Tinerii care schimbă tot ce știi despre modă

Articolul original a apărut în nr. 255 al revistei i-D The Homegrown Issue, primăvara 2019.

Streetwear-ul s-a născut din locurile și hobby-urile hiper specifice ale culturilor tinerilor de pe cele două coaste ale Americii - haine practice, dar cool, pentru skaterii și surferii din California și New York-ul anilor 70 și 80. A evoluat ca o reacție DIY la idealurile industriei de modă de lux și a programului său sezonier, evitând profesionismul plictisitor și producția cu prețuri exagerate, în favoarea atitudinii, creativității, comunității și prospețimii. Întotdeauna o să existe disputa despre ce anume e, mai exact, streetwear-ul sau ce a fost sau cum s-a schimbat, s-a vândut și și-a pierdut sufletul. Exact din motivele astea, în ultimii 30 de ani a devenit un statement ubicuu pentru o generație de consumatori care acum sunt la fel de ușor de găsit bântuind prin mall-urile din Seul sau Hong Kong ca și pe plajele și skate park-urile din SUA.

E drept că stilul streetwear s-a maturizat în afara cadrului industriei de modă de lux, dar a fost rapid cooptat de ea. Streetwear-ul - un prerogativ al proscrișilor, artiștilor, puștilor ălora dubioși de la școală - a devenit moda de lux a străzii, încă un stil, un costum global pentru o eră a gusturilor aplatizate de Instagram. O siluetă generică, în treninguri scumpe, hanorace cu logo și șepci de baseball care se revarsă din aceleași centre ale modei împotriva cărora protestau odinioară hainele astea. Un alt produs într-o groapă de gunoi a produselor, o mărire de preț în tabelele unei alte multinaționale de modă.

Cu toate astea, când privești dincolo de podiumurile din New York, Milano și Paris și te uiți pe tot cuprinsul globului, o să vezi că răsare o nouă generație de streetwear. Din Singapore în Lagos, din Grecia în Europa de est, o generație de puști talentați se întoarce la tiparul deschis al streetwear-ului, ca să creeze haine care le reflectă viețile personale și realitatea. Moda asta reprezintă politica progresistă a tinerilor din secolul XXI, atitudinea inclusivă a unei generații crescute în comunități formate și dezvoltate online.

În 2015, după atacul terorist asupra redacției Charlie Hebdo de la Paris, Franța a asistat la un val de crime motivate de ură și violențe anti-islamiste. Ca reacție, Theodoros Gennitsakis a pornit brandul de haine Pressure, din dorința de a contracara stereotipurile negative care gravitau împotriva arabilor din țară. Primul articol creat de el a fost un tricou simplu cu cuvântul „presiune” scris pe el în arabă (imitând logoul pătrățos, roșu cu alb, al brandului Supreme, ca să sporească impactul), „din cauza presiunii pe care o resimțeau arabii din Franța la momentul respectiv”, explică acesta. „Articolele sunt simple, dar mesajul e puternic.”

Pressure a evoluat într-un brand dedicat, dar își păstrează rădăcinile în acea idee creativă inițială. „Scopul era să creez o emoție și o poveste, produsul vine din asta.” Produsul reflectă o poveste europeană modernă, o ciocnire a referințelor culturale de pe tot cuprinsul continentului. Sloganurile sunt scrise în arabă, greacă și engleză, simbolurile și motivele grafice provin de mitologiile antice și moderne ale acestor culturi. Sinteza transculturală a brandului Pressure sugerează un pozitivism pan-rasial, pan-european, o uniune utopică, o Mediterana văzută ca un spațiu integrant, mai degrabă decât de scindare.

Creațiile Pressure sunt îndrăznețe, colorate, haioase, comunicative și folosesc simplitatea streetwear-ului ca să spună ceva important. Theodoros a văzut cum brandul e adoptat de toată lumea, de la puști trendy care lucrează în IT, până la bătrâni implicați în politică. Dar Pressure mai indică și o senzație nouă în lumea modei, o deschidere către diversitate, un spirit inclusiv, o nouă atitudine. Streetwear-ul e cel mai simplu mod prin care poți să transmiți astfel de forme de expresie, mai ales pentru tinerii care n-au beneficiat de educație la o școală de modă. „Copiii imigranților care lucrează în modă sunt cea mai tare chestie la ora actuală, prind rădăcini în industrie. Cultura street a creat acest moment, pentru că majoritatea puștilor ăstora de-acolo vin.”

Brandul nigerian de streetwear Wafflesncream experimentează cu o translatare de-a lungul mai multor culturi într-un mod similar. A fost demarat în 2012 de Jomi, când s-a întors înapoi la Lagos - se apucase de skate cât a locuit la Leeds. Într-o mișcare perfect grăitoare pentru streetwear, a început să creeze ce voia să vadă pe lume. Ce fac ei e analog cu alte branduri precum Palace sau Supreme, dar filtrat printr-o perspectivă lagosiană. „Concepem haine pentru mătușicile și unchii noștri, mame, tați, pastori, preoți, tovarăși, pentru comunitatea noastră, pentru mediul nostru”, explică aceștia. „Pur și simplu ne spunem poveștile și ne distrăm. Arătăm tuturor lumea în care trăim noi și cât e de frumoasă.”

Și fix asta e ideea cu toată mișcarea asta globală, ceea ce a facilitat streetwear-ul este apariția unei generații de designeri care au ceva de spus, chiar dacă poate nu au educație formală. Există un aspect minunat, de deschidere democratică, în toate astea. Și tu poți să-ți faci un label dacă vrei. Nu mai există bariere asupra creației. Toți avem Photoshop și putem cumpăra en gros tricouri Fruit of The Loom. Poți să te promovezi pe Instagram. Nu-ți trebuie decât să ai ceva de zis. „Deja deții toți ce-ți trebuie”, îmi explică într-un e-mail Youths In Balaclava, un colectiv de modă din Singapore. „A trebuit să ne sacrificăm economiile ca să ne realizăm prima colecție, dar dorința de a crea era prea puternică, ne doream haine despre care să putem spune că sunt ale noastre. Inspirația noastră vine din tot ce trăim în viața de zi cu zi, privim și observăm tot timpul.”

Dincolo de acest spirit DIY, de dorința de a-și reprezenta propria viață, brandurile astea nu prea sunt unite de altceva. În profunzime, streetwear-ul e în egală măsură ideologie și stil vestimentar, iar unele dintre cele mai entuziasmante apariții în ideologia asta se întâmplă în locul natal al streetwear-ului, la Los Angeles.

În oraș există o axă formată din Some Ware, Come Tees și Online Ceramics, toate mai mult sau mai puțin branduri de tricouri, pornite de un eșantion de artiști-muzicieni-designeri. Îți dau entuziasm pentru că folosesc cel mai simplu obiect de îmbrăcăminte ca mod de a exprima idealuri politice progresiste, dar și pentru că se raportează la acest obiect de îmbrăcăminte cu un fior electric al creativității cu care un couturier se raportează la cele mai fine mătăsuri și satinuri. „Încerc să includ pe-atât de multă complexitate și pe-atât de mult conținut cât poate să ducă forma simplă a tricoului”, explică Sonya Sombreuil de la Come Tees. Chestia asta ar putea chiar să reprezinte întreaga scenă. „Mă consider un creator de imagine, în primul rând”, continuă aceasta. „Iar imaginile conțin mâna mea, identitatea mea ca autor, ceea ce cred că mă deosebește de multe alte branduri. Din cauza acestei limitări, încerc să mențin ideile, tehnicile și referințele cât mai nuanțate cu putință.”

Ceea ce fac brandurile astea din L.A. e încărcat cu ceva nemaivăzut, motiv pentru care industria „normală” a început să-i observe. Numai că industria a venit la ei și nu invers. Preferă expresia de sine și chestiile făcute acasă, vibe-ul artistic DIY - au rădăcini în punk și puritate de hipioți. „Sinceritatea și creativitatea”, zice Online Ceramics, sunt ceea ce-i unește și-i motivează. „Toți suntem artiști care-și văd de ale lor și suntem acceptați așa cum suntem în lumea modei.”

O mare parte din asta provine din rădăcinile acestor branduri în lumea DIY punk. Au un spirit politic care de-acolo se trage. „Ale lor” sunt progresiste, pure, inclusive. Some Ware, de exemplu, și-au produs hainele cu scopul de a putea fi purtate de toate corpurile, toate genurile. Un proiect grăitor pentru politica Some Ware e recentul Election Reform, creat împreună cu Tremaine Emory de la No Vacancy Inn, care încurajează fanii streetwear să se ducă la vot oferindu-le tricouri moca, la schimb pentru dovezi că și-au acordat voturile.

Gestul ăsta explică din plin subtextul acestei scene proaspete, pline de entuziasm. Succesul acestor branduri, deși există dincolo de orbita modei tradiționale, cumva arată exact modurile în care se schimbă moda. Sau cel puțin că există un chef de schimbare.

„Toate structurile astea istorice se dezintegrează”, explică Sonya. „Sezoanele de modă, magazinele reale, piața americană… Momentele mele preferate au loc atunci când cineva din underground ajunge să lucreze pe culmile modei înalte.” Și acolo ne aflăm - moda underground e pe culmile modei de sus și asistăm la un nou underground, un underground global, care ajunge la maturitatea creativă.

Credite

Fotografii Maxwell Tomlinson
Stilist Max Clark
Coafură Gary Gill at Streeters
Decoruri Sophie Durham
Asistenți foto Meshach Roberts, Kerimcan Goren și Rory Cole
Stilist asistent Louis Prier Tisdall
Asistenți coafură Tom Wright și Chris Gatt
Printuri Labyrinth Photographic.
Casting Gabrielle Lawrence de la People File
Modele Marco și May de la IMG, Fox, Skinnyman, Yasin, Narayin, Tyson, Tiago, Aljab și Jessica.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.