Muzeul plin de tablouri false atrage mai mulți turiști ca niciodată

Articolul a apărut inițial pe Amuse

Lumina din sudul Franței are o calitate specială care a atras artiștii de secole încoace. Maeștri precum Pablo Picasso, Claude Monet, Henri Matisse, Edvard Munch și, bineînțeles, Vincent Van Gogh au trecut cu toții prin zonă ca să savureze strălucirea aurie a soarelui care cade din belșug peste câmpurile de lavandă, se scurge pe acoperișurile de teracotă ale caselor și se reflectă într-o mie de culori de pe suprafața Mării Mediteraneene din apropiere. Fiecare artist a încercat să imortalizeze toate acestea în propriul lui stil pe pânză.

Numele foarte cunoscute nu sunt singurele care au vizitat peisajele locale magice. Mulți pictori talentați din zonă și-au petrecut viața încercând să îmbine pigmenții pentru a recrea o perspectivă unică, însă fără să ajungă la succes internațional. Etienne Terus a fost unul dintre aceștia și, până de curând, acest pictor de acuarelă care a trăit între 1857 și 1922 nu a fost prea cunoscut în afara orășelului său natal, Elne, de lângă Perpignan.

Din aprilie 2018, artistul a ajuns însă pe prima pagină a presei internaționale, dar pentru motive greșite, când s-a descoperit că muzeul local dedicat vieții și operei lui era, de fapt, plin cu falsuri. Poliția franceză a deschis o anchetă de anvergură și e ocupată acum să încerce să dea de capătul unui fenomen pe care nu-l consideră un caz izolat, ci unul de amploare care s-ar putea să se fi răspândit prin tot sudul țării.

Povestea a început destul de inocent, când muzeul „Etienne Terus” și-a închis porțile temporar publicului, pentru a se ocupa câteva luni de o restaurare mai serioasă. Se pregătea pentru o mare expoziție în care urmau să fie prezentate câteva achiziții recente care să extindă colecția Terus – totul parte a unui plan de anvergură al consiliului local pentru a atrage mai mulți turiști în zonă. Din 2014, muzeul a tot căutat să se extindă, ajutat de susținători și voluntari fervenți, care au reușit să strângă un buget generos pentru achiziții noi de artă.

Pentru a pune cap la cap colecția, istoricul de artă Eric Forcada a fost invitat să își împărtășească cunoștințele și să asiste echipa muzeului, dar, în doar câteva minute de privit la primul tablou, și-a dat deja seama că ceva e în neregulă. La o inspecție mai amănunțită, a devenit foarte evident că se uită la un șir numeros de falsuri. În mod incredibil, fiecare pictură nouă pe care o analiza pica și cele mai elementare teste de veridicitate. Cu cât se uita mai mult la tablouri, cu atât descoperea mai multe falsuri.

„Pe unul dintre tablouri, semnătura în cerneală s-a dus numai cât am dat cu mănușa peste ea”, spune Forcada, care a fost descumpănit de nivelul de falsificare întâlnit. „La nivel stilistic e rudimentar. Suporturile de bumbac folosite nu se potrivesc cu pânza lui Terus și sunt chiar și câteva anacronisme.”

Într-adevăr, una dintre picturi cu portul din satul de pescari Collioure din apropiere – de asemenea pictat și de Charles Rennie Macintosh, Salvadore Dali și alții – arată și o clădire care nu era acolo înainte de 1955. Asta ar putea să nu pară mare lucru, dar când te gândești că Terus a murit cu 33 de ani înainte…

Ori pictorul putea să vadă în viitor (caz în care a fost mult mai talentat decât au considerat ceilalți), ori e vorba de un fals. Unele tablouri sunt copii moderne ale fotografiilor vechi de pe cărți poștale, iar alte pânze sunt din perioada corectă, dar pictate de alți pictori regionali și modificate puțin ca să pară că au fost făcute de Terus.

În total, 82 din 140 de tablouri din colecție au fost descoperite a fi falsuri. Cu alte cuvinte, mai mult de 60% din colecția muzeului era contrafăcută, ceea ce le-a creat o gaură în buget de peste 160 000 de euro. Asta fără să iei în calcul lovitura de reputație pentru numele artistului, precum și a orașului și a muzeului.

„Etienne Terus a fost marele pictor al orașului Elne. Era parte din comunitate, era pictorul nostru”, spune primarul Elne-ului Yves Barniol, vorbind la postul de radio France Bleu. „Un mare număr de expoziții a fost organizat de la deschiderea muzeului și până astăzi și nimeni nu s-a gândit să pună la îndoială autenticitatea lucrărilor până acum.”

„Faptul că știm că oamenii au vizitat muzeul și au vizionat o colecție, dar din care cea mai mare parte era falsă, e foarte rău. E o catastrofă pentru municipalitate. Încerc să mă pun în pielea tuturor oamenilor care au venit la muzeu în trecut și au admirat artă falsă, plătind un bilet, indiferent cât au dat pe el. E inacceptabil. Sper că vom reuși să găsim vinovații.”

Într-o declarație pentru presă, avocatul muzeului Mathieu Pons-Serradeil a afirmat că falsificarea a fost minuțios pregătită.

„Nu vorbim despre un singur om care a acționat de unul singur făcând copii vulgare pentru a le vinde apoi pe sub mână”, a afirmat el.

„Vorbim despre un întreg sistem care îi include pe cei care găsesc tablourile, cei care adaugă o semnătură falsă, persoana care le dă apoi unor vânzători de antichități, deținători de galerie sau vânzători de artă, care apoi le vând mai departe și tot așa, până când ajung la muzeu.”

În ultimii zece ani, serviciul francez responsabil pentru investigarea falsurilor artistice a observat cum numărul cazurilor s-a mărit considerabil. Pentru falsificatori, recompensele sunt foarte atractive – tablourile, chiar dacă pretind a fi realizate doar de artiști locali relativ necunoscuți precum Terus, tot pot fi vândute pentru un preț cuprins între 10 000 și 100 000 de euro.

Pentru mulți specialiști, acesta este doar vârful icebergului pentru arta regională falsă. În ziua de azi e aproape imposibil să imiți arta unor maeștri de prim rang precum Picasso sau Matisse, așa că falsificatorii se orientează spre ținte mai ușoare: artiști-satelit precum Terus. Multe tablouri falsificate astfel sunt cumpărate de non-experți și apoi distribuite prin colecții private fără să se știe. Doar când deținătorii lor încearcă să le vândă dauna iese la suprafață.

„Problema devine evidentă în timpul expozițiilor publice”, se plânge Eric Forcada. „Când le cerem colecționarilor privați să ne împrumute câte un tablou pentru a fi expus, el se dovedește a fi fals. O parte din lucrările astea nu vor fi descoperite decât peste 70 – 80 de ani, după ce mai schimbă proprietarul de câteva ori. Nu ne vom putea da seama de adevărata anvergură a problemei artei false până atunci.”

Între timp, în Elne, localnicii au descoperit că există și o parte bună a poveștii cu falsurile. Toată această atenție din presă a transformat muzeul într-o mare atracție pentru turiști și, de fapt, orașul este mai vizitat ca niciodată, cu un puhoi de turiști entuziasmați venind să viziteze muzeul implicat în aceste povești cu criminalitate artistică.

Într-o răsturnare de situație și mai spectaculoasă, conducătorii de licitații speculează că un fals tablou Terus „autentic” ar putea în curând să fie mai dezirabil pentru colecționari decât un Terus adevărat. Se pare că viața într-adevăr imită arta.

Poți să afli mai multe despre muzeul Terus, inclusiv programul de funcționare, pe site-ul oficial al orașului.

John Silcox este un jurnalist independent din Londra. Poți sta la curent cu munca lui pe Twitter. David Powell este un fotograf care își împarte eforturile între Girona și Londra. Poți să-i vezi fotografiile pe Instagram.