nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta
Un mire merge la ceremonia de nuntă cu elicopterul. Fotografie din arhiva lui Knotting Bells.
Economie · Bani

Cele mai penibile lucruri care au loc la nunțile de bogați

„Mireasa a vrut să creeze o pădure tropicală într-o sală de mese, așa că au importat fluturi exotici și păsări dintr-o țară europeană. Dar păsările au început să se cace peste tot.”
Shamani Joshi
Mumbai, IN
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

La nunți, oamenii sărbătoresc iubirea, tovărășia și promisiunea că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Își fac cadouri, beau șampanie, zâmbesc și fac poze pentru Instagram. La nunțile din India, cel mai mult îi interesează pozele pentru Instagram.

Publicitate

De la cuplul care a închiriat un avion ca să se căsătorească printre nori și să scape de restricțiile anti-Covid de pe sol, până la un mire care a făcut skydiving la ceremonia de nuntă, se știe că indienii își declară iubirea în cele mai exagerate moduri posibile. Iar uneori, asta are consecințe periculoase.

Petrecerile colorate, gălăgioase și haotice țin între trei și cinci zile. Nu e de mirare că industria asta valorează 50 de miliarde de dolari. Asta pentru că indienii provin dintr-o cultură în care toată lumea se laudă cu statutul și banii.

Trendul nunților exagerat de luxoase a crescut și mai mult în timpul pandemiei, după ce cuplurile au scăpat de cele câteva luni în care s-au căsătorit pe Zoom. Iar pozele de pe social media de la nunțile vedetelor le-au dat oamenilor și mai multe idei.

Publicitate

„În trecut, mulți indieni angajau străini albi ca să apară în poze la nuntă sau să funcționeze drept mese umane”, a zis Monisha Ajgaonkar, fotograf de nunți și fondatoarea The Photo Diary. „Dar acum au trecut de la obiceiurile astea vulgare la experiențe și mai dubioase.”

De la mâncare, la decor și darurile pentru invitați, cuplurile fac tot posibilul ca ziua lor specială să iasă în evidență. Chiar dacă îi costă milioane de dolari.

„Clienții au tot felul de fantezii dubioase și speră ca nunta lor să apară la știri”, a declarat Shrey Bhagat, cofondatorul companiei Knotting Bells, care face fotografii de nuntă. Mi-a povestit de o nuntă recentă care a avut loc la Lacul Como, în Italia.

nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta

O mireasă își așteaptă mirele care vine cu elicopterul. Fotografie din arhiva Knotting Bells.

„Filmam o nuntă în vila din filmul House of Gucci, iar mirele a insistat să vină cu elicopterul, dar nu a primit permisiune să aterizeze la vilă. Așa că a venit oricum cu elicopterul, în timp ce restul alaiului a venit cu barca. A putut ateriza într-un punct situat la zece minute de vilă, iar mirii au făcut schimbul tradițional de ghirlande pe barcă”, a povestit Bhagat.

Publicitate
nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta

Cuplul face schimb de ghirlande pe o barcă, pe lacul Como, Italia. Fotografie din arhiva Knotting Bells.

Conform organizatorilor de nunți din industrie, în loc de tradiționala plimbare până la altar, mirii preferă acum să vină cu elicoptere, bărci sau mașini de lux. Chiar dacă situația nu le permite.

nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta

Un mire vine la nuntă în mașina lui Batman, care a fost personalizată special pentru el. Fotografie din arhiva Knotting Bells.

„La o nuntă din Jaipur, mireasa a insistat să vină într-un Bentley”, a declarat pentru VICE Bhavnesh Sawhney, organizator de nunți și fondator al companiei FB Celebrations. „Dar străzile din Jaipur sunt prea înguste și mașina s-a blocat. Echipa mea a trebuit să o care pe brațe până la nuntă, pentru că avea o rochie cu o trenă extrem de grea.”

„La altă nuntă fotografiată de companie, mirele și mireasa s-au îmbrăcat în personajele Rama și Sita din legenda indiană străveche, și și-au făcut intrarea într-o caleașcă impresionantă. Și asta s-a petrecut în interior, într-un hotel din Mumbai”, a zis Aditya Mahaonkar, cofondator al companiei WhatKnot Wedding Photography.

Mitologia hindusă e omniprezentă în cultura indiană și e invocată adesea de generațiile în vârstă ca model ideal de relație într-un cuplu. Deci nu e de mirare că nunțile folosesc Ramayana ca inspirație. Iar unii se inspiră și din filme de la Bollywood.

„Am avut un client atât de înnebunit după filmul RamLeela încât a recreat tot decorul filmului”, a zis Ajgaonkar. „A durat două luni. Au angajat și coregrafi ca să-și facă intrarea ca în film. Ce m-a șocat pe mine e că muncitorii care au lucrat la decor optzeci de zile nu au primit și ei de mâncare în ziua nunții.”

Publicitate
nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta

O mireasă care vine la nuntă într-o barcă. Fotografie din arhiva 1Plus1 Studio.

În multe cazuri, lucrurile iau o turnură neașteptată și neplăcută.

„De exemplu, am avut o nuntă la care mireasa a vrut să creeze o pădure tropicală într-o sală de mese, așa că au importat fluturi exotici și păsări dintr-o țară europeană. Dar păsările au început să se cace peste tot și a ieșit haos”, a zis Mehak Sagar, cofondatoare a companiei organizatoare de nunți WedMeGood.

Sagar mi-a povestit de o altă nuntă unde un cuplu a transportat un mandap (cort sacru folosit în ceremoniile de nuntă hinduse) din India în Dubai, pentru că nu l-au putut construi în deșert. Ea spune că multe cupluri sunt dispuse să depășească orice limite ca să aibă decorul perfect, oricât i-ar costa.

„Un cuplu a vrut la nuntă un bazin enorm cu bile de cauciuc, iar altul niște munți Toblerone cât oamenii de mari, tot în speranța ca nunta lor să fie memorabilă.”

nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta

Cuplul printre bilele de cauciuc. Fotografii de la Altair.

Pentru orice cuplu obișnuit, mesajele scrise de mână și hashtag-urile sunt destul ca evenimentul să fie memorabil.

nunta de oameni bogati, ce cer bogatii la nunta

Un castel de la o nuntă. Fotografie via Altair

Unele cupluri vor să aibă și afterparty.

„Doi miri și-au dus toată familia și prietenii la un cazino din Las Vegas după nuntă. Au zburat toți cu avionul”, a zis Mahagaonkar. 

Sawhney, care lucrează de opt ani în industria nunților, mi-a povestit că, odată, a trebuit să construiască un întreg itinerar de călătorie într-un spațiu limitat.

„Am avut o petrecere în Delhi la care am construit patru cluburi, fiecare inspirat după cluburi din Marea Britanie, Bangkok, Miami și Bollywood”, a zis Sawhney. „Ce să zic, oamenii sunt dispuși să cheltuiască între cinci și șase milioane de dolari ca să-și facă nunta cât mai specială.”