Publicitate
Foto

Cum e să-ți faci vacanța la Cernobîl

Din 2011 şi până în prezent, peste zece mii de oameni au vizitat zona contaminată, anual.

de Ava Koffman
12 August 2015, 2:38pm

Toate pozele au fost realizate de Ronnie Bassbär

Pe 26 aprilie, 1986, la primele ore ale dimineţii, reactorul nuclear de la Cernobîl a explodat în timpul unei verificări de rutină şi a degajat un nor imens de fum care a acoperit cerul pe o rază de kilometri întregi. Locuitorii din zonă au descris ulterior curcubeul care se reflecta în vaporii emanaţi din incendiu drept cel mai frumos lucru pe care l-au văzut. La câteva minute după explozie, muncitorii de la centrală se luptau cu flăcările, asfaltul încins şi reactorul care se prăbuşea în jurul lor. Ei au fost primii expuşi la nişte cantităţi imense de radiaţii, cu mult peste cât poate suporta organismul uman. Treizeci şi şase de ore mai târziu, sute de localitaţi din zonă au fost evacuate, deşi localnicii încă sperau că se vor mai putea întoarce. În câteva zile, radiaţiile se răspândiseră în toată Europa.

Timp de 30 de zile, zona evacuată din jurul Cernobîlului, care includea oraşul de beton Prîpeat, a rămas nepopulată şi neatinsă. Dar, în 2011, guvernul ucrainean a anunţat că va permite accesul vizitatorilor în perimetrul contaminat, cu o suprafaţă de patru ori mai mare ca oraşul New York, cunoscut sub numele de „Zona de Excluziune." Deşi au fost mulţi curioşi care au vizitat scena celui mai grav dezastru nuclear din istorie înainte de anunţul oficialilor ucraineni, vestea s-a răspândit în rândul publicului şi foarte mulţi au început să ceară tururi ale Zonei. Când Dylan Harris a fondat agenţia de turism Lupine Travel în 2007, aceasta era una dintre cele trei companii care organizau tururi în Cernobîl, iar el estima că va avea în jur de zece turişti pe lună. Din 2011 şi până în prezent, peste zece mii de oameni au vizitat Zona anual, conform estimărilor pe care mi le-au prezentat operatorii cu care am discutat.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162448-size_1000

Toate pozele au fost realizate de Ronnie Bassbär

Broşurile lor spun că turul combină fiorii pe care îi simţi atunci când vizitezi o casă bântuită cu pericolele invizibile ale unei zone puternic iradiate şi golite de orice urmă de activitate umană. Fără îndoială că acest amestec de peisaje în ruină şi radiaţii extreme este motivul pentru care industria turismului nuclear are atât de mult succes. E greu să găseşti statistici legate de asta, din moment ce există cel puţin câteva zeci de agenţii de turism naţionale şi internaţionale care organizează tururi, iar accesul se obţine doar de la Administraţia Zonei Cernobîl. Yuri Kovalchyk, purtătorul de cuvânt al operatorului Chernobyl Tours de pe UkrainianWeb, mi-a spus că vara este cu siguranţă cel mai aglomerat sezon, deşi cei mai mulţi fotografi profesionişti care vor să viziteze zona vin toamna, când copacii nu mai au frunze, ca să obţină cadre mai bune.

În interiorul Zonei se aud tot felul de zgomote bizare: absenţa cântecelor păsărilor, sunetul cioburilor de sticlă care se sfărâmă sub paşii turiştilor, clicurile obiectivelor foto şi bipăitul aparatelor Geiger. Vizitatorii îşi aduc uneori propriile aparate de măsurat radiaţii care bipăie abia la niveluri de 20 de ori mai mari decât cele ale radiaţiilor de fundal, împreună cu camerele lor foto şi iau prânzul în fosta cantină a centralei nucleare. Experienţa rămâne autentică şi pe timpul nopţii, pentru că în zonă încă se mai află câteva hoteluri sovietice unde te poţi caza.

În ciuda tuturor clişeelor adevărate care există despre Cernobîl, au apărut tot felul de mituri legate de Zonă. Reporterii VICE au vorbit cu mai mulţi vizitatori, ghizi şi experţi în radiaţii renumiţi pe plan internaţional ca să înlăture prejudecăţile şi neînţelegerile legate de cei care vizitează zona şi ca să afle dacă e OK sau nu să vizitezi oraşul şi împrejurimile lui.

„Unii oameni confundă Cernobîlul din filme cu cel din realitate," mi-a spus sec Kovalchyk. „Oamenii ăştia s-ar putea să rămână dezamăgiţi."

După cum era de aşteptat, cea mai mare temere a celor care vin să viziteze Cernobîlul sunt radiaţiile. Un agent de asigurări italian pe nume Ronnie Bassbär, care administrează în timpul liber pagina de Facebook „ChernobylUpCloseandPersonal," mi-a spus că înainte să se documenteze despre efectele radiaţiilor asupra sănătăţii credea că „dacă te duci acolo, mori."

În ciuda a ceea ce crede lumea, turiştii care vizitează Zona nu au de ce să se teamă, conform experţilor în radiaţii din Ucraina şi de pe plan internaţional. În timpul unui tur prin Cernobîl, cantitatea de radiaţiile absorbită este mult mai mică decât cea din timpul zborului transatlantic pe care mulţi turişti americani îl fac ca să ajungă aici. „Desigur că în centrul Zonei nivelul de radiaţii este destul de ridicat," mi-a explicat agentul de presă al „operatorului oficial de tururi ale zonei interzise Cernobîl," ChernobylWel.com. „Dar dacă urmezi traseul pe care ţi-l sugerăm noi şi ţii seama de instrucţiunile ghidului, nu vei fi iradiat în timpul vizitei în zona Cernobîl şi în oraşul Prîpeat." Chiar dacă învelişul de beton construit în jurul reactorului pentru a diminua radiaţiile s-a fisurat (iar reparaţiile vor fi terminate cel mai devreme în 2017), experţii sunt de acord.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162490-size_1000

„Dacă nu mănânci ciuperci, nu mănânci fructe din zonă, nu vânezi mistreţi ca să-i mănânci şi rămâi numai în zonele unde au voie turişii, nu e absolut nicio problemă," mi-a spus Dr. Keith Baverstock, fostul director al Programului de Protecţie împotriva Radiaţiilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „Eu am fost acolo şi mi-ar plăcea să mai merg de câteva ori," a mai adăugat el. Alte câteva lucruri pe care e bine să le faci dacă vrei să nu fii iradiat sunt: să nu mănânci, bei sau fumezi în aer liber, să nu te abaţi de la traseu, să nu rămâi la pielea goală, să nu te aşezi pe pământ şi să nu îţi laşi lucrurile pe jos.

Baverstock, care a fost şi coautorul raportului ONU din 2002 asupra efectelor incidentului de la Cernobîl, a adus în atenţia lumii creşterea numărului de cazuri de cancer de tiroidă în Belarus. Acesta spune, însă, că multe dintre efectele radiaţiilor, inclusiv cele psihosociale, nu au fost studiate pe deplin. Mulţi dintre cei care vizitează Zona sunt surprinşi de efectele adverse vizibile ale radiaţiilor, care pare mult mai puţin nocive decât se aşteaptă lumea.

Citește și Cum și-au riscat viața în Cernobîl patru tineri care fac parkour

În ciuda faptului că multe filme şi jocuri video celebre descriu Zona ca pe un deşert post-apocaliptic, Cernobîlul e un oraş destul de activ. E chiar destul de populat. O biserică locală încă mai ţine slujbe pentru credincioşii care trăiesc acolo, mii de muncitori fac naveta zilnic în oraş ca să lucreze la învelişul reactorului nuclear şi sute de oameni şi-au continuat viaţa acolo, în ciuda directivelor venite de la guvern. „Cernobîlul arată ca orice alt oraş din Ucraina, numai că fără copii şi localuri," mi-a spus Ronnie Bassbär.

Din cauza traficului intens de pe şosele şi a magazinelor, unii localnici, cunoscuţi ca „stalkers" se strecoară des în zonele mai puţin frecventate ale oraşului ca să cotrobăie prin ruine, să se plimbe şi să înoate într-un colţ de natură care a apărut chiar în centrul Zonei.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162500-size_1000

Într-un raport din 2005 al Forumului Cernobîl scria că „zona de alienare a devenit, în mod paradoxal, un sanctuar al biodiversităţii." Oamenii de ştiinţă sunt de părere că flora şi fauna din Cernobîl o duc bine, la prima vedere, iar Zona este plină de cai, elani, mistreţi şi lincşi. Tot ei, însă, sunt nesiguri în ceea ce priveşte efectele radiaţiilor asupra ADN-ului animalelor. Baverstock mi-a spus că situaţia s-ar putea să nu fie pe atât de roz pe cât pare şi a dat exemplul unor schimbări pe care oamenii de ştiinţă le-au observat în forma şi mărimea craniilor păsărilor din Zonă.

Dylan Harris, fondatorul agenţiei de turism Lupine Travel, mi-a spus că oamenii sunt destul de surprinşi de cât de repede şi-a revenit natura după dezastrul nuclear. „În fiecare an," mi-a povestit el, „Prîpeat devine din ce în ce mai greu de recunoscut, pe măsură ce clădirile de beton se fisurează, iar verdeaţa se strecoară şi începe să pună stăpânire pe oraş." Mulţi dintre turiştii săi, mi-a zis, sunt exploratori urban, ceea ce înseamnă că le place să caute şi să exploreze ruine moderne şi să se bucure de frumuseţea lor decadentă. De fapt, toţi turiştii cu care am vorbit pentru articolul ăsta sunt exploratori urbani de un fel sau altul, iar toţi mi-au descris Prîpeat ca pe un oraş îngheţat în timp, adică un fel de vis devenit realitate pentru exploratorii urbani.

Citește și Negarea radiaţiilor

Dintre multele relicve sovietice de acolo, parcul de distracţii din Prîpeat, care ar fi trebuit să se deschidă la doar câteva zile după data la care a avut loc dezastrul, e cel mai cunoscut. Cei mai mulţi turişti fac poze roţii imense, care a devenit un fel de simbol întunecat al oraşului. La câtiva paşi de acolo se află nişte maşini care stau şi ruginesc de ani de zile. La marginea oraşului se ridică turnurile amplasamentului radar sovietic Duga-3, ca nişte urme ale paranoiei Războiului Rece. Staţia radar avea o capacitate foarte mare, era poreclită „curtea de oţel" de oficialii NATO şi a fost folosită pentru a bruia transmisiunile europenilor şi americanilor. Câteva ziare, manuale şcolare, cutii de medicamente, haine de copil şi un bazin gol sunt împrăştiate printre clădiri, ceea ce accentuează şi mai multe efectul de capsulă temporală a oraşului.

Exploratorii urbani nu se duc în zona de excluziune ca să se holbeze la nişte bucăţi de beton, ci ca să aibă o experienţă de primă mână cu realitatea unei catastrofe nucleare. Kovalchyk mi-a spus că oamenii care apelează la tururile organizate de UkrainianWeb nu se mulţumesc cu reprezentările abstracte şi distopice ale Cernobîlului din pozele sau filmele celebre. Ei sunt mai mult genul de oameni care trebuie „să vadă cu ochii lor."

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162572-size_1000

Janos Honkonen a vrut să viziteze Zona de multă vreme. Încă de când era mic, Honkonen a fost fascinat de „tot felul de scenarii post-apocaliptice, de locuri părăsite şi de ruine moderne." La fel ca şi altor vizitatori care au vorbit cu VICE, cultura pop de la sfârşitul Războiului Rece a fost cea care i-a trezit interesul. Janos a copilărit într-o lume aflată în prag de dezastru, a văzut o grămadă de filme cu sfârşitul lumii din anii '80, a citit romane apocaliptice şi s-a documentat despre efectele radiaţiilor. Apoi a avut loc accidentul care a transformat Cernobîlul într-un brand.

Precum Honkonen şi alţi turişti, Ronnie Bassbär a fost fascinat dintotdeauna de explorarea urbană, care, combinată cu interestul să înnăscut pentru „decadenţă, morbiditate şi orice este ieşit din comun," l-a făcut să vadă Prîpeat ca pe un loc unde „toate lucrurile care îi plăceau se îmbinau ca nicăieri altundeva." Dar pentru Bassbär, care avea cinci ani când a avut loc accidentul, Cernobîlul părea un fel de „fantomă din copilăria lui: un eveniment important despre care nimeni nu ştia foarte multe." A fost şocat atunci când a aflat că poate să viziteze zona.

Atât Bassbär cât şi Honkonen mi-au spus că imediat ce au aflat că zona se poate vizita, au căutat căi de a ajunge acolo. Honkonen a vizitat Cernobîlul în noiembrie 2010, prin agenţia SoloEast Travel şi vrea să obţină accesul în zonele restricţionate ale regiunii pe viitor. Bassbär a făcut primul tur în primăvara lui 2012, prin Lupine Travel, agenţia lui Harris. Imediat ce s-a întors acasă, Bassbär şi-a făcut planuri să se întoarcă. „M-a dat pe spate," mi-a spus. De atunci, a mai vizitat Zona de şapte ori şi şi-a petrecut în total 42 de zile la Cernobîl. Între călătorii, a citit mai multe despre dezastru şi despre urmările sale.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162583-size_1000

Harris mi-a spus că entuziasmul lui Bassbär şi Honkonen nu e o raritate în rândul vizitatorilor care fac tururi în interiorul Zonei. Spre deosebire de alte „ruine irezistibile," Cernobîlul atrage turiştii care sunt interesaţi de efectele biologice, istorice şi politice ale tragediei. Majoritatea clienţilor lui Harris sunt bărbaţi tineri, iar 90% dintre rezervări au fost făcute de persoane cu vârste între 25 şi 40 de ani.

Kovalchyk a ţinut să precizeze că agenţia sa are, mai întâi de toate, un rol educaţional. „Turiştii cu care lucrăm noi sunt bine educaţi şi sunt interesaţi de chestiuni relevante din lume, printre care şi incidentul de la Cernobîl şi urmările sale," mi-a explicat el. Până la urmă, fiecare turist care vizitează Zona se documentează, înainte de a veni, în privinţa efectelor radiaţiilor. „Nu a fost nimeni care să nu ştie ce s-a întâmplat aici."

Cercetătorii care au studiat profilul psihologic al celor vizitează zonele în care s-au petrecut dezastre şi participă la fenomenul de „dark tourism" mi-au spus că aceştia din urmă fac asta din dorinţa de a înţelege pe deplin evenimentele care au avut loc acolo. Ideea din spatele conceptului de „dark tourism" este că unii oameni îşi îndreaptă atenţia către distopii ca să poată medita, înţelege şi comemora valoarea istorică a morţii şi a tragediei, mi-a explicat profesorul de business şi expertul în turism Jeffrey Podoshen. „Oamenii caută dezastrele de teamă ca acestea să nu li se întâmple şi lor," mi-a spus Podoshen. „Aşa stau lucrurile cu cei care vizitează Cernobîlul."

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162596-size_1000

Cernobîlul, fostul stindard al industrializării sovietice, şi Prîpeat, oraşul-model abandonat, reprezintă o privire către ce ar fi putut ajunge şi alte oraşe industriale care prosperă astăzi, dacă istoria ar fi luat o traiectorie diferită. Chiar Hokonen a recunoscut că atunci când a vizitat pentru prima dată Prîpeat, oraşul i s-a părut foarte asemănător cu cel în care crescuse el în Finlanda. Prîpeat arăta ca o versiune în ruine a oraşului său natal, Jyväskylä.

Andrew Gibson, un fotograf englez freelancer care a vizitat Zona de două ori, mi-a spus că deşi conceptul de „dark tourism" este cel care îi atrage pe oameni să viziteze oraşul, când ajung la faţa locului, acestora le piere orice chef de a face vreo comparaţie cu filmele sau jocurile video post-apocaliptice în momentul în care îşi dau seama că zona în care se află este rezultatul „celei mai mari catastrofe nucleare din lume." „Te adânceşti atât de mult în ce vezi acolo încât abia dacă ai timp să interacţionezi cu cei din grup," mi-a zis Gibson. La fel ca mulţi alţi vizitatori, Gibson s-a ferit să folosească eticheta de „dark tourism" din cauza conotaţiilor senzaţionaliste ale acesteia, dar a vorbit despre intratul în contact cu gravitatea istorică a Zonei în acelaşi fel în care a descris-o şi Podoshen. „În Prîpeat, timpul s-a oprit în 1986 şi oricât de ciudat ar părea," mi-a spus el, „asta e singurul mod în care te poţi apropia de un regim politic care nu mai există de mult." Gibson a încercat să-mi descrie „intensitatea" sentimentului de a fi „singur într-un loc care a fost cândva plin de viaţă."

Kovalchyk a confirmat că mulţi dintre turiştii cu care a lucrat i-au vorbit despre „trăirile puternice" pe care le-au resimţit când au vizitat zona. Acestea variau de la şoc, umilinţă şi grijă la fascinaţie.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162610-size_1000

În ultimele sale călătorii în zonă, Bassbär mi-a povestit că a stat chiar pe locul unde au aterizat elicopterele pompierilor şi apoi a explorat ruinele unei foste şcoli primare. S-ar urcat pe acoperişul blocurilor înalte din oraş şi a încercat să se obişnuiască cu ideea că „nimeni nu mai locuieşte aici."

„Nu sunt sensibil de felul meu," mi-a spus, „dar prima dată când am văzut pătuţurile din dormitorul unei gradiniţe din oraş, aproape că m-au bufnit lacrimile. În locul ăla plutea un fel de melancolie profundă, pe care nu o pot descrie în cuvinte."

Când Honkonen s-a întors din Zonă în Finlanda, în vara lui 2010, era foarte cald şi el avea probleme cu somnul. Aşa că şi-a petrecut nopţile cu fotografiile pe care le-a făcut în faţă şi a citit câteva din poveştile foştilor locuitori ai Prîpeat. „S-ar putea să sune a clişeu," mi-a spus, „dar eu chiar am lăsat o parte din mine acolo. A fost o experienţă foarte profundă."

Însă unii se tem că lucrurile s-ar putea schimba radical.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162718-size_1000

Pe măsură ce conflictul armat din estul ţării îi îndepărtează pe turişti de Ucraina, iar în zonă izbucnesc incendii forestiere, nu e sigur dacă vara asta Cernobîlul îşi va păstra alura pentru miile de fotografi şi vizitatori care vin aici anual. Lupine Travel, UkrainianWeb şi ChernobylWel.com au raportat o scădere bruscă în numărul de turişti în ultimul an şi jumătate, de când a început războiul.

Mai mult, acum două săptămâni, când au izbucnit incendii în pădurile din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl, inspectorii au observat o creştere a nivelului radiaţiilor în zona de excluziune. Inspectoratul Naţional pentru Reglementarea Producţiei de Energie Nucleară din Ucraina a descoperit particule de cesium-137 în cantităţi de zece ori mai mari decât nivelul letal în aerul din satul evacuat Polis'ke, dar a precizat că aceste radiaţii nu prezintă un pericol în plus pentru cei care locuiesc în apropierea zonei de excluziune. Asta e a doua oară când un incendiu forestier izbucneşte în regiune, din aprilie, când a avut loc primul incendiu din ultimele decenii.

chernobyl-a-vacation-hotspot-unlike-any-other-0283-body-image-1437162650-size_1000

Oamenii de ştiinţă le-au declarat reporterilor VICE News că aceste erupţii s-ar putea să nu reprezinte o anomalie, ci o tendinţă, din moment ce schimbările climatice conduc la izbucnirea mult mai frecventă a incendiilor. Harris mi-a spus că din moment ce problema a fost rezolvată, compania sa „monitorizează situaţia din teren şi, dacă va fi nevoie, va anula tururile planificate."

Kovalchyk a spus că, în ciuda faptului că nu e nimic în neregulă cu tururile organizate de el „din niciun punct de vedere," compania sa tot „resimte efectele negative."

Poate că acum, când sunt puţini turişti în zonă, e cel mai bun moment ca să vizitezi Cernobîlul. Cei care au vorbit cu reporterii VICE despre vizitele lor au spus că tururile tradiţionale sunt multe prea aglomerate ca să mai poţi explora în voie zona. Mulţi dintre ei au spus că, a doua oară când vor veni în vizită, vor alege un tur privat sau îşi vor planifica singuri traseul. Andrew Hunt, un designer englez care a vizitat Cernobîlul în 2009, cu mult înainte ca tururile să devină aşa cunoscute, a recunoscut că a fost surprins de „numărul mare de turişti care frecventau şi atunci oraşul." „Turul meu a semănat, mai degrabă, cu o vizită la muzeu," a adăugat el, „ceea ce e destul de trist." Un blogger de turism a scris că zona s-a transformat într-o atracţie turistică la fel ca oricare alta, iar fotografii care vin aici au început deja să făcă ajustări mediului în aşa fel încât să le iasă lor cadrele. „Dacă grupul cu care am fost eu poate fi considerat reprezentativ," a scris el, „atunci imaginează-ţi ce lasă în urma lor cei zece mii de turişti care vizitează Zona în fiecare an."

Dacă nu îţi place aglomeraţia şi nu vrei să mergi cu restul turiştilor pe cărările bătătorite şi nu ţi-ai făcut vacanţa încă, atunci s-ar putea să ai noroc. În perioada asta, Cernobîlul e un loc OK. „Mai bine mai devreme decât mai târziu," recomandă Bassbär, „pentru că locul ăla se duce de râpă."

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre Cernobîl:

GIFuri din Cernobîl
Fii martor prin ochiul unei drone la degradarea Cernobîlului
Singurii locuitori din zona interzisă din jurul Cernobîlului
Fiarele radioactive de la Cernobîl

Tagged:
paranoia
Fotografia
tür
ucraina
Vice Blog
teama
turisme
bolig
Cernobil
radiatii
dezastru
stereotipuri
ghizi
explozie nucleara
fascinatie