Am vorbit cu un cuplu de români care au plecat în Asia ca să scape de PSD

Măcar o dată-n viață ai zis și tu: aș pleca din România și mâine. Dacă n-ai zis-o, mai în glumă, mai în serios, înseamnă că meriți cadou o ie autentic chinezească, pe care să se regăsească, laolaltă, motive românești de prin toate regiunile noastre.

Eu, însă, știu că mi-ar plăcea să iau o pauză de la ce se întâmplă la noi în țară, că pare totul incurabil și mă deprimă. N-aș pleca de tot, dar măcar o vreme, să încerc să gust din exotismul ăla adevărat, din Asia sau America de Sud, viu și colorat, nu fabricat de fascinația vesticilor pentru țările fost comuniste. Cel mai departe am ajuns în Portugalia, care, deși e mult mai exotică decât ce găsești pe aici, tot păstrează un aer european.

În fine, ideea e că n-am apucat să merg în locurile alea despre care am citit în cărțile de geografie sau am văzut, când eram mic, la Teleenciclopedia, și-mi păreau din altă lume. Am crescut și-am înțeles că sunt departe, dar nu imposibil de atins. Și, pentru că sper ca într-o zi să transform departele ăsta în realitatea mea, am început să-i urmăresc pe oamenii ăștia de la Doar Dus care, spun ei, au plecat să descopere lumea. Nu sunt nici primii și nici ultimii, cel mai probabil, dar îmi plac pentru că sunt genul ăla care și-au luat bilete fără retur și, în curând, împlinesc un an de când trăiesc, filmează și muncesc în Asia.

Pe el îl cheamă Alex, e jurnalist, a lucrat la Digi24 și la Adevărul, unde a învățat să filmeze și să facă editare video. Așa că nu se prea desparte de camera foto/video nici în călătoria asta. Bine, cred că vrei oricum să înregistrezi cam tot ce simți și trăiești când ajungi să calci în locuri d-astea de National Geographic. Însă, Alex n-a plecat singur. S-a băgat într-o poveste d-asta completă și complexă, în care îți pui rucsacul în spate, îți iei iubita de mână și duși sunteți. Știi tu, cum vezi pe internet.

Așa că Raluca, tipa care îți ia mintea cu ochii, a plecat cu Alex după ce s-au cunoscut la Digi24. Și ea a lucrat în presă, vreo zece ani și, ca orice jurnalist care simte că o ia razna la un moment dat, a decis că e timpul potrivit să descopere viața fără PSD, pe un alt continent.

Știi și tu vorba aia: „dacă iese PSD, plec din țară"?

Am vorbit cu Alex și Raluca să înțeleg cum e să dai viața din Pantelimon pe una în Vietnam și să aflu cât de acasă îți poate deveni o altă casă. Sau mai multe.

VICE: De ce ați plecat din România?
Doar dus: Momentul în care ne-am apucat de călătorit pe bune a fost în septembrie 2016. Ne săturasem. De România, de PSD, de rutina de la serviciu (deși amândoi aveam joburi bune). Am profitat și de o conjunctură financiară favorabilă, ne-am documentat temeinic despre tot ce aveam nevoie să știm, am cumpărat două sacoșe cu medicamente, am rezolvat ce mai era de rezolvat pe acasă, ne-am pupat părinții și duși am fost. Destinația: Vietnam. Știam că stăm trei luni acolo, din care două le aveam planificate într-un orășel din nordul izolat al țării, dar mai departe nu prea aveam niciun plan.

Cât v-a costat plecarea asta?
E dificil de cuantificat. Am putea spune că totul: joburi, economii, viața din Pantelimon, prietenii. N-o să ne apucăm să dăm sume, nu se cade, dar destul de mult. Oricum, nu atât de mult pe cât ar putea crede lumea. Am călătorit încet și low-cost. În multe locuri am stat gratis și am mâncat pe degeaba, în schimbul câtorva ore de muncă ușoară. Așa am stat trei săptămâni într-un paradis tropical în Phu Quoc. Sau alte trei săptămâni într-o junglă din Cambodgia. Câștigurile sunt, însă, inestimabile.

În ce se măsoară o experiență? În dolari, sigur nu. Nu prea poți pune preț nici pe amintiri, nici pe lucrurile pe care le-am învățat despre oameni și despre noi în astea zece luni care au trecut. Cu banii, ne descurcăm!

Ați fost tratați diferit pentru că sunteți români?
Să călătorești ca român e cam la fel cum e să călătorești ca un italian. Că și aia-s rari prin părțile astea. În zona asta de lume, România n-are imaginea negativă pe care o are în Occident. De exemplu, Vietnam a fost țară prietenă în timpul comunismului, deci mulți vietnamezi au o părere bună despre România, măcar din auzite. În Cambodgia și Thailanda, pentru localnici, nu prea contează din ce țară vii.

Dacă ești alb, ești bun de muls. Iar cu ceilalți călători nu am avut niciodată probleme, pentru că cine ajunge până aici e suficient de deschis la minte încât să conștientizeze că naționalitatea nu mai contează. Cel puțin așa ne place să credem. Cu alți români ne-am întâlnit foarte rar. Dar am mai auzit de pe la cunoștințe că au mai fost văzuți români prin părțile astea.

Ah, singura experiență negativă a fost cu un britanic, care nu neapărat că ne-a acuzat că i-am furat din casă un telefon și niște bani, dar cam asta a făcut.

Care e cel mai dubios loc pe care l-ați vizitat?
Cambodgia e în sine un loc foarte dubios, dacă îi cunoști puțin istoria și te pricepi nițel la calcule. Acum doar 40 de ani, cambodgienii, sub regimul lui Pol Pot, s-au căsăpit între ei atât de tare, că-n trei ani a murit o treime din populație (am scris și noi pe blog despre asta). E dubios că dintre supraviețuitori jumătate sunt călăi, jumătate victimele lor. Cei trecuți de 55 de ani, când îi vezi pe stradă, la magazin, atârnați în vreun hamac, ori aiurea, nu știi dacă sunt călăi sau victime. Și așa coabitează de decenii bune, de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Tu ai putea sta pe aceeași stradă cu cel despre care știi că le-a luat gâtul părinților tăi? Ei pot. De asta S-21 și The Killing Fields sunt probabil cele mai reale muzee în care am intrat. Galerii întregi despre viață și mai ales, despre moarte. Ăștia au în mijlocul țării niște răni care supurează.

Dar cea mai înfricoșătoare experiență?
A fost una nasoală în primele săptămâni de Vietnam. Nasoală în sensul că totul s-a hiperbolizat în capul nostru sub imperiul fricii și al lipsei de experiență. Doar eram pentru prima dată pe un scuter, noaptea, în creierii munților, pe o șosea vai mama ei. Și, nah, te apucă panica. A mai fost una, poate nu la fel de înfricoșătoare, dar la fel de intensă și memorabilă, într-un spital vietnamez. Și nu orice spital din Hanoi, ci tocmai pe o insulă nu foarte dezvoltată. Arăta mai rău ca spitalul din Bârlad.

Bine, și-acum cea mai mișto țară care a fost?
Păi, având în vedere că până acum din Asia am văzut doar trei țări și într-una am și luat o pauză pentru mai mult timp, alegem Vietnam, clar. Pe doi cade Cambodgia și pe trei Thailanda, dar doar pentru că a devenit o mare stațiune turistică. E plin de capcane la tot pasul și trebuie să navighezi atent ca să descoperi autenticul. Ceea ce îți consumă timp și energie. N-ar trebui să fie așa, dar turismul e industria principală acolo, așa că nu-i condamnăm.

De ce ne place Vietnam? Tocmai pentru că încă nu e așa. Cu mici excepții, pentru albi, e raiul pe pământ. Da, vietnamezii sunt printre cei mai rasiști oameni pe care i-am cunoscut. Partea bună e că nu discriminează între negri și galbeni, important e să fii alb.

Călătoria asta a voastră v-a ajutat să fiți mai puțin ignoranți, după atâtea culturi întâlnite?
Călătoritul poate fi un bun remediu împotriva ignoranței, atât timp cât îți propui să nu fii ignorant. Poți să te duci și până în Papua Nouă Guinee și să rămâi la fel de prost. Dacă te eliberezi de prejudecăți, n-ai cum să rămâi ignorant.

Dar am întâlnit și oameni tineri, ca noi, care erau în Ho Chi Minh (Saigon) și nu știau că Ho Chi Minh fusese o persoană reală. Probabil figura numărul unu în Vietnam, atârnată la propriu pe toate gardurile. Altfel, niște oameni foarte de treabă.

Și, după viața asta trăită în Asia, cu ce locuri „de turiști" ați rămas din România?
Sunt mult prea multe locuri mișto ca să ne putem hotărî. Depinde ce cauți într-un anumit moment și scopul cu care pleci la drum. De la relaxare la aventură, peisaje urbane și locuri de basm, România le are pe toate. Nouă ne place în județul Sibiu (cu tot cu oraș și cu Transfăgărășan și fasole cu ciolan). Cel mai nașpa e, de departe, Vaslui. Dar, mă rog, cine s-ar duce acolo să viziteze ceva? Ah, mai e și castelul Bran care-i foarte nașpa, dar e salvat de împrejurimi.

Mai știți ceva despre România, după un an pe la vecinii ăștia îndepărtați?
Suntem la curent cu știrile de acasă, deci îi mulțumim pe acastă cale lui Dragnea că face tot posibilul să ne aline dorul de casă. Atâta sârguință câtă își dă omul ăsta să ne țină departe de România, n-am văzut. Singurul moment în care am fost frustrați că nu suntem în București a fost la protestele de asta iarnă. În rest, Skype e mare și ne unește pe toți.

Poți să le urmărești călătoriile și fotografiile și pe pagina de Facebook Doar Dus.