Călătorii

Ce spune despre tine ca român locul în care alegi să mergi în vacanță vara asta

Dacă ești atent la bani, că vine marea criză, stai acasă. Dacă vrei să trăiești viața la maximum, bagă niște țări exotice.
PP
Bucharest, RO
vacanta de vara destinatii vacanta
Fotografie de Sake Le via Pexels

Vara e aici, amice, lucru pe care trebuie să ni-l reamintim constant, pentru că ploile par să indice altceva. Iar asta înseamnă un singur lucru: vacanță. După un an în care ai (re)descoperit frumusețile patriei, a venit momentul să folosești voucherele alea pe care le-ai primit pentru zborurile anulate. Dar unde să mergi și, mai ales, ce spune asta despre tine?

Publicitate

Stai acasă

Da, e lucrul pe care l-ai auzit cel mai des anul trecut și poate tocmai de aia, mulți dintre noi abia așteaptă să plece undeva, oriunde, chiar și la Sângeorz Băi. Asta nu înseamnă însă că ar trebui să te simți prost dacă nu prea-ți vine să stai la cozi la check-in ca să te pui în cap pe plajă cu o găleată de Cuba Libre încă de la primele ore ale dimineții. 

Crezi cu tărie că ar trebui normalizată ideea unui concediu în care zaci pe canapea cu fast food lângă tine și un serial de zece sezoane rulând pe fundal. Până la urmă, nu te-aș putea contrazice. Mai spun doar că, cel mai probabil, locuiești într-un bloc mic, vechi, nu într-un penthouse ca-n filme. 

Mergi la țară la ai tăi

Ai tras tare la liceu ca să intri și tu la o facultate și să pleci de-acasă de la ai tăi. Dar acum ai trecut de 25 și parcă merge să te retragi o perioadă la părinți, mai ales în cazul în care au o casă la țară. Dacă acolo nu prea ai semnal de telefon, cu atât mai bine. 

Vei sta departe o vreme de scăndăluțurile de pe Facebook și vei reveni în glorie o săptămână mai târziu, cu o tonă de latergram-uri cu pisici, apusuri și mâncăruri apetisante. Poate că ești falit și ai zis să faci niște economii de la viața scumpă de București, dar părinții tăi nu trebuie să afle asta.

Publicitate

Cel mai faimos trio: Bulgaria - Grecia - Turcia

După un an pandemic în care ai muncit pe brânci, n-ai chef de experimente când vine vorba de vacanță și oricum, nici imaginația nu e neapărat punctul tău forte. Iar cu plajele din Bulgaria sau insulele din Grecia și Turcia nu prea ai cum să dai greș. O spune și colaboratorul nostru, Dragoș Costache.

La o adică, deja ai băgat gyros prin oraș, ceva castraveți murați știi cum sunt, iar despre doner nici nu mai încape îndoială. Din punct de vedere alimentar, ești pregătit. 

Locație exotică din Asia

Ai fost prima dată în Vietnam acum vreo zece ani, așa că-ți permiți să-i critici pe ăia care au descoperit Asia abia de curând și nu-i interesează decât un loc exotic unde totul e ieftin, ca să se simtă regi într-o țară săracă. Știi cum să vorbești cu localnicii și să nu-ți iei țepe de turist, experimentezi tot felul de mâncăruri dubioase și vorbești despre toate astea pe blogul tău, care se numește probabil „Călător prin Asia”. 

City break în Europa de Vest

În mod normal, acum ți-ai fi luat toate hainele negre din șifonier și te-ai fi îmbarcat în low cost-ul de Berlin cu destinația finală Berghain, împreună cu grupul de prieteni de care te-ai fi pierdut în primele minute de după aterizarea pe pământul german. Dar pandemia a pus clubbing-ul pe hold și trebuie să te mulțumești cu ce ai. Și anume cu băut în piețe sau parcuri. Ți-ai făcut deja antrenamentul pentru asta în Cișmigiu, așa că nu ar trebui să ai o problemă de adaptare. Asta e, dacă n-ai avut bani de Ibiza.

Publicitate

Festivaluri

Ai auzit doar de vreo trei nume din line-up-ul festivalului ăluia tare la care vrea toată lumea să meargă, dar ce contează? Nu pentru muzică te duci tu acolo, ci pentru „experiență”. Adică pentru bude împuțite, băutură la suprapreț, droguri nașpa luate de la necunoscuți și postat tone de poze și story-uri pe Instagram din locurile-cheie. La final, distrus și cu zero lei rămași în buzunar, vei întreba pe pagina de Facebook a festivalului când vor pune în vânzare biletele pentru ediția de anul viitor.

De fapt, despre ce vorbesc aici? Majoritatea festivalurilor mari de-afară s-au amânat pentru anul viitor (ai, totuși, destule opțiuni locale).

Acum gata, înapoi la muncă cu tine!