​Fotografii cu viața dură a interlopilor de cartier din America

Avertisment: Acest articol conține imagini explicite.

Cariera fotografului cunoscut sub numele de Boogie a fost extrem de diversă. A fotografiat atleți precum alergătorul olimpic Usain Bolt și fotbalistul Mario Balotelli pentru companii ca Puma și Nike – dar a publicat și șase monografii concentrate pe cultura de stradă din orașe ca São Paulo și Belgrad.

Boogie s-a născut și a crescut în Belgrad și a fost mereu înconjurat de aparate foto; atât tatăl, cât și bunicul lui au fost amândoi fotografi amatori. N-a fost interesat de această artă decât atunci când țara lui a intrat în război în anii '90. În perioada aceea, fotografia l-a ajutat să se distanțeze de iadul din jurul lui. Boogie a zis că lucrurile la care a asistat în Serbia au fost catalizatorul care a definit subiectele pe care a continuat să le exploreze de-a lungul carierei lui, care a prins aripi după ce a început să facă fotografii în Brooklyn.

În 1998, Boogie a câștigat loteria vizelor și s-a mutat în New York. A avut tot felul de joburi ca să supraviețuiască și în tot timpul ăsta a făcut fotografii. A avut o întâlnire norocoasă cu membrii unei bande din Bed-Stuy care l-au rugat să-i fotografieze înarmați și l-au luat cu ei, în acest scop, prin cele mai rău-famate colțuri ale New York-ului. Așa a apărut It's All Good, prima lui monografie, publicată în 2006. Cartea conține fotografii cu membrii bandei Latin Kings, dealeri de droguri, consumatori de droguri și oameni marginalizați. Dar spre deosebire de fotograful stradal obișnuit, care face fotografii fără să-și cunoască subiecții, Boogie e un documentarist care pătrunde în viața persoanelor pe care le fotografiază, le câștigă încrederea și intră în casele și squaturile lor.

„Oamenii spun mereu că n-ar trebui să depășești niște limite, dar cu cât pătrunzi mai adânc în lumea lor, cu atât faci fotografii mai bune. Și nimeni nu-ți poate spune care sunt acele limite", ne-a zis el. „Apoi, deodată, te trezești în miezul nebuniei și devine foarte interesant."

În același timp, a zis totuși că „nimic nu e glamuros în viața aia". powerHouse Books va publica a zecea ediție aniversară a albumului It's All Good, cu noi fotografii care n-au apărut în ediția originală. VICE a stat de vorbă cu Boogie despre opera lui, iar el ne-a furnizat informații despre unele fotografii provocatoare din colecția updatată.

Bedford-Stuyvesant, Brooklyn, 2004

Această pușcă, numită Terminatorul, e acoperită de bandanele membrilor din banda Blood. Cred că fotografiile mele n-au nimic glamour. Până și în filme se încearcă glamurizarea acestui stil de viață. Mie mi se pare dur și greu și e de căcat că oamenii ajung să moară pentru douăzeci de dolari.

Bedford-Stuyvesant, Brooklyn, 2006

După ce a ieșit prima ediție din It's All Good, le-am dus-o gangsterilor și le-a plăcut la nebunie. M-au dus într-un loc de-al lor și mi-au arătat tot felul de nebunii. Când le-am zis: „Băi, aveam nevoie de toate astea pentru albumul meu, de ce dracu' mi le arătați abia acum?", mi-au răspuns: „Păi puteai să ne bagi în pușcărie, coaie. Lasă, le vezi acum." Am început să fotografiez prin 2003 și am terminat albumul prin 2006, deci unele fotografii din ediția aniversară au fost făcute după publicarea primei ediții.

După ce am terminat It's All Good, am continuat proiectele și le-am dat tuturor gangsterilor cartea. S-au bucurat de fiecare dată, dar din păcate, am observat că nimic nu se schimbase și se pare că nici nu se va schimba vreodată.

Bedford-Stuyvesant, Brooklyn, 2003

Îmi amintesc prima oară când am fost în Bed-Stuy și mă plimbam pe-acolo, un tip alb cu un aparat foto. M-au strigat niște tipi de peste stradă și am început să vorbim. Cred că le-a plăcut accentul meu – s-a nimerit să n-am unul dintre accentele pe care le urăsc ei – și peste zece zile, mi-au zis: „Hei, Boogie, nu vrei să ne faci niște poze cu armele?" Nu mi-a venit să cred ce noroc căzuse pe capul meu.

Bushwick, Brooklyn, 2005

Ăsta e un avertisment din partea Latin Kings pentru un turnător. Am auzit mai târziu că l-au omorât pe tip. În cartierele astea, jumătate din populație e implicată în industria drogurilor. Sunt dealeri sau dependenți sau foști dealeri sau foști dependenți. Și mulți foști pușcăriași.

Parcare abandonată în Bedford-Stuyvesant, Brooklyn, 2003

Iubesc pitbullii, dar unul dintre cele mai nasoale lucruri pe care le-am văzut cât am făcut fotografii a fost un pitbull care a ucis o pisică. Și acum mi se face rău dacă mă gândesc la asta. N-am putut să-mi scot scena din cap ani de zile. Nu știu de ce, dar fotografiez des câini.

Bedford-Stuyvesant, Brooklyn, 2006

Arme, bani și droguri – cu nemiluita. Nu poți planifica astfel de lucruri. Nu te poți duce în ghetou cu gândul că o să fotografiezi oameni înarmați. Nu se întâmplă pur și simplu. E imposibil. Cel mai tare m-a surprins să aflu cât de puțini bani făceau oamenii ăia. Probabil ar fi câștigat mai mult dacă se angajau la McDonald's. Doar tipii din vârful ierarhiei făceau bani ca lumea. Copiii se împușcau între ei pentru douăzeci de dolari.

Bedford-Stuyvesant, Brooklyn, 2003

Asta a fost prima oară când membrii bandei m-au invitat să-i fotografiez înarmați. A fost o nebunie. Alergam pe holuri cu pistoale încărcate îndreptate spre fața mea. N-am putut dormi în noaptea aia, dar a doua zi m-am întors să continui. Durează ceva până le câștigi oamenilor încrederea. De exemplu, am fotografii cu fața și arma în același cadru, dar nu le-am folosit în carte. N-am vrut să bag pe nimeni în belea. N-aș face așa ceva.

Bushwick, Brooklyn, 2004

Am făcut pe babysitterul cu țâncii ăștia cât mama lor era plecată după droguri. Acum sunt la orfelinat. Dependenții de droguri trăiesc din ajutoare de la stat și au copii pe care îi hrănesc cu porcării și cheltuie restul de bani pe droguri. Fură din magazine, vând porcării și cumpără droguri. Și situația e aceeași și în ziua de azi. Când faci fotografii în astfel de circumstanțe nu trebuie să te gândești prea mult, altfel pierzi cadrul. Eu reacționez și trag. De obicei, prima fotografie e cea mai bună.

Bushwick, Brooklyn, 2005

Are 23 de ani. Îmi amintesc când am fotografiat-o pe tipă prima oară în timp ce își băga în venă. M-am întrebat: „Ce dracu'? De ce am nevoie de mizeria asta în viața mea?" Stăteam pe marginea căzii, iar ea își băga în venă. Cât timp fac fotografiile, e ok, mă pot deconecta, pentru că sunt concentrat. Dar mai târziu, când le văd, mă îngrozesc. Dar tot m-am întors să continui să fac fotografii. Slavă Domnului că am reușit să scot cartea asta.

Vezi mai jos mai multe fotografii din ediția aniversară It's All Good. Urmărește-l pe Boogie pe Instagram.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre viața gangsterilor pe VICE:
Fotografii cu cele mai temute bande de cartier din Los Angeles
„Diavolul alb" care a condus mafia chineză din New York și Boston
Cum e să crești în sânul Mafiei