Înainte să ajung la facultate voiam să fiu programator. N-am ajuns în nicio corporație, să mă umple oamenii ăia de bani. Mai voiam să fac jocuri video, să fiu următorul om despre care scriu ziarele că a inventat un univers incredibil. Nici asta n-am făcut, dar meseria de jurnalist mi-a permis să vizitez un studio să încerc să fac un joc video. Nu l-am dus până în punctul în care să-l și lansez, dar este un concept incredibil, desigur, și extrem de valoros. Detaliez ideea în acest articol, ca să se știe că eu am venit primul cu ea.

Puteam să mă duc la giganții industriei să îmi creeze jocul, dar am spus că nu merge așa, mă depărtez de puritatea scopului meu. Așa că am făcut eu o schiță extrem de neinspirată și i-am rugat pe cei de la Amber Studio să îmi facă pe plac. Ba chiar să și întrerupă câțiva oameni de la treaba lor, care producea, printre altele, bani și să mă ajute. A mai fost un motiv pentru care am ales studioul de-acolo. Am aflat de el anul trecut, când au portat jocul The Martian.

Așa că, m-am gândit, dacă au putut să-l ajute pe Matt Damon să supraviețuiască pe Marte, cu siguranță mi-ar fi putut încropi și mie ceva. Cea mai mare sursă de venit pentru Amber vine din portare, cu Disney drept client, dar au și studio de creație care lucrează la ceva pentru anul acesta.

Eu am lucrat cu Raul, Francisc și Gabi și ni s-a mai alăturat Cristi ca să ilustreze primele cadre și personaje. Cumulat, am stat aproximativ două ore într-o cameră, cinci bărbați de aproape 30 de ani, prinși în creația de jocuri. De la băieți am aflat că fiecare idee pe care o aplici jocului trebuie să fie ceva care să-l țină pe om acolo, încă dispus să joace.

Și că, din când în când, trebuie să dea peste o problemă care l-ar putea da înapoi, cât să ia totul de la zero. Tot acolo am înțeles că jocul meu va fi clar unul pentru telefon, cu grafică simplă și diverse trucuri împrumutate din titluri mai cunoscute. Iar românii trebuie să se enerveze sau să se bucure când îl văd. De asemenea, am stabilit că marketingul îl va scoate în față cu „lupta anticorupție".

Subiectul a fost simplu și a pornit din vremea când credeam că pot face caricaturi. Cea mai bună a mea a fost cu un cerc care îl numește „țigan" pe un pătrat. La asta, am mai adăugat cercuri, jigniri și Liviu Dragnea. Asta pentru că, dacă n-ai lipsit de pe internet în februarie, te-ai lovit câteva zile la orice colț de Liviu Dragnea și legea defăimării. Legea a venit, a trecut, apoi a fost schimbată, internetul l-a trolat pe Dragnea pe Facebook și lumea a mers înainte.

Eu am rămas însă cu o teamă: dacă Dragnea ajunge până la urmă să facă ce și-a propus și nu-i mai putem numi hoți pe hoți? Este o teamă sinceră, așa că am vrut să mă protejez și să apăr întreaga lume printr-un joc video.

Apoi, m-a mai motivat ceva. Poate n-ai prins acele vremuri nebune ale internetului, dar, pe atunci, când te enerva câte o vedetă, făceai un joc nasol cu ea. Așa a ajuns Oana Zăvoranu să primească verze peste buze. Mi-am zis că prin divertisment n-are nimeni ce să-mi facă și pot spune o groază de lucruri fără să defăimez.

Eu nu știu să desenez sau să fac prea multe lucruri utile omenirii, dar știu să mă laud și să laud lucruri. Am făcut schița, i-am dat un titlu și cea mai importantă descriere: „Poate cel mai bun joc al anului 2017". Știu că presiunea era imensă, dar trebuia să visez la teleportare, chiar dacă nu aveam decât o căruță fără roți.

După o ședință de brainstorming, markere consumate și o tablă umplută cu planuri și idei, a ieșit jocul: Draknea: The Mînios - naziștii gramaticali o să mă ucidă pentru romgleză, dar până la urmă orice geniu a fost subapreciat în timpul vieții.

Ce am învățat de la adevărații creatori de jocuri e că trebuie să fie cât mai simplu, iar dacă are succes trebuie să poată fi extins. Dacă e un eșec, măcar să pară că te așteptai la asta și nu te-ai luat prea în serios. Personajul principal se numește Draknea, pentru că e bine să nu te joci cu numele reale, oamenii au prostul obicei de a te da în judecată sau de a da legi care să-i protejeze.

Scopul e să fie pe placul poporului. Dacă eșuează și poporul se răscoală, îi scade „defăimătorul" - o bară în care adună magia albă ca să scoale morții din pământ. Așa că trebuie să țină populația fericită și procurorii departe de el.

Reamintesc: la început n-aveam decât cercuri, un pătrat, jigniri și un ideal măreț. Bine, am avut la mine și un pix Parker cumpărat de la Obor, cu doi lei, ca să fiu un CEO adevărat. În treacăt fie spus, Francisc mi-a precizat că prin indicațiile mele (lipsite de sens sau utilitate, aș zice eu, dar el n-a zis) ar trebui să mă las de creație și doar să dau ordine de care lumea să nu țină cont.

Revenind la joc, începi dintr-un județ neînsemnat, Teleorman, să zicem, și trebuie să navighezi prin politică și țară ca să câștigi cât mai mult. Arunci cu diverse produse în câteva categorii sociale bine stabilite și care compun grosul populației: studenți, șomeri, bugetari, pseudointelectuali și pensionari.

Pentru marii intelectuali se fac rezerve de sapiosexuale cu pretenții puține, cărți cu Dan Puric și de succes în biznis care se dau insert la ziare, și numere din Dilema veche. Pensionarii vor reacționa la mâncare (de orice fel), icoane și cupoane la farmacie. În toți ăștia aruncă paznicii cu produse ca să-i calmeze și convingă.

Concertele ar fi toate la fel, cu membrii trupei Voltaj transformați în zombi, că este singurul grup care e vag acceptat de studenți, șomeri, clasa muncitoare și pensionari. Și dacă muzica nu le place, mereu vor fi mici și bere, pancarte și câteva vedete de la televiziunile apropiate lui Draknea.

Pentru toate astea e nevoie de bani, așa că stocul de dosare ar fi uneori folosit și la șantaj. De manipulare și propagandă se pot ocupa Antena 3 și anumite ziare. Jocul devine mai credibil cu statistici oficiale și cu o extindere pe tot cuprinsul țării, că nu te poți rezuma doar la un județ.

Urmărește documentarul VICE despre cum este folosită realitatea virtuală în tratarea veteranilor de război

Cu Laoora CK joci și la derută, aruncând în ea cu dosare de la alții, ca să nu ajungă la tine. Dacă a ajuns, asta e, jocul s-a terminat și n-ai ce să mai faci, o iei de la început. La fel, jocul se termină când scapi populația de sub control și ajungi să fii atât de defăimat, încât să nu mai poți scula morții și nici să strângi dosare și produse.

Probabil că acum te întrebi de ce Draknea e mânios, când pare să aibă o viață foarte frumoasă la care să aspire orice politician. Ei bine, e mâhnit și mânios că are mustața aia pe față. A devenit un personaj în sine, un frate geamăn care suge energia pozitivă a omului și-i lasă doar o față de flăcău îmbătrânit și niciun pic de respect din partea semenilor.

Totul trebuie să fie un melanj kitschos între strategie americană, limbă română veche și enervantă, aur și politică, pentru că dacă jocul eșuează măcar nu s-a luat în serios. Mustața va deveni mai importantă în al doilea joc, dar până atunci trebuie să facă ăsta bani pentru mine (și poate pentru cei care m-au ajutat să-l fac).

Până acum sigur te-ai prins că sloganul ales de mine n-a fost cel mai inspirat, așa că a fost selectat altul:

Ba chiar poate fi atât de bun, încât va avea și magazin prin care să fie monetizat, iar aceasta ar fi principala sursă de venit. S-a ajuns chiar să-l punem pe Țiriac în magazin și el să aibă cele mai puternice dosare. Pare tipul de om mai mereu retras, de la care nu te-ai aștepta să obții mai mult de o privire răutăcioasă.

Practic, în magazin pot fi băgate atât de multe lucruri, că ar putea fi numit Obor d'Azur. Ca totul să meargă bine, mai trebuie doar coloană sonoră cu manele și Liviu Vasilică, iar munca mea de zeu în industria gamingului a luat sfârșit. Mă pot duce pe orice coastă scumpă să huzuresc.

Totuși, îmbogățirea ar veni mai greu, că un așa joc ar fi gata în cam șase luni, până la un an. Risc să uite lumea de Dragnea, Kovesi și Arsenie Boca. Ca să faci ceva serios ai nevoie de o echipă de creație alocată, designeri, programatori, animatori și testări, testări, testări ca să meargă jocul bine pe toate dispozitivele. Și totul ține de finisaj, să placă la oameni.

Ziceam eu la început de jocul cu Oana Zăvoranu, dar ăla cel mai probabil a fost făcut într-o noapte de un student de la Poli, plătit cu pizza și țigări.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre jocurile video:
Cele mai mișto zece personaje din jocurile video
Femeile nu sunt discriminate în jocurile video
Primul joc video nord-coreean cu mașini e groaznic