tehnologie

Am vorbit cu omul care a văzut cum a murit industria calculatoarelor din România

Primele computere românești făceau 50 de operații pe secundă.
02 Februarie 2016, 8:06am
Vasile Baltac în două ipostaze: în prim-plan e în biroul companiei lui din București, în fundal e el, în tinerețe, la primul calculator din România. Fotografie de Răzvan Băltărețu

În septembrie 2015 scriam despre internetul românesc într-o scurtă istorie a lui. Atunci am descoperit prima dată numele Vasile Baltac și până la finalul anului am zis că trebuie să-i iau un interviu. O vreme a fost ocupat el, altă vreme am fost eu. Până la urmă, ne-am găsit și am aflat direct de la sursă cum a fost cu marea industrie a computerelor românești.

Să nu mă înțelegi greșit, nu zic eu că e mare, zic alții. „În anii '80, calculatoarele românești erau importate în China. Trei decenii mai târziu, companiile din industria locală de IT au ajuns dependente de tehnologia chinezilor. Ce s-a pierdut pe drum?", se întreba un jurnalist în noiembrie 2015 într-un articol despre ce a fost odată Felix (marca de calculatoare românești).

Ei bine, puțini sunt oamenii care-ți chiar pot explica ce s-a pierdut pe drum. Vasile Baltac este unul dintre ei. „Se zice că trebuie să ai norocul să te naști la momentul potrivit și la locul potrivit. Eu am avut norocul acesta, că am trăit toată istoria calculatoarelor de la începutul lor în România până acum", mi-a spus Baltac. Era student când a început fabricarea primului calculator, e fondator de companie și autor de carte în vremea în care vorbim de conectarea frigiderului la internet.

Citește și Ce probleme aveau bunicii tăi când erau tineri în anii '50

În caz că te întrebi ce s-a ales de primul calculator, acestuia i-a mers chiar bine. A fost reactivat săptămâna aceasta, astfel că e un moment numai bun să afli cum a fost creat, de ce americanii nu voiau să avem acces la așa ceva, dar și cât de darnici au fost francezii cu noi.

Atunci când România a început să își construiască primele calculatoare, trei centre conduceau noua industrie: București, Timișoara și Cluj. În ordinea asta au fost dotate cu computere, iar Vasile Baltac a lucrat în Timișoara la modelul MECIPT-1. Numele ăsta, aparent imposibil, venea de la Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara.

VICE: Cum a ajuns România producător și exportator de calculatoare?
Vasile Baltac: Industria aceasta în România are de-a face cu Franța. Statele din blocul comunist nu aveau voie să își construiască propriile calculatoare. Schimbarea a venit de la Charles de Gaulle, care pe vremea aceea era contra NATO. Îl deranja poziția acestei alianțe și a mers până într-acolo încât a ieșit din structurile militare. SUA i-au aplicat același embargou care funcționa și în cazul țărilor socialiste. Pe De Gaulle l-a afectat treaba asta, deoarece voia să cumpere un supercalculator, pentru un institut de cercetare. Cel mai mare pe vremea aia era CDC 6600, făcut de Control Data Corporation. Așa a pornit în Franța „Planul Calcule": au fost create fabrici de circuite integrate, de circuite imprimate, de calculatoare. Ca să aibă de la ce să pornească, au cumpărat o licență de la o firmă americană și au făcut calculatorul Iris 50.

România când a intrat în scenă?
Când de Gaulle a venit în vizită aici. Ceaușescu i-ar fi spus că vrea să facă calculatoare, dar nu poate cumpăra. Atunci, într-un citat care nu cred că a rămas consemnat undeva, președintele Franței ar fi spus: „Dați-le românilor totul". A fost o decizie politică care a condus la crearea unei industrii. Fabricile au fost construite pe platforma Pipera. S-a căutat un loc potrivit, iar acolo rămăsese un teren viran, după Al Doilea Război Mondial.

Citește și Calculatoarele vechi sunt cele mai mișto

Atât de ușor a fost? Pare simplu. Sigur, lucrurile nu sunt atât de simple precum le prezint eu acum. La vârsta la care se făceau primele calculatoare, eu eram student. Sunt născut în 1940, iar în 1960 se construia MECIPT-1 la Timișoara. Un inginer m-a invitat să lucrez la acesta, știa că sunt bun la matematică. Pe vremea aia, un calculator funcționa cu tuburi. Erau două mii de tuburi, zeci de mii de rezistențe și condensatoare, totul pentru 50 de operații pe secundă. Dura fantastic de mult, dar era o noutate. De exemplu, barajul de la Vidraru a fost proiectat pe acest calculator în vreo șase luni. Ca să îți dai seama ce a însemnat ultima jumătate de secol, am pornit de la tub și am ajuns la tranzistor.

Dacă un iPhone ar fi făcut cu tuburi, ar trebui un volum cât patru Empire State Building ca să-l încapă. Asta e evoluția în 50 de ani.

Vasile Baltac (așezat), într-o poză realizată la Timișoara cu calculatorul MECIPT-1.

În afară de Barajul Vidraru ce s-a mai proiectat folosind calculatorul?
Reproiectarea cupolei de la Romexpo. Cea veche căzuse din cauza zăpezii, în 1961. A nins mult, s-a topit, a înghețat, iar structura n-a rezistat. Din fericire, n-a murit nimeni. Atunci s-a descoperit că proiectantul inspirase construcția după un model similar de la Brno și n-a ținut cont că diametrul e mai mare. La refacere și-au dat seama că n-au timp să facă clasic, așa că au venit la MECIPT. Toată luna iulie din 1963 am stat de dimineața până seara pentru a face calculele astea.

Totuși, de ce voia Ceaușescu computere românești?
Membrii guvernului i-au băgat în cap lui Ceaușescu că prin calculatoare poate moderniza România. Ceea ce nu era fals. Totuși, de la cele realizate în laborator, până la cele industriale era o distanță mare. Primele erau făcute individual, manual, iar în România nici nu exista tehnologie de circuit imprimat pentru cele de producție. S-a hotărât, totuși, să se facă această industrie. Atunci s-au trimis delegații în lumea întreagă, în Anglia, Franța, Italia.

Dumneavoastră ați făcut parte din vreuna din delegațiilea astea?
Eu am ajuns în Anglia, în 1965, când am fost selectat pentru o bursă. Tot așa am învățat engleza, că știam doar rusă. Toată documentația tehnică era în rusă, deoarece rușii furau tot, dar și traduceau tot. Așa primeam ultimele noutăți în limba rusă și, vrând-nevrând, învățai rusă.

Deci, ca român, erai practic izolat, cel puțin tehnic.
Da, mai ales că, adu-ți aminte, România era un stat comunist și parte din Tratatul de la Varșovia. De aceea era sub un embargou neoficial. Toată lumea știa de el și funcționa foarte bine, dar oficial nu se spunea nimic despre asta. Ce presupunea embargoul? Marile puteri analizau dacă astfel de tehnologie transferată aici nu întărește capacitatea militară. Cu alte cuvinte, companiile din America ofereau calculatoare, dar nu și tehnologie pentru fabricare. Voiau să nu piardă controlul.

Și totuși, România a început să producă singură. Întrebarea e ce, mai exact?
Am pornit de la calculatorul Iris 50, care la noi s-a numit Felix C-256. Numele a venit de la provincia Dacia Felix, iar „Dacia" era deja folosit pe automobile. Numărul venea de la capacitatea de memorie: 256 KB. Am dezvoltat apoi Felix C-32, un calculator mai mic. A urmat C-512 și tot așa. Dar începuse era mini-calculatoarelor, prin anii '70. Acestea erau mai mici, dar tot puternice. Erau cât un dulap, nu cât un șifonier. Pentru noi începuse adevărata Epocă de Aur.

Care este povestea mini-calculatorului „Independent"? A fost primul fabricat 100% în România, nu?
Da, și aici numele are o poveste. În 1977 a fost centenarul independenței în România. Probabil că dacă i-am fi spus „Independența" era și mai și. Oricum, și așa l-am auzit la un moment dat pe un ministru rus cum spunea: „Ai dracu', și la calculatoare vor să fie independenți!". A fost un deschizător de drumuri. După acest proiect au apărut micro-calculatoarele. Erau aproape de PC-urile din anii '90-2000: slabe ca performanțe, dar măcar le puteai pune pe birou.

Așa arăta strămoșul computerului modern, aici în varianta americană, din 1949, fotografie via Wikimedia Commons

Cât se implica Ceaușescu în cercetarea și proiectarea de calculatoare?
Am început să avem probleme odată cu calculatorul personal. Ceaușescu s-a implicat în prima perioadă, apoi ne-a lăsat în pace, a văzut că nu simte domeniul. Elena Ceaușescu însă s-a băgat când a venit vorba de denumire. Nu-i plăcea să fie numit „calculator personal", că n-are cum să fie personal, ce ideologie e asta? Așa că am căutat altceva, cum e micro-calculator sau chiar „autonom programabil de instruire".

Exporturile către China sunt doar o poveste frumoasă din comunism?
Nu, au fost exporturi, dar în perioada neagră a regimului, când Ceaușescu a decis că vrea să plătească datoria externă și a oprit astfel toate importurile. Noi, ca să ne dezvoltăm și să ținem pasul cu cercetarea, aveam nevoie de componente din Vest. Am rezistat cumva cu componente luate din celelalte țări socialiste. Așa am construit și fabricat în continuare Felix, Independent și Coral. Dar industria se dezvolta în perioada aia. Noi exportam, e adevărat, dar din punct de vedere tehnologic ne distanțam de Occident.


Urmărește documentarul VICE despre realitatea virtuală și industria pornografică


Unde exportam cel mai mult?
Cehoslovacia, Republica Democrată Germană, în China, Irak, Siria. La sfârșitul anilor '80 aveam o sută de mii de oameni care lucrau în domeniu.

Credeți că România mai are vreo șansă, astăzi, să se racordeze la tehnologia vestică?
România nu s-a mai racordat niciodată la tehnologia vestică și nici nu se va mai racorda. La ora actuală, noi zicem că avem produse românești, dar sunt de fapt comandate din China, aici li se pune doar un nume. Prin anii '90 s-a mai încercat asamblarea de PC-uri. Veneau cu piese din Taiwan sau Hong Kong și le asamblau aici. Era costul mai mic, dar n-a durat mult, că au scăzut taxele pe importuri de calculatoare. Acum, dacă vrei să-ți faci o firmă, îi alegi numele și le spui chinezilor ce să scrie pe ce comanzi tu. Decalajul României în domeniu este legat, în primul rând, de modul în care s-au făcut privatizările: nu prin achiziția de fabrici, ci pentru teren. Acum, se investește mult și se câștigă la fel de mult din software. Nu din hardware.

Citește și alte materiale despre computere:
Tablouri abstracte create în întregime de un computer
Uau, frate, nu trăim într-un calculator!
Ce visează computerele când se uită la pornografie