În penitenciarele din Brazilia există, încă din 2012, un sistem aproape utopic: eliberarea din închisoare în funcție de numărul de cărți citite. Se numește: „Mântuire prin lectură". Dacă în România, tot felul de deținuți celebri, de la Gigi Becali la Dan Voiculescu, și-au redus pedeapsă prin publicarea de lucrări științifice - mai mult sau mai puțin plagiate -, brazilienii își pot reduce anii de detenție în funcție de câte cărți citesc pe an.

La noi, legea prevedea ca celor care scriu „o lucrare științifică" după gratii, să li se scadă pedeapsa cu 30 de zile. Din cauza numărului mare de lucrări științifice scrise după gratii, la începutul anului s-a dat o Ordonanță de Urgență a Guvernului, prin care se suspendă diminuarea pedepsei în acest mod.

Am vrut să văd cât de realist ar fi acest sistem brazilian în pușcăriile din România, asta dacă va exista vreodată vreun ministru al Justiției care să aplice o astfel de lege. Așa că m-am dus la Penitenciarul de bărbați Jilava și am vorbit cu doi dintre cititorii înrăți de după gratii.

Biblioteca din Jilava funcționează la fel ca una de afară, cititorii au fișă și pot lua cărțile în cameră. Există un orar, pe secții, gândit în așa fel încât să aibă timp să vină și cei care merg la muncă și cei „din staționare" (care nu muncesc). Ușa bibliotecii e deschisă de la opt dimineața până la șapte seara.

Sorin e un tip de 44 de ani care a ajuns după gratii în 2013. E îmbrăcat elegant, cu un ceas auriu la mâna stângă și un pix în buzunarul de la piept. A intrat în biblioteca din Penitenciarul Jilava încă din prima săptămână. De atunci vine zilnic. Ca să citească, dar și pentru că muncește într-o cameră micuță, vecină bibliotecii - acolo îi învață pe unii deținuți alfabetul, iar pe alții îi inițiază în ale informaticii.

Crede că cei 22 de ani de studii pe care i-a făcut în afara gratiilor l-au calificat pentru a fi profesor după gratii - a făcut Electrotehnica, ASE-ul și Dreptul. Dreptul nu l-a terminat, mai are jumate. „Acum sunt la partea practică, aprofundez dreptul penal în penitenciar".

În penitenciar e și profesor. Predă după Abecedar și are grupe de 10-15 persoane. Mai are și o grupă formată din deținuți străini. Îi învață istoria, ca să ne înțeleagă obiceiurile.

Printre cei de la Jilava, sunt oameni în toată firea care nu au citit vreodată măcar un afiș. Deși au permis de conducere, nu știu să-și scrie numele cu litere de mână. Cursul de alfabetizare durează două luni, de luni până vineri, câte două ore, de dimineață. După, cei care vor, pot merge mai departe, în clasele primare, unde continuă cu bastonașe, liniuțe, matematică.

„Cei mai apți dintre analfabeți trec la pasul următor - la școală, clasele I-IV, cu profesori voluntari, din exterior", spune Sorin.

Își amintește că a avut un cursant de 38 de ani care nu a reușit să învețe nicio literă. Sorin îi dăduse temă să scrie aceeași literă pe zece pagini. Și să o repete cu voce tare. La pagina șapte l-a pus să îi spună ce literă scrie. Omul nu mai știa.

Îi plac cărțile de cultură generală, dar S.F-urile rămân pasiunea lui. Când ne-am întâlnit în bibliotecă, în cameră avea „Fundația" de Isaac Asimov.

Nu se plânge, găsește cam tot ce ar vrea să citească, inclusiv chestii mai tehnice sau literatură universală. Când a intrat în penitenciar, biblioteca avea 12 mii de volume, azi are undeva la 14 000. Biblioteca crește cu ajutorul donațiilor, mai ales cele de la Biblioteca Națională. Sorin crede că biblioteca este atât de bine aprovizionată fiindcă de-a lungul timpului, profilul „pacienților acestui lăcaș" s-a schimbat. Astăzi, avem după gratii și intelectuali, spune el.

De când e în spatele gratiilor, Sorin a citit câteva sute de cărți. Uneori le alege, simplu, direct de pe raft. Alteori folosește „infochioșcul", o bază de date electronică cu toate cărțile aflate în bibliotecă. Dacă vrea să citească ceva ce chiar nu găsește, face cerere și îi aduc rudele sau prietenii, la vizită. Pe cele pe care le primește de afară, le donează mai departe la biblioteca din penitenciar. Și dacă are vreuna dragă și ar vrea să o țină în cameră, din cauza spațiului, nu prea are cum.

Sorin era un cititor avid și când era în libertate. S-a îndrăgostit de povești încă de mic. Nu își amintește de prima carte din viață, dar știe sigurcă prima carte din viața de după gratii a fost „Templul părăsit" de Erwin Wickert. Îmi face o mică recenzie:

La biblioteca din Penitenciarul Jilava se organizează și un fel de cerc de lectură. Se propune o temă, iar cei interesați au la dispoziție o lună să își aleagă o carte, să o citească, să-i facă o recenzie și să o prezinte în fața bibliotecarei. Dacă fac toate astea, primesc zece credite, pe care le pot valorifica în vizite sau primiri de pachete.

Tema de luna trecută a fost istoria. Sorin a citit Românii supt Mihai-Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu.

Își amintește că i-a plăcut și când tema a fost literatura secolului XX. Atunci l-a ales pe Ken Kesey și a citit Zbor deasupra unui cuib de cuci.

„Suntem și noi niște cuci care vrem să plecăm. Eu doresc să fiu cât mai pasager pe aici, să las cât mai puține urme și penitenciarul să lase cât mai puține urme asupra mea", spune el.

Îl întreb dacă a găsit în vreo carte veche mâzgălituri sau chestii care să le aparțină celor care au citit-o înaintea lui.

„Am găsit un set de vreo 30 de bilețele scrise de mână, invitațiile unei doamne la aniversarea a zece ani de la absolvirea liceului. Erau datate - 24 martie 1994." Bilețele au și numele, numărul de telefon și adresa organizatoarei. Când iese, vrea să le trimită la adresă. Poate, poate îi face o bucurie.

A mai găsit și poze vechi, de la petreceri din anii '80-'90, dar pe astea le-a lăsat în carte. Alteori, găsește urme mai recente, numere de telefon sau scoruri de la remi scrise de colegii de penitenciar.

Următoarea carte de pe listă lui e o provocare. Demonii de Dostoievski. E o provocare, pentru că e foarte stufoasă, nu știe dacă va putea să o citească integral. Oricum, vrea să vadă ce demoni găsește printre rânduri, „pe cei din mine, dacă îi am, sau pe cei din jurul meu".

Înainte să ne despărțim, îl întreb dacă dintre atâtea cuvinte pe care le citește, are vreunul preferat. Tace. Pentru câteva secunde aud doar piesa de la radioul care merge non-stop în bibliotecă.

„Dacă e să mă gândesc unde sunt acum, cuvântul preferat ar fi «liberatate», dar un cuvânt pe care îl folosesc destul de des și îmi place e «incomensurabil»".

Leonard e un tip de 37 de ani, soț, tată, sportiv și e închis la Jilava de un an. Mai are un an și șapte luni din pedeapsă. Bărbatul e unul dintre cititorii fideli ai bibliotecii, dar și antrenor de sport în penitenciar. Asta pentru că a făcut box în tinerețe.

Citește cam o carte pe lună, în funcție de tema lunii.

Recenziile lui au în jur de două pagini. Leonard crede că cititul în sine înseamnă reeducare: „Când vin aici, mă simt om". În libertate nu prea se omora cu lectura, dar și-a schimbat obiceiul și fiindcă, aici, are mai mult timp.

Tot aici, după gratii, Leonard l-a descoperit pe Dumnezeu, prin cărțile religioase. Ba chiar a început să cânte și în biserica din penitenciar. „Eu sunt ăla cu religia", zice omul. Ridic privirea și văd că biblioteca are un raft dedicat credinței, plin cu biblii.

Îl întreb dacă simte că vreo carte i-a schimbat viața. Interviuri cu părintele Cleopa - 15 volume. Are în cameră volumul 13. I l-a adus soția.

E ziua în care a trebuit să-și lase în urmă familia. „De fapt, greul e afară. Eu m-am adaptat deja aici."

Acasă îl așteaptă soția, un băiat de 18 ani și o fetiță de 13. În ziua în care am vorbit cu el, era fericit fiindcă băiatul tocmai își luase permisul de conducere.

„Mi-am dorit treaba asta, să fiu lângă el (când dă pentru permis), dar uite că nu s-a putut. Mă gândesc că Dumnezeu a făcut chestia asta, a înclinat balanța, bă, pierzi chestia asta, câștigi în altă parte. Se poate și mai rău - asta e concluzia mea."

Leonard încă nu știe care e următoarea temă pentru recenzie, dar ar vrea să fie S.F. Ar alege să citească Dune. În timp ce îmi spune asta râde. Își amintește cum la 13-14 ani mergea la internet cafe și juca mai ales Dune, Formula 1 și Prințul din Persia.

Când n-avea bani de internet cafe, se juca la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI).

„Era, de fapt, un curs de inițiere IT, dar noi ne jucam. Ne dădeau părinții la fel și fel de activități, să iasă băiatul deștept."

Oamenii ăștia sunt doar două dintre cele aproximativ o sută de persoane care participă lunar la cercul de recenzii. Clienții bibliotecilor sunt mai mulți, peste 50% din populația penitenciarului. 1 297 de persoane sunt închise la Jilava, îmi spune Vlad Bica, unul dintre cei care lucrează la departamentul de educație din penitenciar. Nici Sorin, nici Leonard nu sunt închiși pentru fapte grave.

Ca să ies din penitenciar, merg pe o alee îngrădită de trandafiri. Zidurile interioare sunt pictate de cei de după gratii cu personaje din Avatar. Mă gândesc la o frază din film, care mi se pare că se potrivește cu locul: „Sometimes your whole life boils down to one insane move."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe chestii despre viața în închisorile din România:
Cum se îmbracă deținutele din România
Am făcut rost de ultima scrisoare a lui Gigi Becali și e fix cum îți imaginezi
[Am vorbit c-un fost deținut care a învățat dreptul ca să învingă statul român la CEDO ](http://www.vice.com/ro/read/un-fost-detinut-a-invatat-dreptul-ca-sa-invinga-statul-roman-la-cedo)