ba că-i duc la curve etc.

Mă rog, nu-s uşă de biserică. Am şi eu parte din vină. Adică am pierdut şi mulţi prieteni pentru că sunt un pic alcoolist şi tind să fac tâmpenii la beţie. Genul de prostii de care mă mir şi eu uneori.

Evident, în timp m-am debarasat de mulţi prieteni şi din cele mai stupide motive. Gen femei. Sunt păţit, mi-a futut un prieten o fostă gagică, cu altul am făcut şedinţe de consolare după o despărţire urâtă şi apoi mi-a dat cu flit când şi-a revenit.

Cu timpul am devenit şi eu mai pretenţios şi am început să-mi selectez singur prietenii. Nu mai vreau să fiu înconjurat de oameni de la care nu am parte de o conversaţie decentă, de susţinere şi aşa mai departe. Acum îmi beau berea într-un cerc restrâns, unde nu trebuie să mă prefac că sunt altcineva .

Andrei, 25 de ani

Sincer, eu nu am pierdut prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Mai de grabă s-au răcit relaţiile. Cu ăştia din copilărie, de exemplu, chiar dacă ne-am împrăştiat în diferite oraşe cu timpul, încă păstrez legătura. Adică, o dată la două luni tot vorbim. Când apucăm să ne revedem, e ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, singura chestie e că nu ne mai vedem la fel de des.

E normal să se răcească într-o oarecare măsură, pentru că fiecare încearcă să-şi facă un viitor şi apar alte priorităţi. Eu sunt un bun exemplu, pentru că sunt la facultate toată ziua şi când nu îs acolo, sunt la practică. Fac medicina veterinară. Ba intervine un examen, ba trebuie să pregătesc ceva pentru licenţă sau, cel mai sigur, am de turbeculinat nu ştiu câte zeci de vaci.

Îţi dai seama că după o zi în care am făcut te miri ce controale de gestaţie, nu mai am niciun chef de ieşiri şi băute.

Alexandru, 31 de ani

Eu sunt un tip comod. Mereu am avut prieteni care erau la îndemână, ca să zic aşa. Cercurile mele de prieteni se schimbau în funcţie de şcoală, liceu, facultate şi aşa mai departe. Nu era vorba că-i plăceam mai mult pe unii sau pe alţii, pur şi simplu îmi era mai uşor să o ard cu anumiţi oameni. Dacă aveam o prietenă, mă limitam la respectivii din anturaj. La fel, petreceam mult timp cu colegii de serviciu, că oricum eram deja bot în bot cu ei.

Pe lângă asta, mulţi de căsătoresc, mai trag câte un plod şi nu mai gustă aceleaşi distracţii ca altădată, la fel cum nici eu nu am chef de discuţii despre scutece şi soluţii de curăţat parchetul.

Am devenit şi mai leneş cu vârsta. În loc să ies cu o gaşcă de oameni, prefer să sta acasă sau să merg la cineva acasă. E mai comod şi nu-mi mai surâde ideea de a petrece nopţile în oraş. Plus că mă enervează ideea asta de a ieşi din casă seara, la ora nouă sau mai târziu, ca să stau într-o crâşmă aglomerată. Suntem adulţi, putem bea bere şi la amiază, ce căcat? Să nu mai zic că ai două seri pe săptămână de ieşit, pentru că job, şi de multe ori nu ai chef să le petreci pe ambele în oraş.

Cristian, 22 de ani

La mine e simplu, m-am mutat din oraş pentru facultate şi am început să-mi pierd interesul. În liceu aveam o gaşcă mare şi ieşeam aproape zilnic cu aceiaşi oameni. Îmi plăcea, eram mereu ocupat şi nu aveam niciun fel de grijă. Părinţii mei nu erau prea încântaţi de stilul meu de viaţă, dar m-au lăsat în pace. Ziceau că-mi schimb mentalitatea după ce intru la facultate.

Şi cam aşa a fost. M-am mutat şi m-am trezit la realitate. Examene, treburi prin casă, facturi, mâncare, ştii tu. La început nu eram conştient de ce mă aştepta şi îmi făceam planuri să vin acasă în fiecare weekend ca să mă văd cu gaşca. Nu s-a întâmplat nici măcar o dată. Toţi s-au cărat pe unde au apucat şi s-au lovit de aceleaşi probleme ca şi mine.

Acum, nu neaparat că aş fi super singuratic, dar m-am cam obişnuit cu ideea că vremurile respective s-au cam dus. De ieşit ies, dar nu ca înainte. O dată – de două ori pe săptămână, cu ceva colegi de facultate, pe care nu-i consider chiar prieteni. Și cam asta e.

E amuzant când mai vorbesc ocazional cu ceva prieten din fosta gaşcă şi ne minţim unul pe altul: „Bă, tre' să ne vedem la o bere neaparat!". Şi aşa rămâne.

Cred că ştim amândoi că prea curând nu ne mai nimerim şi, la un moment dat, n-o să ne mai vorbim deloc.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre bărbatul român:
Fotografii cu apartamentele burlacilor români
One-night standerii români se tem de relații, dar fac mai mult sex decât tine într-o viață
Cinci motive pentru care e oribil să fii bărbat