În curând o să se termine pachetul ăla cu mâncare pe care ţi l-ai adus de-acasă. Pentru că va trebui totuşi să mănânci ceva şi îngurgitatul de paste zilnic nu e niciodată răspunsul, ţi-am făcut o listă cu cantinele studenţeşti unde poţi să mânânci ieftin şi decent. Nici măcar nu trebuie să fii student ca să te lase să intri. Le-am pus în ordine, ca să ştii pe care să le eviţi. Cu plăcere!
Cantina de la Drept a fost prima în care am intrat şi mâncarea a fost surpinzător de bună. Asta poate şi pentru că uitasem cum e să mănânci la o cantină studenţească şi chiar nu mă aşteptam să fie ok. Decorul nu părea să se fi schimbat mult în ultimii ani, locul este destul de încăpător şi pe toată mâncarea + apă am dat 12 lei.
Supa avea gustul ăla de grăsime de pasăre pe care nu-l poţi obţine cu pui din magazine sau cu delikat, deşi probabil era un pic îndoită, pentru că totuşi se gătesc cantităţi destul de mari şi trebuie să aibă şi ei un oarecare profit. Piureul era moale şi avea o consistenţă bună. Se simţea că era făcut cu lapte şi unt şi chiar am dat de câteva bucăţele de cartofi prin el. Doar Gordon Bleu-ul a fost o uşoară dezamăgire, pentru că era semi-preparat. Nu a fost deranjant, însă puteau să renunţe la el şi să aleagă o carne mai ieftină, dar gătită pe bune.Poate părea ciudat, însă un mare plus pentru cantina asta e faptul că aveau apă gratis, pe care din păcate nu am observat-o din prima. Sunt genul de persoană care mereu cere în baruri un pahar de apă de la robinet, părere care probabil nu e congruentă cu a majorităţii românilor care cred că apa îmbuteliată e un semn al opulenţei, aşa că chestia asta a punctat destul de mult la mine.
Politehnica mi s-a părut întotdeauna un trib retras de restul lumii, un loc pe care nu l-am înţeles, poate şi pentru că n-am avut vreodată înclinaţie înspre ştiinţele reale. În cazul cantinei, investiţiile doamnei ministru Andronescu nu au fost în zadar, iar locul ăla chiar arată ca un restaurant – plasme, decor de lemn, scaune din Italia şi parchet laminat.
Publicitate
Este totuşi un pic cam mic pentru a face faţă fluxului de studenţi, însă mai e o cantină şi la facultatea de Automatică, în capătul celălalt al campusului.
Mâncarea m-a costat doar nouă lei. Chifteluţele mi s-au părut geniale pentru o cantină. Nu ştiu dacă era voit, însă câteva bucăţele de ceapă atârnau pierdute prin afara compoziţiei şi le confereau chiftelelor un gust foarte mişto de ceapă caramelizată. Chiar mi-a părut rău că am luat doar trei, pentru că erau atât de bune, încât îmi venea să nu le înghit, ca să nu pierd gustul ăla de ceapă prăjită. Piureul era ok, nu ca cel de la Kogălniceanu, părea făcut din cartofi. Iar salata de crudităţi nu prea ai cum să o greşeşti. Per total a fost o experienţă bună, pe care o recomand, singura problemă este că e deschisă într-un interval orar destul de ciudat.
Intrarea la ASE în cantină nu se mai face pe la subsol, ci a trebuit să o iau pe un drum destul de întortocheat printre coridoarele şi gangurile facultăţii. Am avut noroc cu o studentă binevoitoare care s-a băgat repede în seamă şi m-a ghidat către destinaţie, iar apoi a dispărut la fel de subit.
Vremurile s-au schimbat, iar acum cantina de la ASE s-a privatizat. Din punct de vedere al serviciilor, a fost cea mai opulentă. Te duci la casă, comanzi mâncarea, ţi se dă bon, iar apoi cineva vine să te servească la masă. Chestia asta se reflectă însă şi în preţuri, pentru că a fost cam cea mai scumpă - pentru o ciorbă de văcuţă a trebuit să dau 7, 2 lei, iar pentru tot meniul în jur de 14. Ciorba a fost chiar ok, deşi părea o bază ciorbă de legume transformată în ciorbă de văcuţă sau vice-versa, în funcţie de necesităţi. Am ales muşchiul Ştefania, fără nici cea mai vagă idee ce era. Avea consistenţa şi aspectul unui drob, doar că mai avea un ou în mijloc. Nu sunt deloc vreun fan al drobului, însă ăsta chiar a fost decent. La fel şi ficăţeii, care erau gătiţi într-o uşoară crustă de făină.
Publicitate
Bonus: numărul mesei era fixat prin capul unui îngeraş de metal. Mi s-a părut kitchos, dar în ton cu sărbătorile, aşa că din punctul meu de vedere locul a mai câştigat câteva puncte.
Probabil a fost prima şi ultima oară când voi ajunge la Cantina din Tei. E în curu' pământului şi dacă n-ai căminul pe acolo, probabil n-o să ajungi prea curând în zonă, mai ales că mâncarea nu e cine ştie ce. Locul arată ca o cantină normală (excepţie fiind tabloul acesta senzaţional cu natură moartă care probabil ar trebui să-ţi crească apetitul), iar preţurile sunt cam ca în celelalte locuri în care am fost.
Ciorba nu pot să spun că a fost naşpa, însă a fost un cam prea acră pentru gustul meu, iar bucăţelele de pui care erau presărate pe acolo nu aveau nicio treabă cu compoziţia şi era clar că era genul ăla de ciorbă de legume transformate în ciorbă de pui prin câteva gujoane aruncate în bol. Probabil ar fi fost mult mai bună dacă eram mahmur, dar de la o vreme se întâmplă rareori să mai fiu mahmur în mijlocul săptămânii.
Cartofii şi piureul au fost decenţi în schimb, pentru că trebuie să fii destul de neîndemânatic să îi faci sub nivelul acceptabil. Şi vita la tavă a fost ok, pentru că nu avea consistenţă de talpă şi era destul de fragedă, dar cam atât. Nu a avut nimic special. Per total o experienţă mediocră, dar sustenabilă.
Cantina de la Leu de la subsol, căreia i se mai zice și Groapa, a fost o dezamăgire totală, poate şi pentru că experienţa de la Rectorat a fost foarte bună. Mâncarea are cam aceleaşi preţuri ca la toate cantinele (2-7 lei fiecare fel de mâncare), însă aici recuperează serios cu sucurile: o Cola de 0,33 litri e cinci lei, iar una la 0.5 litri e șase. Decorul are vibe-ul ăla de staţiune comunistă şi pentru câteva minute am fost transportat înapoi în epoca de aur.
Mâncarea în schimb a fost destul de proastă. Fotograful şi-a luat o porţie de chifteluţe care, comparativ cu cele de la rectorat, erau o copie palidă şi fără gust. Timpul stătuse în loc şi pentru creativitatea gastronomică a bucătarilor de la Leu. Cam singurul lucru comestibil au fost cartofii prăjiţi. Deşi erau congelaţi, erau golden-brown şi aveau gust ok. I-aş plasa undeva peste cei de la Mega, pe care-i mănânc la nevoie, aşa că erau ok.
Restul a fost mediocru. Ciorba de văcuţă era cam rece, fără gust şi înecată în orez ca să reziste mai mult, însă măcar nu părea genul făcut din bază de legume. Escalopul avea consistenţă de talpă lăsată să lâncezească un pic pentru a se-nmuia într-un sos dubios şi până la urmă am renunţat să mai mestec cauciucul ăla, pentru că nu-s o curvă pe centură. Cel mai penal a fost însă caşcavalul pane – rece, hidos, era pur şi simplu o bucată de caşcaval învelită în făină. Era atât de rece încât, când am luat prima şi ultima înghiţitură, am simţit că aş fi muşcat dintr-o carămidă de făină şi aproape mă îndoiesc că fusese prăjit vreodată.
Nu ştiu cum o fi cealaltă cantină de la Leu, însă asta e de evitat, mai ales că cea de la Politehnică e la o aruncătură de băţ peste Bulevardul Maniu.
Cantina la Moxa are un renume în rândul studenţilor drept „cea mai ieftină cantină". Uneori se poate întâmpla ca ceva ieftin să fie foarte bun sau cel puţin să îţi depăşească aşteptările infime pe care le aveai, însă aici nu e cazul. Ce-i drept, am ajuns aproape de închidere. Și e de înţeles că au o calitate inferioară, pentru că gătesc cantităţi industriale pentru mii de oameni, însă mâncarea a fost prea proastă.
Mămăliga era un fel de masă granulată şi gelatinoasă, insipidă şi rece. Dacă de obicei mâncărurile moi sunt asociate cu sânii sau fesele îngerilor, mămăliga asta ar aparţine unor îngeri morţi şi proabil ar fi doar pe gustul necrofililor. Atât de proastă era. Varza călită era înecată în oţet şi nu avea niciun gust, singurul lucru ok fiind vita la tavă, deşi nici ea nu prea avea cine ştie ce gust, dar o mai salva sosul.
Însă măcar erau destule mese. Ăsta am înţeles că e al doilea mare plus al locului printre studenţi – că nu trebuie să aştepte masa. Nu o să pricep niciodată fantezia asta cu statul în cur a românului. În orice caz, Moxa e o cantină mare, cu preţuri mici şi mâncare de rahat, pe care, indiferent de ce zice lumea, ar fi bine să o eviţi, să mai strângi trei, patru lei şi să te duci să mănânci la ASE.
Până la urmă cantinele studenţeşti sunt nişte locuri unde poţi să mănânci ceva care să-ţi ţină de foame şi să faci ceva economie de bani. Nu o să găseşti vreun produs culinar care să te dea pe spate, iar din fericire pentru cei care sunt acum studenţi, nici n-o să te ţină pironit de WC, pentru că acele cantine care aveau probleme fie au fost închise (cea a Arhitecturii de la Rosetti sau aia din Regie), fie s-au „renovat" (cea de la Poli). Programul pe care îl au majoritatea (10 – 15) nu mai corespunde însă cu modul în care iau masa oamenii în ziua de azi şi probabil singurul fel în care ai putea să te hrăneşti doar de la cantină ar fi dacă ţi-ai lua mâncare la pachet. Iar chestia asta cu economia de bani chiar contează pentru studenţii români, deşi personal nu aş alege niciodată o economie de doi, trei lei între Moxa şi cantina de la Drept, dar bineînţeles că tu eşti liber să alegi ce vrei. Doar nu alege Moxa sau Leu-ul.Mai citește despre mâncare în București: Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon
Am mâncat burgeri 18 zile în cinstea Americii
Întrebarea zilei: Cât de important este pentru un student pachetul primit de acasă?
