Jurnalul de Duminică

Povestea lui Petrică din Galați îți arată că „să-ți bați femeia” n-are legătură cu etnia

Violența asupra femeilor din România nu cunoaște vârstă, etnie sau statut financiar.
19.2.20
violenta domestica la romi, femei batute, drepturile femeii in romania
Poveștile de viață ale lui Gelu Duminică, rom, profesor și sociolog.

Zilele trecute, o știre în care un băiat de etnie romă dintr-un sat sucevean își snopea iubita minoră în bătaie pentru că aceasta îl înșelase, a făcut înconjurul internetului. Foarte multe comentarii care însoțeau imaginile video, preluate și de televiziuni, musteau a ură împotriva „țiganilor”, considerând că felul inuman în care acesta își trata partenera este specific neamului „lor”. Că nu este așa, este evident când te uiți la statisticile privind violența domestică din România, unde doar de la începutul lui 2020, poliţia şi judecătorii au emis 640 de ordine de protecţie din care 242 au fost deja încălcate. Fie că e vorba de ordine de restricție ignorate, de femei bătute sau chiar ucise în bătaie de către partenerii lor, cifrele astea cresc de la o zi la alta în România. Anual sunt înregistrate peste 20 de mii de sesizări de loviri și alte violențe.

Publicitate

Astăzi, se discută mai mult ca oricând despre violența asupra femeii, dar cu toate astea victime există în continuare, iar autoritățile nu sunt pregătite să le protejeze așa cum trebuie pe femeile din România. Fie că ele sunt sau nu de etnie. Și la noi, ca peste tot, există drame amoroase, dar „să-ți bați femeia” nu face parte din cultura noastră, ci a noastră, a românilor. Cel mai probabil împrumutată de la „frații” din Rusia.

Ca să-ți arăt că situații grele, în viață, țin până la urmă de fiecare om în parte, și că unii bărbați romi reacționează altfel decât te-ai aștepta, îți las mai jos povestea lui Petrică, un personaj din copilăria mea.

Petrică avea în jur de 50 de ani și era unul dintre oamenii extrem de cuminți din țigănia mea de la Galați. Om așezat și la casa lui, și-a crescut cum a putut mai bine cei cinci copii pe care îi avea.

Nevasta lui era Ioana, o femeie care, și la cei aproape 50 de ani pe care îi avea, era tare frumoasă. Ziua în care a fost soacră mică i-a făcut pe mulți dintre cei care erau gură-cască la poarta curții lor să-i admire frumusețea și eleganța. Mai în glumă, mai în serios, femeile cele mai în vârstă o acuzau de tot felul de aventuri cu diverși bărbați, însă Petrică nu le dădea crezare și își vedea de viața sa liniștită alături de familie.

Zi de duminică. În capătul cartierului nostru, pe un loc viran de lângă Cimitirul Eternitatea, avea loc cel mai mare târg de vechituri din oraș. În târg se vindeau de toate: animale, electronice, aparatură electrocasnică, cereale etc., așa ca lumea care venea era multă și pestriță. De acolo, dacă oamenii care vindeau aveau încredere în tine, puteai să cumperi chiar și cafea și țigări, lucruri care în acea vreme erau veritabile chei cu care puteai deschide orice ușă a oricărei instituții publice din oraș. Petrică, care în cursul săptămânii era muncitor la fabrica „11 Iunie”, vindea semințe și gumă de mestecat. După ce se termina târgul, toți cunoscuții care făceau comerț în talcioc se opreau la o bodegă de vizavi de cimitir, unde beau o bere și sporovăiau vrute și nevrute. Noi, copiii, ne aciuam pe lângă ei și ne jucam molfăind o prăjitură Siret pe care ne-o cumpărau părinții. Pe la două, trei după-amiaza, toți erau acasă la ei, pentru a lua masa împreună cu familiile.

Publicitate

În ziua aia, Petrică nu a mai vrut să stea la bere. Se simțea obosit și a zis că se duce acasă. Cei din gașca lui au făcut bâză de el, cum că „este sub papucul nevestei” și că „nu e bărbat”. El a zâmbit în colțul gurii, și-a luat copiii mai mici de mână și s-a îndreptat agale către casă. Cum casa lui era chiar lângă bodega unde cam toți se adunau, mai toată lumea a auzit ceea ce a urmat.

Intrat în casă, mai devreme decât Ioana se aștepta, a surprins-o în pat cu alt bărbat. La vederea celor doi, îmbrăcați extrem de sumar, Petrică a țipat atât de tare, încât mai toți cei de la bodegă au fugit să vadă ce s-a întâmplat. Cei doi prinși în flagrant au dat să fugă oriunde, numai să nu fie în fața lui Petrică, care striga în gură de șarpe, înjurându-și femeia în feluri pe care nu le credeam posibile alăturându-se cuvinte din limba romană. Lumea, bulucită la gard, a râs și femeile au început să scuipe în toate părțile, acoperind ochii celor mai mici dintre copii pentru a nu vedea goliciunea celor doi. Câțiva bărbați, printre care și tata, au intrat în curte pentru a-l calma pe „încornorat”, iar câteva femei s-au dus să-i liniștească pe cei mici care plângeau de-ți rupeau inima. Alții, mai hâtri, au început să facă mișto de Petrică, care era așezat pe un butuc de lemn din curte. Lumea zumzăia în jur și toți cei care acum câteva minute erau după gard, se aflau acum în curte, în jurul celor doi nefericiți dezbrăcați și al bărbatului care părea că-și ține capul cu cele două mâini pentru a nu-i exploda.

Publicitate

- Mă omor, se auzi vocea stinsă a lui Petrică.

- Te omori pe dracu’, zise un bărbat cu vocea groasă, în timp ce îl scutura de umeri ca și cum ar fi vrut să-l trezească din somn. Ai copii de crescut și trebuie să ți-i crești frumos!

- Mă omoooor, striga Petrică ca un apucat, în timp ce a zbughit-o către o mică magazie pe care o avea în colțul casei. În 30 de secunde a ieșit târând după el o funie groasă cât o parâmă cu care se leagă vapoarele în port. „Mă duc să mă spânzur”, urla încornoratul fluturând parâma deasupra capului cu o mișcare care mie mi-a adus aminte de imaginea Libertății condusă de popor a lui Delacroix, și o luă extrem de hotărât către cimitir.

- Te spânzuri pe naiba cu funia aia, zise tata, că nici nod nu ai cum să-i faci!

- Tata, nenea Petrică o să se spânzure?, îl întreb eu pe tata cu voce sfioasă.

- Stai liniștit, tată, nimeni nu o să se omoare!

Alaiul lui Petrică se puse în mișcare spre cimitir. Copiii lui mai mici strigau și plângeau cu lacrimi cât boaba de mazăre, trăgând de pantalonii tatălui lor.

- Nu te omorî, tăticăăăă!

- Mă omooooor, că m-a făcut de râs mă-ta în toată țigănia! Ieșiți lume, să vedeți curvaaaa! Bărbații îl țineau când voia să o lovească pe biata femeie și femeile îi acoperiseră goliciunea Ioanei cu un țol. „Petricăăăă, să-mi sară ochii dacă nu a fost decât o dată!”, striga și Ioana. La auzul acestor vorbe, un cor de râsete izbucni din piepturile celor câtorva zeci de oameni care erau în acel alai caraghios.

Publicitate

Ajuns în cimitir, Petrică a început să caute copacul penitenței sale, acompaniat de o hărmălaie de nedescris. La un moment dat, s-a oprit și a aruncat parâma aia pe creanga unui copac care era atât de uscat, încât toți ne întrebam cum reușea să mai stea în picioare. Cred că s-a chinuit vreo două minute să facă o tentativă de nod la ceea ce ar fi trebuit să fie ștreang și, într-un cor de râsete amestecat cu bocetele copiilor, s-a urcat în copac.

Vreo cinci minute a stat în vârful copacului de unde urla și striga la nevastă-sa. Și-a cerut iertare și a coborât din copac de vreo două ori, să-și sărute copiii. A dat iar să-și lovească nevasta, însă bărbații l-au oprit.

- Hai, Petrică, te mai omori odată? Să ne ducem și noi acasă, să nu ne înlocuiască și pe noi nevestele cu vreunul!

Râsetele au acompaniat saltul în gol a lui Petrică. Imediat ce a sărit, copacul a cedat și s-a prăbușit.

- Doamne, nici să mor nu mă lași!, striga Petrică, din genunchi, cu pumnul spre cer.

Râsete, hărmălaie și înjurături. Ioana și copiii i-au sărit în brațe. Petrică s-a ridicat în picioare, i-a privit pe toți cei din jur: „Dumnezeu a hotărât! Familia mea și cu mine suntem păziți de El”. Toți cei prezenți au zis „Amin” și au plecat spre casă glumind pe seama celor întâmplate.

Cei doi au trăit împreună încă vreo 15 ani. Au murit amândoi în același an, ea prima și el la doar câteva luni. Tata spunea că „dorul de femeia lui l-a topit!”. Și cred că avea dreptate.

Editor: Iulia Roșu