Jurnal de salariu în București: Am 30 de ani și de când lucrez în Parlament cheltui încontinuu

Sunt din Râmnicu Vâlcea, iar în primii ani de București am muncit peste tot, doar ca să arăt că pot fi independentă de părinții mei. Nu era nevoie să spăl vase sau să lucrez ca ospătăriță, dar nu îmi păsa. Era mai important să fiu liberă, mai ales că nu știam spre ce vreau să-mi canalizez energia.

Tocmai de-aia am împlinit 30 de ani în 2020 neștiind sigur ce vreau să fac cu viața mea. Am trecut prin două facultăți destul de diferite în timp ce eram barmaniță într-un club și după ce le-am terminat m-am apucat de afaceri. Toate experiențele mele profesionale m-au făcut nefericită și, din cauza asta, nesigură pe skill-urile mele. 

Aproape 31. Și cel mai important, simt că m-am potolit. M-am plictisit de nesiguranță și nehotărâre și am reușit totuși să nu intru în publicitate, deși foarte mulți mi-au spus că sunt creativă enough cât să mi se potrivească. Așa că m-am așezat în administrație publică, unde disciplina, răbdarea și studiul continuu sunt de bază. Cine s-ar fi așteptat după adolescența mea lungă că rutina și siguranța să fie ceea ce aveam nevoie? Ca să nu mai vorbim că încep în sfârșit să rezolv problemele de insomnie pe care le aveam de cel puțin șapte ani și pe care până recent le rezolvam cu Z-drugs. Zolpidem și alți prieteni ai lui.

București, de 11 ani. Am buletinul aici de nouă ani, deci mă simt acasă. 

După un episod depresiv care m-a ținut în casă cam doi ani și freelancing de când a început pandemia, apreciez altfel un contract de muncă cu toți banii trecuți în cartea de muncă, cu asigurare medicală și un job care îți aduce vechime în studiile de specialitate. Așa că am depus toate eforturile să intru în administrație publică, fiind de altfel un om căruia îi place niște hârțogăraie politică.

Acum sunt consilier parlamentar și mănânc zilnic de la restaurantul din Camera Deputaților, unde prețurile sunt mai mici decât la o cantină studențească.

Chirie: nu plătesc, pentru că am apartamentul meu. 
Întreținere lunară: 350 de lei administrație plus 87 lei cablu și net.
Abonamente: Netflix 80 de lei, Spotify 25 de lei, YouTube Premium 26 de lei. 
Telefon: E un abonament comun cu familia, deci nu îmi plătesc eu telefonul.
Cumpărături: 350 de lei săptămânal în Mega/Lidl/Quick Deli.
Transport: 100 de lei pe Uber
Doctor și medicamente: 250 de lei lunar
Coafor și cosmetică: 175 de lei lunar. Am un abonament de întreținere unghii cu gel 
Cheltuieli mașină: mmm… depinde de noroc. Uneori o mie de lei. Alteori nimic. O să pun trei sute de lei lunar
Terapie: 380 de lei
Pisici: trei sute de lei pe lună 
Total cheltuieli fixe: 3 036 de lei
Total venituri fixe: 4 081 de lei 
Venituri alternative: cam șase sute de lei (gig-uri de pus muzică sau scris, ca-n situația de față)

Mă trezesc la 6:45 și, până reușesc să îmi fac capul să funcționeze, deschid un joc de design de interior. Verific rezultatele, mă enervez, bineînțeles, și încep să fac designul pentru următoarele challenge-uri. Cam 20 de minute îmi ia să devin funcțională. 

Din momentul în care mă ridic din pat, pisicile încep să se agite și miaună. Cine are nevoie de cocoș la curte când ai un Chițibuș și o Prințesa să te trezească. Vor plic. Primul lucru: pornesc espressorul. Trebuie să cumpăr boabe de cafea. Beau aproape două căni și pornesc spre birou.

La 8:30 sunt la parlament. 

La 11:30 începe forfota de prânz. Parcă se aud mațele tuturor colegilor. E rândul meu să mă duc după mâncare. Iau o pungă de Mega și pornesc spre autoservirea de la subsol. Trec prin două coridoare și iau un lift pe care l-am așteptat cinci minute. 

Meniul e în fiecare zi altul și eu încerc etern să slăbesc, deci îmi cumpăr spanac și piept de pui. Și pâine, că sunt din Oltenia și pâinea e Dumnezeu. 11 lei. Trec și pe la restaurantul privat, de unde îmi cumpăr o salată asortată cu niște feta. 7 lei. 

Nu mai dau banii pe nimic până nu ajung la Lidl, unde vărs cam 450 de lei pentru mâncare, kilogramul ăla de cafea boabe și câteva produse de curățenie. Probabil vreo două săptămâni nu mai trec decât pe la Quick Deli, care e lângă casă, pentru că nu prea mânânc decât pre-gătite.

Ca cină mânânc în mașină un amestec de alune și fructe confiate. Planul meu de a ține dietă nu prea merge. 

Total: 468 lei.

M-am trezit super târziu. Pe la 7:20, mai precis, pentru că am terminat treaba abia pe la 22:00 și am adormit pe la miezul nopții. Ajung la birou abia la 8:50. Nu mă ceartă nimeni. Fiuf. Ședința comisiei mele începe abia la 11:00. Am timp să mă duc la barul hipsteresc din parlament să îmi cumpăr un flat white. Nu mă costă nimic, pentru că i-am cumpărat și șefei mele un fresh și ea nu acceptă să nu îmi facă cinste. Altfel ar fi 9 lei. 

Parte din treburile de dimineață a fost să cumpăr niște haine, pentru că până anul ăsta nu aveam absolut nimic office și acum trebuie să schimb ținute zilnic. Nu e ușor. Nu mai știam ce e aia purtat de sutien. Acum trebuie să port cu burete și să am negru, alb și nude, în funcție de cămașă sau rochie. 

Mi-am cumpărat un sacou, șase perechi de dresuri, pentru că le rup în primele trei utilizări, și mai multe cămăși second hand de pe un grup de pe Facebook. În total vreo trei sute de lei. Am făcut o comandă și pe Notino cu produse de makeup. Două sute de lei. Sunt în spending mode azi. I-am cumpărat și mamei niște produse de skincare de 180 de lei de la Farmacia Tei, dar pe ăștia îi recuperez. 

Mâncarea la prânz a fost 21 de lei. Seara am mâncat acasă.

Total: 521 lei.

Nu reușesc de nicio culoare să mă trezesc la ora potrivită. Mă enervează mâțele că miaună cu disperarea mieilor la abator de Paște. Le dau de mâncare și îmi aranjez părul cu ondulatorul. Iar trebuie să mă duc la coafor și deja regret cei patru sute de lei pe care îi voi da. Mai amân și ignor vârfurile despicate. Nu mă ia nimeni de nevastă săptămâna asta, cum ar zice bunică-mea, ca să justifice orice neglijență.

La prânz, am mâncat de 15 lei. Mi se pare că ar trebui să cumpăr mâncare zilnic de la cantină și să renunț la cumpărăturile alea de la Lidl sau Mega. Să mă duc cu pachețelul zilnic acasă. Sună un pic mai ieftin. O să calculez.

Seara îmi iau rolele, pe care le încalț stângaci și ies să mă plimb. Sunt aproape 20 de grade și trebuie să profit de energia pe care mi-o dă vremea. De obicei, foarte ușor mă uit pe canapea, cu ochii în telefon. Ies cu niște prieteni la un pahar de vin cu apă minerală. Șpriț, cum s-ar zice dacă miroase a grătar pe lângă tine. Se face 21:30 și pornesc spre casă. M-a costat 80 de lei ieșirea. 

Am un deget beteag de la o căzătură ridicolă de acum câteva săptămâni și tot sper să nu cad cu rolele astea, că ar fi nasol. Îmi tot imaginez copiii ăia de grădiniță clasa pregătitoare care merg pe role în parc cu corpul atât de lăbărțat de parcă sunt păianjeni. Oare sunt și eu ca ei?

Mă opresc la o farmacie încă deschisă. Iau cele necesare funcționării mele. 75 de lei.

Total: 150 de lei.

Astăzi nu e nicio ședință și programul e mai lejer. Iau un flat white înainte de orice. Și un Mellow de mere. 21 lei doar acest răsfăț de dimineață. 

La prânz mănânc bine, pentru că aseară cina a fost vinul ăla. Un meniu office de 20 de lei de la restaurantul Rustic. 

Mă dor picioarele rău de la a patra zi de tocuri înalte și mă tot descalț și încalț pe sub birou. Nu e nimic grațios în durerea asta, deși unii ar romantiza sacrificiul pentru frumusețe. Eu nu o fac pentru frumusețe, ci pentru că eleganța este o formă de respect în codul nescris ale instituționalismului est-european. Oricum, personalitatea mea este destul de departe de felul reverențios necesar când lucrezi la stat, așa că mă străduiesc să mă conformez măcar formal.

Astăzi e ziua când mă duc direct acasă să stau lungită pe canapea. Ajung pe la 19:00 și la aproximativ 21:00 mă bag în pat. Știu foarte bine că nu o să pot adormi de la ora asta, dar sunt obosită.

Total: 41 de lei

Vinerea nu e zi de ședințe, dar senatorii cu care lucrez sunt implicați în niște proiecte de lege și s-a stabilit încă o ședință neoficială de la 9:30. Au multe amendamente pe care să le dezbată. Nu apuc să fac nimic. Nu beau cafea, nu mânânc. 

La 12:00 terminăm și mi-e poftă de o ciorbă rădăuțeană de la Ciorbărie. La 13:00 am terapie, unde las 95 de lei, pentru că e compensat. Depresia cronică cu care am fost diagnosticată acum aproape trei ani și pentru care mă tratez justifică terapia compensată cu trimitere de la psihiatru. Fun, fun, fun. Am început de curând terapia (un soi de psihanaliză mai light pentru că cognitiv-comportamentală) și nu îmi dau seama ce așteptări să am. 

După terapie mă duc prin Control să mă văd cu o prietenă. Stau vreo patru ore, că doar a început weekendul și am sentimentul de vacanță. Pentru că prosecco ăla mă face să mă simt oricum un mare barosan, nu mai țin minte exact cât am lăsat acolo. Un pic peste o sută de lei o să bănuiesc, pentru că am și mâncat.

Total: 200 de lei.

A venit un prieten să mă ia de acasă la 8:10 (eu dormeam, normal că nu m-am trezit la alarmă) și la 8:45 eram pe străzi. Nu știu cum de am fost gata așa repede pentru că mie dimineața îmi ia mai mult, nu prea îmi place să o ard militărește. Am băut prima cafea abia la nouă și ceva, ceea ce mi se pare un chin. Să mă mișc înainte de cafea?! Nu știu dacă e un placebo, o chestie fizică sau o păcăleală psihologică, dar eu nu intru în funcțiune decât la al doilea flat white.

Împreună cu prietenul ăsta al meu ne-am luat două cafele scumpe, un suc natural de portocale și mai apoi un prânz consistent la Gargantua în Gradina Icoanei. Unde sincer au o limonadă extraordinară. 

Am căutat și romanul unui prieten la Cărturești, unde mi-au mai scăpat vreo 70 de lei. Mai mult era de plimbare, pentru că de obicei îmi iau cărțile pentru Kindle sau de pe Elefant.

Total: 210 lei. 

Fac curat absolut toată ziua, mai citesc, perii pisicile. Nu ies din casă. Mă pregătesc pentru următoarea săptămână de muncit și cheltuit. 

Total: 1 590 lei