FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Povestea tipului care a creat cel mai tare LSD din istorie

John Lennon a trimis un cameraman la Monterey cu un singur scop: să aducă suficient acid creat de Owsley, cât să-i ajungă pentru tot restul vieții.
Imagine de Olivia Thomson

Deși nu este un nume popular, Augustus Owsley Stanley III, poreclit Bear, a fost o legendă underground pentru hipioți. El este responsabil pentru mișcarea zeitgeist contra-culturală a anilor '60, mulțumită LSD-ului ultra pur pe care îl fabrica. Mai pe șleau: dacă Bear nu ar fi intrat în schemă, practic nu ar fi existat acid în cartea The Electric Kool-Aid Acid Test.

Bear a fabricat milioane de timbre „White Lightning", cel mai pur LSD de la Albert Hoffmann încoace, pe vremea când drogul încă era legal. El a primit merite pentru c-a deschis mințile unor figuri influente din anii '60, inclusiv John Lennon, care odată a încercat să obțină un stoc pe viață al produsului extraordinar de potent. Chimistul a folosit banii strânși din vânzările de LSD, pentru a-i sponsoriza pe cei de la the Grateful Dead, pe când încă locuiau în Haight-Asbury. De asemenea, el lucra ca inginer de sunet pentru formație și le-a creat „Wall of Sound" și logo-ul faimos „Steal Your Face", care a inspirat reprezentațiile cu urșii dansatori. El a înregistrat cele mai bune albume ale formației, atât live, cât și în studio.

Publicitate

Influența lui omniprezentă, chiar dacă era sub radarul culturii pop, ar fi continuat să inspire personaje emblematice ale erei, dacă nu era arestat de agenți federali în 1967. (LSD-ul a devenit ilegal la sfârșitul anului 1966). După ce a fost eliberat din închisoare, Bear nu a mai produs LSD, dar a continuat să se implice în proiectele formației și a scenei contra-culturale, până la moartea lui din 2011.

Citește și: Cum a fost să particip la primele experimente pe LSD pentru tratarea bolilor mintale

În noua carte,Bear: The Life and Times of Augustus Owsley Stanley III, care a ieșit pe piață recent, cronicarul rock-ului, Robert Greenfield, explorează viața omului din umbra formației Grateful Dead, care „a ajutat la formarea anilor '60" și care a rămas viu în conștiința noastră colectivă. „Fără LSD-ul lui, nu cred că vremurile alea ar fi fost atât de exuberante", explică autorul. Greenfield a mai scris despre Bear în Rolling Stone, ediția aniversară a 40 de ani de Summer of Love și avea atât de mult material nefolosit din interviul cu Bear, precum și cu alte personalități importante, cum ar fi Jerry Garcia, încât s-a hotărât să extindă articolul într-o carte biografică. VICE a stat de vorbă cu Greenfield, ca să afle de ce Bear reprezintă una dintre cele mai importante influențe ale comunității contra-culturale, cum încarcerarea lui a „pus capăt" anilor '60 pentru mulți oameni și dacă LSD chiar a deschis drumul către Internet.

Publicitate

VICE: Poți să-mi spui cum a devenit Bear interesat de fabricarea și consumarea LSD-ului?
Robert Greenfield: Geniul neînțeles al acestui om a fost faptul că era un rebel fără cauză. El nu s-a adaptat societății și se simțea complet străin de restul. El era strălucit în orice făcea. El a lucrat în Forțele Aeriene și ca inginer de rachete. Însă, el era un suflet rătăcit și nu-și găsea locul în societate. Apoi cineva i-a dat jumătate de doză de acid Sandoz, care a fost mai presus de orice a încercat înainte. La momentul respectiv, el studia la Universitatea Berkeley din California, iar după experiența cu acid, el s-a dus la Biblioteca Bancroft și a petrecut vreo două săptămâni citind toată literatura existentă despre LSD. Apoi a început să fabrice LSD și a sintetizat cel mai pur acid care s-a găsit vreodată pe piață.

Albert Hoffmann, care a sintetizat pentru prima oară LSD în 1938 și a luat intenționat primul trip de acid din istoria omenirii, aparent a spus că Owsley „a fost singurul care a înțeles procesul de cristalizare". Este incredibil de dificil să faci LSD. Nu e ca în Breaking Bad, când Walter făcea metamfetamină. Este un proces chimic extrem de dificil, iar Owsley era atât de obsedat, încât până și sticla pe care o folosea era fabricată special pentru el. Acidul pe care l-a creat era atât de puternic și pur, încât a devenit furnizorul lui Ken Kesey și celor din gașca Merry Pranksters.

Publicitate

Eu i-am urmărit pe cei de la The Grateful Dead, deci știam despre legenda lui Bear, dar, ca să știe și cei care nu cunosc subiectul, cum a ajuns Bear una dintre cele mai importante figuri în formarea contra-culturii anilor '60?
Acidul lui Bear a ajutat la crearea evenimentelor emblematice ale contra-culturii. Când Bear a ascultat formația Grateful Dead pentru prima oară, în 1966, și-a dat seama că o să ajungă mai departe decât the Beatles. El a devenit inginerul lor de sunet și beneficiarul lor, plus i-a dus în California pe banii lui ca să participe la testele de acid ale lui Kesey. Majoritatea oamenilor care au fost la the Human Be-In [un concert/eveniment din 1967 care avea ca obiectiv uniunea diverselor secte ale mișcării contra-culturale] se spărgeau pe o nouă șarjă de acid creată de el, denumită White Lightning. Prima tură pe care a creat-o vreodată conținea opt sute de mii de doze, o cantitate incredibilă. La Festivalul Monterey Pop din 1967, el a scos o tură nouă, numită Monterey Purple. El i-a dat acid lui Pete Townsend de la The Who, care mai luase înainte LSD, dar nimic care să se apropie de ce Bear îi oferise. Townsend a spus că doza a fost atât de puternică încât nu a mai luat acid timp de 18 ani.

John Lennon a trimis un cameraman la Monterey cu un singur scop: să aducă suficient acid creat de Owsley, cât să-i ajungă pentru tot restul vieții. El lua doar acid făcut de Bear, care i-a fost adus într-o carcasă de obiectiv. Cei de la The Beatles s-au tripat trei săptămâni la rând și de aici a rezultat albumul Magical Mistery Tour și filmul. Câteva nopți mai târziu, la Filmore West din San Francisco, ei i-a dat niște acid și lui Jimi Hendrix .

Publicitate

Bear și Jerry Garcia, la sfârșitul anilor '60, fotogafie de Rosie McGee, din partea lui Robert Greenfield.

Ai scris despre toate superstarurile mișcării contra-culturale din anii '60, dar ce te-a intrigat la povestea lui Bear? De ce l-ai ales ca subiect de carte?
În 2007, când Rolling Stone a publicat ediția aniversară a 40 de ani de Summer of Love, ei au vrut să facem un reportaj despre Bear. El nu prea avea încredere în oameni și nu-i plăcea să fie fotografiat, dar a fost de acord să vorbească cu mine. El locuia în Australia și am petrecut ore în șir cu el la telefon. Apoi am scris articolul și l-am publicat. El a fost super încântat și i-a plăcut mult, mai târziu a venit la mine în birou să ne cunoaștem mai bine și chiar era o figură aparte. După ce a murit, aveam atât de mult material despre el, care nu fusese publicat, de unde mi-am dat seama că el a fost tipul care a creat anii '60. Fără LSD-ul lui, nu cred că vremurile alea ar fi fost atât de exuberante. De aceea am decis să scriu o carte despre el.

Ce ai inclus în carte și nu apare în articolul inițial?
Nu am putut să intru în detalii în legătură cu istoricul familiei sale, sau să folosesc mai multe informații adunate din interviurile făcute la momentul respectiv pentru Rolling Stone. Articolul nu avea atât de mult context în privința rolului jucat de el în formarea mișcării contra-culturale, cum găsești în carte, unde am putut să introduc citate despre el de la oameni ca Jerry Garcia, precum și ce mi-a povestit Bear despre relațiile lui cu Jerry, Ken Kesey, Terry the Tramp, Bill Graham, Timothy Leary și alții.

Publicitate

De ce încarcerarea lui a fost percepută de mulți hipioți ca sfârșitul anilor '60?
Anul ăsta se împlinesc 50 de ani de când s-a ilegalizat LSD-ul în California. Până pe șase octombrie 1966, acidul era legal, iar the Pranksters ofereau Kool-Aid cu LSD. Pe vremea aia, era destul de greu de obținut, pentru că singura sursă era de la Sandoz [laboratoarele în care Hoffmann a dezvoltat prima oară LSD]. Owsley a făcut acidul accesibil pentru toată lumea. Apoi Owsley a fost închis și când a ieșit, nu a mai făcut acid.

Nu poți să-l înțelegi pe Owsley fără să știi istoricul familiei sale. Bunicul lui, după care a fost botezat, a fost reprezentant al Congresului american trei mandate la rând, apoi guvernator al statului Kentucky și mai târziu senator. Owsley provenea dintr-o familie influentă din scena politică a statului. Tatăl lui a lucrat toată viața ca avocat pentru Guvern. Ei nu s-au înțeles niciodată, iar când tatăl lui l-a trimis la școala militară, el a îmbătat pe toată lumea și a fost dat afară. De asemenea, Bear a fost internat într-o instituție psihiatrică în același timp cu poetul Ezra Pound. El nu era un tip de pe străzi și asta a colorat tot ce făcea.

Citește și: Steve Jobs nu lua orice fel de LSD

Owsley a fost un simbol al contra-culturii anilor '60, iar când l-au prins și l-au închis, totul a luat sfârșit. El reprezenta spiritul erei respective pentru că era un rebel. În punctul în care l-au omorât pe Jesse James, a fost un fel de sfârșitul lumii. Pe când Bear era prezent la orice concert, el a influențat în mod direct tot ce se întâmpla. El a fost o parte componentă în formarea culturii, care apoi a fost continuată de the Grateful Dead. El a înregistrat toate concertele lor live, care au rămas cele mai tari spectacole live. Nici măcar nu l-au rugat să facă asta. El era perfecționist, iar când se ocupa de sonorizarea din timpul concertelor, el voia să aibă o înregistrare a tot ce se întâmpla pe scenă, ca să asculte apoi și să îmbunătățească sunetul de pe scenă. Owsley e la fel de american ca plăcinta cu mere.

Publicitate

Pentru mai multe despre LSD, vezi primul episod din emisiunea Hamilton's Pharmacopeia, „Getting High on Krystle":

Multă lume spune că LSD-ul a ajutat tehnicienii să pună bazele internetului. Chiar crezi că a ajutat la crearea web-ului?
Steve Jobs a spus odată că LSD-ul a fost unul dintre cele mai importante experiențe din viața lui. I-am luat interviu lui Wozniak și există și o carte despre asta, intitulată What the Doormouse Said. Este evident că LSD-ul a ajutat la crearea universului digital. Dacă stai să te gândești, computerul este o simulare a creierului uman. Creierul chiar este accesat într-o manieră digitală. Fără LSD, nu cred că oamenii ăștia ar fi avut o viziune asupra procesului de formare, deci lumea în care trăim acum a fost complet influențată de consumul de LSD.

John Berry Barlow, care a fondat Electronic Frontier Foundation, este unul dintre acei oameni care au pășit din lumea the Grateful Dead în cea electronică. El este o dovadă vie a relației dintre LSD și universul digital. În timpul festivalului Summer of Love, existau mulți chimiști care făceau acid, dar dacă înțelegi experiența LSD și cât de puternică și copleșitoare poate fi, întrebarea este: Dacă oamenii nu ar fi consumat acidul pur al lui Bear, oare ar fi ajuns așa departe? Personajele despre care am scris, Bill Graham, Jerry Garcia, Timothy Leary și Augustus Owsley Stanley III, au influențat America atât de multe feluri, pe care lumea alege să le ignore acum sau să le renege, dar într-o mare măsură, ei au influențat cultura zilelor noastre.

Urmărește-l pe Seth pe Twitter și vizitează Olivia Thomson's website pentru mai multe lucrări de design grafic.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre LSD:
Ce ştim despre LSD la mai bine de 70 de ani de la inventarea lui?
Vrăjitorul drogurilor psihedelice, care a avut cel mai mare laborator de LSD
Ghid cu avantajele și dezavantajele LSD-ului