Chestii

Toate lucrurile frumoase pe care le aduc imigranții musulmani în România

Că tot s-au revoltat unii recent că au mai ajuns niște amărâți de refugiați la noi în țară.

de Dan Alexe
18 Septembrie 2017, 10:53am

Fotografie de Gabriel Botezatu

Est-europenii (și românii, desigur) care discută problema islamului în Europa de Vest o fac de pe niște poziții moraliste atât de caricaturale încât singura lor resursă este să-și acopere ignoranța prin agresivitate.

„Franța și Anglia sunt de vină pentru că au primit în Europa milioane de musulmani", se indignează ei, scoțând totul din contextul istoric.

Data viitoare când un român vă va explica, mestecând doct o șaorma, că sunt prea mulți musulmani în Europa, sau prea mulți străini în general în civilizația noastră „iudeo-creștină" (categoria Papahagi-Baconschi), pe care ar trebui s-o apăram de „multiculturalism", trebuie să i se amintească cu blândețe următoarele lucruri:

Fără să ne temem de etichetele lor tendențioase și inflamatorii (oricine explică istoric situația devine „stângist" și „tiers-mondist"), să le amintim că prezența primelor generații de musulmani în Franța și Anglia se datorează imperiilor coloniale ale acestor țări care, vreme de un secol și jumătate, și-au împărțit planeta. Anglia și Franța, da.

Citește și: Copiii refugiați desenează criza refugiaților

Acesta nu este un slogan ideologic, ci un fapt: Franța și Anglia, în momentul prăbușirii imperiilor lor, după două războaie mondiale declanșate tot de europeni, nu puteau decât să accepte stabilirea în metropolă a unui număr de oameni proveniți din coloniile lor, care oameni altminteri ar fi trebuit oricum să primească cetățenia franceză sau britanică.

La urma urmei, se vorbea despre Algeria ca despre un „département" francez, iar India era condusă, de la Londra, prin intermediul unui „Vice-Rege" britanic.

Așa și nu altfel, așa și nu printr-o neglijență criminală sau imigrație recentă necontrolată se explică primele generații de musulmani: algerieni și marocani în Franța, indieni și pakistanezi în Anglia.

Citește și: Am vorbit cu tineri români despre cum au ajuns să nu mai creadă că orice refugiat e terorist

La moartea imperiilor, o parte din foștii supuși au preferat metropola, așa cum vreme de aproape două secole o parte din metropolitani preferaseră să lucreze în colonii. A aminti acest proces istoric nu are nimic stângist.

Masa de musulmani arabofoni sau indo-pakistanezi stabiliți în Franța și Anglia după căderea coloniilor s-a croit în același timp cu masa multor africani. Est-europenii moraliști de astăzi își închipuie (sau vorbesc în totală neștiință de cauză) că francezii ar fi putut să zică:

„Acceptăm să vină aici negri congolezi, căci sunt creștini, dar nu negri senegalezi, căci sunt musulmani."

Sau, britanicii: „Acceptăm pakistanezi de religie sikh, dar nu pakistanezi musulmani…" Prea ar fi părut misiunea civilizatoare a jaf dacă, după ce i-ai încălecat atâta vreme, refuzi sa primești si tu o parte din ei la tine.

Pe lângă inumanitatea unei asemenea selecții pe baza de religie, care oricum nu se discuta atunci, la acea vreme era imposibil de prevăzut o derivă ca azi spre un șoc al civilizațiilor, căci Occidentul însuși ieșea dintr-un șoc al civilizațiilor: cele două războaie mondiale, afacere de imputat exclusiv europenilor. Cât despre turcii din Germania, aceia au fost chemați, să nu uităm, să facă muncile de care localnicii nu voiau să se atingă: Gastarbeiter.

Așa încât, cum scria odată Charlie Hebdo despre bătrânul Le Pen, fost militar torționar în Algeria si care a plâns întotdeauna după l'Algérie française: „Ce bine că Franța a pierdut Algeria, căci dacă ne luam după Le Pen azi am fi avut 40 de milioane de arabi în Franța."



Mâncarea națională a românilor a devenit șaorma

Apoi, celor care nu vor musulmani în România trebuie să le atragem candid atenția că niște musulmani, turci și libanezi, ne-au adus și nouă ceea ce a devenit astăzi mâncarea națională a românilor: șaorma.

Să le mai amintim și că ei merg la restaurante chinezești. N-au să vadă imediat legătura, dar ea poate fi văzută de-a lungul și de-a latul Europei de pildă când e luna de Ramadan, postul anual al musulmanilor. Legătura constă în aceea ca astăzi până și cei care răcnesc împotriva „multiculturalismului" sunt dependenți de efectele lui, de-ar fi si numai la nivel culinar.

Citește și: Refugiații din România îți arată prin ce chinuri au trecut ca să vină aici

În Ramadan, musulmanii postesc în timpul zilei, dar în toată Europa restaurantele arăbești, turcești, pakistaneze sunt deschise, iar bucătarii și chelnerii din respectivele etnii nu leșină servindu-te… De ce? Pentru că postul e post, dar afacerile sunt afaceri. Europenilor le plac mâncărurile exotice și atunci trebuie să le faci de mâncare chiar dacă postești. Couscous, chicken tandoori, samosa și shaorma… Câți europeni ar mai putea trăi fără astea?

Așa încât, dacă i-am goni pe toți musulmanii și am mai nimici și restaurantele asiatice, chinezești și altele, pe care le adoră până si neo-fasciștii, unde am mai ieși seara? La mici si bere, între noi, într-o lume aseptizata si curățată de acești străini multi-culti?

E limpede ca cei care vor sa scape Europa de străini nu-si dau seama ce dezastru ar produce asta în burțile băștinașilor. Pentru acești exaltați, multiculturalismul se reduce la misterioasa moschee, când de fapt în cotidian el trece mai degrabă prin tigaie.

Mâncăruri care înainte erau exotice au devenit pentru totdeauna parte din regimul culinar al europenilor. Cei care vor sa gonească străinii ar trebui întrebați dacă n-ar fi bine totuși sa facem o selecție și să păstrăm măcar bucătarii.

Islamul nu este „lumea arabă"

Văd în continuare intelectuali români care, scriind despre Islam, folosesc în text, ca sinonim, „lumea arabă". Andrei Pleșu, de pildă.

Islamul nu este „lumea arabă". Arabii sunt o minoritate în Islam. Turcii nu sunt arabi; afganii și iranienii nu sunt arabi; cea mai mare nație din Islam sunt indonezienii, urmați de pakistanezi, care nu sunt arabi. După Pakistan vine India în termen de importanță numerică a musulmanilor.

Pe de altă parte, există milioane de arabi creștini, în Orientul apropiat și Egipt.

Câtă vreme vom confunda musulmani cu arabi vom continua să nu avem habar pe ce lume trăim.

Așa că sunt coPleștit, iar când văd că până și Andrei Pleșu confundă musulmani și arabi, înseamnă că am dat-o în „Surata Vacii" (cel mai lung capitol din Coran, al doilea în ordinea scripturară, după Fatiha, declarația de credință).

Scria Pleșu în Dilema Veche despre „Chipurile uitate ale islamului"… și dă-i și dă-i cu siropoșenii despre cum Islamul e blând și teroriștii arabi ignoră bunele învățături ale Coranului.

Citește și: Ungaria pregătește închisori pentru refugiații care cer azil

Arabii fiind o minoritate în Islam, ba chiar existând milioane de arabi creștini persecutați prin Egipt și tot Orientul Apropiat, iar cele mai mari țări musulmane fiind Indonezia, Pakistanul, India, Bangladesh, Nigeria, Iran și Turcia, unde nimeni nu vorbește arabă (după cum nu sunt arabi nici afganii, uzbecii, uigurii, cecenii și alți teroriști), e uluitor că Andrei Pleșu, pus pe morală și pilde religioase, confundă musulmani și arabi.

Așa că: turcii, cecenii, iranienii sau afganii nu sunt arabi.

Numai în Egipt, populația creștină arabofonă e estimată la între 6 și 10 milioane de oameni (copții). Milioane de arabi sunt creștini în Palestina, Liban, Siria și Irak.

În schimb, din principalele țări cu populație musulmană în ordine numerică absolută și în procente raportate la populație nici una nu este o țară arabă și nicăieri nu se vorbește araba acolo:

Indonesia 204 847 000 (87%)
Pakistan 178 097 000 (96%)
India 172 000 000 (14%) (2016)
Bangladesh 145 312 000 (90%)
Nigeria 75 728 000 (48%)
Iran 74 819 000 (100%)
Turcia 74 660 000 (99%)

Mă rog, citează Pleșu foarte aproximativ, căci ne avertizează:

„Am citat textul sacru al islamului după traducerea românească a domnului George Grigore, apărută la Editura Kriterion, în anul 2000."

Când îți dai cu părerea despre teologia islamică, folosești măcar un text bilingv, dar în nici un caz însă nu i-a dat domnul George Grigore lui Andrei Pleșu ideea să scrie:

„Nu ne rămîne decât să le transmitem fraților noștri arabi puși pe rele un îndemn rezonabil: înainte să puneți mîna pe arme, citiți – sau recitiți – Coranul!"

Pe care Andrei Pleșu l-a citit în traducerea românească apărută în anul 2000 la Editura Kriterion. Dar ceva exegeză știe să facă.