FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Povestea muzicianului american care s-a crezut Iisus, după ce-a luat acid

Tipul și-a tatuat un păianjen văduva neagră pe frunte și era convins că, până anul 2000, o să ajungă regele lumii.
6.9.16

Craig Smith în perioada lui de cântăreț și tot Smith, peste ani, după ce a fost arestat pentru că și-a atacat mama, în 1973. Toate fotografiile aparțin Feral House

Acum nu-i mai știi numele, dar a existat un timp când Craig Smith era pe cale să devină star. La începutul anilor 60, cantautorul făcea parte din formația invitată permanent la un spectacol de varietăți, scria muzică pe care a înregistrat-o, în cele din urmă, Glen Campbell, și apoi a format o trupă numită Penny Arkade, ale căror piese au fost produse cu ajutorul membrilor din the Monkees, în studioul din casa acestora. Apoi, la fel de rapid cum îi decolase cariera, a dispărut.

Publicitate

Când Smith s-a întors ulterior în California, nu mai era același cântăreț curățel de folk, cu un zâmbet frumos și păr pieptănat. Dacă-l întrebai pe el, nici nu mai era Craig Smith. Muzicianul plecase de la Hollywood ca să călătorească pe celebrul Drum al Hippioților, cu capul plin de acid și o chitară aruncată pe umăr. Însă, la un moment dat pe parcursul călătoriei, ceva s-a schimbat la Smith și a ajuns să creadă că e reîncarnarea atât a lui Isus, cât și a lui Buddha. A început să-și spună Maitreya Kali, și-a tatuat un păianjen văduva neagră pe frunte și era convins că, până anul 2000, o să ajungă regele lumii.

Înapoi în State, Smith cel reinventat și-a speriat foștii colegi și a alunecat în obscuritate, odată cu muzica lui. A ajuns să trăiască pe stradă, cel mai probabil bolnav mintal și a murit fără familie, în 2012.

Scriitorului și editorului Mike Stax i-a luat 15 ani să dea un sens vieții și operei artistului cunoscut odată sub numele de Craig Smith. Stax a ajuns să fie interesat de Smith după ce a ascultat o compilație cu muzica pe care Smith o înregistrase atât cu Penny Arkade, cât și ca Maitreya Kali cel tenebros și dezlănțuit. Scriitorul a ajuns obsedat să-și dea seama ce s-a întâmplat cu el. În noua lui carte, Swim Through the Darkness, care apare pe 13 septembrie la Feral House, autorul investighează surprinzătoarea dispariție și reinventare a cântărețului și încearcă să demonstreze că vedeta în devenire a fost mai mult decât „o victimă a acidului". VICE a stat de vorbă cu Stax despre căutarea lui neobosită a muzicianului aproape-celebru.

Publicitate

VICE: Cum ai ajuns să te implici în documentarea și scrierea poveștii ăsteia?
Mike Stax: Muzica a fost prima care m-a agățat. Mi-am cumpărat ediții re-masterizate ale albumelor lui solo, Apache și Inca. Nu prea știam la ce să m-aștept, pentru că ilustrațiile de pe copertă erau atât de misterioase, demente și ciudate. Mă așteptam la un soi de muzică folk-psihedelică, spațială și incoerentă, așa că am fost surprins să descopăr că muzica suna coerent, iar versurile și melodiile erau bine realizate. Din punct de vedere muzical, era pe pereți. O parte din chestii sunau ca The Byrds sau Buffalo Springfield, alte piese erau melodii acustice de folk depresiv – și apoi mai erau și niște interludii ciudate, cu frânturi de dialog. Nu mă puteam opri din ascultat. Știam că trebuie să existe o poveste interesantă în spatele întregii chestii, dar nu existau informații nicăieri, numai niște speculații printre colecționari. Singurul fapt cunoscut era că acest tip singuratic și dubios, care-și spunea Maitreya Kali, fusese inițial cunoscut sub numele de Craig Smith, născut pe 25 aprilie, 1945. Așa că am început să-l caut pe Craig Smith și, încetul cu încetul, am început să pun cap la cap bucățil de poveste.

Vezi și Iisus din Siberia

Ți-ai petrecut 15 ani scriind cartea. De ce-a durat atât de mult proiectul ăsta, până să fie gata?
A durat mult pentru că exstă atâția oameni pe care-i cheamă Smith pe lume, iar Craig părea să fi lăsat puține urme ale existenței sale. [Când am început documentarea] nimeni nu știa nimic despre tipul ăsta. Povestea pe care-am aflat-o a fost, practic, că era un tip care fusese odinioară un muzician promițător, dar a băgat prea mult acid și-apoi s-a dat la fund. Voiam să știu unde e azi și ce i s-a întâmplat, dar drumul a fost greu de dibuit, pentru că el ajunsese în stradă. Asta a scos la lumină detectivul din mine. Și, pe măsură ce-am început să aflu mai multe despre tipul ăsta, am început să simt și niște empatie pentru el. Oamenilor le era foarte ușor să zică pur și simplu c-a fost o victimă a acidului.

Publicitate

Schimbarea lui completă, dintr-un tip super cuminte, talentat, fericit și optimist, într-o figură super dark, aproape cam ca Manson, m-a fascinat complet. Cum ajusese dintr-una cealaltă? Pentru mine, doar despre asta a fost vorba. Voiam să găsesc povestea omului din spatele chestiei ăsteia și, odată ce-am început să stau de vorbă cu oameni care-l cunoscuseră în puncte diferite din viața lui, mi-am dat seama că era foarte interesant, pentru că, inițial, tipul fusese genul foarte la locul lui și ponderat.

Poza lui Craig Smith în albumul de absolvire a liceului

Cum a fost să-l vânezi și să încerci să dai de Craig Smith?
Au trecut anii și eu am continuat să găsesc și să intervievez oameni care-l cunoscuseră pe Craig în diverse perioade din viața lui. Prima persoană pe care am găsit-o, care, cumva, mi-a deschis ușa asupra vieții lui, a fost Don Glut, care fusese în formația Penny Arkade cu Craig. El mi-a dat pe loc o mare parte din poveste. De acolo, am dat de Chris Ducey, care fusese și el în Penny Arkade. La fel ca alți câțiva, la început Ducey n-a vrut să vorbească, pentru că-l văzuse pe Craig transformat din cel mai bun prieten al lui și colaboratorul lui muzical, într-un om nebun, pe care nu putea să-l aibă în preajma familiei sale. A trebuit să-l conving și, în cele din urmă, a zis că acceptă să-mi dea interviul, dacă ne întâlnim în persoană. În cele din urmă, am găsit un tip din Studio City care-l mai vedea din când în când pe Craig pe stradă pe-acolo. M-am simțit ca Jim Rockford, care făcea filaje prin parcuri să dea de oameni fără adăpost și săpa prin arhivele de la tribunale și pușcării. Am simțit că dacă-l găsesc pe Craig Smith, aș putea să-l ajut să nu mai stea pe stradă, să-l repun în legătură cu veniturile din muzică și să-l ajut să primească îngrijirile medicale de care avea nevoie. Am simțit că misterul n-ar fi complet rezolvat dacă n-aș vorbi cu el. Era o obsesie.

Publicitate

Părinții lui muriseră și am făcut toate eforturile posibile să ajung la membrii familiei rămași în viață, dar au fost foarte reticenți să vorbească. La momentul respectiv, nu știam că Craig își atacase grav mama în 1973. Familia lui nu mai voia să aibă nimic de-a face cu el și nici măcar nu i-au identificat rămășițele când a murit, o chestie care a rămas, în cele din urmă, în seama mea.

În carte explici că viața lui Craig s-a schimbat dramatic după ce a făcut o excursie pe „Drumul Hippioților". Ce i s-a întâmplat atunci?
Am vorbit cu o groază de oameni care-l cunoscuseră pe Craig înainte să plece – până când a dat o petrecere de rămas-bun, acasă la Mike Love [membru The Beach Boys] – și era ok în punctul ăla. Înainte de excursie fusese fericit, extrovertit, gregar – un puști arătos care zâmbea tot timpul și-avea un simț al umorului care te încuraja să te-apropii de el. Dar când s-a întors din excursie, era complet schimbat. Nimeni n-a știut ce i s-a întâmplat. Unora dintre ei le-a spus câteva chestii, cum că ar fi fost atacat sau ceva. Dar am aflat că avocatul lui Craig, Hal Kant, a trebuit să intervină ca să-l ajute pe Craig să plece din Afganistan, unde se pare că fusese băgat la azilul de nebuni și nici nu-și mai amintea cine era. Era complet schimbat.

Ce anume se schimbase la el, mai exact?
Nu mai voia să i se spună Craig. Acum era Maitreya și credea că e reîncarnarea atât a lui Isus, cât și a lui Buddha, următorul Mesia. Avea părul mai lung, își lăsase barbă și, la un moment dat, și-a tatuat un păianjen văduva-neagră pe frunte, ca un al treilea ochi malefic. Prietenii lui erau profund îngrijorați de schimbările tulburătoare prin care trecea. Au încercat să-l ajute, dar, în cele din urmă, au fost nevoiți să-l îndepărteze, odată ce-a ajuns să pară periculos. Glen Campbell i-a înregistrat piesa „Country Girl" în 1969 și a cântat-o la TV. Dar Craig, acum Maitreya, vedea că muzica lui are un scop mai înalt. Călătoria aia a fost punctul de cotitură.

Publicitate

Coperta albumului „Apache"

Poți să-mi povestești despre albumele lui Craig, Apache și Inca, pe care le-a lansat în 1972, sub noua lui identitate?
Pe albumele Apache și Inca au fost compilate melodii care datau din perioada ședințelor de înregistrări cu Penny Arkade, precum și înregistrări solo mai noi, de după transformarea lui in Maitreya. Starea psihică a lui Craig era atât de instabilă, încât își alienase toate fostele contacte. Nimeni nu voia să-l ajute. Se pare c-a reușit să aranjeze o întâlnire cu Mike Curb, care-i fusese coleg de liceu și care, la momentul respectiv, era președintele MGM Records. Dar când Curb a văzut ce-a ajuns Craig, l-a dat afară cu forța de la el din birou. Fără posibilitatea de a scoate vreun disc, Craig a decis să înregistreze și să imprime singur albumele. Le-a vândut pe stradă sau le-a dat prietenilor și s-au dus rapid.

Eu cred cu tărie că Craig era conștient că starea psihică i se deteriorează rapid. Ăsta e motivul pentru care a vrut să-și adune toată muzica laolaltă, pe albumele astea, ca un fel de ultim testament, o mărturie față de lume, cât timp mai avea capacitatea să facă asta. Albumele, cu tot cu coperțile lor elaborate, au un stil de jurnal, cu dialog între anumite piese și înregistrări de teren din călătoriile lui. Asta e o parte foarte mare din ce le face să fie fascinante și azi.

Craig Smith a ajuns homeless pe străzile dn LA, înainte să moară în 2012? De ce crezi c-a ieșit totul așa cum a ieșit și cu ce-ai rămas din faptul că ai scris cartea asta?
Craig era neobișnuit de talentat, plăcut și carismatic, dar adânc în mintea lui era îngropată un fel de eroare, o negură care a preluat controlul asupra lui și l-a consumat. Dacă n-ar fi plecat în excursia aia pe Drumul Hippioților, în 1968, poate că ar fi continuat să aibă o carieră de succes ca muzician și compozitor. Cartea s-a transformat în ceva ce e, în egală măsură, despre căutarea mea după Craig Smith, cât și despre Craig însuși. Când m-am apucat de documentare, ca să rezolv misterul lui Maitreya Kali, habar n-aveam c-o să-mi ia 15 ani s-o duc la bun sfârșit. Și nici nu mă așteptam să mă aducă în atât de multe locuri tenebroase. Mi-a amintit că, de multe ori, lumea e un loc crud și cinic. În cele din urmă, am vrut să-i dau o voce lui Craig Smith și să spun povestea lui pentru posteritate. Sper că mi-a ieșit.

„Swim Through the Darkness" apare pe 13 septembrie la Feral House. O poți pre-comanda aici.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Iisus:
Inima lui Iisus din Harghita e mai hardcore ca statuia imensă de la Rio
Iisus și Arsenie Boca n-au nimic mai bun de făcut decât să apară pe pereți, garduri, copaci și grătare
A fost Iisus o invenție a romanilor ca să-i păcălească pe evrei?