Am protestat cot la cot cu PSD-iștii de la Cotroceni și m-au mutat în față, să se vadă că-s și tineri acolo

Românii au devenit atât de activiști în ultima vreme încât am ajuns să avem două proteste simultane. Circa trei mii de oameni s-au adunat aseară la palatul Cotroceni ca să protesteze față de existența preşedintelui Iohannis şi să-şi arăte susţinerea pentru actualul guvern Grindeanu.  Asta în timp ce-n Piaţa Victoriei erau 20 de mii care strigau opusul, la a şaptea zi de manifestaţie împotriva corupției.

Până acum, am fost prezent la toate protestele din faţa Guvernului. Dar ieri am vrut să schimb puţin macazul și să văd cum protestează cealaltă Românie. Am vrut să-nţeleg care-s nemulţumirile şi cine-s oamenii prezenţi acolo, aşa c-am fost şi la celălalt. Nu ca reporter, ci pur şi simplu ca un protestatar. M-am dat unul „de-al casei", cum s-ar zice.

Recunosc c-aveam puţină teamă până să ajung acolo. Îmi luasem paranoia c-o să fiu descoperit, iar o haită flămândă de protestatari trecuţi bine de prima tinereţe o să mă atace şi-o să mă linşeze. Bine, adevărul e că sunt foarte multe cazuri în care reporterii au fost bruscaţi de pensionarii violenţi la mitinguri Antena 3/PSD. Oricât de inofensivi par la prima vedere, n-ai zice același lucru când te trezești lovit cu bastonul și cu poșeta sau cu hainele rupte, doar pentru că le-ai pus o întrebare și ei sunt înveninați în fiecare zi că jurnaliștii altor posturi TV decât România TV și Antena 3 sunt dușmanii de clasă. Că peste delirul verbal gen că ești „plătit de Soros" sau că ești „un tânăr frumos şi liber spălat pe creier", treci mai ușor.

La ora cinci eram prezent la datorie. Cât o luam spre mulțimea de vreo 80 de persoane, o doamnă de lângă mine-și spunea oful exaltată: „Merg de-o oră pe jos ca să ajung aici. Hai acolo-n faţă, ca să-l dăm jos pe neamţul ăsta." Şi dusă a fost. N-am mai vazut atâta viteză la o femeie în vârstă de când am văzut ultima dată un loc liber în RATB.

Puţin mai încolo, am întâlnit-o în carne şi oase pe doamna Floricica Dansatorea. Cunoscută nu numai după flerul său artistic, după cum o recomandă chiar numele, ci şi pentru faptul că este o protestatară devotată. Încă din prima zi a protestului de la Cotroceni, a acoperit mai mult de jumătate din cei prezenţi acolo cu glasul ei mirific. De asemenea oameni are nevoie ţara asta!

Am început să merg printre oameni, ca să ascult ce vorbesc. Cu cât treceau minutele, cu atât creștea şi numărul protestatarilor.

Dacă la toate scandările se subînţelege cui se adresează, la aia cu „jos criminalul" sunt nelămurit. Se referea la Klaus Iohannis cu o conspirație legată de Colectiv sau la domnul preşedinte Ion Iliescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii pentru Mineriade? Rămâne o enigmă.

Până la urmă s-au adunat câteva mii de persoane. Cam 80% din ei erau pensionari, 15% până-n 40-50 de ani. Restul copii şi adolescenţi, numai buni să se laude Mircea Badea că uite, sunt și tineri la protest. Favoriții mei de acolo au fost o doamnă care-și adusese scăunelul de protest, acompaniată de un nene care spărgea semințe cu un steag în mână. Un contrast frumos, de altfel.

La început, oamenii se uitau cu maximă reticenţă spre mine. Adică, na, unul tânăr care are faţă şi de hipster a venit să instige s-or fi gândit ei. Asta până când am intrat în filmul lor şi-am început să scandez cot la cot cu ei. La un moment dat, eu stăteam undeva la mijloc în amalgamul de oameni. O femeie care stătea în primul rând m-a văzut cât de implicat emoţional şi fizic sunt şi m-a îndemnat să vin mai în faţă: „Hai, mămică, aici lângă mine, să vădă că sunt şi tineri.", mi-a zis ea.

Atât a trebuit. Atunci, oamenii din jur au început să-mi aducă o odă: „Tineri ca tine, deştepţi şi culţi, nu generaţia asta Facebook." Un alt nene mi-a spus că toţi iohannişti ăia tineri care au ieşit la protestul de la Victoriei nu-s în stare să-şi citească numele de pe buletin, nici dacă şi-l pun în faţă, dar eu sunt o excepţie. „Un băiat isteţ." Serios, începusem să fiu atât de apreciat, încât un bărbat mi-a strâns mână cu maxim respect.

Nu mult după, aceeaşi femeie care m-a abordat pe mine i-a dat unui jandarm de pe acolo un măr. Habar n-am de ce, dar probabil din simpatie. Un alt protestatar a fost pe fază şi i-a atras imediat atenţia vizibil mânios: „Să nu mai faci aşa ceva, că se interpretează tot felul. Ce, noi suntem derbedeii ăia de la Victoriei?!?!?"

Încercam să fiu cât mai atent la conversaţiile de pe lângă mine. Am asistat la câteva care mi-au rămas bine întipărite în minte. Una care spunea că există surse clare de la televizor cum că Iohannis i-a vândut pe zece mii de euro un copil lui Merkel, în Germania. Asta ca să le crească ălora natalitatea, iar la noi să se distrugă poporul. Cu banii câştigaţi şi-ar fi făcut casele alea. Unii din ei îşi mai puneau semne de întrebare, dar erau repede contracaraţi cu „Hai, domne, ce dreacu, te pui cu nemţii. Crezi că eu nu ştiu cum stă treaba?!"

Altele despre cum ăia zece miliarde de lei lipsă de la guvern despre care spunea Dragnea că i-au lăsat fostul guvern Cioloş moştenire, au fost folosiţi ca să plătească omenii din piaţă. Acolo cică ar fi fost şi bătrâni, dar s-au dus şi ei, să mai ia un ban, săracii, zice altul. Credea atât de ferm că ăia trei sute de mii de oameni din piață și-au luat bani c-am ajuns să-mi pun eu întrebări: „Băi, dar eu de ce naiba n-am primit?"

În rest, am auzit conversaţii conspiraţioniste despre cum se doreşte anihilarea acestui popor, despre cum românii sunt slugile lui Iohannis, despre cum se pregăteşte o lovitură de stat (cu explicația în pași). Dar la fel de des şi tipica, iubita şi nostalgica întrebare: „Unde eşti tu, dragă Ceauşescu? Că tu eşti singurul care ne-ai dat case şi ai ţinut cu poporul."

Ce m-a fascinat de la mitingul ăsta e că oamenii s-au mobilizat şi-au venit cu lasere. Culmea e că în urmă cu câteva zile la protestul de la guvern, maestrul Ion Cristoiu se-ntreba mirat, în direct la RTV: „Cine le-a dat manifesanţilor lasere?"  Oare acum o să zică și de ăsta că e organizat de Soros?

Pe final, am ieşit din mulţime şi m-am aşezat într-un colţ mai retras ca să-mi aprind o ţigară. În spatele meu, doi bărbaţi cu bască zâmbeau către mine şi mă dădeau exemplu între ei. Bun prilej să mă bag în seamă cu ei.

I-am întrebat de copii şi nepoţii. Unul din ei mi-a zis că n-are nepoţi, iar celălalt are doi. Mi-a explicat cum încearcă să-i educe ca de la 40 de ani (fix aşa), când ai şi tu o casă, o familie, poţi să începi să te intereseze şi pe tine ce se-ntâmplă-n lumea asta a politicii. Până atunci, să-ţi vezi de treaba ta. A recunoscut, totuşi, că nu mai vorbeşte cu nepoţii lui, că sunt certaţi. Fix pe tema asta. Dar apoi a continuat lejer despre cum sunt spălaţi tinerii ăştia pe creier de Facebook şi-au ajuns copii să bată profesorii, faţă de cum era „înainte", pe vremea lui. „Dacă nu-l altoieşti de mic pe copil, nimic nu face-n viaţă", îmi spun tot ei c-o sclipire-n ochi.

M-am scuzat că trebuie să mă duc puţin mai încolo ca să iau un prieten. Ei, din nou, m-au felicitat că aduc tineret. Dar am tulit-o spre protestul de la Piaţa Victoriei, că poate-poate îmi iau şi-o banii ăia odată pe protest.