Ce am învățat despre Marian Munteanu din revista lui în care laudă legionarii și se ia de evrei

Munteanu voia ca România să se transforme într-un fel de republică militară, unde soldații și Biserica decid totul, ca-n Iran.

|
apr. 20 2016, 2:27pm

Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

Până acum, alegătorul bucureștean avea o decizie destul de simplă de luat la locale. Trebuia să decidă între candidatul corupt de la PSD și candidatul corupt de la alt partid, pe care-l vota doar ca să nu aibă monopol pe putere ăilalți. Anul ăsta, PNL probabil ar fi câștigat automat alegerile prin votul negativ masiv atras de un candidat naționalist și fundamentalist ortodox, venit din hăurile Antenei 3, precum Gabriela Vrânceanu Firea. Practic, tot ce ar fi trebuit să facă era să aleagă un candidat anonim, puteau să meargă liniștiți pe orice tip de 35 de ani cu facultate și cămașă vârâtă-n pantaloni, care să nu fi apărut niciodată într-un scandal politic.

Dar n-au făcut asta. Au venit cu trei candidați, unul mai dubios ca ălalalt. Primul, Bușoi, s-a folosit de tragedia de la Colectiv în campanie și a fost prins c-un plagiat, ceea ce e foarte nasol din orice punct de vedere. Al doilea, Ludovic Orban, are o imagine destul de erodată în politică și nu prea l-a ajutat deloc campania de pe Facebook, cu poze în care speria câini prin parcuri. Și uite așa am ajuns la Marian Munteanu, un tip cu-n trecut strâns legat de mișcările ultranaționaliste, faimos pentru că și-a luat bătaie în anii '90 și care acum este atât de ancorat în societatea civilă din prezent încât i s-a părut o idee bună să se ia de tinerii de la protestele Colectiv. Astăzi l-au retras și pe el, deși atât el, cât și partidul au insistat până-n pânzele albe că nu e are nicio inclinație față de mișcarea legionară.

Din fericire, internetul e un loc mare și cineva numit Alăndrașu Flueraș a scanat pe issuu revista naționalistă Mișcarea, în care poți să citești toate părerile habotnice și ultranaționaliste ale lui Munteanu și viziunea lui dubioasă pentru România. În caz că ți-e lene să te chiorăști pe document, uite lucrurile esențiale pe care le-am învățat despre omul care era să ne conducă orașul, din articolele sale:

SE CHINUIA SĂ ATRAGĂ FOȘTII LEGIONARI ÎN PARTIDUL LUI

Marian Munteanu-și făcuse un partid naționalist numit Mișcarea pentru România și, prin 1993, încă încerca să adune foști legionari prin revista asta și să-i convingă să nu se bage-n căcaturi gen Noua Dreaptă.

Citește și: Tot ce ar trebui să știi despre Marian Munteanu, dacă ți-e lene să citești

Ca să-i combine, o dădea din start cu faptul că el vede două mișcări legionare, una politică care era nasoală și una „ca fenomen sufletesc, spiritual, moral, cu vaste implicații de ordin social și cultural", care i se pare ok. Cât despre trecerea de la mișcarea lor extremistă la mișcarea lui naționalistă a conchis cu „Fondul poate rămâne neschimbat, dar formele întotdeauna se schimbă". A precizat, oricum, că mișcarea lui trebuie „să-și organizeze acțiunile în așa fel încât nimic să nu afecteze Biserica creștină și interesele statului român", deci era din start un fel de partid BOR.

Prima pagină a revistei lui începea cu negarea Holocaustului: „victimele represiunilor și violențelor din România au fost, mereu și mereu, românii și nicidecum minoritățile naționale". A mai spus și că statul român nu a fost niciodată fascist, lucru care l-ar fi uns pe inimă pe Mareșalul Antonescu și i-ar fi rușinat pe toți evreii și romii din România care au murit în lagărele din Transnistria.

Citește și: Este colindul românesc antisemit?

E amuzant că, imediat lângă negarea măcelului, a adăugat și o știre falsă, senzaționalistă, că România va plăti evreilor miliarde de dolari. Nimic antisemit aici. Sunt sigur că nu vrea să sugereze că victimele evreiești ale Holocaustului din România sunt hoți. Mă rog, doar îi acuză de „excrocarea poporului român".

Îmi place că toate publicațiile astea extremiste din anii '90 până-n zilele noastre se folosesc de simbolurile Bisericii Ortodoxe și de imaginea poetului Mihai Eminescu, fără să se supere nimeni. Poate și pentru că se regăsesc în discursul ăsta antisemit.

ȘI-N ANII '90 ÎL ACUZAU TOȚI CĂ E LEGIONAR ȘI SE APĂRA LA FEL DE STÂNGACI

Presa vremii îi compara mișcarea c-o renaștere a legionarilor, dar Munteanu se apăra, la fel ca-n zilele noastre, cu faptul că-și nuanțează naționalismul: „Adversarii politici ai naționalismului spun: Domnule, fascismul în Europa, Hitler, Mussolini, Codreanu, Franco... Aceste ideologii prezintă deosebiri fundamentale, că în primul rând există două curente de dreapta: cele creștine și cele necreștine. Primele sunt mișcarea lui Franco în Spania, Salazar în Portugalia și Codreanu în România." Pe scurt, dictatorii care comit genocid, dar sunt creștini sunt ok, față de ăia care mai sunt și atei, pe deasupra.

Citește și: Cazul Oana Zamfir e fix despre presa jalnică și despre ipocrizia românilor

Și, în caz că zici că interpretez eu aiurea citatul ăla de mai sus, tipul subliniază mai departe iubirea lui pentru liderul fascist Codreanu, un ucigaș de la care a pornit tot puroiul ăsta extremist creștin, care a purtat coroană cu svastică la nuntă: „Îl admir pe marele om politic și întemeietor de Mișcare, Corneliu Codreanu. Consider că ceea ce este util și esențial în ceea ce privește această parte a istoriei românești, o găsim în opera și activitatea lui."

VOIA SĂ TRANSFORME ROMÂNIA ÎNTR-UN STAT CONTROLAT DE ARMATĂ

Tranziția prin care a trecut România în anii 90 a fost haotică și plină de abuzuri, dar ar fi putut să fie mai rea. Marian Munteanu și cei din mișcarea sa voiau să lanseze un stat controlat prin lege marțială. „Noi am propus ca soluție a mult dezbătutei perioade de tranziție o variantă simplă: militarizarea sectorială." Și pe vremea aia îl acuzau oamenii că e o demență să ceri dictatură militară, dar Munteanu tot o ținea p-a lui: „Cerem să se facă apel la acele instituții naționale în care, ca români, putem avea încredere că au puterea să facă puțină – măcar puțină – ordine. De exemplu, armata!" Practic, tipul visa să ne transformăm într-un fel de Egipt, unde singurele puteri din stat sunt armata și fundamentaliștii religioși.

OMUL VORBEȘTE ATÂT DE DUPLICITAR CĂ SE CONTRAZICE ÎN ACEEAȘI PROPOZIȚIE

Apoi intră bine în carne și aberează chestii ambigue despre doctrina legionară pe vreo patru pagini. Uneori o critică, dar imediat o și laudă, recunoaște c-au omorât oameni prin sintagme reflexive gen „s-au comis greșeli", dar adaugă imediat c-au fost uciși mult mai mulți dintre ei la închisoare. Încearcă cumva să-ți creeze impresia că erau persecutați naționaliștii în general, nu doar fasciștii, când, de fapt, regimul lui Ceaușescu a fost extrem de naționalist. Dar niciuna dintre contradicțiile lui Munteanu nu e atât de absurdă ca asta: „Trebuie subliniat însă că, deși Codreanu luptă împotriva democrației, el urmează și respectă în politică legile statului și legile democratice." Înțelegi? Deci, deși omul vrea să instaureze o dictatură, e important c-o face democratic. El spune asta despre un fascist care a împușcat mortal un om.

CREDE CĂ LEGIONARII SUNT UN MODEL BUN DE URMAT PENTRU ORICE ORGANIZAȚIE CREȘTINĂ

Cea mai tulburătoare expresie a ideologiei lui Marian Munteanu apare undeva în concluzia eseului ăstuia adolescentin de iubire fascistă, numit cu indulgență „ziar", unde spune: „Experiența istorică a Mișcării Legionare îmbogățește patrimoniul naționalismul românesc, oferind un model valoros prin puritatea mesajului spiritual, fermitatea discursului politic, performanța tehnicilor de organizare, și mai ales înalta capacitate de trăire națională și creștină." Să spui așa ceva și să mai ai pretenția să fii luat în serios ca un candidat democratic, în 2016, este mai absurd ca poza aia sexi cu Codreanu de lângă, cu-n citat stil Poptămaș și o semnătură stilizată

Citește și: Ce am învățat despre rasismul românilor de la jurnalistul xenofob Mihai Eminescu

VOIA CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ UN STAT FUNDAMENTAL ORTODOX, DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC

Munteanu subliniază că misiunea partidului său este: „crearea Statului cultural ca formă superioară a statului național român unitar, un stat românesc întemeiat pe dreapta credință și închinat Mântuitorului nostru, Iisus Hristos". Mă sperie că omul ăsta scrie cuvintele „Statul" și „Mișcarea" cu literă mare peste tot, de parcă ar crede că au o dimensiune biblică. Dar cel mai trist lucru e că poți să înlocuiești „Iisus Hristos" cu „Mahomed" acolo și obții un text asemănător cu proclamația ayatolahului Khomeini, când a transformat Iranul dintr-o țară civilizată într-o dictatură condusă de lideri religioși, unde singura ta speranță ca cetățean e să devii martir pentru cauză.

BONUS: LA REVISTA LUI LUCRAU ȘI FRAȚII RONCEA

E amuzant că-n caseta redacției ziarului Mișcarea găsești și oameni de bine, precum George și Victor Roncea. Mi-e greu să-ți povestesc toată cariera fraților Roncea, dar cel mai recent lucru pe care pot să ți-l spun despre ei e că au fost în partidul extremiștilor ălora cu Brigada Vlad Țepeș. Prin 2008, ei vandalizau galerii de artă cu mesaje antisemite. În general, la ei poți să găsești singurele articole de susținere ale lui Marian Munteanu și tot la ei găsești diverse chestii legate de conspirații și homofobie, cât să-ți pui un coif din folie de aluminiu pe cap.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre naționaliști:
6 motive pentru care Ziua Națională a României e un bâlci sinistru
Witcher 3 te învață că naționalismul polonez e mai bun ca ăla sârbesc
Interviu cu un homosexual rus neonazist

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE