Foto

Posterele astea vechi pentru alcool îți arată că mai e ceva frumos la el pe lângă beție

Arhiviștii de la trei dintre cele mai mari branduri de alcool vorbesc despre ce înseamnă să menții în viață istoria băuturilor.
Reclamă pentru Bacardi și bere Hatuey, circa 1949. Fotografie din partea Bacardi.

Deși cuvântul „arhivist" s-ar putea să te ducă cu gândul la imagini cu stive de cărți și pergamente prăfuite, realitatea acestui job este una de descoperire, surpriză și colaborare. În lumea brandurilor majore de băuturi alcoolice, istoria unei companii poate data de sute de ani și poate fi urmărită de-a lungul istoriei vremurilor și gusturilor de atunci. Pe lângă informarea despre tendințele actuale de marketing, un arhivar de brand este, de asemenea, conservatorul istoriei și moștenirii unei companii, iar în lumea publicității cu băuturi alcoolice există multe lucruri de salvat și savurat.

Publicitate

Reclama la whiskey-ul strămoșilor de Matthew B. Hewerdine, 1894, prezintă un whiskey atât de bun, încât îmbie spiritele din tablou. Fotografie din partea Dewar's.

„Unele arhive pot fi destul de academice și bazate pe lucrări", spune Jacqui Seargeant, manager al arhivei globale pentru Dewar's Scotch Whisky. „Dar a noastră este foarte diversă. Păstrăm vechile documente și vechile anunțuri, dar avem, de asemenea, sticle vechi, jgheaburi vechi de apă și materiale promoționale vintage. Arhiviștii noștri colaborează cu echipa de marketing pentru a veni cu idei noi de promovare și ambalare. Este un job foarte neobișnuit din multe puncte de vedere."

Reclamă pentru Martini & Rossi, imprimată de Doyen Lithograph în Turin, 1895. Fotografie din partea Martini & Rossi.

Deci, ce îți trebuie să fii un arhivar de marcă? „Trebuie să-ți placă detaliile. Toate cercetările sunt destul de meticuloase", explică Seargeant.

Poster Martini Jockey de către artistul Jean Droit, circa 1948 din Franța. Fotografie din partea Martini & Rossi.

„Avem trei cuvinte cheie: să informăm, să inspirăm și să ne implicăm", spune Anna Scudellari, specialistul de brand și arhivist pentru Martini și Rossi. Martini & Rossi au fost întotdeauna faimoși pentru reclamele lor emblematice, ca faimoasa femeie cu pălăria albă. În timp ce lucrează prin arhive, Scudellari este uimită de istoria încă ascunsă, care așteaptă să iasă la iveală. „Imaginează-ți cărți și dosare care alăturate creează o linie lungă de 700 de metri, deci încă mai există multe descoperiri posibile."

O astfel de descoperire, făcută cu câțiva ani în urmă, poate să includă una dintre cele mai vechi reclame filmate despre băuturi alcoolice . „Noi lucrăm la celebrarea aniversării a 150 de ani a brandului," spune Scudellari pentru Creators, „și am găsit o cutie veche ruginită care conținea un film vechi, care trebuia restaurat. A fost destul de bine conservat și a dezvăluit un film de la începutul secolului al XX-lea, anii '10 sau '20 și arată procesul de producție pentru Martini, iar cea mai frumoasă scenă a filmului este o scenă într-un bar unde un domn și o doamnă sunt îmbrăcați elegant și beau Martini cu apă minerală. Cuplul dă noroc cu entuziasm și la un moment dat, doamna observă camera de filmat, așa că salută și publicul. Cred că este prima reclamă video a lui Martini."

Publicitate

Posterul ăsta datează de pe la începutul anilor '60, când guvernul a pus sechestru pe bunurile cubaneze ale Bacardi. Fotografie din partea Bacardi.

Când Juan Bergaz Pessino, membru din a șasea generație a familiei Bacardi și arhivar pentru Bacardi Rum, s-a alăturat pentru prima oară echipei de arhivă, a fost „foarte surprins de cantitatea de bunuri și artefacte pe care le aveam, mai ales pentru că am pierdut totul în Cuba". Regimul lui Castro a confiscat activele Bacardi în 1960. Pessino detaliază că povestea Bacardi este strâns legată de povestea țării sale de origine: „Când intri în arhivă, poți vedea întreaga istorie a Cubei și o parte din istoria pe care nu o vom mai găsi în altă parte, pentru că Castro a schimbat istoria. Avem chiar și un ziar de când a fost confiscată compania."

O reclamă Bacardi dinainte de revoluție, de prin 1927. Fotografie din partea Bacardi.

Pentru mai multe informații și imagini din istoria acestor branduri de băuturi alcoolice, consultați hub-urile individuale pentru Dewar's, Bacardi și Martini & Rossi.

Citește despre mai multe ilustrații vechi:
**_[Ce-am învăţat despre publicitatea românească din reclame de pe vremea bunicului

](https://www.vice.com/ro/article/kbyxv3/ce-am-invatat-despre-publicitatea-romaneasca-din-reclame-de-pe-vremea-bunicului)[Astea-s afișele care ar fi trebuit să-i facă pe ruși să nu mai bea

](https://www.vice.com/ro/article/53nknx/astea-s-afisele-care-ar-fi-trebuit-sa-i-faca-pe-rusi-sa-nu-mai-bea)Frunza de marijuana apare în ilustrații mai vechi decât Biblia_**