Drogul care te vindecă de dependență

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Odată cu eforturile americanilor de a adresa problema dependenței în mijlocul unei crize opioide destul de evidente, ibogaina a intrat din nou în vizorul public. O substanță psihedelică relativ obscură, ibogaina este cunoscută în cercurile restrânse de prin anii ‘60, pentru potențialul de a întrerupe dependența. Nimeni nu susține că elimină complet comportamentul dependent, dar o singură doză de acest halucinogen potent se spune că poate disipa imediat dorința, în special de opioide și suprimă sevrajul timp de câteva săptămâni. Iar asta ar putea să le ofere oamenilor cu probleme de dependențe un control mai bun asupra declanșatorilor.

Acest potențial a generat în ultimii ani demersurile de cercetare ale compusului și substanțelor derivate din acesta. Studiile internaționale au confirmat în linii mari că ar putea fi o unealtă mult mai eficientă pentru recuperare, decât programele de tratament actuale care prezintă rate mari de recidivă sau pur și simplu înlocuiesc o dependență cu alta, cum ar fi metadona. Zarva în jurul ibogainei a declanșat și numeroase povești din cultura pop despre beneficiile față de dependență, atât în seriale precum Homeland și Law and Order: SVU, cât și în articole din tabloide despre celebrități ca Scott Disick din Kardashians, care a folosit substanța în propriul său tratament de recuperare.

Oamenii care-ți pot simți emoțiile și durerea

Totuși, în ciuda atenției științifice și cea din partea publicului pentru potențialul anti-dependență, ibogaina a fost folosită cu alte scopuri. La fel ca multe alte psihedelice, are o istorie profundă înrădăcinată în zone unde a fost găsită original ca o unealtă psiho-spirituală, cu o varietate mare de întrebuințări. Iar în punctul în care a apărut în Vest, a fost folosită ca stimulent și anti-depresiv experimental timp de decenii înainte ca oricine să fi descoperit potențial anti-dependent.

Din moment ce știința psihedelicelor a reînviat în ultimii ani, cercetătorii au experimentat multiple întrebuințări cu potențial terapeutic pentru alte substanțe, cum ar fi psilocibin, deși unele studii par mai promițătoare decât altele. Dar de ce cercetările moderne și informații publice asupra substanței se concentrează exclusiv pe potențialul de tratament pentru dependență, fără măcar să menționeze alte utilizări terapeutice?

Ibogaina este un compus natural din plante din familia Apocynaceae și este cunoscut cel mai bine via arbustul iboga din regiunea vest-centrală a Africii. Exploratorii francezi au documentat pentru prima oară consumul printre oamenii contemporani din Gabon pe la mijlocul secolului 19, deși localnicii foloseau planta de secole, în ritualuri. Chiar și în ziua de azi, până la trei sute de mii de gabonezi folosesc arbustul iboga pisat ca parte din Bwiti, un set maleabil de practici socio-spirituale.

„Este folosit ca un ritual de maturizare, un ritual de legătură socială și pentru ce noi am descrie ca forme de boli mintale”, spune Dimitri Mungianis, un american care se consideră practicant spiritual de Bwiti și crede în valoarea arbustului iboga și a ibogainei pentru mai multe aplicații terapeutice. „Ei nu se ating de nimeni pe care noi l-am descrie ca schizofrenic”, dar folosesc ibogaina pentru a trata ce numim noi anxietate și depresie, deși ei le descriu drept vrăji și blesteme.

Chiar de prin anii ‘30, farmaciștii francezi au dezvoltat un medicament pe bază de ibogaină. Ei îl vindeau drept Lambarene, un stimulent, care în doze mici, potențialul halucinogenic este neglijabil și înlătură oboseala. Lambarene s-a vândut în Franța până când a fost declarat ilegal în anii ‘60. Însă, între timp, terapeuții, în special în anii ‘50 și ‘60 au încercat substanța ca pe o posibilă, unealtă anti-depresivă. Cam în același timp, cercetătorii mai explorau și potențialul de a modula efectele analgezice ale morfinei opioide, pentru atenuarea durerilor.

Oamenii de știință și-au îndreptat atenția către aspectul anti-dependent al ibogainei datorită unui consumator de heroină, Howard Lotsof, care în 1962, la vârsta de 19 ani, a procurat niște pudră de ibogaină, pe care voia s-o testeze ca pe un drog nou. Poate sună ciudat, ținând cont că mulți adepți ai psihedelicului ca modalitate de tratare a dependenței spun că intensitatea trip-ului denotă faptul că nu poate avea un potențial real recreațional sau abuziv.

Însă, deși diferă un pic de la persoană la persoană, ibogaina poate cauza halucinații intense pentru mai bine de o zi, previne somnul și provoacă o stare intensă de greață și un zumzet puternic în urechi. Totuși, conform lui Mungianis, „ce nu s-a specificat e faptul că în doze mici, poate fi destul de distractiv. Poți dansa pe ibogaină. Poți face sex și te poți distra în călătorii… în Gabon se folosește cu scop recreațional, oamenii îl amestecă cu iarbă și fumează.”

Nu este clar dacă Lotsof, care a murit în 2010, copia consumatorii recreaționali de dinaintea lui, sau cât de cunoscut era acest aspect. Ibogaina nu era o substanță ușor de procurat la momentul respectiv, deși nu a intrat în categoria de substanțe controlate din Statele Unite decât în 1970. Cu toate acestea, Lotsof a încercat, a avut un trip puternic și a văzut cum dorința lui pentru heroină a scăzut considerabil. El a convins un prieten să încerce ibogaina, care de asemenea se lupta cu dependența, și a realizat că mulți dintre oameni aveau reacții similare.

De atunci, el a militat pentru cercetările pe ibogaină, ca o unealtă de anti-dependență. Până în anii ‘90, el a atras atenția academică, cu numeroase studii despre mecanismele ibogaine și experimente pe animale care au confirmat intuiția lui. Se pare că substanța interacționa cu receptorii implicați în căile dependenței într-un fel unic care dejuca senzația de poftă pentru opioide.

Deși uneori cercetătorii încă mai fac referințe la potențialul ibogainei sau a derivatelor în tratarea depresiei sau altor tulburări, din 1962, știința s-a concentrat în mod copleșitor pe puterile de a preveni comportamentul dependent. Așa au făcut și persoanele din comunitatea psihedelică underground, deși unele centre gen de spa care au apărut prin anii ‘90 și la începutul anilor 2000 încă promovează ibogaina ca pe o unealtă psiho-spirituală, iar unele persoane caută aceste centre pentru a se vindeca de orice, de la anxietate la tulburări alimentare.

Însă chiar și cei care caută substanța asta pentru întrebuințări alternative din medii neregulate, cel mai probabil dau de ea prin tratamente de dependență. Mungianis suspectează că atenția față de cercetările ibogainei se rezumă atât de mult la dependență datorită puterii narative ale lui Lotsof și importanței de a găsi alternative pentru tratamentele existente din climatul actual.

Însă Deborah Mash, profesoară de neurologie și farmacologie moleculară și celulară de la universitatea din Miami, care a studiat ibogaina și potențialele întrebuințări de prin 1990, consideră că are mai multă legătură cu aparența substanței. Ibogaina a fost asociată cu moartea unor persoane care au consumat pentru dependență sau alte nevoi psihologice în contexte underground. Dar nu este considerată atât de periculoasă, decât în interacțiunea cu tulburările cardiace, anumite condiții mintale și alte droguri.

Prin urmare, cercetătorii consideră consumul underground sau personal în mod special periculos, deoarece cei care își administrează substanța posibil să nu știe la ce să fie atenți. Chiar și Mungianis, care detestă idea de a prescrie consumul de ibogaină ca un medicament controlat, afirmă că auto-administrarea este riscantă din cauza problemelor de a procura produse pure și de a le consuma într-un mediu în siguranță, deși el consideră că atenția societății ar trebui îndreptată spre conștientizarea și crearea unor structuri de sprijin pentru reducerea riscurilor și pentru consum în siguranță.

În continuare e greu de procurat ibogaină. „E o moleculă dificilă de extras și poate avea impurități”, spune Mash. „Și e foarte scumpă de făcut printr-o modalitate sintetică.” Mungianis spune că nevoia de ibogaină ar putea genera exploatări în Gabon și supra-extragerea unei resurse sensibile.

Mash recunoaște că ibogaina ar putea avea și alte întrebuințări terapeutice. Ea a notat în linii mari potențialul noribogainei (substanța în care se transformă ibogaina după ce este metabolizată de corp) pentru a reduce depresia. Dar există multe alte droguri pe piață, și tratamente psihedelice revoluționare care sunt explorate pentru astfel de probleme. De asemenea, alte substanțe psihedelice cu un potențial la fel de mare nu prezintă nici pe departe la fel de multe riscuri, costuri și limitări. Cu toate acestea, Mash subliniază că ibogaina ar putea prezenta un potențial progres în abordarea dependenței.

Cum punctează și Mash, noi nu înțelegem pe deplin ibogaina sau derivatele ei, iar cu cât studiem mai mult cu atât putem afla mai multe întrebuințări, pentru care este în mod special eficientă. De asemenea, am putea reduce o parte din costuri și riscuri.

Însă înțelegerea noastră asupra substanței a fost de mult blocată de lipsa fondurilor disponibile chiar și pentru studiile pentru dependență. Atât Lotsof, cât și Mash au încercat să treacă de testele FDA prin anii ‘90, dar nu au putut strânge milioanele necesare pentru acest proces. Alte psihedelice, precum MDMA și psilocibin au reușit să găsească un sprijin mai mare decât ibogaina. Însă Mash speră să schimbe asta. Anul ăsta, ea conduce o nouă inițiativă de a finanța studii și testările FDA pentru ibogaină și noribogaină.

„Odată ce oamenii de știință au capacitatea de a studia drogul și suntem capabili să testăm pe oameni” pentru tratamente de dependență, dobândim dovezi și un motiv serios pentru a continua, spune ea, „ajungem să învățăm mai multe despre substanță. O să învățăm și despre alte întrebuințări despre care poate nu ne-am fi gândit niciodată. Dar trebuie să ajungem la experimente clinice structurate înainte să le putem identifica.”

„Și”, adaugă ea cu vehemență, „eu voi face asta posibil.”