Cum am ajuns să vând iarbă într-un parc din Europa

Jawara, în vârstă de 23 de ani, este traficant de droguri în Görlitzer Park din Berlin de când i-a fost respinsă cererea de azil. Născut în Gambia, a traversat Sahara ca să ajungă în Germania și a stat închis la o închisoare libiană pe parcursul călătoriei. Își dorește să nu trebuiască să vândă droguri ca să trăiască. 

VICE: Hei, ești pe aici?
Jawara: Salut, frate, mă bucur să te văd.

Ce vinzi?
Mai mult iarbă - pentru asta vin oamenii aici, dar dacă cineva îmi cere speed, cocaină sau pastile, am și din astea.

Cum merge treaba?
În pandemie, fără turiști în zonă, mi-a luat mai mult timp să-mi vând marfa. Dar mă văd cu prietenii aici și stăm împreună. Încă am clienți, majoritatea străini sau oameni din alt oraș.

Faci mulți bani?
Ce înseamnă mulți? Am îndeajuns pentru mine și familia mea. Am un copil. Am destul cât să cumpăr haine drăguțe, dar nu mă îmbogățesc aici. Momentan, cu turiștii plecați, sunt norocos dacă fac 170 de euro profit într-o zi bună. 

Ai probleme cu poliția?
Ei bine, trebuie să fii atent pe aici. Câteodată îți confiscă marfa și nu te legitimează - doar și-o bagă în buzunar și pleacă.

De unde ești?
Sunt din Gambia, înconjurată de Oceanul Atlantic. Am avut o copilărie normală, n-a fost rea. Am plecat din Gambia când eram adolescent. Sunt din tribul Soninke, dar mă consider un cetățean al lumii. Toți oamenii sunt familia mea. Dacă avem același mod de gândire și ne putem apropia, suntem ok - nu-mi pasă de naționalitatea sau tribul tău.

De ce ai vrut să pleci?
În Gambia avem o mentalitate: toată lumea vrea să călătorească. „Vreau să merg în Europa, vreau să ajung în America.” Toți își văd frații cum pleacă și ajung să aibă succes și se gândesc să plece și ei, fără să știe ce-i așteaptă.

Pentru unii dintre noi nu a meritat. Am trecut prin deșertul Sahara, am traversat marea. După ce ajungi aici trebuie să arăți ce poți. Cu tot efortul necesar ca să ajungi aici, dacă l-ai fi folosit acasă ai fi putut să faci ceva acolo.

A fost greu să ajungi aici?
Să traversez Sahara - a fost oribil, frate. A fost o călătorie lungă care a durat patru luni. Am mers în furgonete, în spate. Dacă cazi, nimeni nu se oprește să te ridice - ești mort. Șoferii erau arabi. Am trecut prin Senegal către Mali, apoi Niger, Libia, Italia, Elveția și Germania. A fost o experiență. În fiecare țară prin care am trecut am văzut ceva nou.

Drumul din Gambia spre Libia a fost rapid, a durat cam trei săptămâni. Apoi am fost arestat. În momentul de față Libia nu are nici poliție și nici armată. Oamenii ăștia sunt rebeli, după propriile interese financiare. Ne-au răpit. Am stat închis în Libia trei luni, până familia mea a plătit o mie de lire ca răscumpărare. Am pierdut și prieteni acolo, a fost oribil. Nici nu-ți poți imagina. Nu începuse încă războiul civil, dar tot era o stare de luptă. Nu era sigur. 

Cu toții sperăm la o viață mai bună odată ajunși aici, dar ești dezamăgit, fiindcă europenii cred că dacă ești african și ajungi aici trebuie să arăți că meriți. De ce ar trebui să facem asta?

Încă te mai gândești la călătorie?
Câteodată te mai gândești la asta, fiindcă ai un prieten care nu a supraviețuit. Unii au murit pe drum. Prieteni de acasă, din același cartier. Obișnuiam să mâncăm împreună, ca o familie.

Cum a fost când așteptai vești despre azil?
Eram curat, nu o ardeam pe stradă, primeam bani de la guvern, trăiam la un Asylheim (cazare pentru cei care solicită azil) în Karlsruhe. Era ok. Karlsruhe este drăguț, dar nu este multicultural ca Berlinul. 

Dar ce s-a întâmplat?
Mi-au refuzat cererea de azil. A trebuit să-mi iau un avocat, lucru care a fost cumva nasol. După două săptămâni mi-au spus să-mi aduc pașaportul și că mă trimit acasă, așa că am plecat. Așa am ajuns în Berlin. A trebuit să o fac. Acum nu mai primesc nimic de la guvern. Am muncit pentru tot ce am. Lucrez ca să plătesc locuința și să mănânc. 

Ce aptitudini ai?
Fiecare om care vine aici are un talent, dar nu ni se oferă șansa să-l exploatăm. Talentul meu? Sunt mecanic, mă pricep la mașini. Dar te judecă în funcție de țara ta. Nimeni nu vrea să fie pe străzi. Cu toții merităm un job și o viață normală.

Când am venit în Berlin nu am vrut să fur, așa că am ajuns pe străzi să fac învârteli. Majoritatea infractorilor de pe străzi, dacă ar avea un sprijin, un loc unde să trăiască, ajutor să meargă la școală și să-și găsească o casă, nu i-ai mai vedea pe străzi. 

Care e relația ta cu ceilalți de pe stradă?
Nu există rivalitate între noi (africanii), dar arabii nu ne plac, cu ei avem lupte în Kreuzberg. Mereu încearcă să ne dărâme. Dar suntem mai șmecheri decât ei. Sunt doar geloși, așa o văd eu. Au o rețea mare totuși.

Lucrezi independent sau faci parte dintr-o rețea?
Doar eu, lucrez pentru mine. Arabii au o rețea, dar pentru noi nu așa funcționează. Noi ne cumpărăm marfa, o vindem, îmi iau profitul și plec.

Cum vezi viitorul?
Să trăiesc aici fără să fac parte din sistem, fiecare zi este stresantă. În fiecare zi trebuie să muncesc și să supraviețuiesc. Băiatul negru din Africa n-are nicio șansă, nici măcar în comparație cu sirienii. Dar culoarea pielii noastre nu se va schimba niciodată - pe asta o vom avea mereu. Oricum, trebuie să te las, am treabă.