Cum trăiai Revelionul anilor '90 în România

Am zis că trăiești un pic pe net ca să nu spun adevărul ăla trist: că nu te dezlipești, de fapt, de telefon. Poze, check-in-uri, comentarii și like-uri, cam asta e activitatea. Așa că poți foarte bine să stai acasă, în pijamale și în vârful patului, și să dai impresia că te distrezi de minune.

În ‘90, nu aveai de ales decât să te distrezi cu ai tăi, acolo, lângă tine, în carne și oase. Altfel, în afară de muzică și țoale, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Și atunci, ca acum, cei scârțari, în pană de bani sau comozi se mulțumeau să se strângă, la un pahar și la o piftie, în apartamentul unuia, iar ăia mai pe aventură închiriau o pensiune la suprapreț, pe Valea Prahovei. Nu se prea purtau Revelioanele în Thailanda, ca acum, ce-i drept.

Care e primul lucru care îți vine în minte despre România?

Bine, prin anii ăia exista o obsesie care azi a dispărut, aia cu Revelionul din piață. În sensul că oamenii erau cât se poate de dispuși să înghețe în fața unei scene din Piața Constituției, la petrecerile alea prezentate de frații Vintilă și Gianina Corondan, iar momentul în care a venit trupa franceză de muzică new-age Era se pare că i-a marcat pe mulți. Îmi aduc aminte că și eu, chiar dacă nu locuiam în București, veneam special în Capitală, la verii mei, ca să merg la miezul nopții în piață. Odată, special ca să le văd pe tipele de la André. Nu-i nicio rușine, până la urmă toți am avut dereglări în gusturile muzicale.

În anii ‘90, eu am făcut trecerea de la Revelioaneleîn fața televizorului, cu ai mei, care în adolescență erau trecute la capitolul dezamăgiri și despre care te rușinai să le vorbești colegilor, la cele făcute cu prietenii. Și în cazul ăsta aveam printre noi o pereche de adulți, părinții gazdei, care să aibă grijă să nu exagerăm cu bătura și cu petardele. Erau anii în care astea erau cel mai cool lucru după tipii ăia de la Backstreet Boys.

Mă regăsesc și-n amintirile de mai jos ale altora din generația mea.

„Primul Revelion pe care l-am făcut singur, fără părinți, a fost în clasa a VIII-a, când era la modă melodia «Cotton Eye Joe» a celor de la Rednex. Am făcut trenulețul pe piesa asta și am deschis ușa casei, ca să putem ieși și în curte.

A venit și diriginta clasei la Revelion. Eram vreo 16 puști. Țin minte că ne-am uitat la TV doar la 12 noaptea, când era numărătoarea inversă. Singurii adulți prezenți erau părinții fetei în casa căreia am făcut Revelionul. Se uitau cu mirare cum ne distrăm. A fost pentru prima dată în viață mea când am băut cafea, altfel doar șampanie. La 12 noaptea am aprins pocnitori, nu existau pe atunci artificii ca acum.“

„Pe atunci, exista, ca acum, varianta aia boring să rămâi acasă cu familia. Mama făcea pregătiri ca și când aveai invitați de seamă, că doar era Revelionul. Mâncai până nu mai puteai: aperitive, friptură, sarmale, tort, prăjituri.

La ora 12 noaptea, ne ridicam toți de la masă și ciocneam pahare cu șampanie, apoi toată lumea ieșea pe balcon la artificii. În anii '90, nu prea aveai arsenal și strângeai din timp artificii stil scăpărici pe care le aprindeai la aragaz, neoane, borcane, orice făcea zgomot și lasă urme. Variantele cool erau, pe-atunci, revelioanele organizate de Pro TV în Piața Constituției, cu frații George și Marius Vintilă.

Stăteam până dimineață și ne întorceam acasă cu metroul, la ora 5. Îmi amintesc de unul din 1998, care i-a avut cap de afiș pe cei de la Era, ăia cu melodia «Ameno». Pe la 22 eram deja acolo, să prindem loc lângă scenă. Băieții veneau cu băutură în rucsac, fetele cu ceva dulce, dar mâncam bine acasă, înainte de asta, să ne țină până dimineața.

Aruncau ăia pe scenă cu casete și CD-uri, căciuli, fulare și alte lucruri promoționale, dar oamenii erau civilizați, nu se băteau pe ele. Ne umpleau de confetti, ne stropeau cu șampanie și ni se părea tare!“

„Primul revelion pe care nu l-am făcut cu părinții a fost cel dintre ’97 și ‘98. Le-am zis alor mei că mă duc la un prieten bun de-al meu să fac Revelionul cu familia lui, dar, de fapt, noi ne-am dus la un vecin de-al lui, care era singur acasă și dădea petrecere.

Știu că se difuza la televizor Pro Revelionul sau ceva de genul asta, făcuse Pro TV mare scenă în Piața Constituției și cântau ăia de la Era la miezul nopții. Știi tu, trupa aia cu «Ameno», acești Enigma ai anilor 2000.

Acum, nu mai pot s-o ascult, dar, pe atunci, știu că-mi plăceau și deja mă resemnasem cu gândul că stau acasă, mănânc piftie și mă uit la ăștia la miezul nopții. Tot Pro TV obișnuia să mai dea și un film mai răsărit pe la 3-4 dimineață.

Din fericire, m-am dus la ăștia acasă, undeva în Pantelimon spre capătul lui 14. Am ascultat Nana, tipul ăla cu piesa «Lonely», toată noaptea. Aveam un casetofon cu CD-player și singurul CD pe care îl aveam la petrecere era albumul lui Nana, Darkman. Mai aveam și o casetă cu BUG Mafia și cam asta am ascultat toată noaptea. Am mâncat salată de boeuf, am băut ceva ce se numea Florentino, un fel de Martini autohton, și am fumat Snagovul părinților ăluia la care eram.“

„Prin ‘90, când eram puști, eram mult mai organizați când venea vorba de Revelion. Asta chiar dacă Revelionul nostru se rezuma la cheful făcut în apartament și la încercarea noastră de a copia petrecerile pe care le vedeam în filme. Aveam nevoie doar de alcool, grătar și petarde de la bulgari. Și dans, dar nu orice, ci ăla care rupea prin anii ăia: breakdance-ul.

Mișcările erau pregătite minuțios în timpul anului pentru a impresiona auditoriul, adică fetele. Elicopterul, viermele și ceasul erau piesele de rezistență, restul nu mai țin minte cum se numeau. Oricum, după ce dansam noi, parchetul ăluia care dădea petrecerea lucea de curățenie.“

Pe ce dansai?
Roxette, Ace of Base, Backstreet Boys, Coolio, N&D, Genius, 3 Sud Est sau Animal X.

La ce ascultai muzică?
Combina muzicală era, pe atunci, mega fiță, și la ea mergeau atât casetele cu bandă magnetică, cât și, mai târziu, CD-urile.

Ce aveai pe masă?
Salată de boeuf, chiftele, ouă umplute, sarmale, piftie, vin de țară cu sifon, Adria Cola și Frutti Fresh.

Cu ce-ți umpleai timpul?
Cu veșnicele scenete cu Stela Popescu și Alexandru Arșinel de la TVR, cu vreun film cu karate la video sau cu concertele televizate din Piața Constituției.