FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Bărbații care plătesc pentru sex mi-au zis cum e relația ideală cu o prostituată

„Singurul lucru care mă consolează e că eu m-am văzut cu ea și în afara serviciului și majoritatea tipilor probabil că n-au văzut-o, deci acolo, cumva, se oprește gelozia mea.”

Clientul prostituatelor e un tip misterios. Știm că e acolo. Fără el, n-ar exista o industrie a sexului. Dar, în afară de situația în care se întâmplă ceva sinistru, gen o crimă, nu știm nimic despre el.

La zece ani după ce Noua Zeelandă a decriminalizat munca sexuală, Pani Farvid, lector senior în Psihologe la AUT din Auckland, a cercetat portretizarea muncii sexuale în mass media și a constatat că e serios sub-reprezentată, prin portretizări ale lucrătoarelor sexuale, dar cu foarte puține discuții despre clienții bărbați. „Numai dacă lucrurile au mers prost și cineva a fost violent împotriva lucrătoarei sexuale”, a declarat Farvid pentru VICE. „Caz în care, se vorbește despre bărbat ca și cum ar fi acest străin monstruos, ca și cum n-ar fi un tip absolut obișnuit. E acest bărbat malefic și violent.”

Publicitate

Așa că Farvid a pornit în căutarea de povești cu experiențe obișnuite ale bărbaților. „Invizibilitatea lor a scos la lumină poziția privilegiată pe care o au în societate”, spune aceasta. „Chiar dacă reprezintă partea de cerere a acestei industrii, se vorbește foarte rar despre ei așa. Doar femeile poartă stigmatul sau sunt problematizate ca fiind cetățeni nedemni sau dificili.”

Farvid grupează bărbații care plătesc pentru sex în trei grupuri. Clientul ocazional, genul care o să răsară într-un bordel cu un tovarăș într-o noapte în oraș. Clientul recurent, care va avea contact cu o lucrătoare sexuală din când în când. Apoi mai e și clientul fidel, clientul regulat. Când Farvid a recrutat participanți pentru studiu, prin site-uri precum Adult Forum, cei mai mulți înscriși făceau parte din acest al treilea grup. Unii mergeau la prostituate chiar și de patru ori pe săptămână. Plăteau între 120 și 400 de dolari pe lună și aveau între 24 și 52 de ani. „Majoritatea aleseseră să nu aibă relații cu femei și le înlocuiseră cu prostituatele”, spune Farvid.

Clienții nu se conformează stereotipului agresiv, prinde tot ce-apuci, ci mai degrabă întruchipează o „masculinitate mai soft”. Tind să fie anxioși, timizi sau inapți social, sau sunt prea ocupați să aibă o relație convențională. Sunt foarte conștienți să nu pară exploatatori și au grijă să descrie sexul pe care-l fac drept mai mult decât o tranzacție. Iată o selecție editată a ceea ce au avut bărbații de spus despre întâlnirile lor.

Publicitate


Experiența perfectă de iubit-iubită

„Sincer, sunt un romantic ascuns, dar n-am avut posibilitatea să formez o astfel de legătură, așa că e, cumva, cel mai bun lucru după. O ședință cu o prostituată e cam ca experiența perfectă de iubit-iubită, pentru că totul merge exact așa cum ai vrea să meargă. Pe când într-o relație cu o altă persoană, există întotdeuna un du-te-vino, certuri, dezacorduri. Și mai există și o tonă de angajament emoțional și de timp implicate în poveste, iar asta e marea diferență. E perfect, pentru că lucrurile se întâmplă fix așa cum vrei și când vrei. Am prieteni în relații și văd câtă muncă trebuie să depună.” 52 de ani

Cum să fii un bun client

„Când îmi fac o rezervare încerc măcar să investesc la fel de mult efort cât aș băga și într-o întâlnire cu o fată obișnuită, pentru care-ți petreci câteva ore aranjându-re și îmbrăcându-te frumos. Chiar dacă mă aflu acolo ca să plătesc pentru sex, încerc, măcar, să fiu un client bun, dacă se poate. Să sperăm că efortul depus transformă experiența în una bună. Cred că te face să te simți ca și cum a mai trecut un șuvoi de alți bărbați pe acolo, dar măcar ai încercat să faci ce trebuie și ea apreciază chestia asta… Ca să fii un bun client trebuie doar să te porți frumos, să fii politicos, să nu insiști în nicun fel, să te îmbraci frumos, să miroși bine, să nu te tocmești la preț. Să fii o prezență plăcută, să faci conversație bună, exact cum ai face la o întâlnire bună, zău. Să nu te porți cu fetele ca și cum ar fi o bucată de carne, să nu faci sexul doar despre tine.” 42 de ani

Te simți mai mult decât „o pulă cu bani”

„Am aflat ce persoană extraordinară e și m-am simțit atât, dar atât de bucuros că întâlnisem persoana asta și ajunsesem să o cunosc. M-am simțit extrem de special că a avut îndeajuns de multă încredere în mine încât să mă lase să intru în viața ei personală… a fost un imbold uriaș pentru mine, pentru că… fără să intru în detalii grafice, mi-a stricat viața sexuală pe veci, atât e de extraordinară la asta. Una dintre pietrele de hotar pentru mine a fost când mi-a dat un orgasm corporal complet, de care nu mai avusesem parte niciodată. Practic, tremuram și aveam convulsii și mi-a oferit atât de multă plăcere, dar e și o persoană extraordinară și mă place și asta mi-a crescut enorm încrederea în mine. Și încă mai vorbim și-o mai ardem împreună și probabil aia e cea mai importantă chestie. Când dai de cineva cu care chiar ai chimie și, știi, te vede mai mult decât o pulă cu bani.” 32 de ani

Publicitate

„Unele dintre ele sunt excepțional de pricepute la a te face să te exciți foarte rapid. Și e cumva chestia asta, dar și senzația că nu le-ai pierdut complet timpul, așa că au obținut și ele ceva din asta. Cred că, până la un punct, parte din motivul pentru care prefer să ofer sex oral e că, de fapt, chiar îmi place să ofer la fel de mult pe cât îmi place să primesc. Deci dacă tipa cumva e cât de cât reactivă în sensul ăla, e întotdeauna un semn bun.” 52 de ani

Ce face sexul satisfăcător

„Am constatat că sexul cu o prostituată e la fel de satisfăcător pentru mine ca și sexul cu o iubită. Nu se întâmplă atât de des, pentru că totul ține de genul de chimie pe care ajungi să-l ai cu o fată la care te duci. Dar bănuiesc că de-aia îmi place să caut fete independente sau îndeajuns de mari încât să-și cunoască propria minte, ca să fie fericite și implicate în partidă și, în felul ăsta, să știu că e la fel de bine ca și atunci când fac sex cu o iubită obișnuită… cred că mai mult decât orice altceva, e o tipă care sărută bine, știi… Niciodată n-aș fi zis cât e de important, dar cred că de asta e nevoie pentru a trece de la a face sex mecanic cu un om la ceva un pic mai satisfăcător.” 42 de ani

Te face să te simți „special”

„Dacă o tipă mă face să mă simt special o să returnez favorul și o să continue să mă aibă de client, bașca faptul că o să las bacșișuri extrem de bune. Cum spuneam, în timpul în care m-am văzut cu această obișnuită anume, cred că am plătit-o în plus cu câteva mii de dolari. Îndeajuns cât să ne vedem de încă 20 de ori, genul ăla de chestie, ca să știe că o apreciez. Nu știu dacă nu cumva nu profită pur și simplu de banii mei, într-un fel. O cunosc suficient de bine cât să știu că nu e cazul. Știu că e familistă, e foarte generoasă, foarte mămoasă. Un lucru pe care i l-am spus doar ei e că a murit mama. Și asta n-o spun prea multor fete de stradă, nici măcar prietenilor mei, de fapt. Și din senin îmi scrie de Ziua Mamei să mă-ntrebe cum sunt. Știi că nu e genul de chestie pe care s-o facă așa, chiar oricine. Așa că am ars-o împreună și am ieșit în doi, ne-am luat cafea, și eram amândoi în pantaloni de trening și pantofi proști și hanorace și chestii de genul. Și știu, știu că nu se folosește de mine și ea știe că și reciproca e valabilă. Deci, da, clar e un mod bun de a începe, când te face să te simți special.” 32 de ani

Publicitate

A cumpăra intimitate

„Dacă aș vrea doar să-mi dau drumul, m-aș masturba acasă și gata. Deci e mișto să ajungi chiar să petreci timp cu o fată și chiar să fii în stare s-o faci și pe ea să se simtă bine. Gen, parte… parte din plăcere pentru mine e să simt că chiar am făcut-o și pe ea să se bucure și mă străduiesc cât pot să fac și asta. Deci nu mă impun asupra ei, nu e totul despre mine. Când îți iei pachetul complet, câteodată pur și simplu ești pe punctul să-ți dai drumul și o săruți și ea zice, îmi pare rău, nu mă sărut. În capul meu, tocmai m-am impus cu forța asupra ei și mă face să-mi fie rușine. E foarte mecanic și pare mai mult o tranzacție, cred, pentru că, de fapt, doar le dai bani ca să te satisfacă.” 32 de ani

A mima intimitatea

„Cu fetele despre care nu prea-mi pasă e ok dacă se prefac, pentru că dacă pare real, pentru mine e suficient de bine! Dar, apoi, cu fetele de care chiar îmi pasă, dacă s-ar preface, aș simți și aș fi destul de distrus. Dar, în același timp, n-aș avea cum să dau vina pe ele, pentru că de-aia se află acolo. Le plătesc pentru intimitatea lor sau pentru iluzia intimității.” 32 de ani

A cumpăra sex, atât timp cât nu pare cumpărat

„Era atât, atât de distantă, în timpul ședinței. Ca și cum n-ar fi însemnat nimic pentru ea, ca și cum era, efectiv, o tranzacție. Nu sunt un hoit și totul mi-a părut super mecanic. A fost singura dată când chiar nu mi-a plăcut deloc fata… N-am întâlnit niciuna căreia să nu-i placă sexul și să nu îi facă plăcere munca ei… Mie nu-mi place să profit. Dacă la vreun moment dat simt că mă văd cu cineva care face asta pentru că trebuie, ar fi mult mai nasol pentru mine. Ca și cum e acolo pentru că trebuie, pentru că are nevoie de bani – gen, asta pur și simplu m-ar face să mă simt îngrozitor.” 32 de ani

A face față geloziei

„Sincer, chiar îmi cam plăcea de ea, așa că n-o să mă mai duc la ea, ca să nu ajung să mă atașez pentru că, știi, nu e real. Poate să pară relativ real, ca și cum știi că se poate, știi că nu s-ar întâmpla niciodată nimic, așa că știi că e cumva un pic dubios, deci știi că nu e ca și cum ea are vreo idee despre ce se întâmplă. Cred că faptul că n-o să mă mai duc s-o văd… Chestia mea e să nu merg [prea mult] la o singură fată, e, gen, știi, mai amestecă-le, dacă începi s-o placi, e cea mai sigură variantă.

Ține minte că ea pur și simplu își face meseria bine. Dacă chiar i-ar plăcea de mine, gen, na, bănuiesc că e ghinion. Ar fi putut fi ceva între noi cu potențial să se ducă undeva, nu te bagi pentru că nu e, deci, da.” 33 de ani

„Mă face să mă simt un pic gelos cânt citesc alte recenzii ale ei pe Adult Forum și pentru că se pare că mulți alți tipi au chestia asta cu ea. Bănuiesc că singurul lucru care mă consolează e că eu m-am văzut cu ea și în afara serviciului și majoritatea tipilor ăstora probabil că n-au văzut-o, deci acolo, cumva, se oprește gelozia mea. Dar, da, chiar mă face să mă simt un pic mai puțin special când alți tipi sunt și ei dați pe spate de ea.” 32 de ani

Articolul original a apărut pe VICE Noua Zeelandă.