Tot ce trebuie să știi despre cazul femeii ucise la metrou în București

Marți seara, în jurul orei opt, peronul stației de metrou Dristor 1 era plin de paramedici și polițiști, iar pe jos zăcea un trup învelit în staniol. Un prim gând îți spunea că e un alt caz al unui biet om care s-a sinucis aruncându-se pe șinele de tren, cum s-a tot întâmplat în ultimii șapte ani. De data asta însă era vorba de o crimă.

Alina Ciucu, o tânără de 25 de ani, a fost împinsă în fața metroului în mod intenționat de o femeie care încercase ceva similar cu o altă fată, cu câteva ore în urmă, în stația Costin Georgian. Prima și-a păstrat echilibrul, a reușit să scape și să fugă la Poliție. Bine, a fost o întreagă aventură și cu Poliția, a explicat aseară tatăl fetei care a scăpat. Potrivit acestuia, după incident a sunat la 112, de unde a fost direcționat către Poliția de la metrou, astfel că a reușit să depună o plângere abia pe la șapte seara, cam cu o oră înainte să aibă loc crima de la Dristor. Din păcate, a fost mult prea târziu pentru Alina. Femeia care a împins-o a fost prinsă, în aceeași noapte, chiar în fața stației de metrou Unirii și-a fost dusă la audieri.

Între timp, însă, Internetul a făcut ce știe mai bine: și-a dat cu părerea, a devenit brusc specialist în criminalistică și psihiatrie și a început să-și exprime cele mai sadice pedepse pe care le-ar aplica femeii suspectate de crimă. Nici presa n-a putut să se abțină de la diverse speculații pe surse, deși lucrurile erau departe de a fi clare în momentul acela. Am vrut să înțeleg ce s-a întâmplat la Dristor, în seara aia banală pentru cei mai mulți dintre noi, așa că am sunat mai mulți specialiști care se ocupă de-o viață cu omucideri.

Deși presa a speculat în legătură cu motivele autoarei, acestea rămân, până la ora asta, necunoscute. Criminalistul Dan Antonescu, fost șef la Omoruri, mi-a spus că, cel mai probabil, incidentul a avut loc pe fondul unei boli psihice. Pe de altă parte, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care dorește să-și păstreze anonimatul, mi-a explicat că suspecta încă n-a fost evaluată psihiatric și, momentan, nu există documente medicale care să indice c-ar fi fost diagnosticată sau internată vreodată într-un spital de psihiatrie. Totuși, a admis că, în timpul audierilor, femeia a dat dovadă de „un comportament bizar”: „A zis că s-ar recunoaște în imaginile alea (de pe camerele de filmat de la Metrorex), dar că imaginile sunt trucate, montate, că nu e adevărată partea cu comiterea faptelor”.

Pe de altă parte, cei de la Adevărul scriu că femeia, în vârstă de 36 de ani, ar fi suferit o depresie în Spania, acolo unde plecase în urmă cu opt ani, la muncă, și unde ar fi fost internată într-un spital de psihiatrie.

Potrivit lui Dan Antonescu, comportamentul suspectei și tiparul victimelor ar duce către ideea că, dintr-un motiv sau altul, ar fi avut o problemă cu femeile tinere. Deși procurorul din cadrul Parchetului a spus inițial că femeile par să fi fost alese la întâmplare, fără să fi existat vreo legătură între cele două, a admis că ambele fete au vârste similare: cea care a scăpat are 20 de ani, victima avea 25 de ani și că există oarece asemănări fizice între cele două.

Totodată, Dan Antonescu are o explicație atât pentru faptul că suspecta a încercat de două ori să omoare pe cineva, cât și pentru faptul că a lovit-o pe victimă atunci când aceasta a vrut să urce înapoi pe peron:

Povestea Alinei a fost deja spusă în spațiul public și nu este una foarte fericită, însă un zvon neîntemeiat care a circulat în timpul zilei spunea că victima ar fi fost însărcinată. Nu știu exact de unde a pornit informația, pentru că știrile de genul au dispărut de pe Internet între timp. Procurorul din cadrul Parchetului București cu care am stat de vorbă mi-a spus că, momentan, nu există vreun indiciu în sensul ăsta:

„N-a rezultat asta din concluziile preliminare ale autopsiei. Nu știu acum ce s-a discutat cu părinții, cu prietenul ei.”

Deși purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Diana Sarca, mi-a spus că ei doar au confirmat vârsta suspectei, fără să dea numele (nici măcar inițialele), mai toată ziua a circulat informația că pe aceasta ar chema-o Magdalena Șerban și că e din Craiova. Drept urmare, mulți isteți și trolli de meserie au căutat-o pe Facebook, au găsit un profil (inclusiv Marian Godină l-a făcut public, dar între timp a șters) cu postări într-adevăr bizare și au început s-o facă-n toate felurile.

Sursa din cadrul Parchetului București mi-a confirmat că acelea-s numele și profilul victimei, dar asta nu justifică inconștiența celor care se isterizează p-acolo cu impresia că așa se va face dreptate. Dacă femeia este într-adevăr bolnavă psihic, degeaba o porcăiești pe o pagină la care oricum nu va mai avea acces prea curând, pentru că nu ajuți pe nimeni. Rudele victimei par să fi înțeles asta, în ciuda suferinței prin care trec.

Mulți oameni s-au arătat revoltați de faptul că n-a intervenit nimeni. Nici la Costin Georgian, nici la Dristor, când suspecta n-a lăsat-o pe victimă să urce înapoi pe peron. Psihologul Lucian Negoiță mi-a spus că nu se putea face prea mult în situația asta: „A fost un caz similar în America cu o crimă, prin anii 60, când o fată a fost înjunghiată și ulterior Poliția a descoperit că au fost 43 de martori care asistau. Bine, în cazul de la metrou au fost și fracțiuni de secundă. Ei nu și-au dat seama. Sunt multe aspecte. Poate să fie și teamă, nu are rost să dăm vina doar pe indiferență. La fel, poate să fie surprindere, adică întâmplându-se lucrurile atât de repede, n-ai timp să reacționezi.

În amigdala aia a noastră sunt cele trei mecanisme de adaptare prin care acționăm în caz de pericol: fie îngheț, mă blochez, fie evitarea, fuga sau acțiunea, lupta. În momentele alea nu creierul rațional intervine, pentru că lucrurile se întâmplă prea rapid. Dacă vrei să discutăm partea asta socială, da, nu suntem neapărat un popor cu simț civic, dar nu aș vrea nici să generalizăm, trebuie să privim contextual, din mai multe puncte de vedere. Cumva mi se pare similar cu ce s-a întâmplat în America, în anii 60.”

Și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București mi-a confirmat că, în acest caz, chiar nu erau prea multe de făcut:

Iar dacă ai stomacul tare și te uiți la filmarea viralizată aseară pe Facebook (pentru că cineva a considerat că e potrivit să facă asta, iar parte din mass-media a profitat nițel de „interesul public” și a preluat înregistrarea horror), vei observa că totul s-a petrecut în aproximativ cinci secunde și e greu să-ți imaginezi cum reacționezi chiar tu în astfel de situații.

Doar o barieră de protecție (chiar și una mică, de un metru jumate înălțime) ar fi făcut diferența. Tocmai d-asta am încercat să dau de cei de la Metrorex, să-i întreb ce măsuri de siguranță vor lua pentru a evita pe cât posibil astfel de cazuri. Însă, purtătoarea de cuvânt a companiei nu mi-a răspuns nici până la această oră.

De aici încolo, urmează expertiza psihiatrică și concluziile finale ale raportului de autopsie medico-legală. Dacă expertiza va spune că n-avea discernământ în timpul comiterii faptelor, va fi internată într-un institut psihiatric. Există de asemenea riscul ca, după ce stă internată un an sau doi, să fie eliberată și ulterior să recidiveze, mi-a spus aceeași sursă din cadrul anchetei. Cazuri de genul au mai existat:

„Ideea este că, dacă n-are discernământ, nu poți s-o trimiți în judecată și nu poate fi condamnată. O să fie internată și internarea e așa, relativă, nu știu cu câtă seriozitate se tratează. Am mai avut cazuri, cu ani în urmă, când autori de tentativă de omor au stat un an, au ieșit, au făcut altă faptă, au intrat iarăși tot fără discernământ, au mai stat un an și ceva și au ieșit iarăși. (…) Câteodată nu e greu să ieși, chiar eu am avut o speță în urmă cu vreo zece ani.” Din păcate, legislația pe cazurile de boli mintale a rămas destul de restrictivă în România și sunt șanse foarte mari ca oameni care prezintă un pericol pentru ei înșiși sau pentru alții să fie eliberați din centrele de psihiatrie din lipsă de fonduri sau de interes.