De ce plantarea de copaci nu va opri schimbările climatice

Plantarea a miliarde de copaci este cea mai eficientă metodă de combatere a schimbărilor climatice. Cel puțin asta spunea recent un studiu Science. Descoperirile au fost urmate inițial de un val de articole, dar au avut și parte de critici de la activiști indigeni, experți în politică și climatologi.

Studiul a estimat că momentan există 0.9 hectare de teren în plus pentru reîmpădurire. Pot fi plantați miliarde de copaci noi, au spus ei, care ar capta 205 gigatone de dioxid de carbon sau două treimi din emisiile de carbon cauzate de oameni, estimate de Comisia Interguvernamentală pentru Schimbările Climatice (IPCC).

Numai că reîmpădurirea de una singură nu ajută la reducerea radicală a emisiilor de carbon, după cum a declarat pentru Motherboard autorul principal al studiului, Jean-Francois Bastin. Doar pentru că există spațiu, nu înseamnă neapărat că plantarea propriu-zisă e atât de simplă. Să plantezi miliarde de arbori ar fi un angajament monumental cu complicații politice, ecologice și logistice.

Studiul în sine e o abordare matematică a unei soluții care nu explorează toate complicațiile astea. Motherboard a vorbit cu oameni de știință și activiști ca să afle mai multe despre cum s-ar desfășura un proiect atât de masiv.

Bastin a spus că scopul său a fost să arate potențialul teoretic al Pământului pentru reîmpădurire. A spus că cercetările sale nu se traduc direct în acțiune, dar pot fi folosite ca ghid pentru oameni și locuri care vor reîmpădurire.

„Până acum nu știam ce ar putea să suporte planeta”, a spus Bastin. „Am încercat să vedem ce poate fi realizat.”

Deși studiul nu a avut intenția să ofere soluții, în presa s-a spus că eforturile masive de împădurire ar opri schimbările climatice. Unii oameni de știință pe mediu și experți în politică se tem că asta este o simplificare excesivă a unei probleme globale complicate și că optimismul din jurul plantării de copaci ar păli în fața măsurilor practice.

Pentru început, soluția nu este la fel de ușoară precum ai pune la loc copacii unde au fost ei inițial. Despădurirea la scară largă se petrece de decenii la nivel global, iar Bastin a spus că trebuie să ții cont de cum se schimbă ecosistemele de-a lungul timpului. Ca parte din studiu, echipa lui a creat o hartă interactivă care te poate ajuta să-ți dai seama ce copaci ar trebui să plantezi și unde, în așa fel ca noile păduri să supraviețuiască schimbărilor climatice.

În timp ce pădurile încep să crească din nou în unele locuri, inclusiv în Europa, încă se fac despăduriri la scară largă pretutindeni în lume. Aceste eforturi de restaurare sunt „practic totul pentru nimic”, a spus Bastin, dacă nu se oprește despădurirea în zone ca Brazilia, unde tăierea copacilor din Amazon a ajuns la niveluri alarmante.

O mare parte din terenul specificat în acest studiu este proprietate privată și să convingi oamenii să-și planteze copaci în grădină nu este mereu ușor. Unele guverne au implementat politici prin care să remunereze proprietarii de terenuri pentru reîmpădurire, dar și ele vin cu propriile probleme, inclusiv asigurarea dezvoltării sustenabile a pădurii.

În plus, ia mai puțin să tai un copac decât să-l lași să crească până la maturitate. Imediat cum este tăiat un copac, acesta eliberează tot dioxidul de carbon stocat înapoi în atmosferă. Chiar dacă reîmpădurești, beneficiile totale vor fi atinse abia când ajung copacii la maturitate, ceea ce ar putea însemna decenii întregi.

„Lucrarea în sine estimează cantitatea totală de dioxid de carbon care ar putea fi eliminată prin reîmpădurire. Nu specifică viteza la care s-ar întâmpla, costul sau cum stimulezi refacerea”, a spus Jesse Reynolds, profesor de drept ecologic la UCLA. „Dacă le ignori pe astea, atunci există tot felul de soluții eficiente.”

Alți oameni de știință se tem că descoperirile sunt prea optimiste. Într-o postare de blog, oamenii de știință Mark Maslin și Simon Lewis pun la îndoială ideea că reîmpădurirea masivă ar putea stoca cu peste două sute de gigatone de dioxid de carbon, fiindcă ar dura sute de ani până măcar să se apropie de acea cifră.

Zeke Hausfather, un climatolog de la UC Berkeley, spune că aceste date reprezintă un „potențial tehnic în loc de unul economic”. El citează un studiu anterior care estimează că, dacă iei în considerare economia, numai 30 la sută din terenul care ar susține teoretic copacii poate fi de fapt reîmpădurit. Ca lucrurile să fie și mai complicate, să scapi de dioxidul de carbon din atmosferă nu este atât de ușor precum pare.

„Dacă emiți o tonă de dioxid de carbon, jumătate rămâne în atmosferă. Același calcul se aplică și la scoaterea unei tone de dioxid de carbon din atmosferă; numai jumătate este de fapt eliminată definitiv, deoarece schimbările care vizează terenul și oceanul echilibrează cealaltă jumătate”, a spus Hausfather.

Autorii studiului spun că au început să-și adapteze munca la nevoile locale prin crearea unui parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite ca să găsească guverne și organizații prin care să-și perfecționeze datele. Fiindcă terenurile indigene au fost despădurite masiv, reîmpădurirea ar trebui să se facă și acolo. Cu ajutorul acestei hărți, oamenii pot susține organizațiile locale care au în vedere și drepturile terenurilor indigene și nevoile comunității, a spus Bastin.

Lucrarea nu pomenește direct comunitățile indigene care sunt adesea exploatate de colonialismul de mediu și excluse din mișcările de conservare. Deși autorii încearcă să țină seama de asta, pozitivismul extrem din media a stârnit teamă față de un plan care omite vocile indigene.

Asemenea reîmpăduriri „ar trebuie să fie conduse de comunitățile indigene din aceste zone ca să fie echitabile”, a spus BJ McManama, un organizator al Rețelei Indigene de Mediu, o alianță majoritar americană cu activiști indigeni care se ocupă de justiție ecologică.

Returnarea terenurilor furate și a resurselor este susținută de cercetări validate ca fiind o modalitate de succes pentru gestionarea problemelor de mediu. Un studiu din 2017, publicat în PNAS, a descoperit că redarea terenurilor furate comunităților indigene din Amazonul Peruvian „poate, ce puțin pe termen scurt, să ajute la protejarea pădurilor” și are efecte în masă care includ izolarea dioxidului de carbon și protecția biodiversității.

Dar returnarea terenurilor furate este de asemenea un pas vital în decolonizarea unui loc care în multe țări a fost construit prin expulzarea comunităților indigene din propriile case. Astăzi, mișcarea ecologică încearcă să remedieze aceste nedreptăți. În timp ce activiștii își fac griji pentru implicațiile pe care le-ar avea studiul Science, viralitatea sa a dat naștere unei discuții importante, a spus McManama.

„Acest model arată numărul de terenuri pe care s-ar putea planta copaci, dar nu ține cont de activitatea umană de care va fi nevoie”, a spus Alaka Wali, curator la Field Museum și director fondator al Centrului pentru Înțelegere Culturală și Schimbare. „Indigenii vor fi deposedați?”

Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a Națiunilor Unite definește „pădurea” într-un mod care pune laolaltă copacii indigeni cu specii străine. Asta a permis răspândirea monoculturilor în Africa și America de Sud unde acri de eucalipt și terenuri de brazi au dus la evacuarea forțată a familiilor indigene.

Ciclul inegalității continuă, în timp ce țările industrializate investesc în astfel de proiecte de plantare a copacilor ca să-și diminueze amprenta de dioxid de carbon, dar se bazează în continuare pe combustibilii fosili.

La o scară mai mică, comunitățile indigene, cum ar fi Tribul Indian Menominee din Wisconsin, reîmpăduresc și gestionează pădurile într-un mod care pune accentul pe biodiversitate și perpetuitate. Menominee au folosit lemnul dintr-o pădure de 220 de mii de acri timp de 150 de ani, dar s-au asigurat de bunăstarea pădurii prin plantarea unei varietăți de specii de copaci, pe care îi taie doar selectiv. „Fac o treabă grozavă în crearea unor modele transferabile pentru alte comunități”, a spus McManama.

Toate astea ar putea părea sumbre, dar nu este așa. Aproape toată lumea este de acord că reîmpădurirea este o unealtă extrem de puternică în lupta împotriva schimbărilor climatice. Pe lângă captarea dioxidului de carbon, oferă un habitat multor organisme și ajută la încetinirea extincției în masă provocată de oameni. Odată cu nivelul de dioxid de carbon deja emis, mulți - inclusiv Bastin - sunt de părere că este nevoie de o combinație între reducerea emisiilor și izolarea dioxidului de carbon pentru o încetinire eficientă a schimbărilor climatice.

Accentul pus pe reîmpădurire nu a fost obiectivul studiului, dar mulți așa l-au perceput. Reynolds compară temperarea climatului cu investițiile și spune că trebuie să diversifici soluțiile pentru a reduce riscul. Dacă te bazezi doar pe reîmpădurire ca să lupți cu schimbările climatice, ignori amenințarea emisiilor în creștere. Deja se ignoră potențialul altor soluții, cum ar fi geoingineria.

„Dacă schimbările climatice sunt o problemă de gestionare a riscurilor care cere mai multe răspunsuri, prin exagerarea beneficiilor unuia sau credința că ar fi cea mai bună soluție disponibilă astăzi, intervine riscul real de a distrage atenția și resursele de la alte soluții posibile”, a spus Reynolds.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.