Pe barca asta eco până și rahatul poate fi transformat în hrană

Legănată blând de apele de pe coasta City Island din Bronx, Nomade des Mers pare o barcă relativ obișnuită. Dar, la o inspecție mai detaliată, observi că e un ecosistem autonom plin de viață, cu plante și tehnologii sustenabile – și casa unor marinari europeni carismatici.

În ultimii șase ani, Corentine de Chatelperron și Caroline Pultz au transformat casa într-un laborator în care testează tot felul de proiecte „low-tech” în călătoriile lor în jurul lumii. Ca un proiect să fie considerat low-tech, trebuie să îndeplinească nevoile comunității, să fie accesibil financiar și sustenabil.

În cadrul Low-Tech Lab, o organizație non-profit fondată de Chatelperron în 2014, cei doi au compilat 613 inițiative low-tech specializate în gestionarea energiei, a electricității, a încălzirii și a deșeurilor, din optzeci de țări diferite, într-o bază de date foarte ușor de navigat. Tutorialele open-source inspiră hub-uri low-tech din toată lumea, inclusiv din Vietnam, Grecia, Canada, Camerun, Belgia, Portugalia și Maroc.

„Folosim low-tech pentru că vrem să le arătăm tuturor că e posibil. Oricine își poate permite și oricine poate repara eventualele defecțiuni. Nu e vorba de high-tech, nu ai nevoie de foarte multe cunoștințe”, a declarat pentru Motherboard Chatelperron, un inginer francez.

Un tur al bărcii mi-a dezvăluit o serie de invenții simple: un bazin masiv pentru producția de spirulină, o microalgă bogată în proteine; un filtru ceramic făcut din argilă și rumeguș care transformă apa de ploaie în apă potabilă; o mașină de tocat manuală și așa mai departe.

Echipajul experimentează cu deșeuri reciclabile ca să producă alimente într-un sistem închis. Urina lor hrănește spirulina. Larvele de muște soldat negru transformă rapid și eficient deșeurile menajere în compost, un proces pe care l-au învățat în Malaezia. Apoi, compostul e folosit ca să fertilizeze plantele comestibile de la bordul bărcii. În alte contexte, larvele pot furniza o masă nutritivă pentru animale. 

Muștele soldat negru sunt elementele low-tech preferate ale lui Chatelperron. Poate pare ciudat, dar nu mai e chiar așa de ciudat dacă te gândești că în fiecare an, în Statele Unite, între 125 și 160 de miliarde de tone de mâncare sunt aruncate la gunoi. În România, sunt aruncate în fiecare an aproximativ 2,55 milioane de tone de mâncare.

„Oamenii sunt dezgustați de larve, dar după câteva săptămâni de trăit cu ele, am început să empatizez cu ele. N-am avut niciodată un câine sau o pisică, dar cred că afecțiunea e asemănătoare”, a zis el. El crede că relația cu muștele e simbiotică. „Eu pot crea un ecosistem împreună cu ele. Dar tu nu poți crea un ecosistem cu pisica ta.”

Pultz, care s-a alăturat echipei cu doi ani în urmă, preferă tubul solar de gătit, un instrument care încălzește mâncarea prin concentrarea eficientă a razelor de soare. Înainte să plece pe mare cu barca, ea construia lămpi din miceliu, corpul vegetal care produce ciuperci.

„În studiile mele, m-a interesat cum putem deconstrui felul în care trăim, cum putem recicla totul, cum putem transforma orice deșeu într-o resursă”, a declarat Pultz pentru Motherboard. „Cred că proiectele low-tech și explorarea unor tehnologii noi și inovatoare au reprezentat o continuare a studiilor mele.” Pe barcă, ea folosește miceliu ca să construiască geamanduri și plăci de surf și crește ciuperci în zaț de cafea.

Dar viața lui Chatelperron n-a fost întotdeauna așa.

A fost inspirat prima oară de low-tech în 2009, în Bangladesh, unde construia, ca inginer, bărci din fibre naturale. „În timpul celor patru ani petrecuți în Bangladesh, am văzut atâtea lucruri ingenioase inventate de oameni care nu aveau acces la apă, energie, mâncare și medicamente”, a explicat el.

În 2013, a încercat să navigheze autonom timp de șase luni pe una dintre bărcile făcute de el. Avea la bord doar cartofi și găini. A eșuat lamentabil.

„Mi-am pierdut cartofii. Găinile erau speriate și n-au dat randament. Dar am avut timp să mă gândesc în astea șase luni”, a zis el. A realizat că ar fi avut șanse mai mari dacă ar fi făcut schimb de cunoștințe cu mai mulți oameni ca el.

Răspândirea internetului în Bangladesh și în jurul lumii i-a permis lui Chatelperron și unei echipe create de el să facă schimb de proiecte inovatoare din alte țări. Au numit proiectul low-tech, pentru că așa li s-a părut potrivit, dar Chatelperron consideră termenul imperfect. „Nu există un cuvânt perfect pentru asta, pentru că unele persoane spun că low tech e retrograd, iar mie mi se pare progresist”, a zis el.

Deși filosofia low-tech tinde să promoveze modernitatea eco, tehnologiile simple și sustenabile au fost folosite de persoanele indigene timp de mii de ani. De multe ori, inițiativele low-tech sunt noi versiuni ale unor tehnologii vechi.

În provincia malaeziană Sabah, tribul indigen Kadazan-Dusun fermentează și mănâncă larve de muște soldat negru de când se știu. Pentru membrii acestei comunități, nici sistemele de filtrare a apei nu sunt ceva nou – încă din anul 164 înaintea erei noastre, maiașii foloseau zeolit, o rocă vulcanică minerală, ca să filtreze metalele grele și microbii din apă. Unii academicieni notează că mișcarea tech sustenabilă e necesară doar din cauza genocidului colonial și a capitalismului, care au obligat multe comunități să-și piardă sustenabilitatea și au dat startul unei catastrofe climatice.

Unele mișcări ecologice din Occident omit acest context istoric, o abordare care „dezvăluie prejudecăți ascunse, pentru că Occidentul continuă să ridice în slăvi propriile inovații și descoperiri, de parcă ar fi singurele, în timp ce ignoră practici mai vechi ale altor civilizații”, au scris antropologii Laura Siragusa și Dmitry Arzyutov. „Susținem că fenomenul actual de prezentare a progresului ca fiind tipic țărilor occidentale moderne e greșit. De multe ori, aceste așa-zise inovații ale țărilor care se consideră moral și intelectual superioare sunt doar imitații ale unor practici mai vechi ale triburilor indigene.”

Low Tech Lab nu e structurat ca o organizație caritabilă superioară din punct de vedere moral. Dimpotrivă, speră să le împărtășească și altora cunoștințe care să îi inspire și să îi ajute.

„Când ne gândim la încălzirea globală, ne gândim la soluții mari care necesită investiții de miliarde de dolari. Scopul nostru e să convingem organizații sau antreprenori mici să dezvolte sau să implementeze soluții low-tech și să colaborăm ca să rezolvăm probleme mari, dar laboratorul nu crede că poate oferi soluții la toate problemele”, a zis Chatelperron.

După ce a agregat sute de idei low-tech, echipa e pregătită să înceapă următoarea etapă a experimentelor pe uscat. S-au întors în Europa și vor să creeze un ecosistem într-o casă mobilă. Dacă reușesc, vor duce lucrurile și mai departe.

„Sperăm să facem un nou experiment cu douăzeci de persoane, apoi cu o sută de persoane și apoi cu o comunitate mai mare, cum ar fi un oraș. Luăm lucrurile pas cu pas”, a zis Pultz.