De ce nu e deloc stupid să trimiți mesaje vocale în loc să scrii

Dacă vrei să fii mai apropiat de cineva, trimite un mesaj audio, poate vocea ta îi rămâne în minte.

de Annie Lord; translated by Diana Pintilie
|
iul. 15 2018, 9:33am

Imagine via Cult of Mac

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Există o scenă în filmul lui Spike Jonze din 2014, Her, unde Theodore (personaj jucat de Joaquin Phoenix) stă trist pe canapea, sub lumina albastră a dimineții. El caută voci automate feminine cu care să vorbească, ca să uite de fosta prietenă. Răsfoind diverse tonalități, el alege un robot numit SexyKitten, căreia i s-a atribuit o voce mieroasă și joasă. „Hei, Eu sunt singură și nu pot dormi, cu cine pot să împart patul?”, întreabă ea. El se simte atras instant. „Sunt într-un pat lângă tine și mă bucur că nu poți dormi. Dacă dormeai, trebuia să te trezesc”, rostește el ca reacție la vocea feminină.

Scena asta s-a vrut a fi dubioasă și distopică, o perspectivă asupra felului în care automatizarea, inevitabil, va înlocui ființele umane de pe Pământ. Însă asta e o realitate cu care în parte ne confruntăm deja, iar mesajele vocale (în care trimiți un mesaj sonor scurt unui alt telefon) devin o opțiune de comunicare din ce în ce mai răspândită. Singura diferență e că la celălalt capăt e tot o persoană în carne și oase.

În schimbul unei forme mecanice de comunicare, mesajele vocale oferă o alternativă mai caldă pentru textele tastate pe iPhone. Mesajele vocale sunt mai sincere și transparente, la fel ca apelurile telefonice, cu excepția faptului că le poți trimite oricând dorești sau când ești ocupat să-ți descarci gândurile pe linie, printr-un semnal de conștiință.

Prima oară când am folosit mesajele vocale a fost când un tip cu care mă vedeam a început să-mi trimită. M-a cam speriat, nu voiam să răspund verbal, pentru că toată lumea își urăște vocea înregistrată. Tonalitatea e mult mai înaltă decât o percepi și descoperi ticuri verbale pe care nu le știai. „Îmi aduci un McFlurrrrry?”, spunea el. Vocea lui era deshidratată și răgușită, iar când l-am auzit mi-am imaginat cum stă întins în pat și se uită la clipuri pe YouTube pe laptopul pus pe piept. Până la urmă am început să-i trimit și eu.

Am început să apreciez mesajele astea. Cu mesajele text e ușor să crezi ce vrei. Trebuie să faci totul mai plăcut prin emoji și semne de punctuație. Cu mesaje audio doar vorbești. Ideea că poți să înțelegi o persoană mai bine când o auzi nu-i nouă. Diverse studii au arătat cum suntem capabili să recunoaștem autenticitatea și încrederea în vorbire. Altele au arătat că poți identifica vârsta și atributele fizice ale unei persoane doar pe baza vorbirii. Asta cu o acuratețe foarte mare.

Un studiu din 2010 a cercetat felul în care oamenii își schimbă vocea când presupun că destinatarul este atractiv. Cei mai mulți și-au coborât cu câteva note vocea ca să pară mai sexi. Eu mi-am dat seama de valoarea mesajelor vocale când iubitul meu a plecat în vizită la părinți și mie îmi era dor de el. Într-o noapte stăteam în pat și ascultam mesajele pe care mi le-a trimis. Nu erau romantice, dar aveau ceva familiar, ca atunci când porți hanoracul parfumat al persoanei dragi.

Mesajele text te fac să crezi că cealaltă persoană e mai puțin umană. Dacă vrei să fii mai apropiat de cineva, trimite-i mesaje vocale. Poate așa îi rămâi în minte.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE