FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Protestele din Polonia îți arată unde te-ar putea aduce PSD-ul, dacă nu-l oprește nimeni

Partidul aflat la putere în Polonia vrea să-și subordoneze justiția. Îți sună cunoscut?

Fotografia din deschidere de Anadolu Agency/ Mediafax. Protest împotriva Guvernului

Cu vreo câteva luni înainte ca România să intre în UE, eram la o bere, în Oslo, cu un prieten norvegian, Sigurd, și el tot jurnalist. Atârnat de bar, lângă noi, era un tip cu care am intrat în vorbă – am senzația că se știa vag cu amicul meu, însă nu mai sunt așa de sigur. Când a auzit că sunt din România, tipul a aruncat ceva de genul „aaa, voi aveți mulți cerșetori". În perioada aia, cerșetorii care se vedeau pe străzile Osloului erau, în majoritate, fie norvegieni dependenți de droguri, fie români.

Publicitate

Să nu îți închipui că ai noștri erau niște amărâți care trăiau prin canale sau prin parcuri: cerșitul era pentru ei un job. Veneau acolo, își închiriau locuințe și se puneau metodic pe treabă, având grijă să nu facă alte prostii și nici să nu depășească perioada de valabilitate a vizei pentru a putea reveni și în anul următor. Vara mergeau la cerșit în Spania.

Cu toate că știam toate astea, remarca tipului de la bar m-a enervat cumplit, nu poți să generalizezi pornind de la o observație pe care ai făcut-o pe stradă. Câteva beri mai târziu, când mă calmasem, mi-am dat seama că nu aveam de ce să fiu supărat pe tip. Sigur, percepția lui era un pic deformată, dar chiar dacă i-aș fi putut-o corecta, nu aveam cum să îl fac să și-o schimbe radical. Ce dracu să-i fi zis? De Hagi și Nadia Comăneci, sau cum Petrache Poenaru a inventat stiloul și Nicolae Păulescu a descoperit insulina? Știam și eu din ce țară și regiune vin.

Citește și: Ascensiunea extremei drepte în Polonia

„Europa de Est" nu te duce cu gândul, atunci când auzi expresia, la un mic paradis pe pământ. Oricât de integrate ar fi în UE și în NATO o parte dintre țările de aici, peste ele tot plutește, parcă, umbra Pactului de la Varșovia și a comunismului. Orașe desfigurate de oribila arhitectură neo-sovietică, cum sunt Varșovia, Bucureștiul și Sofia, corupție, sărăcie, înapoiere, miturile cu instalatorii polonezi și căpșunarii români care se scurg în valuri către un Occident mai promițător decât orice li se poate oferi acasă – astea sunt primele lucruri care îți vin în minte atunci când auzi de Europa de Est. Desigur, dacă dai o raită prin țări din fostul spațiu sovietic, ca Ucraina sau Republica Moldova, ori din Balcanii de Vest, o să îți dai seama ce baftă au avut ceilalți cu UE și cu NATO – diferențele de dezvoltare sunt vizibile imediat ce ai trecut granița.

Publicitate

Ungaria și Polonia, oile negre ale UE. Nici România nu e departe

Există, însă, și o grămadă de momente în care realitatea vine și îți arde una în moalele capului, amintindu-ți că mai este cale lungă de străbătut până când vom deveni cu adevărat occidentali, oricât de pline ar fi puburile de hipsteri care la trei cuvinte în română bagă unul în engleză. Până la urmă, România e țara în care, cu doar câțiva ani în urmă, băieți ca Voiculescu și Becali au câștigat mandate de parlamentar cu majorități zdrobitoare, iar Cătălin Cherecheș a fost reales primar la Baia Mare deși era în pușcărie.

În regiune, țări cărora, până nu demult, le invidiai gradul de civilizație, gen Ungaria și Polonia, au ajuns oile negre ale Uniunii Europene de când sunt conduse de populiști cu tendințe autoritare care bat insistent toba naționalismului.

Cu toate acestea, mai sunt și semne care îți arată că ăștia aproape 30 de ani care s-au scurs din '89 nu au trecut chiar degeaba peste toți. Există o pătură a societății care se consideră europeană și este sătulă să se bată pasul pe loc – oamenii vor să trăiască într-o țară normală și previzibilă și s-au săturat să spună asta doar la o bere cu prietenii.

La noi, pe o parte dintre cei care vor altceva i-am văzut în stradă, în România, când au fost protestele Colectiv și cele legate de Ordonanța 13. După acele proteste, un guvern a căzut, iar un al doilea a fost forțat să dea înapoi și să renunțe la ministrul justiției – ceea ce înseamnă că, oricât de adânc ar fi pătruns cancerul, mai e o fărâmă de speranță, care nu vine de la vreun politician pe cal alb, ci de la așa-numita people-power.

Publicitate

Mișcări similare, dar cu de o amploare mai mică și cu mai puține rezultate s-au mai văzut prin regiune. Cei mai activi sunt polonezii, care zilele astea au ieșit pentru a patra oară în stradă de când a venit la putere partidul Lege și Justiție (PiS). Sunt destul de multe elemente în comun cu ce s-a întâmplat în România, așa că merită să aruncăm o privire mai atentă.

Așa-zisa reformă a justiției din Polonia seamănă cu cea pe care vrea să o facă Dragnea

Fotografie de Ioana Epure de la protestul anti OUG13

Ultimul scandal a pornit de la intenția declarată a PiS de a reforma justiția, o intenție care, spun protestatarii, maschează de fapt o tentativă de a și-o subordona complet. PiS a trecut prin Parlament un pachet de trei legi. Prima dintre ele le-ar oferi politicienilor un mai mare control al Consiliului Național Judiciar, un organism oarecum similar cu CSM-ul care, printre altele numește judecători, inclusiv pe cei ai Curții Supreme.

Aceasta – care este echivalentul ÎCCJ-ului de la noi – face obiectul celei de-a doua legi, care i-ar permite PiS-ului să aibă un cuvânt greu de spus în desemnarea componenței sale. În sfârșit, cea de-a treia lege îi dă ministrului justiției posibilitatea de a numi judecătorii din tribunalele locale.

Președintele Andrzej Duda, un fost membru al PiS care până acum nu a mișcat în front, a anunțat că se opune prin veto primelor două legi, dar o promulgă pe cea de-a treia.

Criticii pachetului legislativ spun că acesta distruge, practic, independența sistemului judiciar și separarea puterilor în stat; de altfel chiar și Comisia Europeană a reacționat dur și a avertizat că va declanșa articolul 7, care ar putea priva Polonia de dreptul de vot în cadrul Uniunii Europene.

Publicitate

Există temeri că PiS încearcă să își subordoneze justiția în vederea alegerilor legislative din 2019 – n-ar fi rău ca, până atunci, câțiva politicieni de opoziție să se trezească cu probleme penale. Eforturile de subordonare a justiției nu au început acum, ci de cum a ajuns la putere PiS, la sfârșitul lui 2015, când a fost un alt scandal legat de Curtea Constituțională. Fosta putere forțase nota și, la limita legii, numise 5 noi judecători la Curtea Constituțională.

Citește și: Mii de oameni au protestat pentru drepturile femeilor din Polonia

Decizia a fost anulată de PiS, care a numit proprii judecători, iar asta a dus la primele proteste. PiS și-a dat în petec din nou iarna trecută, când a încercat să interzică accesul jurnaliștilor la lucrările Parlamentului, însă a trebuit să dea înapoi ca urmare a protestelor străzii și a opoziției parlamentare, ai căror deputați au refuzat să iasă din clădire, cam cum au făcut și cei din USR la noi.

Dincolo de tentativele de a subordona justiția și de a pune pumnul în gură presei – nu și celei publice, care joacă cum i se cântă – PiS a mai avut o inițiativă care a scos populația în stradă: tentativa de a înăspri legea avorturilor, care deja era una dintre cele mai restrictive din Europa. Aici și-a adus aportul din plin și biserica catolică, însă polonezele nu au vrut să audă de asta și au organizat proteste masive, în octombrie 2016 și în martie anul acesta, în urma cărora PiS a renunțat la inițiativă.

Publicitate

Cele mai mari proteste din 1989 până acum

Protestele față de inițiativele PiS sunt cele mai ample care au avut loc în Polonia după 1989, mi-a spus un prieten jurnalist, Michal Kukawski, care în timpul liber iese și el în stradă. Participanții seamănă mult, ca profil, cu cei de la manifestațiile din România: mai degrabă tineri, pro-europeni, cosmopoliți, din mediul urban și din clasa de mijloc. O categorie aparte o reprezintă femeile care au reușit să se mobilizeze mult mai bine decât în alte părți, mai ales că sunt direct vizate de conservatorismul PiS. Protestele cauzate de cele trei legi adoptate de Parlament au fost mai mari decât cele anterioare și s-au extins, dincolo de Varșovia și principalele centre urbane, chiar și în zona rurală, care reprezintă fieful celor din PiS.

Kukawski mi-a spus că majoritatea polonezilor își doresc reformarea justiției, care are o mulțime de probleme, de la durata excesivă a procedurilor la dificultatea de a pătrunde în sistem dacă nu ai relațiile potrivite. Reforma propusă de PiS până acum nu rezolvă, însă, problemele sistemice, ci doar avantajează formațiunea. O diferență față de România, însă, este că tot scandalul de la polonezi nu are legătură cu lupta anti-corupție – este vorba doar despre putere.


Vezi și:


Opoziția din Polonia este totuși mai activă decât cea din România

O altă diferență privește formațiunile politice implicate. Spre deosebire de PSD, care nu se prea poate desprinde de moștenirea comunistă, PiS se situează pe poziții ferm anti-comuniste. Liderul formațiunii, Jaroslaw Kaczyński, vine din zona Solidarității, mișcarea care a răsturnat comunismul în Polonia și s-a pronunțat întotdeauna pentru decomunizare.

Cei din PiS sunt de dreapta, ultra-conservatori, foarte apropiați de Biserica Catolică și nu se tem să spună că nu îi iubesc pe ruși. Altfel, discursul lor este populist și naționalist, la fel ca și cel al multor PSDiști, iar liderul formațiunii este cel mai puternic om din Polonia fără a avea vreo funcție în stat – este simplu deputat, ceva mai puțin decât Dragnea, care s-a făcut și președinte al Camerei Deputaților dacă nu a putut fi prim-ministru.

Citește și: Femeile care au intrat în grevă împotriva interzicerii avortului în Polonia

Opoziția din Polonia este ceva mai activă decât cea din România și partidele încearcă să profite de valul de nemulțumire, însă Kukawki zice că majoritatea protestatarilor nu se identifică cu vreo formațiune politică. Polonezii, la fel ca și românii, nu au ieșit în stradă pentru vreo idee politică ci pentru un set de valori care, acolo, sunt amenințate de un partid anti-comunist de dreapta, iar aici de unul post-comunist de stânga.

În oglindă față de discuția pe care am avut-o în 2006 cu norvegianul a fost o conversație, astă iarnă, cu o amică din Franța. Tipa mi-a spus că, în cercul ei, toată lumea era fascinată de protestele din România. Mi-a mărturisit că îi pare rău că francezii nu par a mai fi în stare să se mobilizeze, la așa o scară, pentru o idee.