Publicitate
Știri

Cum se folosesc Dragnea și Dăncilă de antisemitism (dar îl urăsc pe Soros)

Ideea că evreii sunt atotputernici și te pot scoate din orice mizerie, dacă le dai ceva - gen mutarea ambasadei la Ierusalim, e baza antisemitismului.

de Dan Alexe
27 Aprilie 2018, 10:47am

Fotografie de Andreea Alexandru via Mediafax Foto

Carevasăzică Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au fost în Israel, fără un mandat, fără o misiune clară, pe fundalul unei serii de afaceri și incidente (mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim) care leagă România de Israel într-un mod cel puțin neconvențional. După povestea cu firma israeliană de spionaj Black Cube, compusă în bună parte din foști agenți ai Mossadului și recrutată de Daniel Dragomir, fost agent SRI, firmă care avea avea ca misiune compromiterea lui Kovesi (misiune eșuată), iată că Herman Berkovits, medicul personal al Benjamin Netanyahu, a fost numit consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, ba chiar omul s-a lăudat și că e prieten cu Gabriela Firea.

Cum s-a întors la București, în data de 11 Iyyar 5778, Dragnea s-a și repezit – manevră iresponsabilă politic – să-l acuze pe Iohannis de antisemitism pentru că acesta a spus că nu știe „ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea, acolo, cu evreii”. Ce-i drept, și cuvintele președintelui au părut nepotrivit învelite într-un aer de misticism.

În aceste condiții, în care Dragnea se joacă cu acuzațiile de antisemitism, ar putea părea paradoxal recursul repetat al guvernanților și al presei puterii la sperietoarea Soros, care sperietoare combină toate atributele fantasmelor nocive ale antisemiților: este bogat, este evreu, dorește o societate deschisă (faimoasa open society) în care naționalismul ar fi redus la rolul unei insigne decorative.

Paradoxul românesc este însă doar aparent, pentru că Soros e la fel de detestat și de autoritarul și etern alergătorul după putere premier al Israelului Benjamin Netanyahu, pe cât este de către autocratul lider maghiar Viktor Orban. Pentru Netanyahu, Soros e răul încarnat pe acest pământ. De fapt, nici nu este om, e Satană, iar Bibi Netanyahu sprijină pe față deriva anti-Soros a prietenului său Viktor Orban.

Așa se face că antisemitismul a ajuns să pătrundă în politica mainstream din Ungaria vecină fără ca asta să atragă vreun protest oficial din partea Israelului, câtă vreme dușmănia colectivă pare a se mărgini la persoana lui Soros, cu tot riscul de derivă care decurge de aici. Într-o situație asemănătoare vizavi de Israel se află și guvernarea PSD-ALDE.

Viktor Orban. Fotografie de european people's party via Flickr

Revine așadar antisemitismul în Europa?

Deși din inerție primul răspuns ar fi negativ, realitatea e diferită. Polonia e cazul cel mai flagrant, mai ales de la adoptarea legii care neagă orice responsabilitate a „națiunii poloneze” în Holocaust și care îi amenință cu pedepse serioase pe cei care ar contesta asta, indiferent de argumente. Și în Polonia, ca și în România, se vorbește acum pe față de „iudeo-comunism” și se rescrie istoria în sensul sugerării insistente că evreii ar fi fost majoritari printre cei care au adus și impus comunismul peste curata națiune polonă (sau română).

În Polonia, se fac glume la televizor despre camerele de gazare, iar asta chiar pe canalele televiziunii guvernamentale. Ba chiar, premierul Mateusz Morawiecki a spus zilele trecute public că evreii sunt vinovați de Holocaust (chiar dacă guvernul încearcă acum să repare spunând că afirmația a fost scoasă din context).

În Franța și Germania s-au înmulțit actele antisemite, unele violente, multe de pus pe seama unor musulmani, situație deranjantă pentru tot ceea ce a fost discursul oficial, corect politic, de până acum. Negarea Holocaustului se banalizează și se răspândește printre noile generații inculte, alimentate intelectual doar de teoriile conspiraționiste de pe internet.

În Austria, partidul neo-nazist FPÖ al lui Heinz-Christian Strache e parte din coaliția guvernamentală, iar în Germania, un teatru din Konstanz unde se joacă o piesă de teatru despre tinerețea lui Hitler intitulată „Mein Kampf” a decis că spectatorii care vor purta o zvastică nu vor plăti bilet. Regizorul, George Tabori, este evreu și spune că vrea să sensibilizeze publicul față de fascinația antisemitismului, rămâne însă faptul că un asemenea exercițiu teatral este extrem de ambiguu.

Chiar și în Marea Britanie, foarte stângistul lider laburist Jeremy Corbyn a închis ochii asupra antisemitismului afișat al unor militanți și, pe lângă recunoașterea realității antisemitismului musulman, se precizează din ce în ce mai mult nevoia de a recunoaște existența unui antisemitism de stânga de-a lungul și de-a latul continentului.

Antisemitismul, portiță de scăpare facilă pentru politicienii la ananghie, e omniprezent în Europa de Est, unde are adânci rădăcini istorice și culturale. Comunismul nu făcuse decât să țină sub preș stereotipurile antisemite, care după 1989 au reînflorit, chiar și în România, unde, spre deosebire de Ungaria, comunitatea evreiască e azi neînsemnată numeric.

Fotografie de Costică Acsinte via Flickr

Ce este antisemitismul? Răspuns: bancuri cu Ițic și Ștrul

Neînsemnată numeric, dar un lucru pe care l-am învățat de la Norman Manea este că antisemitismul nu are nevoie de evrei ca să existe. O știam de fapt din copilărie. Deja în tinerețea mea, rămăseseră probabil doar vreo 5 000 de evrei în toată România. Adică mai puțini decât lipovenii, ceea ce nu împiedica pe nimeni să hohotească la bancuri cu Ițic și Ștrul. Bunica o trata pe soră-mea de „ovreicuță” pentru că în loc să măture, împingea mizeria sub covor. Iar o femeie grasă era o „balabustă”, termen din idiș.

Acum, ești antisemit dacă râzi la bancurile cu Ițic și Ștrul? Răspunsul este: potențial da. Când ai avut în țara ta o asemenea minoritate cu impact afectiv și cultural și ai masacrat-o (pogromurile din Iași și București), dar mai ales când acea minoritate practic nu mai există, însă tu continui să îi acorzi o importanță nemăsurată, crezând cvazi-mistic că ea manevrează planeta, asta te plasează în categoria unui rasism cu potențial genocidar.

Atitudinea respectivă distanțează antisemitismul de rasismul anti-roma, anti-țigănesc. Romii sunt prezenți în cotidian și sunt de-ai noștri pentru totdeauna. Cu antisemitismul însă înotăm în altceva, atingem dimensiuni mistice: Soros, Rothschild etc. Obsesii bolnave.

Așa că, de câte ori hohotim prostește la un banc cu Ițic și Ștrul, comitem un gest antisemit. E atât de simplu să fii rău și să nu știi, ba chiar să argumentezi: „Aiurea... antisemitism, am prieteni evrei, nu se supără când eu zic bancuri cu Ițic și Strul.”

De ce nu e ok să spui „jidan” și să râzi ca prostul la bancuri cu Holocaustul

Mulți încă mai vorbesc nonșalant despre jidani, ba chiar am auzit un lingvist român argumentând că termenul e slavon și că în limbile slave e folosit în mod natural. Termenul de „jidan” vine în română din limbile slave, unde într-adevăr e banal şi larg folosit fără a avea în general o nuanță peiorativă sau rasistă.

Placa de la intrarea în micul ghetou din Split (Croaţia). Fotografie de autor

La Varşovia funcţionează un prosper Żydowski Instytut, iar la intrarea în micul ghetou din Split (Croaţia) scrie dezinvolt pe o placă pusă recent: „Židovski Prolaz”. Da, în aceste limbi „žid” sau „żidov” nu are o nuanţă insultătoare cum o are în română sau în rusă. Dacă în polonă sau croată „žid” (jid) e denumirea comună a evreilor, în rusă ar fi o gravă derivă a folosi în scris sau în public „žid” (жид). În rusă se spune „evrei” sau „iudeï”, pentru că istoria şi spiritul limbii au făcut ca „jid” să devină o insultă rasistă. (Nu uita că rusa rămâne limba care ne-a dat cuvântul „pogrom”.)

Tot așa, întreabă unii naivi sau alții cu scop manipulator: dar de Holocaust de ce nu putem să râdem, à la Charlie Hebdo? Las deoparte posibila dușmănie antisemită din spate, după cum ignorăm deocamdată calculul manipulării. Să ne ocupăm doar de binecuvântata prostie ce trebuie luminată.

Răspunsul e: pentru că de suferință nu se râde! Nu râzi de handicapați, nu râzi de flămânzi. Râzi de orice idee, da, și de orice religie și instituție, de papă de mollahi și de rabini, dar nu de cei schilodiți în numele fanatismului. Râzi de călău, dar nu de femeia vitriolată. Râzi de talibani, dar nu de fetița împușcată în cap de ei pentru că mergea la școală.

Există desigur „le droit au blasphème” - dreptul la blasfem, la blasfemie. La asta se reduce discuția: la dreptul de a râde de o realitate inexistentă care duce la prostie. Libertatea nu este completă fără dreptul de a râde de năluci, de religii, de ideologii, de derive intelectuale. Se poate râde așadar de prostie. Poți râde de dacopați, dar nu poți râde de handicapații fizic. De ce? Pentru că suferința lor nu are nimic de-a face cu prostia.

Manipulatorii se trădează, așadar, retoric, ceea ce face că putem râde de prostia lor.

Fotografie de Alexandru Dobre / Mediafax

Dragnea așteaptă să fie salvat de evrei

Dar Dăncilă și Dragnea știu doar că există evrei răi (Soros) și evrei buni (Netanyahu).

Exemplul lui Dragnea este de altfel revelator pentru modul insidios în care funcționează și revine antisemitismul. Felul în care Dragnea riscă locul României în UE și credința lui irațională că evreii au să-l salveze de dosare și pușcărie dacă le dă ceva (mutarea ambasadei la Ierusalim) e baza antisemitismului: ideea că evreii sunt atotputernici și te pot scoate din orice matrapazlâc.

Aceasta e fundația reală a antisemitismului (combinată cu cinismul în „a-i folosi”, cu incultura și credințele magice în complot). Iar dacă „ei” nu îți dau, înseamnă că aveau planuri mai mari și te-au fraierit și atunci poți să-i urăști pe față, cum s-a obișnuit întotdeauna.

Presa din țara lui Bibi Netanyahu a zgândărit spectrul antisemitismului și a creat, cu bani puțini, impresia că Iohannis ar fi criticat în Israel. Cum se face asta? Se pune un om (pe nume Radu Golban, cu trecut dubios, cel care a mers o vreme politic mână în mână cu securistul Marian Munteanu) să publice un bilet de opinie pe site-ul ziarului Jerusalem Post (în mod cert contra plată, conform tarifelor ziarului, ca orice reclamă). Apoi se preia totul cu vâlvă în România.

Tagged:
Features
Politică
antisemitism
PSD
Liviu Dragnea
Soros
viorica dancila