Publicitate
Protestul Diasporei

Am depus plângere penală împotriva Jandarmeriei Române ca să o faci și tu

Interacțiunea cu procurorii militari s-a dovedit mai eficientă decât cu orice alt reprezentant al statului.

de Adina Florea
17 August 2018, 8:51am

Fotografie de Eli Driu

După aproape o săptămână de la represiunea violentă a unui protest antiguvernamental, doar un comandant al Jandarmeriei Române a ieșit pentru a-și cere scuze de la cei care „poate” au avut de suferit în Piața Victoriei. Poate. Doar că, printre potențialele victime se numără exact 452 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, fie că este vorba de o scurtă vizită până la pompierii SMURD, fie de un drum la Floreasca sau Universitar.

Nu toți cei care au înghițit gaze iritant lacrimogene ori s-au rătăcit în calea vreunui pulan de jandarm au fost socotiți la numărătoarea oficială. Mulți au zis că n-are sens să-i agreseze cu nimicuri pe cei de la SMURD, la rândul lor afectați de gazele eliberate fără vreo urmă de discernământ în Piața Victoriei. Asta nu înseamnă că oamenii ăia nu au nicio șansă să ceară socoteli unei instituții a statului român.

Fotografa VICE Eli Driu, luată pe sus de jandarmi. Imagine de George Călin / Inquam

Procurorii militari au deschis încă de sâmbătă dimineață un dosar cu privire la violențele din 10-11 august, iar în doar patru zile au fost strânse 211 plângeri penale împotriva Jandarmeriei Române, dar și a ministrului de Interne și a prefectului Bucureștiului, Speranța Cliseru. Una dintre aceste plângeri este semnată de mine: patru pagini scrise într-o sală de așteptare transformată în saună, un procuror care-mi dicta indiferent adjective pentru a-mi sublinia suferința fizică și un număr de înregistrare pe un post-it galben. O altă plângere a fost semnată de colega mea fotografă, gazată din belșug și ridicată pe sus de jandarmi în timp ce, asemenea lor, își făcea meseria la Victoriei.

De ce am considerat că e nevoie să depun plângere

Autoarea, după gaze lacrimogene

Asta pentru că, dincolo de intervenția disproporționată împotriva celor care protestau pașnic, jandarmii au încercat toată noaptea să bage pumnul în gât presei. Și dacă te gândeai că asta nu se poate într-un stat democratic, atunci ar trebui să pleci urechea la toți fotografii care și-au luat gaze lacrimogene, unii direct în față, în timp ce un jurnalist s-a trezit sub pulanele lungi ale legii și ordinii, iar un cameraman austriac și-a luat bătaie. Martorii dotați cu telefoane, camere și acces la un public numeros trebuiau îndepărtați. Sau ținuți în țarc, așa cum a propus coordonatorul acțiunii Jandarmeriei.

Și pentru că un abuz nepedepsit e un precedent periculos pentru libertatea presei, care o să moară cu primul țarc de jurnaliști și legitimații de presă eliberate de jandarmi, m-am dus să depun și eu plângere pentru abuz în serviciu și comportament abuziv, cât vor mai fi și astea pedepsite, la Parchetul Militar. În semn de apreciere pentru gazele lacrimogene de la care mi-am scuipat plămânii și îmbrâncelile primite de la un jandarm ca formă de intimidare, pentru că-i filmam colegii în timp ce băteau trei turiști israelieni și un taximetrist român pe bulevardul Ion Mihalache.

Acum, poți să spui că mi-am căutat gazele lacrimogene dând târcoale tocmai protestatarilor care mutau garduri și, așa cum am auzit la un anumit post de televiziune, jandarmii nu puteau să-l stropească doar pe ăla vinovat dacă jurnaliștii îi stăteau în drum. Însă al doilea incident îmi dovedește că mâna lungă a legii și ordinii era interesantă să scape de martori, pentru că altfel nu îmi pot explica de ce un jandarm m-a îmbrâncit în calea mașinilor, chiar dacă observam deja de la ceva distanță tratamentul aplicat turiștilor rătăciți în România.

Cum a decurs toată procedura

Interacțiunea cu procurorii militari s-a dovedit mai eficientă decât cu orice alt reprezentant al statului. Zic asta pentru că femeile de la taxe și impozite mi-au scos peri albi, iar de la camera de gardă nu am reușit niciodată să ies în mai puțin de patru ore. În schimb, a durat jumătate din timpul ăsta să mă constitui parte civilă într-un dosar cu sute de oameni vătămați de Jandarmeria Română.

Prima piedică ar putea să fie orientarea în spațiu, că procurorii militari se ascund după blocurile lumii noi de pe bulevardul Unirii. Te întâmpină un tip kaki în haine și-n privire, care te trece pe o listă, îți dă un formular (pe care nu trebuie neapărat să-l completezi, dar de asta te prinzi mai târziu) și te trimite într-o sală de așteptare unde vreo zece oameni dezbat cât valorează mândria lor și se aruncă cu sume de la 10 000 la 100 000 de euro.

„Cere, mă, daune materiale. Pune 100 000 de euro că m-ați gazat, m-ați umilit, dar astea la morale. Cum cât să pui? Pune cam cât crezi că valorează mândria ta”, spune o femeie din sala de așteptare a Parchetului Militar.

Fotografie de Eli Driu

Îmi găsesc un loc de scris pe un pervaz, în față mi se pune un model de plângere penală. Aleg să sar peste partea cu traumă psihologică și daune materiale sau morale. În jurul meu, oamenii discută despre cum s-au simțit înfricoșați de moarte și zic că le este teamă să mai iasă din casă. Printre cei prezenți se numără și Mălin Bot, care strânge în mâna rănită un CD.

După ce-mi termin lucrarea de patru pagini, militarul mă trimite pe un hol cu un singur scaun la capăt, unde nu ai ce face decât să-ți aștepți conștiincios intrarea la procuror. Acesta citește cu rapiditate și îngână aprobator, fericit că am menționat în plângere că atașez probe video. Îmi dictează o frază despre suferința mea fizică, îmi arată o foaie cu drepturile mele și mă trimite la plimbare.

„- Credeți că se rezolvă ceva?
- Păi mă întrebași sincer?
- Nu știu, încerc și eu să fac ceva”, e dialogul dintre un militar și un tip care așteaptă la coadă la Parchetul Militar.

Cu același sentiment plec și eu, că oricât de inutil pare întregul proces, nu poți să-i lași pe jandarmi să scape și cu asta, doar pentru că nu ai putut să rupi două ore din ziua ta. Căci atunci când nici măcar nu poți să-ți ceri niște amărâte de scuze pentru că ai gazat o întreagă mulțime și îți argumentezi violența cu clipuri filmate de propaganda rusească, meriți măcar o plângere penală.