FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tot mai mulți răpitori din întreaga lume vor recompensele plătite în bitcoin

Și infractorii profită de tehnologie.

După atacurile recente WannaCry și NotPetya, hackerii au adus atacurile de tip ransomware în mainstream. Dar mai există niște infractori care cer bitcoin în schimbul unei eliberări, și anume, răpitorii de persoane.

Luna aceasta, The Indian Express a raportat că o bandă de răpitori a încercat să solicite plata în bitcoin. Iar acesta nu e singurul caz în care răpitorii au încercat să utilizeze banii digitali.

Publicitate

Șase persoane au răpit un comerciant pe nume Ashu Jain în data de 30 mai, conform ziarului. Banda a cerut 20 de bitcoins, adică aproximativ 52 000 de dolari la cursul de schimb de azi. Capul proiectului a fost programatorul Deepak Sharma, a adăugat raportul.

Citește și: Minele chinezești de bitcoin, care fac peste un milion de dolari pe lună

Tot anul acesta, răpitorii au încercat să răpească o femeie braziliană care e căsătorită cu un businessman specializat în bitcoin. Conform unei declarații traduse publicată de Cryptocoins News, ofițerul care s-a ocupat de investigație a zis: „Am vorbit cu câțiva colegi din Brazilia și nu a mai existat niciodată o astfel de tentativă de răpire la care să se ceară bani virtuali. E un caz fără precedent în Brazilia."

Dar obiceiul durează cel puțin din 2015, când răpitorii taiwanezi au băgat în buzunar bitcoins în valoare de peste 1,5 milioane de dolari, conform Cointelegraph. Banda de infractori l-a răpit pe directorul unei companii petroliere din Hong Kong timp de 38 de zile. În același an, o bandă din Costa Rica a răpit un expat canadian și a cerut pentru eliberarea lui bitcoins în valoare de zeci de mii de dolari.

Bitcoin-ul e descris adesea ca o formă de plată complet anonimă, care le permite infractorilor să obțină fonduri fără să fie detectați. Dar teoria nu e valabilă în orice situație – mai mulți dealeri de pe dark web au fost identificați după felul în care au folosit bitcoin-urile. La fel s-a întâmplat în toate cele trei cazuri de mai sus, în care răpitorii au cerut bitcoins: autoritățile au arestat suspecți. În cazul indian, poliția a ridicat șase persoane. La fel și poliția din Brazilia. În Taiwan, investigatorii au arestat 16 persoane.

Dar, pe măsură ce bitcoinul va deveni tot mai popular, s-ar putea ca infractorii tradiționali să se adapteze.