Am fost abuzată ani de zile de fostul meu terapeut și, din păcate, nu sunt singura

În 2009, Milou, pe atunci în vârstă de douăzeci și ceva de ani, a început să facă psihoterapie cu Henk, care avea cu douăzeci și cinci de ani mai mult decât ea. Tocmai ieșise dintr-o relație de patru ani care se încheiase prost și voia să facă terapie ca să înțeleagă ce se întâmplase. Șase luni mai târziu, Milou a încheiat terapia. Simțea că învățase suficiente lucruri despre ea însăși. 

La câteva săptămâni de la ultima ședință, a primit un e-mail de la Henk, care o întreba dacă vrea să iasă cu el. Milou a fost de acord și după date-ul respectiv au avut o scurtă relație sexuală, la care ea a renunțat după cinci săptămâni. După asta, Henk a continuat să-i scrie lui Milou timp de zece ani, deși ea l-a rugat de mai multe ori să înceteze. În mesaje, o ruga să se întâlnească cu el, făcea referire la informații intime pe care ea i le-a împărtășit în timpul terapiei, o diagnostica nesolicitat în baza celor câteva partide de sex pe care le-au avut. Deși Milou l-a amenințat că va face plângere împotriva lui, el continuă să o analizeze în e-mailuri și încearcă să lege din nou relația cu ea.

Situația lui Milou ilustrează complexitatea comportamentului sexual transgresiv în contextul sănătății mintale. Când e vorba de o infracțiune precum agresiunea sau violul, regulile sunt clare: aceste fapte sunt interzise prin lege. E interzis și să ai contact sexual cu un client în timpul terapiei. În astfel de cazuri, poți fi investigat și sancționat. Dar după ce s-a încheiat terapia, nu e interzis, în principiu, să începi o relație cu fostul client, chiar dacă asta ar putea avea consecințe nocive – cum a fost în cazul lui Milou.

Jurnalistele de investigație Jolanda van de Beld și Emy Koopman au cercetat pentru Investico comportamentul sexual transgresiv în cadrul sănătății mintale. Și-au publicat cercetarea, din care a doua parte va apărea în Trouw. S-au concentrat atât pe instituții, cât și pe clienți. „Am mai investigat în trecut, tot pentru Investico, felul în care gestionează poliția abuzurile sexuale”, a declarat Van de Beld pentru VICE. „Prin aceste cercetări, am intrat în contact cu o persoană care fusese abuzată sexual în cadrul sistemului de sănătate mintală. Abuzul sexual poate avea loc oriunde, dar în acest caz se vede clar că anumiți factori din acest sistem promovează abuzul sexual.” Van de Beld se referă la faptul că clienții cu tulburări mintale sunt adesea izolați de prieteni și familie, fie pentru că sunt internați într-o instituție, fie că trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Din această cauză, un client poate ajunge rapid să depindă de terapeut. „În plus, în terapie trebuie să te simți confortabil cu terapeutul ca să te poți deschide”, a zis Van de Beld.

Pentru cercetarea ei, jurnalista a recurs la expertiza centrului olandez Rutgers pentru sexualitate și sănătate sexuală. „După cum susține centrul Rutgers, sexualitatea e o parte importantă din identitatea noastră și e important să vorbim despre asta în timpul terapiei. De aceea e crucial să faci distincția între intimitate în cadrul terapiei și intimitate care îi poate face rău clientului.”

În cazul lui Milou, fostul ei terapeut a profitat de faptul că îi cunoștea clientei cele mai intime nesiguranțe. „La câteva luni după ce relația noastră s-a încheiat, am fost de acord să mai iau cina o dată cu el. În noaptea aceea i-am spus clar că nu mai vreau să mai fac sex cu el”, a zis Milou. În ziua următoare, a primit un e-mail furios de la Henk, care o acuza că e rece și egoistă și nu-i pasă de sentimentele celorlalți. A făcut referire și la ședințele de terapie în care ea îi spusese că se simte prost uneori că are nevoia să fie singură.

La aproape un an de la despărțirea lor, Milou a primit o scrisoare lungă, în care Henk i-a scris că a înțeles în sfârșit ce e în neregulă cu ea: are autism înalt funcțional (HFA). Și-a bazat diagnosticul pe partidele lor de sex. „În timpul terapiei, nu am vorbit aproape deloc despre sex. A tras concluziile astea pe baza săptămânilor în care am făcut sex cu el.” De exemplu, Milou i-a zis la un moment dat lui Henk că se simte foarte liberă în timpul sexului, pentru că îi e greu să se exprime în alte feluri.

„Henk a mai tras concluzii și despre interiorul casei mele, pentru că îmi place să colecționez tot felul de obiecte. A zis că e un semn că am autism. A glumit odată că dulapul meu din bucătărie spune totul despre sufletul meu”, își amintește Milou. 

După experiența cu Henk, Milou a mai făcut terapie cu alți psihologi. Niciunul dintre ei nu i-a pus diagnosticul de autism.

„M-a enervat că el spune că toate trăsăturile pe care le-a menționat – calități față de care mă simt nesigură uneori, dar și mândră – trebuie să fie corectate, pentru că deviază de la normă. Conținutul scrisorii mi s-a părut foarte agresiv, mai ales că venea de la un psihoterapeut. Am simțit că îmi nega toată identitatea. M-a făcut să mă simt groaznic. De câte ori intram într-o situație neplăcută, mă gândeam la scrisoarea lui și simțeam că eu sunt de vină pentru tot ce mi se întâmplă rău”, a zis Milou. În scrisoare, Henk se plânge că Milou l-a sedus și i-a dat semnale greșite. „Atât scrisoarea, cât și diagnosticul, erau foarte manipulatoare. Aveau scopul să mă facă să mă întorc la el, pentru că doar el mă poate înțelege și accepta așa defectă cum sunt.”

Deși sunt atâția factori în sistemul de sănătate mintală care încurajează abuzul sexual, se depun foarte puține plângeri anual legate de treaba asta. „Se raportează doar câteva zeci de cazuri pe an”, a zis Van de Beld. „Dar mă tem că numărul e mult mai mare. În fiecare an, un milion de olandezi merg la terapie. Aproximativ o sută de mii de persoane lucrează ca psihologi, psihiatri și consilieri. Am vrut să investigăm dacă e adevărat că sunt doar atât de puține cazuri de abuz sexual în cadrul sistemului.”

S-a dovedit un subiect foarte complicat de investigat. „Am încercat să contactăm cât mai multe persoane care au trecut prin asta, dar am primit prea puține răspunsuri. Cred că e greu oricum să raportezi un abuz sexual, darămite dacă stai prost cu sănătatea mintală și ești vulnerabil.”

În 2020, Milou a contactat asociația terapeuților și a depus o plângere împotriva lui Henk, cu speranța că îl va împiedica să îi mai scrie și să facă și alte victime în viitor. Dar regulamentul asociației susține că plângerea trebuie făcută la cel mult doi ani de la abuz, așa că nu a fost luat în calcul decât ultimul lui e-mail, despre care asociația a considerat că nu e periculos, iar plângerea i-a fost respinsă. Ca să scape măcar de e-mailurile lui, Milou a rugat asociația să îl informeze măcar că s-a făcut o plângere împotriva lui.

„Mi-au zis că o să vorbească cu el și o să-l țină sub supraveghere, dar nu mi-au mai dat niciun semn”, a zis Milou. 

Din punct de vedere legal, situația lui Milou se situează într-o zonă gri, dar arată clar cum dinamica dintre client și terapeut poate duce la o relație inegală, pentru că Henk s-a folosit de niște informații foarte intime, obținute în cadrul terapiei, ca să-și manipuleze fosta clientă. 

„Am început să merg la terapie pentru că partenerul anterior nu mai voia să facă sex cu mine pe motiv că am sânii prea mici și că nu simțea dorință. Faptul că Henk era interesat de mine m-a făcut să mă simt foarte bine, după ce fusesem respinsă. După terapie, am avut mai multe contacte sexuale doar ca să îmi întăresc încrederea în mine.”

Van de Beld a auzit povestea asta de mai multe ori. „Am vorbit cu o persoană care a avut o relație cu terapeutul ei – și credea că își dorește asta – dar, mai târziu, când s-a uitat în urmă, a realizat că fusese incapabilă să seteze niște limite la momentul respectiv. Tocmai de aceea nu ar trebui ca un terapeut să înceapă o relație cu clienta în timpul terapiei. Am mai auzit și povești despre psihologi care au făcut asta și au dat vina pe problemele de sănătate mintală ale clientei. De genul: m-a provocat, se încadrează în tiparul de comportament al persoanelor cu borderline și așa mai departe. Evident că o astfel de declarație e rău intenționată și nocivă și face clientul să se îndoiască de propria experiență.”

Milou a zis că și ea a trecut prin asta. „Sunt o persoană sexuală și îmi place să experimentez. De aceea am răspuns avansurilor lui Henk. Știu că n-ar trebui să mă simt vinovată pentru asta, dar mult timp am simțit că e vina mea, deși îmi setasem niște limite clare.”

Van de Beld a explicat ce se poate face concret în astfel de situații: Inspectoratul vrea mai multă atenție pentru prevenirea abuzurilor sexuale în sistem, de exemplu, prin ajutarea clientului să fie mai deschis la discuții despre asta. În cadrul investigației, Van de Beld a vorbit și cu alți terapeuți și toți au fost de acord că o relație între terapeut și client e pur și simplu ceva interzis.

Dar și această rigiditate poate fi nocivă. Din cauză că o astfel de relație e tabu și îți poți pierde jobul, mulți terapeuți nu vorbesc despre asta. E important totuși să facem diferența între terapeuții care abuzează de puterea lor și cei care ajung fără să vrea să se apropie prea mult de clientul lor. Dacă am ajuta terapeuții să vorbească mai deschis despre asta din timp, nu s-ar mai ajunge la cazuri serioase de abuz.

„M-aș fi bucurat ca plângerea mea să fie luată în serios de comitet, dar tot e bine că măcar Henk nu mi-a mai scris de când am făcut-o”, a zis Milou. „Mă simțeam deja neputincioasă că îi tot spuneam să mă lase în pace și el continua să îmi scrie și să mă hărțuiască.”

„Acum m-am mutat în alt oraș și mă simt ușurată că nu mai pot da peste el pe stradă. În celălalt oraș, eram mereu stresată din cauza asta. Mă dezgustă gândul la el. Se dădea drept salvatorul meu, când de fapt el avea nevoie de mine”, a zis Milou.

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.