Zece motive pentru care pizza din România este oribilă

O s-o zic de la început ca să scap de ea. Pizza pentru mine e un sandviș. Un sandviș deschis, dar tot sandviș rămâne. E o întreagă dezbatere dacă chiar e sau nu sandviș, însă e un produs care-și menține mare parte din calități și după ce se răcește, deci pentru mine e un sandviș. Ca hotdogul, despre care s-a stabilit ca e sandviș. E oficial, e pe internet, deci așa e. Pentru că nu pot să spun că sunt expert în finețurile pizzei, și multe restaurante sau bodegi fac porcării poate mai multe decât la burgeri, am cerut ajutor unui amic din domeniu pentru a înșira aici cele mai mari mizerii pe care le găsești în pizza din România.

Ca la orice alt „sandviș", aluatul este cel care-i dă pizzei textura și consistența. Este patul pe care ingredientele pot începe să facă orgii culinare. Dacă-l greșești pe ăla, ai futut toată treaba! Nu-s cel mai expert în ale brutăriei, însă pot să simt diferența între un blat bun și unul cu o făină proastă, îmbibată în drojdie, lapte praf, ouă sau zahăr. Îi dau o aromă care e nenaturală, dar, ce-i drept, nu odioasă. Problema vine de la drojdie, pentru că toate pizzele care te umfla și te balonează o conțin din abundență. Logica e că pe măsură ce folosești mai multă drojdie, pizza crește mai repede, însă în mod normal trebuie pusă în măsuri mici și aluatul lăsat la dospit timp îndelungat pentru a ajunge la maturitate și a se opri din crescut.

Sosul e o chestie foarte importantă pentru pizza. E prima bază care leagă totul. Din păcate, în loc de un San Marzano sau o Alta Cucina, găsești tot felul de mizerii ieftine pline de conservanți și îndoite cu apă. Nu are deloc vâscozitatea și culoarea pe care trebuie s-o aibă, ci e atât de diluat în cât în cel mai bun caz arată ca mixul ăla de urină și sânge după ce-ai luat un pumn în ridici. Sincer, ai vrea să bei aia?

Evident din rațiuni economice și lene, multe localuri de duzină care fac pizza folosesc cașcaval, sau, în cel mai bun caz, mozzarella din aia la dreptunghi, cu umezeală puțină. Teoretic mozzarella ar trebui să fie ori "fior di latte" ori "di buffala", depinde de regiune de unde e "inspirată" pizza și de preferințele personale. Eu unul nu ma dau în vânt după cea din lapte de bivol, dar orice e mai bun decât masa aia insipidă de cauciuc pe care o au multe pizze care folosesc cașcaval normal. Chiar și brânza la plastic e mai ok.

Să zicem că ar fi o dezbatere de preferințe între prosciutto crudo și cotto, însă nu e nimic de discutat despre o pizza care folosește șunca de praga pe post de topping. O vezi peste tot pentru că nah, e mai ieftină. E apoasă, e sărată și cu o ușoară tentă de cauciuc. Merge într-un cubano poate, dar în pizza e deja sacrilegiu. Cam la fel de nasol ca ăla cu speck gen „pădurea neagră sau ceva" în loc de un crudo sau di parma.

N-o să pot fi niciodată adeptul curentul „build your own", în principal pentru că lasați liberi unii oameni pur și simplu umplu pizza cu tot ce se poate. Nororcul este că nu prea ai cum să te duci mult în sus, așa că ți se limitează numărul de ingrediente. De obicei e carne. Cât mai multe, preferabil sub formă de mezel și cu un conținut ridicat de sare, că doar tre să reții cumva excesul ăla de apă din sosul de roșii îndoit. Mulți o duc la extrem și creează diferite pizze carnivore, pe care le duc la extrem: cu pui fiert sau carne tocată de vită. Prin simpla adăugare a lor transformi pizza într-o șaorma mediocră său un burger de căcat.

Ok, înțeleg, nu-ți plac carbohidrații, poate ești chiar vegan sau vegetarian, dar din moment ce nu mănânci carbohodrați, de ce dracu' bagi și mezeluri în tine?! Mi se pare cel mai mare cop-out să ceri o pizza cu blat integral, sau paste integrale. Dacă vrei să bucuri de gustul lor adevărat, fuck it, zi yolo și comandă o pizza clasică!

În ultimii 7-8 ani am văzut pizze cu de toate, pentru că ne place să aruncăm cât mai multe rahaturi și să umplem mațul în încercarea disperată de a ne sătura din mâncare și nu de a ne bucura de ea. Așa a apărut pizza cu shaorma, pizza cu fucking sarmale sau pizza cu cheeseburgeri. N-o să înțeleg cine naiba a compus rețele ăstea, dar deja de la patru-cinci ingrediente e shaorma, d-apoi după ce mai adaugi și ingredientele unei șaorme sau pui sărmăluțe pe ea. E grețos, e scârbos și-ți umflă mațul inutil. O abominație infectă, sper să nu-și facă apariția prea curând în meniurile de la noi.

Nu există ketchup pe pizza. Nici ca bază pe aluat, nici peste produsul deja finit. Dacă trebuie să pui ketchup peste o mâncare, de obicei înseamnă că e proastă. Sau poate pur și simplu încerci să îl emulezi pe liderul lumii libere, domnul îmi pun ketchup pe friptură-Trump. în orice caz, ar fi bine să faci câțiva pași până în fața oglinzii și să contemplezi dacă ăla e genul de om care vrei să devii și ce exemplu o sa le dai copiilor generațiilor viitoare prin gesturile tale ignorante. De fapt, tu distrugi lumea asta!

Trebuia să ajungem și aici - la cam cea mai mare dezbatere despre pizza din ultimii ani. Mie îmi place ananasul la nebunie. E al doilea fruct pe care-l consum după banane. Mă rog, și roșii. Dar pe pizza e un sacrilegiu și un ingredient atât de prost încât și președintele Islandei a vrut să-l interzică . Dacă nu e destul de copt e prea ațos, dacă e la conservă îmbibă tot aluatul în zeamă dulceagă. E greu nu ananasul pe pizza, pentru că uneori ajunge să miroasă a vomă și bășini. Singurul merit pe care-l are e ca e un ingredient pe care îl poți da ușor la o parte.

Un ingredient infect de care din păcate n-ai cum să scapi de el de pe pizza. Intr-un moment de profundă cruzime, cineva a decis să pună porumb pe pizza. Un ingredient cu un gust destul de sterp, care pe deasupra îți și rămâne între dinți. Și dacă-ai aparat ca mine, nu ai nicio șansă să scapi de el pentru juma de zi. Partea și mai proastă e că nici n-ai cum să-l scoți de pe pizza. Ar fi o muncă sisifică să aduni fiecare boabă, și oricum sortită eșecului pentru că porumbul se imbină cu mozzarella într-o hidoședie galbenă.

Mereu crusta rămâne singură, un cerc de tristețe în farfurie. Cumva paradoxal, rezolvarea crustei prin introducerea de cascaval în ea a venit din partea unui lanț mare. Short-lived, dar măcar crusta nu rămănea bătaia de joc a ingredientelor colege.