Știri

Am fost cu niște medici români care s-au dus să salveze dinții copiilor din Nepal

Să faci voluntariat internațional nu este ceva obișnuit pentru români, dar medicii ăștia și-au lăsat cabinetele d-acasă să ajute niște oameni din alt univers.

Voluntariatul internațional are și o latură egoistă, nu este altruism pur. Combină dorința de a-ți explora limitele într-o țară care te scoate din confortul personal cu cea care te împinge să pleci acolo: vrei să ajuți, pentru câtva timp, niște oameni nevoiași, în ciuda diferențelor culturale care există între tine și ei. Când am anunțat pe Facebook că un grup de români va pleca să facă voluntariat în Nepal, una dintre cele mai sărace țări de pe glob, primele reacții din partea cititorilor au fost: de ce să meargă în Nepal, când și în România există atâția oameni săraci care ar avea nevoie de ajutor dezinteresat? O întrebare legitimă, de altfel. După un briefing cu cei patru medici stomatologi cu care am plecat în Nepal, răspunsul este cel de sus. Altruism și aventură, pentru asta am făcut zece ore de zbor până în Kathmandu, capitala nepalezilor. Și asta înseamnă, pe scurt, voluntariat internațional, o formă de ajutor care în țările dezvoltate a devenit tradiție, dar care, la români, e percepută ca o acțiune romantică și privită cu ochi sceptici.

Publicitate

Grupul mare de voluntari, compus din 18 persoane, a avut doi coordonatori, Ionuț Ursu, cel care a fost responsabil în principal de voluntariatul medical, și Oana Mândruț, coordonatorul voluntarilor pe segmentul educațional. Dar până să-ți povestesc cum poți să faci mici bucurii nepalezilor și cât de greu este să organizezi acțiuni de voluntariat pe un alt continent, intru puțin în atmosfera acestei țări absolut fascinante ca s-o înțelegi mai bine.

De ce Kathmandu este un oraș sufocant

Mii de motociclete și de măști, în Kathmandu

Nepal nu e doar o țară în care întâlnești sărăcia extremă de la coborârea din avion și până pe vârful celui mai înalt munte din lume, ci una în care îți dai seama în profunzime cât de important este ca o societate să impună și să respecte reguli clare, pentru a putea funcționa și dezvolta decent. Haosul e singura regulă a capitalei, pe care, după două-trei zile de interacționat, îl simți ca pe o presiune ce-ți apasă constant pe cap și nu-ți mai dă voie să respiri, să miroși sau chiar să mănânci normal.

Nepalul are un miros anume: l-am simțit în aeroport, pe străzi, în restaurant, în camera de hotel, iar compoziția acelui parfum ar fi o mixtură de condimente indiene, cu praf, mult praf, duhori, uneori de transpirație, alteori de la gunoaiele de peste tot, toate ținute etanș, pentru concentrare, sub un capac canicular. A respira în condiții normale devine o binecuvântare pe care numai acolo o înțelegi. Potrivit Pollution Index 2016, Kathmandu este al treilea cel mai poluat oraș din lume, iar cauzele acestei poluări au și o doză de neverosibil: nu industria e de vină, care oricum nu există în această țară, ci străzile neasfaltate și mașinile vechi.

Publicitate

Peste 80% din străzile din Kathmandu sunt niște drumuri de țară, pe care circulă un cimitir auto vesel, convoaie de camioane și furgonete învechite, plus mii de motociclete și scutere. Majoritatea localnicilor poartă măști pe față, de fapt, masca e produsul cel mai bine vândut la ei, cum e covrigul cald la noi. O tânără doctoriță stomatolog nepaleză, Pratiksha Basnet, mi-a spus că nici nu mai știe cât de multe are acasă: „o cutie plină de măști". Astmul, bronșitele, bolile aparatului respirator au devenit boli specifice orașului, îmi mai spune Pratiksha.

Cum a ajuns Nepalul la război civil

Ca să-ți faci o idee despre instabilitatea politică a țării, află că abia luna asta nepalezii au avut alegeri locale, primele în ultimii 20 de ani. Țara a trecut într-un mod violent de la monarhie la republică, în anii 90, apoi a fost măcinată de insurecții ale comuniștilor maoiști, care au și preluat puterea. Foametea, grevele sindicale, efectele devastatoare ale cutremurului din 2015, toate acestea au transformat Nepalul într-una dintre cele mai slab dezvoltate și haotice țări din lume.

Abia acum doi ani, partidele politice de la putere, compuse în principal din comuniști, au adoptat o Constituție permanentă care conferă drepturi și libertăți cetățenilor săi, constituție destul de controversată pentru o anumită castă a Nepalului (comunitatea Madhesi) care s-a simțit discriminată, apropiată de granița cu India. Peste 40 de persoane au murit în răfuieli din cauza acestei constituții. Constituția respectivă a fost motiv de tensiune între Nepal și India, țara vecină de care nepalezii depind mult din punct de vedere economic.

Publicitate

Nepalul este o țară în care sistemul castelor încă mai funcționează, aici întâlnești 60 de caste superioare și inferioare și peste o sută de dialecte.

Menstruația e subiect tabu chiar și pentru zeițe

Templul în care trăiește, izolată, mica zeiță

Societatea lor este atât de tradiționalistă încât cele mai suculente subiecte pentru presa internațională sunt cele legate de existența unei zeițe vii, o fetiță aleasă dintr-o castă superioară, Newari, după un ritual anume, la care nepalezii se roagă ca la o sfântă și tabuurile referitoare la menstruația femeii. Există mai multe zeițe vii în Nepal, dar cea mai cunoscută este cea care stă exilată într-o colivie de lemn din Piața Durban, cel mai important punct turistic al lor, ale cărei temple vechi au fost afectate profund de cutremurul din 2015.

Zeița vie sau kumari devi, cum i se spune în plan local, este o fetiță care, în urma unui ritual – copilul trebuie să corespundă unor standarde de frumusețe și de sănătate – devine reîncarnarea zeiței Taleju. Din acel moment, fata nu mai are voie să părăsească micuțul templu din lemn, picioarele ei sacre nu vor atinge pământul, iar ea va fi scoasă pe stradă doar de anumite sărbători hinduse, pentru a fi venerată. La anumite ore din zi, fetița iese la fereastra acelui templu, iar întâmplarea a făcut să prind și eu un astfel de moment.

M-a surprins să văd turiști, nu numai localnici, căzuți într-un scurt moment mistic și rugându-se la ea. Fetița nu are voie să privească pe nimeni - în caz că o va face, va cădea un blestem pe umerii bietului muritor, îmi explică un localnic - și nici să vorbească.

Publicitate

Autoarea, alături de copiii din Nepal

Perioada de zeiță reîncarcată nu este însă foarte lungă fiindcă prima menstruație o transformă în ochii nepalezilor în muritor de rând. O dată cu prima menstruație, fetița redevine un om normal și familia încearcă s-o integreze în viața curentă. Ritualul alegerii unei noi zeițe poate să înceapă.

Odată cu secularizarea țării, au apărut voci feministe care au criticat aceste practici, cerând Curții lor Supreme să interzică acest obicei, însă judecătorii s-au opus, cu explicația că tradiția e prea veche pentru a fi oprită.

„Cred în zeița vie și mă bucură prezența ei și de diversitatea țării mele, însă detest această practică de a o închide într-un templu, departe de orice formă de socializare, de educație și tot ceea ce înseamnă viața normală și abandonată în momentul menstruației. Prima menstruație o transformă într-o ființă mai puțin pură sau sfântă și este abandonată'', mi-a explicat Anjila Khadka, o activistă nepaleză care luptă pentru drepturile femeilor.

Menstruația are conotații profund negative în cultura lor, în regiunile de vest ale țării existând un obicei foarte controversat - chaupadi - interzis de judecători din anul 2006, dar care încă se practică. Femeile, în timpul menstruației, sunt scoase din casă și exilate în niște grajduri de animale, pentru că sunt văzute murdare, impure și de neatins. Au existat multe cazuri de femei decedate, din cauza lipsei de alimentație și condițiilor grele din acea săptămână în care sunt obligate să stea într-un coteț, iar presa internațională a scris constant despre această barbarie.

Publicitate

Citește și: Fotografii cu femeile din Nepal care sunt exilate când sunt pe stop

Anjila este una dintre nepalezele care, cu ajutorul unui ONG, luptă împotriva acestei practici și derulează programe de conștientizare despre igiena intimă în școlile din satele nepaleze.

În câteva școli din satele izolate din munții Nepalului am fost și eu, împreună cu echipa de voluntari. Așa că vreau să-ți povestesc, acum, despre ei și despre cum poți, într-un mod infim, să-i ajuți pe acei oameni să trăiască în condiții mai bune.

Cum e să ajungi în Nepal, dar să dai peste o organizare defectuoasă

Să faci voluntariat medical într-o țară străină nu e atât de ușor pe cât sună. Pe lângă medici dispuși să-și suspende, pentru un timp, jobul și viața de acasă, ca să ofere servicii medicale gratis în medii defavorizate, mai este nevoie și de o organizare brici în țara respectivă. Pune-i unui medic un pacient în față, dar nu-i da aparatură medicală cu care să poată lucra și se va simți ca un prizonier în lanțuri. În primele două săptămâni ale expediției românești în Nepal cam asta s-a întâmplat. Patru medici stomatologi, Cristina Chiper, Alex Pintilie, Laura Mircea și Mădălina Lipciuc, și-au părăsit cabinetele pentru a oferi servicii medicale, în sate de munte defavorizate, unor oameni care nu călcaseră niciodată pragul unei clinici dentare, dar nu au avut aparatura cu care să fi lucrat cum și-ar fi dorit, deși promisiunile, la plecarea din țară, fuseseră altele.

Publicitate

Citește și: Zeițele copile din Nepal care nu au voie să calce pe jos

E discriminatorie expresia românească „a te îneca ca țiganul la mal'', dar ca idee, cam asta i s-a întâmplat organizatorului grupului, Ionuț Ursu. După luni întregi în care a convins sponsori români să doneze aparatură stomatologică pentru a inaugura un cabinet într-un astfel de sat izolat, odată ajunși în Kathmandu, organizatorul nu a putut scoate donațiile din aeroport, pentru că nu avea banii (aproape 2 000 de euro) pentru taxele aeroportuare.

Situația în sine arată și absurditatea autorităților nepaleze – eu vin în țara ta cu bune intenții, să inaugurez un cabinet medical, iar autoritățile, în loc să mulțumească, impun taxe aiuritoare ca să intri în țară cu ceea ce vrei să donezi. Doar că aceste inconveniente ar fi putut fi gestionate din timp, în România, iar o parte din vină o are Ionuț Ursu.

Medicii români au făcut voluntariat improvizat

Astfel, primele zile din campusul medical în Kavre, un sat de munte pe care numai motorul Google-ului îl dibuiește, medicii au oferit servicii medicale cu aparatură medicală improvizată, adusă de Gopi, organizatorul nepalez.

Citește și: Fotografii cu animale sacrificate pentru zeități, în Nepal

La cât de multă sărăcie extremă vezi în Nepal, devine misiune imposibilă să compari săracul de capitală cu cel din vârful muntelui, care dintre el ar avea mai multe nevoi. Majoritatea sătenilor făceau parte din caste inferioare - cei de neatins - îmi explică Gopi, dar mulți dintre ei nu mai respectă aceste convenții absurde. „Nu-mi place acest mod de împărțire socială, toți suntem oameni'', spune Gopi. Satul trăiește din agricultura de subzistență.

Publicitate

Localnicii, în rândul cărora am trăit câteva zile, nu văzuseră un stomatolog niciodată în viață. Sute de oameni, de la puștii din clasele primare la bătrâni, au vizitat punctul medical al românilor, pentru a li se rezolva problemele dentare.

„Sentimentul e unul năucitor. În București, lucrez pe o stradă pe care există zece cabinete stomatologice, aici, însă, realmente simți că, prin competențele pe care le ai, chiar poți să ajuți și voi face orice să îi ajut pe acești oameni'', îmi spune Alex.

„Sigur, dacă aș fi avut la dispoziție aparatura promisă, aș fi putut face lucruri foarte serioase, dar mă străduiesc cu ce pot. Voluntariatul în zone grele presupune și improvizație'', adaugă el. La fel au gândit și ceilalți medici. Majoritatea copiilor din școală au fost consultați și tratați, în limitele posibilităților. În general, intervenții stomatologice simple.

Al doilea camp medical a fost într-o altă zonă defavorizată, Dhading Besi, în care exista însă un spital local, iar medicii au putut lucra mult mai eficient.

„La Dhading a fost mult mai bine. Doctorițele nepaleze făceau extracții în cabinetul 1, iar eu în alt cabinet făceam plombe. Când mai oboseam, făceam schimb. Am lucrat singură cam 10-15 pacienți pe zi. Cel mai mult m-a impresionat ritualul de binecuvântare și mulțumire din partea nepalezilor, după terminarea taberei'', povestește Laura Mircea.

Donațiile medicale au fost ridicate din aeroport abia în ultima săptămână a expediției, iar după igienizarea unei camere de spitalul din Dhading, aparatura medicală a putut fi asamblată ca pe viitor, medicii nepalezi să se poată bucura de ele.

Publicitate

Cum e să înveți în școli cu miros de grajduri

Cu aceeași situație s-a confruntat și grupul de români care a făcut voluntariat în școli. Toate donațiile românilor - rechizite, cărți, jocuri - au stat închise într-un depozit în aeroport, numai că în școli e mult mai simplu să faci treabă și fără acele obiecte. Dacă te întrebi în ce condiții învață copiii nepalezi, imaginează-ți un grajd transformat în sală de curs, fără geamuri, doar cu spațiile destinate lor.

„De multe ori lipsește un perete sau au ferestre lipsă, cu pământ pe jos, în care aerul este aproape irespirabil. Tablă și bănci, asta e tot ce au. Dar mulți copii se descurcă excelent în engleză (au multe manuale în limba engleză), mulți își doresc să devină medici, piloți, dansatoare, profesoare etc., știu că de educație depinde viața lor'', explică grupul de voluntari, coordonat de Oana Mândruț.

În lipsa rechizitelor, voluntarii au cumpărat, cu banii lor, vopsele, var și toate uneltele pentru zugrăvit și, timp de o săptămână, Lavinia Moșuț Guglielmno, Bogdan Lorand, Petruța Teampău și Oana Mândruț, au vopsit și reparat o clasă dintr-o școală din Kathmandu.

„Chiar dacă e o țară foarte săracă, Nepalul nu e deloc așa de ieftin pe cât ne-am așteptat. Bugetul pentru o sală - linoleum pe jos, vopsea, o saltea pe care se pot culca copiii, un ventilator cu picior fiindcă tabla care ține loc de acoperiș se încinge foarte tare și aerul devine irespirabil, perne, jucării, paleți din care vom face rafturi la bibliotecă - se ridica la suma de 400 de dolari. În gradiniță există două jucării, ventilatorul de pe perete face cu greu față căldurii, pe jos nu au nimic decât pământ, iar în loc de saltea au cărămizi peste care sunt puse un nailon și o patură foarte murdară - adică patul pe care dorm copiii", explică echipa Life Education for All.

Publicitate

Cu ce am plecat după trei săptămâni în Nepal

Un voluntar cu totul special, care s-a alăturat grupului din prima zi, a fost un tânăr american din California, de 21 de ani, Jacob Colbert. Jacob vrea să devină medic, iar implicarea lui a însemnat voluntariat în camerele de urgență, din spitalele nepaleze. Din banii strânși în SUA, Jacob a donat un pat mobil pentru situații de urgență, într-un spital din Dhading Besi.

„Acel spital ducea lipsă de echipamente medicale de bază, iar un pat mobil este extrem de util într-o camera de gardă. Un pat cu rotile este indispensabil în orice cameră de gardă, dintr-un spital'', spune Jacob.

La expediție au mai participat psihologul Raluca Moisescu, Eliza Stamate, Andreea Tamas, Cătălin Berindean, Alina Petcu, Adnan Zecherie și Anca Munteanu.

Impresionat de o fetiță, în satul de munte, fostul jurnalist sportiv, Cătălin Berindean, a promis că o va adopta la distanță.

„Am întâlnit oameni calzi și primitori, iar la școală am găsit copii care mi-au topit sufletul. Unul dintre aceștia, o fetiță pe nume Nilimma, s-a lipit de mine. Ne-a invitat la ea acasă unde i-am cunoscut părinții și surorile. Deși are doar zece ani, Nilimma vorbește perfect limba engleză, scrie poezii uimitoare și are atâta căldură în suflețelul ei, încât nu o mai pot uita. La rugămintea părinților ei, am decis să rămân alături de fetiță, prin adopție la distanță, iar după terminarea clasei a opta, să o aduc în România ca să-și continue școala aici'', povestește el.

Au fost, astfel, trei săptămâni de Nepal cu stângăcii, dar și cu lucruri bune. De fapt, ca în orice acțiune de voluntariat la început de drum. Săraci, defazați față de confortul civilizației din alte părți de pe glob, naivi, veseli și deschiși, nepalezii transmit o căldură teribilă încă de la primul contact, când îți dau bună-ziua. Cel mai frumos salut din lume în Nepal îl găsești.

Namaste!