FYI.

This story is over 5 years old.

Știri anti-mahmureală

Cum să furi în România ca un boss

Preşedintele Curţii de Conturi informează că, în România, 40% din bani sunt ciordiţi sub o formă sau alta.
25 Mai 2015, 10:40am
Ilustrații de Vasile

Dacă încă nu te-ai trezit din beţia de peste weekend - eu, unul, recunosc, mă simt uşor mahmur -, o să te trezească sigur sumarul săptămânii trecute, a cărei temă a fost ciordeala crasă pe care o practică politicienii români.

Ştiu, te-ai săturat să tot citeşti despre tunurile trase-n România, dar trebuie să le ştii. Trebuie să conştientizezi că, dacă-i laşi să fure mai departe, ţie o să-ţi fie rău. Şi primul lucru pe care trebuie să-l ştii, în cazul în care ai ratat ştirea, e că preşedintele Klaus Iohannis l-a numit la şefia DIICOT, adică la direcţia antimafie, pe Daniel Horodniceanu, cel care, chipurile, supraveghea clanul de interlopi Corduneanu, dar n-a văzut ce era evident, anume că pe aceiaşi interlopi îi folosea Nichita să-i ameninţe pe pretendenţii la fusta amantei. Asta ca să ştii la ce să te aştepţi.

CÂT SE FURĂ ÎN ROMÂNIA

Că în România se fac mizerii chiar sub ochii celor care ar trebui să le preîntâmpine, cu asta te-ai lămurit. Dar cât de mari sunt, ei bine, abia acum afli. Preşedintele Curţii de Conturi informează că, în ţărişoara noastră dragă, 40% din bani sunt ciordiţi sub o formă sau alta. Şi vorbesc de banii noştri, ăia cu care cotizăm cu drag la stat. Imaginează-ți că banii ăia s-ar duce în educaţie sau în sănătate. Mai c-am concura cu Germania, nu?

Culmea e că ştim şi cine fură. Adevărul a publicat două articole foarte bune, interviuri cu foştii baroni locali. Şi sunt de citit şi ca să-ţi dai seama cum gândesc hoţii, cum se simt de neatins, câtă aroganţă zace în ei. Doar pentru asta și nimic mai mult. Iată-i, deci, în toată splendoarea lor, pe Bebe Ivanovici, un sculer-matriţer ajuns baron de Ilfov, şi pe Nicolae Mischie, cel mai cunoscut baron local din perioada de glorie a guvernării Năstase. Nişte indivizi porcini care-ţi provoacă o greaţă mai cruntă decât orice beţie.

Şi ca să trecem rapid şi peste asta, dacă te interesează şi cum se cotizează la partide, ca să vezi cât de mic eşti în raport cu politicienii pe care i-ai pus în fruntea ţării, n-ai decât să dai click. O să găseşti o listă cu sumele cu care au cotizat indivizii la organizaţiile din care fac parte. Şi vorbim de bani mulţi, nu de abonamentul la net.

ASTĂ-SEARĂ, FURĂM ÎN FAMILIE

Săptămâna trecută, reporteri şi cameramani făceau planton în faţă la DIICOT. Îl aşteptau pe Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, care a furat vreo 35 milioane euro. Pe scurt, a luat 15 credite de la BRD ipotecând terenuri supraevaluate, a scos banii din ţară, apoi s-a făcut că plouă în timp ce devenea mare investitor în imobiliare. Şi pentru că totul trebuia să meargă strună, şi-a scos şi nevasta şi şoferul la înaintare, care nu s-au sfiit să semneze ca el să iasă curat.

Pe acelaşi model de furat în familie a mers şi Cristinel Bîgiu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, care şi-a scos finul la înaintare, condamnat la rându-i pentru trei ani şi patru luni cu executare. Şi ăştia nu-s singurii, amintește-ți de Hrebenciuc, care şi-a folosit fiul - arestat şi el, prin decembrie, pentru diverse: spălare de bani, trafic de influenţă, mărunţişuri d-astea.

VARA ASTA, SE POARTĂ ZEGHE

Şi distracţia continuă. Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, a mai primit două mandate. Încă nu ştim dacă la Rahova sau dacă la Jilava, cert e că a primit opt ani cu executare pentru abuz în serviciu. Cum adică „ce-i aia abuz în serviciu"? Păi, să zicem doar că Poteraş şi o gaşcă de angajaţi din primărie făceau schimburi de terenuri.

Se foloseau de diverşi indivizi, de regulă bătrâni, care făceau cereri de retrocedări de terenuri, şi clienţii lui Poteraş cumpărau drepturile litigioase. Şi pentru că primăria n-avea terenuri de dat înapoi prin Prelungirea Ghencea, dădea terenuri prin centrul Bucureştiului. Evident, pe sume derizorii, dar pe pagube uriaşe. Ca să-ţi faci o idee, doar de la unul dintre „oamenii de afaceri", Marian Jean Căpăţînă, instanţa a decis confiscarea a... 20 milioane de euro. Ieftinache, nu?

Chestie care-mi aminteşte de alt primar, Radu Mazăre, care nu s-a complicat cu mărunţiş, ci a încasat şpaga direct. Momentan, e arestat pentru nouă milioane de euro. De bine, de rău, faţă de Nichita de la Iaşi, măcar ăsta a avut o boabă de demnitate şi a demisionat. Cert e că, la fel ca toţi ceilalţi pesedişti care-au fost condamnaţi - momentan, cu excepţia lui Liviu Dragnea -, va dispărea definitiv din politică.

Şi circul continuă. Dacă îţi aminteşti de Darius Vâlcov, băiatul care cumpăra tablouri şi le ascundea în cimitir, să ştii că l-a turnat pe Vasile Blaga la DNA, pentru că ar fi intervenit pentru nişte contracte în favoarea Tehnologica Radion, firmă de casă a PDL, despre care se zice că ar fi controlată chiar de liderii partidului. Blaga neagă, dar cine să-l mai creadă?

Şi că tot veni vorba de lideri PDL, nici Emil Boc nu stă pe roze. E acuzat de uzurpare de calităţi oficiale, adică a semnat ca primarul autorizaţii de construcţie, deşi nu mai era primar, ci prim-ministru.

BAZINUL ELECTORAL NEMURITOR

Şi că tot veni vorba de Dragnea, cel care scula morţii mai ceva ca Hristos, ba-i mai şi aducea la vot, s-a trezit Nemuritorul să-i ia apărarea. Iliescu, acest mic naiv în aparenţă, care se sesizează exact când partidul are nevoie de o nouă spălătură. Ce prostie-i asta, să condamni la puşcărie un om care doar a vrut să ajute să cheme lumea la vot? Chiar aşa, cum să condamni un om pentru că a vrut să învie morţii? Ce prostie-i asta?

Însă dacă vrei să te distrezi cu adevărat pe seama Nemuritorului, e suficient să-i spui în faţă că e un bolşevic. N-o să moară de nervi, că doar de aia e nemuritor, dar aş putea garanta că o să facă spume. Într-un mod cât se poate de ipocrit, Iliescu se plânge că lumea nu-i dă dreptul să fie comunist pe banii lui. Ba pe-ai noştri, aş completa eu.

Şi Iliescu n-ar trebui nici măcar să aibă dreptul să deschidă gura, asta că tot se apropie aniversarea de 25 de ani a plantării de panseluţe de către mineri, başca păstorirea unor întregi generaţii de hoţi, pe care i-a acoperit fără nicio jenă când ne-au furat banii. Până una, alta, pensia lui Iliescu - la fel şi taxele şi impozitele cu care se bate-n piept că le plăteşte - sunt suportate tot din buzunarele noastre.

NOUL SOCIALISM

Mai trist e că bolşevicul chiar crede că a făcut bine, fără să realizeze c-am ajuns la coada Europei tocmai din cauză că, deşi am avut acelaşi start ca Polonia sau alte ţări în care-a picat comunismul în 90, am promovat tot gunoaiele comuniste. Şi uite-aşa, ajungem să primim lecţii - pe drept cuvânt şi, de data asta, poate chiar pricepem ceva - de la fostul guvernator al băncii centrale poloneze.

Între timp, mă distrează cum dau lecţii, printre articole de propagandă prorusească, noii socialişti ai României. Nu le dau link-uri, dar îi ştii sigur, că sunt la modă: Ernu, Rogozanu şi alţi teoreticieni ai noii economii mondiale, care au impresia că se pricep cel mai bine. În primul rând lor, apoi tuturor celor care susţin noul socialism, le dedic acest articol, o prezentare exactă a sărăciei în care se trăia atunci, care contrastează puternic cu toate amintirile alea bune pe care le au părinţii tăi. Căci, da, aşa funcţionează mintea omului, îşi aminteşte doar părţile bune şi, zău, n-a fost bine deloc.

ROMÂNIA SUPRAREALISTĂ

La capitolul suprarealism românesc, o să încep cu Mihai Gâdea, torţionarul mediatic şef, care vrea o „presă curată", fără „linşaje mediatice." Am comentat aici subiectul, n-are sens să-l mai reiau, e de-a dreptul fabulos cum tocmai el face apel la o presă curată când tocmai postul pe care-l conduce e campionul suprem la mizerii.

Dacă însă Gâdea face parte dintr-o specie de la care te poţi aştepta la orice, eu nu m-aş fi aşteptat la sfinţirea mesei de biliard. Se întâmplă în România şi nu doar că se întâmplă, dar la mirobolantul eveniment participă inclusiv un politician fost-ministru. E vorba de Sorin Frunzăverde.

Între timp, în Oltenia, heliportul nu poate fi folosit de elicopterele SMURD pentru urgenţe, pe motiv primarul de la Târgu Jiu îşi mărita fata şi avea nevoie de teren ca să amplaseze cortul pentru nuntă, iar la Cluj, poliţiştii au fugit de la locul accidentului provocat chiar de ei. Deh, zile obişnuite în România. Să ne mulţumim însă că mai există, totuşi, şi oameni precum doctoriţa asta, care dă de pământ cu politicienii care cred că lor li se cuvine totul atunci când ajng la urgență și vor să sară peste rând cu pile.

Te-ai trezit din mahmureală? După toate ştirile astea, eu n-am reuşit, dimpotrivă, am o senzaţie de greaţă şi mai mare.

Urmărește-l pe Alex pe blogul lui.
Vezi mai multe caricaturi pe blogul lui Vasile.

Urmărește VICE pe Facebook.

_Mai citește despre cum se fură bani în România__
**
ANAF impozitează bacşişul, dar aruncă 2 400 000 de euro pe „taxe letale" ****Fost comisar al Gărzii Financiare: „În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicienilor" _**Ghid de viol fiscal pentru începători