Publicitate
limba romana

Limba romilor este mult mai apropiată de limba română decât vrei să crezi

Este corect să spui atât limba rromani, cât și limba țigănească. Contează doar ce conotație dai expresiei.

de Olivian Mircea
12 Februarie 2018, 12:49pm

Fotografie de Ioana Epure via Cel mai cool căldărar din România mi-a explicat de unde vin banii pentru palatele cu turnulețe

Fără să-ți dai seama probabil, folosești în fiecare zi o grămadă de cuvinte din limba rromani. Dar româna nu este singura limbă de pe fața pământului care a împrumutat cuvinte din limba rromilor. În acest moment, milioane de oameni din toată lumea vorbesc rromani, care are o gramatică elaborată și multe subdialecte, inclusiv pe teritoriul României.

Am aflat aceste lucruri stând de vorbă cu Daniel-Samuel Petrilă, un tânăr poet și traducător de limbă rromă. Daniel are 25 de ani, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (secțiile limba și literatura română - limba și literatura rromani) și un program de masterat în Studii literare la Facultatea de Litere din cadrul aceleiași universități. A activat ca voluntar în cadrul mai multor organizații rrome din țară și a fondat, în 5 noiembrie 2017, revista online „Rromano vak”.

Fotografia din arhiva personală a lui Daniel-Samuel Petrilă

VICE: Care sunt rădăcinile limbii rromani?
Daniel-Samuel Petrilă: Unii rromologi au apreciat, pe baza unor observații de factură lingvistică, faptul că limba rromani are origini în prakrită (adică limba sanscrită vorbită), așadar limba rromani este înrudită cu limbi precum: bengali, kașmiri, hindi, gujarati, marathi, punjabi ș.a., făcând parte din ramura limbilor indo-ariene. Pe baza acestor observații lingvistice s-a luat în calcul și existența unui traseu pe care rromii l-au parcurs din India, în timpul migrației lor. Nu toți rromologii însă aderă la acestă viziune.

Există dialecte diferite?
Da, există atât dialecte înrudite, cât și dialecte mai îndepărtate din punct de vedere lexical sau morfologic. În sistemul de învățământ rrom din România există o clasificare a dialectelor, iar principalele dialecte ar fi: căldărăresc, spoitoresc, carpatic, ursăresc.

Desigur că numărul dialectelor este mult mai mare, fiecare din cele patru având multe alte subdiviziuni care merită luate în calcul atunci când se realizează astfel de clasificări. Rromii care nu au avut șansa de a se întruni la nivel înalt sau nu au pus mâna pe un curs de limba rromani nici nu știu ce înseamnă „carpatic”, el fiind o denumire livrescă, imprecisă.

Și celorlalte trei dialecte li s-au pus etichete, acestea nu au fost însă cercetate în profunzimea lor, nu există criterii de clasificare, nu există studii comparative asupra tuturor (sub)dialectelor din România.

„Mai mulți termeni din limba rromani sunt utilizați de vorbitori de limbă română fără ca aceștia să-și pună întrebări.”

A influențat romani limba română?
Deși pare o limbă minoră, pentru că nu e foarte cunoscută în mediile academice, și pentru că e limba țiganilor, e important să știm faptul că limba rromani este vorbită de milioane de rromi de pe toate continentele.

Am întâlnit multe persoane care mă întrebau dacă limba mea maternă are gramatică (sic!). Desigur că limba rromani are gramatică și că a influențat limba română - într-o măsură mai mică a influențat și limbi internaționale (dacă luăm cazul limbii engleze - în care au intrat și cuvinte rrome).

Termeni precum mișto ( rr. mișto „bine”), baftă (rr. baht „noroc, șansă, destin”), bengos ( rr. o beng „drac”) bulangiu ( rr. bul anat. „fund” ), diliu ( rr. dilo „nebun”), gagiu ( rr. gageo „nerrom”), a hali ( rr. hal „a mânca”), lovele ( rr. love „bani”), șucar ( rr. șukar „frumos, bine”), manglitor ( rr. mangel „a vrea, a dori, a cere, a cerși”), a se pili ( rr. piel „a bea”) sunt utilizați de un număr mare de vorbitori de limbă română fără ca aceștia să-și pună întrebări cu privire la originea lor. Termeni precum cei enumerați mai sus au intrat în argoul anumitor grupuri/ categorii sociale etc.

De ce limba romani și nu limba țigănească?
Eu optez pentru ambele variante. Deduc că această întrebare este strâns legată de o altă întrebare, iar aceasta ar suna așa: ,,De ce rrom, și nu țigan?” După mai multe cercetări, discuții cu vorbitori de limbă rromani, cu activiști etc. am ajuns să iau în considerare ambii termeni.

Acasă folosim rrom - rromanes când vorbim țigănește, țigan - țigănească când vorbim românește. Știu foarte bine care sunt semnificațiile ambilor termeni (rrom vs. țigan). E legitim să folosesc cuvântul „rrom” atât în rromani, cât și în română. El nu are legătură cu român, ne numim „rromi” în limba noastră de sute, poate chiar mii, de ani.

E și legitim să-l scriu cu dublu r. Deși în comunitatea mea „rrom” se pronunță „rom”, există milioane de rromi care-l pronunță cu un r mai dur (rhom) provenit din prakritul „domba”, redus la „dom” (d retroflex, care a trecut în rr, diferit de r-ul pe care îl cunosc nevorbitorii de rromani).

În același timp, folosesc și termenul „țigan” atunci când vreau să mă refer la apartenența mea etnică, deoarece nu mă simt mai lipsit de rromitatea mea atunci când îl folosesc, nu mă simt mai lipsit de demnitate, de umanitate. Probabil că ești curios să afli și cum mă simt când cineva mi se adresează cam așa: „țiganule!”.

Evident, nu apelativul m-ar deranja, ci modul în care acea persoană l-ar folosi. Și nu m-aș raporta în acel moment ca la ceva etnic, cred că am trecut de această fază.



Eu cred că nu trebuie să-i permit cuiva să mă transforme, în două secunde, în ceea ce crede el că sunt, ci trebuie să-mi păstrez verticalitatea. Dar ce te faci cu cei care nu pot să treacă peste acest hop? Nu sunt de condamnat. Ei, aici ar fi o mare problemă. Se simt discriminați. Și sunt.

Eu mă simt discriminat de către nerromi atunci când intenționat mi se închid ușile și mi se spune că toți suntem la fel. Dar atunci de ce le este frică să ne acorde egalitatea de șanse ca cetățeni români (fie în obținerea unui titlu academic, fie în obținerea unui loc de muncă, fie câte și mai câte)? Pentru că le este frică de faptul că există mulți țigani care le pot înșela așteptările, îi pot scoate din starea de comoditate. Fără oile negre, n-ar mai avea acoperire.

„La noi era rușine ca o fată de 15 ani să se căsătorească.”

Ești vorbitor nativ de romani? Îmi poți spune, te rog, despre neamul tău?
Da, sunt vorbitor nativ de limba rromani. Vorbesc de peste 20 de ani un subdialect rrom din Crișana. Eu provin din satul Tămașda, un sat din județul Bihor. Aici trăiesc neamuri de lingurari, dar există și alte neamuri de rromi, de pildă foști cărămidari, fierari etc. Deși meseriile s-au pierdut, există în onomastică indicii despre neamurile care au locuit aici în trecut. Cele mai frecvente nume de familie ar fi: Lakatoș/ Lăcătuș, Varga, Leițeg, Lingurar, Teglaș etc., toate acestea indicând vechi meserii.

Cu toate că de multe ori diferențele de meserie ar indica și diferențe interdialectale, aici limba s-a uniformizat cu mai mulți ani în urmă. Desigur că (în cazuri mai rare) familiile care se mută aici își aduc și limba. Rromii și-au pierdut meseriile, dar limba are un loc aparte.

Strămoșii mei au confecționat linguri de lemn. Și rudele bunicului matern au confecționat obiecte din lemn. Numele lui de familie a fost Varga, el provine din satul Ineu, de pe lângă orașul Oradea. Acolo există o comunitate foarte mare de lingurari, vorbitori de limba rromani. Deși tatăl meu nu este rrom, dar a trăit mulți ani în comunitatea noastră, a reușit să învețe și el limba.

Există un stereotip cu privire la lingurari, unii ne zic kaștale, pentru că nu vorbim subdialecte căldărărești, pentru că nu am păstrat obiceiurile tradiționale. Evident că multe ritualuri s-au pierdut cu timpul. Probabil și din cauza multiconfesionalismului; aici există, preponderent, culte protestante și neoprotestante, cum ar fi reformații maghiari, baptiștii maghiari, penticostalii rromi, baptiștii rromi independenți, baptiștii români, fiecare confesiune având propria biserică.

Există și credincioși ortodocși, numărul acestora însă fiind în scădere. Confesiunile religioase enumerate mai sus sunt bazate, în mare parte, pe distanțarea de tradiție, de ritualitate, legăturile cu Divinitatea realizându-se nemijlocit. Filosofia (credința) aceasta le permite accesul în lumea spirituală și are ca bază învățăturile nou-testamentale.

Revenind la tradiții, țin minte că sora mea s-a căsătorit la vârsta de 15 ani, acest lucru nefăcând parte din tradiția rromă locală sau din cea universală. Bunica a acuzat-o de încălcarea rușinii (o lajaw). La noi era rușine ca o fată de vârsta ei să se căsătorească, în ciuda faptului că foarte multe persoane (inclusiv din rândul rromilor) consideră faptul că mariajele timpurii sunt parte din cultura rromilor, o tradiție.

Ce ți se pare, personal, mai interesant la limba romani, ce poți exprima cu ea altfel decât în alte limbi?
Cred că aproape tot ce are legătură cu limba rromani mi se pare interesant. Mă fascinează variațiile fonetice, bogăția lexicală, varietatea semantică (un anumit cuvânt înglobează în sine diferite înțelesuri - fie în funcție de context, fie în funcție de dialectul în care acesta este utilizat).

De pildă, kowrri (kouri) de regulă înseamnă „oarbă”, dar în dialectul meu acesta se poate referi atât la adjectivul menționat, cât și la substantivul „gât” (alții zic korr, men ș.a.), pe’ randel înseamnă „el se bărbierește” (în alte dialecte/ subdialecte „[el, ea] se tunde”), dar când îți zice cineva rande la! (înseamnă că trebuie s-o iei la sănătoasa: „șterge-o!”), hudel înseamnă „a primi” (dar când partenerul feminin îi spune celuilalt „Hude miro vast!”, înseamnă că trebuie să o țină de mână, s-ar traduce „Primește-mi mâna!”, „Apucă-mi mâna!”.

Când cineva îți spune Hudes! trebuie să o iei din nou la sănătoasa, căci reprezintă o primă amenințare cu bătaia. Îmi mai plac și diminutivele, de pildă Devloro e diminutivul cuvântului Dumnezeu și este intraductibil în limba română, dar are o puternică încărcătură emoțională.

Există multe substantive care se formează cu sufixul -oro/ -orro (masc.), -ori/ -orrî (fem.), -ore/ -orră (fem. și masc., plural). Desigur că ai auzit de multe ori expresia „mânca-ți-aș”, însă cred că acesta deține cea mai mare încărcătură culturală, străină de filosofia europeană (Hau kiro mui! „Mâncați-aș gura!”, Haw kire iakha! „Mâncați-aș ochii!”).

În general, acestea se adresează copiilor, dar și adulților sau zeităților. Ele se pot referi la diverse părți ale corpului, inclusiv la organele genitale. Fără a provoca discuții răutăcioase și interminabile în rețelele online, m-aș opri la aceste exemple.

Să conștientizăm că limba rromani, implicit cultura noastră, este extrem de bogată, însă insuficient sau eronat abordată, Vorbim despre dimensiuni străine, așadar ar putea părea bizare unele practici.