Știri

M-am plimbat cu autobuzul lui Firea de 30 000 de euro cu care nu merge aproape nimeni

În fiecare lună, 30 de mii de euro din banii bucureștenilor ajung în bugetul autobuzului muzeelor, care, în numele culturii, plimbă vreo trei călători rătăciți prin toată Capitala.

de Adina Florea
23 Februarie 2018, 1:54pm

Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

În București există 1 930 de autobuze, troleibuze și tramvaie, iar aproximativ un milion de oameni se urcă zilnic într-un mijloc de transport inscripționat cu patru litere - RATB - care, de ieri începând, se numește „Societatea de Transporturi Bucureşti” STB SA. Pentru mulți, aventura zilnică pe un mijloc de transport în comun este un coșmar, și nu doar din cauza traficului insuportabil din Capitală. De la supraaglomerație, mizerie, lipsa căldurii în timpul iernii, lipsa aerului condiționat în timpul verii, șoferii vitezomani și până la toți oamenii ăia enervanți care nu se mișcă din ușă, ca să nu rateze cumva stația de la capătul liniei.

Totuși, am găsit excepția de la regulă. Pe scurt, i se zice 362, dar dacă vrei să te dai cult, îi zici autobuzul cultural al Capitalei Smart. „Linia muzeelor” a fost înființată pe 3 noiembrie, anul trecut, iar cu primul autobuz s-au plimbat, în scopuri culturale, primarul Gabriela Firea împreună cu băiatu' de la Cancan (adică fostul ministru al Culturii, Lucian Romașcanu). De atunci au trecut aproape patru luni, dar bucureștenii nu par să se fi obișnuit cu ideea unui autobuz care oprește din doi în trei kilometri. Cei mai mulți călători se urcă din greșeală, șoferii nu prea au simțit picior de controlor, iar în timpul săptămânii ai putea să ai parte de o experiență extrem de solitară dacă te rătăcești pe 362.

Capitala mai are o linie dedicată turiștilor: Bucharest City Tour, adică autobuzele alea roșii, supraetajate, care pot fi chiar plăcute pe timpul verii. Aici, biletul costă 25 de lei, dar te poți plimba exclusiv în sezonul turistic (linia este suspendată momentan).

În schimb, pe linia muzeelor patru autobuze funcționează zilnic - și când muzeele sunt închise - în intervalul 10.00 - 22.00. Biletul costă tot 1,3 lei sau îți poți folosi abonamentul.

Lunar, bugetul pentru aceste autobuze culturale e, însă, de 30 000 de euro, cam cât costă și un apartament cu două camere în Berceni. Din păcate, regia nu oferă informații despre costurile implicate de operarea autobuzelor, așa că rămâne un mister pentru plătitorii de taxe din București dacă suma este una decentă sau nu.

Chiar și șoferul care m-a plimbat prin jumătate de oraș a concluzionat cu resemnare că „se fac multe șmecherii în România”. Bine, dacă faci niște calcule simple, e vorba de 7 500 de euro pentru fiecare autobuz, dar problema adevărată nu stă în buget, ci mai degrabă în lipsa călătorilor. Plus că e ineficient să inaugurezi o astfel de linie în plin sezon rece, dar nah, trece la capitolul „realizări” în mandatul Gabrielei Firea.

În cele trei ore petrecute în compania culturii smart, am întâlnit alți șase călători, dintre care cinci s-au urcat din greșeală, s-au panicat și au coborât la următoarea stație, ori l-au rugat pe șofer să-i lase și pe ei într-o stație pentru autobuze normale. O singură doamnă s-a urcat intenționat, pentru că voia să testeze programul ca să-și plimbe un nepot prin Capitală.

Autoarea, în singurătatea sa

Pe autobuzul culturii te simți de parcă ai avea șofer personal, chiar dacă ești sărac

Știi prea bine cum e să mori de frig într-o stație, în așteptarea unui mijloc de transport cu un program incert, pentru că nimeni nu se încumetă să afișeze vreun program în timp real pentru RATB. Bine, există aplicații, da' doar pentru cei care știu să le folosească. Excepția de la regulă este linia muzeelor care te anunță exact la ce oră ajunge autobuzul într-o anumită stație, iar asta se întâmplă chiar pe site-ul RATB.

La 10.34 autobuzul intră în stația de la Carol Davila cu un minut înainte de program. Singura problemă, șoferul aproape că nu oprește și frânează brusc abia când vede că alerg. Îmi deschide ușa din spate, iar eu răsuflu ușurată, că nu voiam să aștept încă jumătate de oră pe podul de la Cotroceni.

Imediat ce urc, șoferul țipă din față că unde vreau să merg, unde vreau să cobor și mă întreabă, cu oarecare îngrijorare în voce, dacă știu în ce m-am urcat. Îl asigur că știu câte ceva despre autobuzul culturii și că vreau doar să mă plimb prin București.

Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

La următoarea stație înțeleg de unde venea prudența șoferului. Se urcă două bătrâne și un domn și încep să discute dacă oprește la Universitate, dacă merge sau nu spre Piața Rosetti sau spre Unirii. Chestia e că merge, oarecum, dar doar după ce face un tur de Capitală.

După prima stație ratată începe și panica.

„Chestia asta e relativ nouă. Ce se întâmplă? De ce nu opriți aici, dom'le?!”

Mă întorc și le explic cu răbdare că e vorba de linia muzeelor, că stațiile sunt puține, rare și la distanțe uriașe. Asta se întâmplă când nu vezi abțibildul uriaș care acoperă întreaga laterală a lui 362. Urmează un dialog cu șoferul, care se îndură să-i lase pe doi dintre rătăciți la Izvor.

Domnul urcat în autobuz mă apostrofează, în timp ce le explic despre linia muzeelor, pentru lipsa accentului meu sau a dicției, nu am înțeles exact. Îmi spune că tinerii de azi și-au stricat vorba din cauza englezei și începe să vorbească cu dor de acele vremuri când lumea se aburea în latină la rendez-vous-uri. Încerc să-i explic că-i vina mea că mi-am pierdut accentul de moldoveancă, dar nu reușesc să-l scot din a lui: occidentul e de vină pentru toate relele de pe lumea asta.

Când încurci 336 cu autobuzul culturii lui Firea

„Aoleo! Cobor acolo ca să iau tramvaiul. Uite ce manțocării trebuie să fac, dacă nu mă uit în ce mă urc”, îmi zice ultima parteneră de aventură culturală, care e determinată să scape la 11 iunie din autobuzul groazei din București.

Când trecem prin fața clădirii legislativului, încerc să pornesc o conversație. Îi zic că ăsta e autobuzul cultural și face turul muzeelor din oraș, că e o idee interesantă și ar putea să coboare să viziteze Parlamentul.

Dar femeia nu pare să prezinte un interes pentru cultură. Până la urmă, îl convinge pe șofer să o lase în fața unui kebab, aproape de 11 iunie. Situația e salvată, iar eu rămân din nou singura călătoare din autobuz. La Carol, stația e chiar în fața restaurantului chinezesc, un adevărat centru cultural al Capitalei Smart.

Dacă vrei să înveți ceva despre cultură, pliantele sunt inexistente

La marea inaugurare a liniei muzeelor, doamna primar poate să fie observată răsfoind cu mare interes un pliant cultural, care se dublează ca hartă pentru turiștii străini.

Acum a rămas un biblioraft alb și cam lovit de soartă, cu niște colțuri îndoite și urme maronii cu o origine discutabilă. Desigur, nu-i nici urmă de pliant. La capăt de linie îl întreb pe șofer de ce nu sunt pliante, că mi s-au promis pliante. Ce facem aici, ne jucăm?

Domnul șofer îmi spune calm că s-ar putea să nu fie bani, că se cumpără autobuze de la turci, 400 000 de euro bucata, știi și tu? Și, totuși, în bugetul liniei muzeelor, de 30 000 de euro, ar putea să intre și niște maculatură.

Harta celor 30 de muzee

Oricum, am găsit pliantul celebru pe internet și am aflat că am acces la vreo 30 de muzee. Bine, nu-ți imagina că autobuzul te lasă în fața muzeului, ci relativ aproape, maximum până într-un kilometru.

Ce înseamnă să fii șofer pe linia care nu are niciun sens

Atunci când ești singurul om din autobuz, te bucuri de o liniște rară. Te uiți pe geam și privești viața în incultura ei naturală. Uneori, șoferul se mai întoarce mirat că nu ai evadat încă din autobuzul groazei și își continuă conversația telefonică. Vorbește cu handsfree, deci suntem în siguranță în RATB.

Timp de zece minute îi explică unui coleg de pe alt autobuz al muzeelor ce trebuie să facă, e prima lui zi, nu-i merge navigarea și habar n-are pe unde să o ia și prin ce stații trebuie să oprească. Nu-i așa ușor să nimerești atunci când conduci un autobuz care înconjoară jumătate de oraș, se întoarce de două ori pe bulevardul Elisabeta și ratează cam un kilometru pe lângă Unirii.

Uneori te mai încurci, li se întâmplă și șoferilor cu ceva experiență. Al meu autobuz și-a continuat drumul pe Splai în loc să o ia pe la Cișmigiu. Noroc că oricum nu există stații pe Elisabeta.

S-ar putea să te plictisești de la atâta cultură și să citești orice vezi pe pereți

Chiar dacă șoferul era glumeț, tot te plictisești când te plimbi aiurea prin oraș, ca să ajungi în apropierea unui muzeu de care nu ai auzit vreodată. Încep să lecturez de pe pereți. Am înțeles că nu trebuie să călătoresc fraudulos și am citit chiar și codul european împotriva cancerului, un afiș lipit pe geamul șoferului și plătit din banii Primăriei Municipiului București.

Codul european împotriva cancerului. Fotografie via Societatea Română de Cancer

Încalc 10 din cele 12 recomandări și s-ar putea să mor dacă nu scot câțiva copii pe care să-i alăptez, că presupun că nu poți să alăptezi copiii altora. Și cultura vine uneori cu nițică depresie de după-amiază. Mă salvează un bătrânel rătăcit, amabil și afabil, care se urcă pe Calea Moșilor, își dă seama în ce grozăvie a ajuns și coboară la următoarea stație, un kilometru mai la dreapta, cam pe la Foișorul de Foc.

„Auăleu! Mi-am făcut-o și pe asta. Cobor la următoarea. Ce pot să fac acum?”, zice el și dus a fost.

Oricum, șoferul se întoarce și glumește că am reușit să-l alung și pe ăsta. Ne desparte fereastra de protecție și amândoi roadem din niște sandvișuri. Se mai ridică pe la semafoare, își mai scutură perna de pe scaun, mai face o genuflexiune, că altfel înțepenești.

„Pula mea! Cum a parcat și boul ăsta!”, rostește printre dinți. E ok să înjuri în traficul din București.

Pe Nicolae Bălcescu, un camion ne taie cu viteză calea. Înjur și eu în gând.

Mă uit pe fereastră la oamenii mai săraci ca mine, care merg prin zăpada viscolită. Asta e, nu toți au șoferi personali pe Mercedes.

Când ajungi să legi o prietenie strânsă cu șoferul tău personal

La Piața Presei e capăt de linie, iar șoferul primește 20 de minute pauză după ce a condus vreo oră și jumătate prin oraș. Bine, pauza se ia doar dacă ajungi la timp în stație, altfel trebuie să recuperezi, chiar dacă nu e vina ta că te-ai nimerit șofer în capitala cu cea mai haotică circulație din Europa.

Oricum, am profitat de această ocazie ca să pun de o prietenie cu noul meu șofer personal. Și așa m-am ales și cu sfaturi despre dragoste și măritiș. Bine, șoferul mă avertizează că, dacă mă plimb cu autobuzul aiurea prin oraș, nu o să găsesc niciun bărbat de casă.

Îmi continui plimbarea culturală în dreapta șoferului, cu arhitectura de pe Calea Victoriei și o oprire ilegală la semaforul de la Budapesta. Șoferul, amabil, m-a invitat să ne mai plimbăm cu autobuzul, să trăiesc o experiență mai ceva ca-n Marilena de la P7.