Black Lips e o trupă de punk și garage rock din Statele Unite ale Americii, cu o carieră de peste 18 ani și opt materiale discografice lansate până în prezent. Cel mai nou album se numește „Satans Graffiti or Gods Art?”, apărut la VICE Records, *wink wink*, un titlu care îți spune cam tot ce trebuie să știi despre trupă. Mai exact, faptul că nu se iau prea în serios, la fel ca multe alte proiecte din zona garage rock-ului. Așa și trebuie. Rockul trebuie să fie fun, nu ultra-serios.
Cu un sunet de chitară distorsionată și versuri despre tot felul de chestii dubioase, Black Lips e trupa perfectă pentru genul ăla de om care e nonconformist, dar nu știe exact de ce. Sau poate ai nevoie de niște țopăială, ca să ignori faptul că sfârșitul lumii se apropie, pentru că ăsta-i sentimentul general zilele astea în România.
Citește și: Craiovenii ascultau punk dinainte de Revoluţie
O să ai șansa să faci asta sâmbătă, când americanii vor cânta în Control. E genul de muzică de care ai nevoie, pentru că, din păcate, nu prea o să găsești punk sau garage rock în scena locală. E ciudat. Acum e momentul potrivit ca să apară genul ăsta de muzică în România. Se scumpesc prețurile, justiția e o glumă și al treilea om din stat e anchetat pentru furturi peste 20 de milioane de euro. Peste 20 de milioane de euro și nici o trupă de punk. E trist.
La fel ca-n multe alte chestii, trebuie să vină americanii să ne învețe care-i treaba cu punk-ul, un stil care s-a născut din frustrarea tinerilor împotriva Sistemului. La noi tinerii de-abia ajung la cabinele de vot, nici nu mai zic de sala de repetiții. Dar nu a fost întotdeauna așa. Prin anii 90, când era un haos și mai mare prin România, oricât de greu ar fi să crezi asta, existau câteva trupe care mergeau pe etosul punk-ului.
Majoritatea erau din Timișoara, pentru că de foarte multe ori artiștii din capitala Banatului au dat startul mișcărilor revoluționare în muzică. Erau alte vremuri pe atunci, pe care probabil le-ai uitat sau nu ți le amintești deloc. Și erau niște trupe chiar foarte bune. Ca să-ți dovedesc asta, l-am rugat pe Jared Swilley, solist și basist în Black Lips, să asculte câteva piese și să-și dea cu părerea despre fiecare. I-am dat chiar și o piesă de la The Nuggers, una dintre puținele trupe contemporane de la noi care sună bine pe stilul garage rock și care vor deschide concertul de sâmbătă:
Haos – Coaie coaie și minți întunecate
„Mi-a plăcut foarte mult prima piesă. E un sunet genial de anarcho-punk. Cred că oamenii ăștia făceau un show foarte fain, la care ar fi meritat să mergi.”
Ura de după ușă – Sticluța
„Asta e mai OK. Destul de caraghioasă, cumva. Nu știu dacă treaba asta mă face să-mi placă mai mult sau mai puțin piesa.”
Scandal – Băuta
„Nu mi-a plăcut deloc piesa asta. Mi-a amintit cumva de o versiune română a trupei Rancid, dar cu un sunet nu la fel de bun. Și mie chiar nu-mi place Rancid.”
Anti Pro – Sunt viața
„Da! Piesa asta rupe tot. Chiar îmi place mult. Au un sunet care mă fac să cred că sunt mari, nervoși și înfricoșători.”
Terror Art – V-ați întrebat de ce?
„Nu prea mi-a plăcut asta. Nu vreau să par un nesimțit, dar chiar nu-mi place vocea solistului. Nu-s foarte încântat nici de sunetul tobei. Mă enervează.”
Guranii – Ciuleandra
„Așa mai merge! Asta-mi place mult. Sună ca ceva muzică satanică de circ. Kick ass.”
The Nuggers – New New
„Asta e destul de cool. O să am ocazia să-l ascult și live, înainte de concertul nostru. Dar cu numele ăla s-ar putea să aibă niște probleme în Statele Unite ale Americii.”