LATER EDIT: „Am luat legătură cu secţia 10, dar nu le spune nimic evenimentul, aşa, pe dinafară. Momentan, nu avem pe cine să punem să căute în arhivă", mi-a spus Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, când l-am întrebat despre acest caz.

Am stat de vorbă cu un prieten apropiat, care mi-a povestit cum, în toamna anului trecut, a fost acuzat că a furat un telefon. Omul spune că a fost luat pe sus de polițiștii Secției 10 și a petrecut o zi întreagă la declarații, cu cătușele la mâini. Vrea să rămână anonim, pentru că-i este teamă ca nu cumva să aibă și mai mult de suferit pe viitor.

Era în noiembrie 2015, adică anul trecut. Așteptam liniștit la gura de metrou de la Universitate, pe partea cu facultatea. Veneam deseori în Bucureşti pentru nişte cursuri de marketing, dar încă nu mă mutasem aici. Mi-aduc bine aminte: am vrut să-mi aprind o țigară și-a venit la mine un tip pe care l-am văzut o singură dată într-un context social. Am schimbat câteva vorbe, iar în stânga am observat două tipe drăguțe. M-am băgat în seamă cu ele, după ce uneia îi scăpase un pix pe jos. Am vorbit un pic, însă nimic mai mult decât niște glumițe nevinovate. După câteva minute, am plecat fiecare la treaba lui.

După toată faza asta, eu m-am plimbat un pic prin zonă, cât să pierd timpul vreo jumătate de oră, înainte să merg la curs. M-am întors la metrou şi fix când să bag cartela, m-am trezit c-o mână aspră pe umărul stâng. Era mâna paznicului de-acolo, care m-a oprit sub pretextul c-am furat un telefon. A arătat imediat spre două fete din spate. Da, erau tipele cu care glumisem ceva mai devreme.

M-a băgat într-o cameră de la metrou să mă percheziţioneze. N-a găsit nimic, firește, dar mi-a zis că trebuie să cheme poliţia, că aşa-i procedura. Am zis „ok". Eram relaxat, știam că nu făcusem nimic. Habar n-aveam ce urma să se întâmple.

După vreo jumătate de oră, au apărut domnii poliţai, trei la număr. Pe lângă ei, şi mama uneia din tipele alea. M-au luat la întrebări, eu le-am zis că nu știu nimic, iar conversația s-a terminat cu un mesaj ameninţător din partea lor: „Mergem la secţie să dai declaraţie, că fetele te acuză că le-ai furat telefonul. De tine o să fie rău. Hai să-ţi punem cătuşele." Cu toată relaxarea mea, atunci mi-a sărit ţandăra. Dar n-am apucat prea mult să mă exteriorizez, că m-au luat rapid de mâini, cu forța, şi mi-au pus brăţările. Evident, fără vreo dovadă că eu aş fi ciordit ceva, ci doar după vorbele tipelor. Atât.

Am devenit rapid un fel de star la metrou. Însoţit de trei viteji ai omenirii, mergeam cu cătuşele la mâini. Babele din jur îşi făceau cruce şi se rugau la Doamne-Doamne să primesc pedeapsă multă. Copiii din jur s-au băgat pe sub fusta mamelor, de frică. Pe bună dreptate, de altfel. Că, na, când vezi un individ cu cătuşe în centrul Bucureştiului, târât de trei gabori, normal că te gândeşti la tot felul de chestii nasoale.

Penibilitatea situației s-a accentuat când am ajuns la maşină şi-am constatat că, pe lângă mine, trei gabori şi mă-sa ăleia, mai era şi şoferul. Polițist și el. Așadar, şase inşi, cu totul, într-o mașină. Au rezolvat repede situaţia cu-n simplu: „Lasă, mă, că te ţin eu în poală", chestie pe care tipul mai gras i-a spus-o polițistului slăbănog. Se pare că şi gaborii fac ilegalităţi, plus că mașina circula doar cu un far funcţionabil.

Am dat-o din glumă în sperietură când am ajuns la secţia 10. Primul gabor care mi-a luat declaraţie avea vreo 100 de kile şi m-a amenințat de mai multe ori că o să fac puşcărie. Ştii genul ăla de om cu principii comuniste? Eh, aşa era şi tipul ăsta, doar că se combina cu un scenariu americănesc, în care avea o slăbiciune pentru gogoşi.

În momentele alea, mi s-a făcut teamă, pentru că polițiștii nu mă luau în seamă când le spuneam că n-am nicio treabă cu telefonul furat. Nici măcar nu-mi dădeau explicaţii, ca să știu ce se petrece. Atunci am înțeles un lucru: când îi spui unui poliţai că eşti nevinovat, el se amuză. Fără să vrei, devii panicat când oamenii îți dau impresia că „treaba devine serioasă", iar tu știi că te acuză de-un lucru nejustificat. Deja îmi imaginam cum ăştia or s-o sune pe maică-mea într-o dimineaţă, pe la 8, şi o să-i spună că-s condamnat pentru furt.

Am fost informat că voi fi arestat 29 de zile. Diferiţi indivizi se perindau prin cameră şi fiecare simţea nevoie să-mi mustreze conştiinţa cu presiune. Îmi repetau întruna cuvintele astea: „Scoate telefonul, că altfel faci puşcărie." Le-am sugerat să se uite pe camerele de supraveghere de la Universitate, dar s-au făcut teribil că plouă. Când mi-au scos telefonul meu din buzunar, cu forța, deja bănuiam că vor să-mi însceneze orice, numai ca să mă scoată vinovat și să mă țină acolo.

După ce-am terminat cu prima intervievare, am stat o vreme pe hol, până să intru la următoarea declarație. A doua a fost cu un tip mai mare în grad. Între timp, mama ăleia urla cât o țineau puterile să-i dau telefonul înapoi păgubitei, c-a dat doişpe milioane pe el. Tot atunci, gaborii s-au împărţit în două tabere: cei care mă „învăţau" cum să fac ca să scap şi cei care mă ameninţau să scot telefonul de unde nu-i. M-am simțit ca-n filmele alea cu polițistul bun și polițistul rău.

În fine, după agonia de pe hol, m-au băgat într-o altă cameră. Încă de când ajunsesem la secţie, eu fusesem ținut legat la mâini. M-am luminat la faţa când tipul cu grad mai înalt le-a spus inferiorilor, cu dispreţ, să-mi desfacă brăţările de la mâini, că n-am omorât pe nimeni. Vedeam în el primul poliţist în care să am încredere. Poliţaiul ăsta, chel şi cu cercel în ureche, era cel mai destins și rațional om pe care-l văzusem în ultimele ore. Mi-a zis: „Ia zi, mă, ce s-a întâmplat? Că fetele astea nu prea ştiu pe ce lume sunt."

În sfarşit, mă simţeam înţeles. I-am explicat şi lui că habar n-am de ce faptă sunt acuzat. Apoi, l-am întrebat care este povestea denunţătorilor. Mi-a spus așa: „Nici ele nu ştiu sigur dacă tu ai fost sau nu. După ce v-aţi despărţit, ar fi mers la o cafenea cu nişte băieţi." Am stat de vorbă cu el cu câteva minute, după care mi-a dat drumul cu replica: „Să nu te mai prind că te bagi în seamă cu fete." Se făcuse deja miezul nopţii.

Când am ieşit, ceilalţi poliţişti aşteptau nerăbdători, să vadă ce o să pățesc. Au avut un şoc când au văzut că superiorul lor mi-a dat drumul. Ce mi s-a părut amuzant, într-un fel, e că mi-au spus pe-un ton serios: „Procesul e în derulare, continuăm cercetările, o să te sunăm."

Nu m-au sunat niciodată. Pentru mine e clar: scopul lor a fost să mă tortureze mental până recunosc ceva ce n-am făcut. Totuşi, mă gândesc că, poate, unii n-au fost la fel de norocşi să dea de-un anchetator mai relaxat si cu ceva mai mult creier, cum am pățit eu. Ar fi trist să fie așa.

Oricum, după întâmplarea asta, o vreme mi-a fost teamă să merg cu metroul. Îmi reaminteam mereu ziua aia horror, de fiecare dată când treceam pe la Universitate.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe poveşti cu poliţia:
Cum am făcut genuflexiuni la poliție, pentru c-am fost prins cu droguri în București
Am lucrat la spaţii verzi, după ce Poliția Română m-a prins cu iarbă
România fără număr: skandenberg cu prietenii mei de la Poliţie