FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Cum ţi se distrug dinţii dacă bagi cocaină şi pastile

Am stat de vorbă cu doi specialiști pentru a afla dacă bruxismul poate cauza probleme pe termen lung.
Fotografie de Amanda Hjernø

Acest articol a apărut inițial în VICE Danemarca.

Consumul ridicat de cocaină sau MDMA poate avea multe efecte asupra corpului și minții tale. Unele dintre ele sunt bune — conversații profunde cu un prieten, o plăcere nou descoperită pentru înghețata pe băț, tsunamiul de serotonină care îți inundă creierul cu veselie —, în timp ce alte lucruri pot fi cumplit de stânjenitoare, dacă stai să privești în retrospectivă.

Publicitate

Dar un efect comun și nu prea fermecător al ambelor droguri este că, în punctul culminant al tripului tău, ai putea să-ți pierzi controlul asupra maxilarului și să începi să ți-l încleștezi sau să scrâșnești din dinți. Dacă a fost o noapte în care ai consumat o cantitate mare, s-ar putea să simți efectele bruxismului și a doua zi.

Dar dacă nu trece durerea? Ar putea să-ți afecteze iremediabil maxilarul?

„Maxilarul meu începuse să facă sunetul ăsta de ceva vreme, la scurt timp după ce am luat MDMA”, spune Jonas, în vârstă de 27 ani, care ne-a cerut să nu-i publicăm numele complet. „M-am trezit cu fața umflată după o noapte în oraș vara trecută, și după aia am început să aud sunetul ăsta. Am mai avut mahmureli, dar nu mai experimentasem niciodată așa ceva. Mi-am zis asta e grav.

A crezut că o să treacă de la sine, dar starea maxilarului său a început să se înrăutățească — într-un mod deloc surprinzător, după un alt weekend în care consumase o cantitate mare de droguri. „Mâncam un sandvici a doua zi și dintr-o dată maxilarul meu a început să facă un zgomot puternic”, îmi spune el. „Cred că este o consecință a consumului de droguri. Momentan pot să mestec doar pe partea dreaptă.”

Nu este chiar clar de ce scrâșnesc oamenii din dinți atunci când sunt drogați — deși este cunoscut faptul că MDMA eliberează o cantitate mare de serotonină în corp, iar studiile pe șobolani au arătat că secreția de serotonină provocată de MDMA are un impact negativ asupra reflexelor naturale ale maxilarului.

Publicitate

Lene Sandal, un terapeut danez specializat în afecțiuni ale maxilarului, explică cum încleştatul şi scrâşnitul ar putea avea efecte mai grave decât o față umflată în dimineața de după. „Maxilarul oamenilor are două articulații cu discuri înăuntru, care asigură mobilitatea maxilarului, fără ca tu să simți vreo durere”, spune Sandal. „Dar atunci când maxilarul tău este dislocat, discurile se pot bloca şi îți poți pierde abilitatea de a-ți închide şi deschide gura. Dacă nu îl tratezi, rişti să-ți vătămezi maxilarul permanent şi să dezvolți osteoartrită."

Sandal sugerează să-ți imaginezi maxilarul ca două bucăți netede de lemn cu o radieră între ele. Atunci când mesteci, înghiți sau îți folosești gura în general, cele două bucăți de lemn alunecă pe radieră și nu vin niciodată în contact. Dar când radiera dispare, nu mai există nimic care să le împiedice frecarea.

Pentru a afla o a doua opinie, am stat de vorbă cu dentistul Per Styltvig, care este un expert în domeniul ocluziei funcționale — sau, mai simplu, cum se aliniază dinții atunci când muști din ceva. Styltvig spune că a tratat mulți pacienți cu probleme ale maxilarului care păreau a fi corelate cu drogurile și, deși nu mi-a putut spune câți consumatori ar putea să sufere din această cauză, a fost de acord cu faptul că bruxismul poate conduce la vătămarea ireparabilă și la osteoartrită.

„Dacă discurile încep să se strâmbe din cauza unui maxilar încleștat, ele vor începe să se crape şi, pe măsură ce trece timpul, vor adăuga mai multă presiune decât poate suporta maxilarul”, explică Styltvig. „Atunci apare osteoartrita. Pe termen lung s-ar putea să-ți simțit constant maxilarul încleştat, dar asta n-o să te omoare.”

Publicitate

Sandal concluzionează: „Sunetul este un semn că discurile se deteriorează. Şi îndată ce începe acest proces, nu mai este cale de întoarcere. E ca şi cum mesteci de ceva timp un drajeu şi apoi îl scoți din gură. Asta este forma pe care o are acum — n-o mai poți readuce la forma inițială.”

Deci ce pot face consumatorii de droguri pentru a-și proteja maxilarul — în afară de, știi tu, să nu mai ia droguri?

„Nu prea poți să faci nimic ca să-ți protejezi maxilarul atunci când ești sub influența drogurilor”, îmi spune Sandal. „Poți să înrăutățești și mai rău lucrurile dacă folosești un protector bucal standard sau o port matrice cumpărată de la farmacie. Poți să cumperi o port matrice făcută la comandă — dar dacă ești drogat și experimentezi spasme violente ale maxilarului, riști să-ți disloci maxilarul. De asemenea, nici nu prea poți vorbi, mânca sau respira corespunzător atunci când porți unul. Există puțini dentiști și terapeuți specializați care îți pot trata durerea, iar maxilarul tău nu se va vindeca niciodată complet”.

Dar încă nu este cazul să te panichezi — este necesară o cantitate mare de droguri consumată de-a lungul unei perioade însemnate pentru a declanșa tipul ăsta de vătămare ireparabilă. Și dacă experimentezi câteva dintre simptome după o noapte în care ai abuzat de droguri, asta nu înseamnă automat că ești în bucluc.

„Incidentele izolate nu sunt mare chestie”, spune Styltvig. „Și prin accidente izolate mă refer la situațiile în care maxilarul tău scoate zgomote, dar tu nu simți niciun fel de durere. Dacă începi să simți durere sau să ai constant maxilarul încleștat, astea sunt semne pentru care ar trebui să începi să-ți faci griji. Totuși, dacă ești un consumator înrăit de droguri, nu cred că starea de sănătate a maxilarului tău este cea mai gravă problemă a ta.