​Cum am reușit să mă las de băutură și de droguri și să-mi schimb viața

Cred că ar trebui să menționez că nu-mi plac deloc persoanele care scriu editoriale neinteresante despre deciziile lor de a duce o viață moderată. Îi consider niște răsfățați care se cred buricul pământului și care n-au probleme reale.

Bineînțeles, după acest paragraf o să trântesc și eu un eseu despre cum am renunțat la băut pentru că deja mă îndobitocisem de tot. Îmi pare rău. Dacă te ajută, să știi că intenția mea e să spun o poveste mai extinsă despre cum trebuie să scapi de ideile stupide pe care le ai despre viață în tinerețe ca să poți fii fericit.

Ultima oară am băut alcool la trei dimineața pe 15 iunie la un festival de metal din Midlands. Mă dusesem acolo ca să scriu despre el, dar a plouat, așa că am luat o grămadă de coca și o rulotă și am stat în rulotă și am luat coca și am ascultat un playlist cu Chief Keef de pe iPhone cu prietenii mei tot weekendul. A fost distracție, evident. Știam că vreau să iau o pauză din rolul de distrus și m-am gândit că o petrecere de patru zile cu cocaină și alcool o să mă ajute. M-am distrat, dar la sfârșitul weekendului am fost, ca de obicei, total deprimat.

Am fost la terapeut de câteva ori de când m-am „îndreptat" și mi-a zis că aveam, într-adevăr, un stil de viață problematic – dar cred că e datoria lui să spună asta oricui. Cunosc mulți dependenți de narcotice și alcool și am fost la înmormântările unor oameni cărora „le plăcea mult viața". Dacă eu sunt un alcoolic dependent de droguri, atunci toți oamenii pe care îi știu din orașele mari și care lucrează în industriile creative, sunt niște alcoolici dependenți de droguri. Bineînțeles că beam în draci și urlam glume proaste cu prietenii trei-patru nopți pe săptămână; bineînțeles că dădeam o grămadă de bani pe coca în fiecare vineri, stăteam treaz până sâmbătă la zece dimineața și îmi petreceam duminica paranoic și trist. Bineînțeles că jobul, sănătatea și relațiile mele aveau de suferit din cauza asta. Dar toți suntem așa, nu? Și asta face parte din distracție. E amuzant să fii nihilist și să le povestești prietenilor tăi: „Noaptea trecută mi-am dat toți banii pe coca și am luat un pumn în față! " E o poveste grozavă. Diferența dintre mine și persoanele care beau și iau droguri – dar care reușesc să fie fericiți și funcționali – e faptul că pe mine mă motiva nihilismul. Am fost dintotdeauna un adolescent supărat, idealist și pasionat de multe lucruri (în special de punk și de gagici), dar când am ajuns la douăzeci de ani, s-a întâmplat ceva: Am avut un episod depresiv dubios și am fost internat într-o clinică de psihiatrie, după care am încetat să mai cred în ceva – relații, joburi, politică, viitor. Simțeam că nu mai merită să cred în nimic. La nivel inconștient, sunt singur că a fost o tactică defensivă – nu avusesem rezultate imediate în niciunul dintre domeniile astea, așa că am hotărât că nu-mi pasă de ele, ca să nu mă doară. Dar în perioada aceea, aveam impresia că pur și simplu căpătasem un scepticism sănătos în privința vieții. Aveam doar douăzeci de ani, așa că bineînțeles că scepticismul meu a devenit rapid nesănătos.

În scurt timp, am descoperit că mă pricepeam să fiu nesănătos de sceptic și pe hârtie. Oamenilor le plăceau recenziile mele muzicale răutăcioase și alte articole pline de cruzime în care desființam trupe și oameni și spuneam că sunt inutile pentru că, la urma urmei, totul e doar o glumă proastă și nimic nu are rost. Când ești tânăr și primești confirmarea altora, te simți bine, așa că am tras concluzia că aveam dreptate: nimic nu avea niciun rost. Am îmbrățișat strâns această opinie de la vârsta de 21 de ani, adică acum 11 ani.

Dacă nimic nu înseamnă ceva pentru tine și viața ți se pare o glumă, băutura și drogurile au două scopuri: sunt o modalitate distractivă de a-ți colora un pic perspectiva gri asupra vieții și o modalitate ușoară și amuzantă de a te autodistruge treptat. Nu autodistrugere de genul sinucidere, ci de genul în care îți bagi picioarele în job și ești de căcat cu oamenii ca mod de distracție – genul de autodistrugere despre care e amuzant să vorbești a doua zi dimineață.

Dacă bei și iei droguri multă vreme, nu ți se întâmplă nimic cu adevărat rău – nu mori, nu te îmbolnăvești, nu-ți pierzi prietenii (decât câțiva), nu primești telefoane îngrijorate de la sora ta; pur și simplu o ții tot așa și rămâi la fel. Viața nu ți se schimbă în bine sau în rău – rămâi pe loc: un nesimțit leneș, bețiv, groaznic cu oamenii și neproductiv la muncă.

Și tocmai faza asta te doboară până la urmă.

Așa că m-a doborât și pe mine. Am fost dintotdeauna un tip depresiv, dar în ultimii trei ani am luat încontinuu medicamente și am avut des atacuri de panică și episoade paranoice. N-a existat un moment care să mă trezească, deși ar fi trebuit să fie de ajuns că mi-am rupt glezna când eram pe MDMA și am sărit pe niște scări la vârsta de 31 de ani. Cred că mi-am mai luat un gram de MD săptămâna următoare. În orice caz, cred că cel mai mult m-a motivat să mă schimb vanitatea – începusem să arăt bătrân, grăsuț și trist în fotografii și nu-mi doream să fiu așa.

Apoi am fost la festivalul de metal și după asta m-am oprit. Mai mulți oameni pe care i-am întâlnit după ce m-am lăsat de acest stil de viață mi-au zis că și lor le-ar plăcea să se lase, dar nu știu cum. Dacă ești cu adevărat dependent, nu știu ce sfat să-ți dau – eu nu eram: la mine nu era o dependență chimică de alcool și droguri – le consumam pentru că mi se părea amuzant. Dacă te recunoști în ce am povestit până acum, o să-ți spun cum am făcut eu și poate o să te ajute și pe tine.

Am făcut asta: mi-am zis mie – și, mai important, le-am zis și prietenilor – că voi lua o pauză de trei luni. Am stabilit o perioadă de trei luni pentru că îmi era frică să îmi asum că mă voi opri pentru totdeauna. Așadar, de câte ori vedeam o reclamă la bere sau auzeam o poveste amuzantă cu droguri, simțeam invidie, dar îmi spuneam că e ok, o să mă reapuc și eu în câteva luni. Așa reușeam să îmi păstrez calmul. Le-am spus tuturor prietenilor mei că o să iau o pauză ca să-mi fie rușine să mă reapuc, să nu par un dobitoc din ăla care nu face nimic din ce spune. Și apoi, pur și simplu n-am mai băut. Au trecut trei luni și după asta n-am mai simțit nevoia să mai beau.

Am fost surprins să văd că după două săptămâni de anxietate zdrobitoare în contexte sociale în care nu cunoșteam multă lume, m-am liniștit. Cred că primele câteva săptămâni sunt cele mai grele, dar eu aveam proaspete în cap amintirile de la festivalul de metal și ele m-au motivat să respect noul stil de viață. Când voiam să mă consolez și să mă încurajez, mă uitam la lista de pe Wikipedia cu personalități care s-au lăsat complet de alcool. Chiar mă ajuta să văd că sunt o grămadă de oameni mișto acolo, dar principala chestie care m-a ajutat să nu mai beau sau să iau droguri a fost schimbarea pe care a declanșat-o luciditatea în viața mea.

Când m-am oprit, speram ca schimbarea să nu fie prea drastică. Astfel, toată chestia ar fi fost un exercițiu inutil și n-ar fi contat dacă mă apucam iar să iau coca în nopțile de miercuri. Dar, în mod enervant, schimbările din viața mea au fost atât de mari și remarcabil de pozitive încât ar fi mai mare păcatul să renunț la luciditate.

A durat cam o lună să-mi limpezesc capul, dar după ce am făcut-o, am simțit o diferență fizică imensă în capacitățile mele mintale și starea de spirit. Gândeam mai rapid și mult mai clar. Am devenit imediat mai bun la muncă, mai bun în conversații și mai priceput în exprimarea sentimentelor. Mi s-a schimbat starea de spirit în bine și am devenit mai puțin impulsiv și mai încrezător în mine și în convingerile mele. Am început să am convingeri, de fapt. Am început să cred din nou în lucruri – în prietenii mei, în ideile mele, în munca mea. Acum fac lucruri decente în weekenduri. Mi-am dezvoltat hobby-urile și mi se publică fotografiile și tatuez oameni cu desenele mele. Îmi amintesc s-o sun pe mama, îmi spăl rufele la timp, am slăbit și am devenit mai atletic, sunt o companie mai plăcută. Nu mă mai urăsc atât de mult. Orice prieten de-al meu o să-ți spună că am devenit o persoană mai bună. M-am maturizat. Cred că am reușit să-mi rearanjez niște gânduri ciudate pe care le-am avut de când eram mic. Cred că am reușit să ucid nihilismul – sau cel puțin să-l transform într-o glumă, nu într-un stil de viață. Băutura și drogurile și nihilismul mergeau mână-n mână și acum le-am separat.

Cred că toți avem în viață câte un element care ne împiedică să fim fericiți fără măcar să ne dăm seama. Nu știu dacă o să mai beau sau o să mai iau droguri vreodată. Poate în câțiva ani, poate niciodată. Dar știu sigur că decizia de a mă opri m-a scos dintr-o mizerie care dura de peste zece ani.

Ce vreau să spun e că am făcut un pas imens în direcția unei vieți mai bune. N-o să pretind că nu mi-e dor să trag liniuțe cu prietenii în toaletele cluburilor, dar viața mea e incomensurabil mai bună fără droguri și alcool, chiar dacă nu aveam o problemă reală pentru că nu eram dependent cu adevărat. Eram nefericit și acum pur și simplu nu mai sunt.

Nefericirea ar trebui să fie un motiv destul de puternic să te ajute să te oprești. Dacă te simți nefericit, ia și tu o pauză din băutură și droguri, doar cât să vezi dacă ți se schimbă viața sau nu. Nu știu, n-am scris nimic atât de sincer în viața mea și nici nu știu cum să închei fără să fiu moralizator sau penibil. Vreau doar să-ți spun că, dacă te simți trist, află de ce ești trist, nu mai face chestia aia care te face trist și să sperăm că viața ți se va îmbunătăți după asta.

Urmărește-l pe Robert aici și aici.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai citește povești despre abstinență și reabilitare pe VICE:
Rehab la Şura Mică, I say yes, yes, yes!
Hai să ne lăsăm de fumat împreună
De ce am renunțat la iarbă
Cum am renunțat la popper, cel mai scârbos mod de a fuma iarbă