Fă cunoștință cu bărbații care detonează camioane pline cu explozibil

A apărut documentarul jurnalistului Paul Refsdal, Dugma: The Button, despre luptătorii din Siria, din grupul afiliat cu al-Qaeda, al-Nusra. Acești oameni și-au adăugat numele pe așa numita listă a martirilor și așteaptă să fie dispuși în camionete pline de bombe în lupta lor împotriva regimului președintelui Assad. În momentul în care ajung în prima linie de pe câmpul de luptă, ei apasă butonul și se teleportează în paradis.

Prin lentila camerei lui Refsdal se formează o imagine de ansamblu asupra mentalității acestor bărbați în goana după imortalitate. Printre ei, se numără Abu Qaswara, un joker din Arabia Saudită, care iubește puiul prăjit și Abu Basir, un jihadist britanic principial, care vrea să se îndrăgostească și să-și întemeieze o familie.

Vinerea trecută, liderul grupării al-Nusra, Abu Mohammed a anunțat că nu vor să mai fie afiliați cu al-Qaeda și în sensul ăsta și-au schimbat numele grupării în „Jabhat Fatah al-Sham". Aparent, asta e o tentativă de validare a acțiunii lor în ochii celor din Vest, deși aceștia continuă luptele de la sol pentru scopul final: înfrângerea lui Assad și control asupra Siriei.

Am vorbit cu Paul pe Skype, înainte de premiera documentarului său. Acesta a filmat și documentarul Behind the Taliban Mask și am apucat să discutăm despre martiri, umanitate, răpiri și cum câștigi încrederea grupării al-Qaeda.

Trailerul documentarului Dugma: The Button

VICE: Bună Paul. Ce te-a determinat să faci acest film? A fost un fel de tentativă de a umaniza martirii în devenire?
Paul Refsdal: Subiectul cu teroriștii nu a fost intenția mea din prima. E doar voiam să fac un portret unei grupări mai obscure cum e și al-Nasra. Am vrut să-i observ îndeaproape cât mai mult timp și să înțeleg un pic mentalitatea lor. Deci, într-un fel, răspunsul la întrebare ar fi da, dar m-am băgat în asta cu o minte deschisă. Dacă s-ar fi desfășurat vreo execuție în fața mea, nu aș fi fost reticent să arăt asta. Nu mi-am dorit să meargă în direcția de „Sesame Street" sau ceva de genul.

Cum ai reușit să ajungi la ei?
E ca și cum am aplicat pentru un job, serios. Eu am făcut un documentar despre talibani în 2010, numit Behind the Taliban Mask. În ăsta, eu am prezentat o față mai umană a talibanilor, deci evident că am menționat asta. Le-am dat referințe, ca într-un CV normal. M-a ajutat și faptul că în 2011, când forțele americane l-au ucis pe Osama bin Laden, ei au găsit multe scrisori în incinta lui. Una dintre scrisori era de la un ofițer media al-Qaeda care recomanda o serie de jurnaliști, printre care și pe mine.

Ai avut parte de presiuni din partea grupării al-Nusra în privința conținutului documentarului?
Deloc. Ei mi-au spus că pot face ce vreau. Ei voiau să fie dintr-o perspectivă obiectivă. De exemplu, există o scenă în film în care coaliția bombardează o zonă de lângă Statele Unite și un bărbat furios țipă că nu fac decât să bombardeze case de civili. Dar mai e unul care îl corectează și îi spune că mai e și o bază militară. Acel om era un comandant de la al-Nusra. Ei ar fi avut oportunitatea să facă un pic de propagandă, dar nu au vrut. Eu chiar cred că doreau să fie sinceri.

Ce anume te-a atras la subiectul tău principal, Abu Qaswara?
El era fix opusul stereotipului de terorist la care te-ai aștepta. Am crezut că sunt persoane tinere [Abu Qaswara are 32 de ani] cu o vagă impresie despre ce se întâmplă în afara satului și poate închiși la minte. Dar el e cu totul diferit. E din Arabia Saudită și e un tip de treabă și foarte generos.

Una dintre cele mai cutremurătoare momente e atunci când Abu Qaswara dezvăluie faptul că tatăl lui va sta cu el la telefon când va detona camioneta cu explozibil.
Un lucru pe care s-ar putea să nu îl înțelegi este faptul că tatăl lui făcea presiuni. Am auzit că e destul de comun printre saudiți. Ca martir, poți să ajungi la cel mai înalt nivel al paradisului, dar poți să mai aduci și 70 de membri ai familiei tale. Câteodată, familia desemnează un fiu care să-i salveze în viața de Apoi. Nu e spus verde în față în documentar, dar este indicat conceptul: tatăl lui voia să fie cu el la telefon în momentul exploziei. El i-a trimis un mesaj în care îl întreba când urmează să moară. Deci, eu cred că tatăl lui făcea presiuni și nu sunt sigur că Abu Qaswara chiar voia să facă asta.

Nu vreau să divulg prea multe, dar lucrurile nu decurg întocmai planului. Crezi că Abu Qaswara e mulțumit de felul în care au decurs lucrurile?
Am primit un mesaj pe WhatsApp de la el. Eu i-am spus să stea în siguranță, iar el mi-a răspuns că e ok atât timp cât există pui pe lume. Îi place la nebunie puiul prăjit.

Care-i treaba cu tipul britanic, Abu Basir al-Britani? A pierdut respectul fraților săi atunci când s-a decis să iasă de pe listă?
Păi, a fost destul de greu pentru Abu Basir, pentru că el mi-a spus că cel mai mare vis al lui e să termine o operațiune de martir. În schimb, nu cred că a avut probleme, deoarece e normal să te răzgândești. Oricum, mereu e parte dintr-o operațiune mai mare. Ei trimit un camion cu bombe, el o detonează pe front, face o gaură și apoi forțele principale atacă prin gaura aia. Plus, ei mereu au o rezervă în caz că un terorist se răzgândește. Sunt mulți oameni pe lista aia, deci nu cred că e stigmatizat.

Cum a fost experiența cu gruparea al-Nusra în comparație cu cea cu talibanul din Behind the Taliban Mask?
A fost mult mai ușor cu al-Nusra, nu doar din prisma limbii, dar și al nivelului cultural de înțelegere. Sunt oameni acolo care au locuit în statele din Golf, care au și diplome universitare. A fost foarte ușor să comunicăm. În Afganistan, majoritatea nu erau școliți. Habar nu aveau de riscurile implicate. Erau oameni care e posibil să nu fi ieșit vreodată din satul lor, deci e total diferit.

Plus, talibanul te-a răpit în timpul filmărilor.
A fost genul de chestie care se întâmplă des acolo. Comandantul voia să se recăsătorească, așa că avea nevoie de bani. Deci el s-a gândit că cel mai simplu e să răpească jurnalistul. Într-un fel, a fost destul de absurd.

Ai fost ținut ostatic timp de o săptămână. Unde te-au dus?
Am stat într-o casă de oameni normali, un bătrân și fii săi. Puteam să ies noaptea la toaletă, dar traducătorul mi-a spus că dacă încerc să evadez o să-mi omoare familia. Dacă aș fi scris tot ca pe un scenariu, lumea nu m-ar fi crezut. Mi s-a dat un Kalashnikov încărcat când s-au panicat că altă grupare jihadistă mă va răpi. Nu aveau suficient credit pe telefoane și până la urmă eu am fost cel care a reușit să ia legătura cu ambasada Norvegiei. Ei au încercat, dar nu au trecut de centrala telefonică. Așa că i-am sunat și vorbeam în norvegiană cu ofițerul de la ambasadă și îi explicam unde era locul, câți oameni erau, totul. Era ca în filmul Monthy Python's Slying Circus. Așa e în Afganistan.

@Gobshout

Documentarul „Dugma: the Button" e disponibil pe iTunes.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre terorism:
Cel puțin nouă oameni au murit într-un atac terorist la Munchen Cel puțin 90 de oameni au murit în atacurile din Bagdad revendicate de Statul Islamic Drogurile jihadiștilor sunt produse în Bulgaria