Publicitate
18+

Am vorbit cu un antrenor din România despre sex și cum se agață la sală

Sunt convinsă că niște oameni se duc la sală pentru condiție fizică. Dar mai mulți sunt cei care se duc pentru diverse, iar acolo intră și agățatul (mai bine decât pe Tinder).

de Florentina Iana; fotografii de Eli Driu
08 Decembrie 2018, 1:02pm

Fotografi de Eli Driu via „Am stat o zi cu un antrenor român care știe cum să-ți corectezi cocoașa de corporatist” din ziua pe care autoarea a petrecut-o cu Cornel ca să învețe trucuri de cum să-și protejeze spatele

Curiozitățile mele pentru care am căutat răspunsuri la Cornel, un antrenor de 32 de ani, au pornit de la un stereotip și nu mi-e jenă să admit asta. Îmi imaginez că treaba cu agățatul e foarte simplă, mai ales dacă ești tipă și ești bine pe corp. O pereche de colanți și o bustieră sexi, în care poți arăta mai mișto decât în orice altceva ai pune pe tine, în afara sălii. Astfel, te asiguri că privirile bărbaților de la sală sunt pe tine și o fi oarecum amuzant să-i vezi cum se întrec să-ți intre în grații.

Am aflat însă că adevărul este undeva la mijloc. Sigur, îți faci abonament ca să te tonifiezi și toate alea, dar, dacă iese și de un flirt cu cel mai mișto antrenor de la sală, e un bonus. Pe mai departe îți las pe Cornel să explice cum stă treaba.

VICE: Care-i faza cu femeile care-și iau antrenor personal? E mare procentul celor care ajung în pat cu ele?
Cornel: Este o chestie destul de subiectivă, dar, într-adevăr, antrenorii sunt o țintă, iar unii dintre ei chiar arată că-și doresc chestia asta. Și da, multe dintre femeile care vin la sală poate că-și doresc și altceva. Când ai un gol, încerci să-l umpli cumva. Iar un trainer drăguț cu six pack, serios acum, nu-l găsești pe toate drumurile! Se pot naște anumite dorințe și asta nu înseamnă neapărat că este un lucru rău. Însă relația antrenor – client ar trebuie să fie destul de profi. Și eu primesc destule apropouri, nu neapărat cereri, dar anumite dorințe se pot citi și în privire. Atât timp cât le ignori, nu se întâmplă nimic, iar persoanele respective înțeleg că nu e cazul să insiste.

1544274022282-anternor-fitness-birou-13
Cornel, antrenorul care mi-a explicat cum stă treaba la sală cu agățatul. Fotografie de Eli Driu

Faptul că arăți bine e un criteriu important pentru clientele care-și aleg un intructor la sală?
Hai să-ți răspund altfel. Întotdeauna când cumpărăm un produs și ne ducem la un raft, ne va atrage ambalajul cel mai frumos colorat. Așa, cei care arată bine vor prezenta mereu un avantaj, dar asta nu înseamnă că sunt și buni, mulți dintre ei. Dar pentru cele care caută să iasă la o cafea și nu numai, sunt persoanele potrivite. La fel este și în cazul clienților bărbați, căci și ei vor căuta un model. Mă antrenez cu tipul ăla pentru că mă inspiră, arată bine și-mi doresc să arăt și eu ca el.

Se agață bine la sală? Sau măcar mai bine?
Da și nu. Se agață bine oriunde, atât timp cât oamenii își doresc asta. Oamenii nu mai au timp și găsesc, oarecum, sala ca pe o cafenea. Vin să socializeze și se asigură că tipa sau tipul arată bine. Într-adevăr, am văzut de-a lungul timpului oameni care au format relații. Au venit la sală, s-au așezat pe o bicicletă sau pe o bandă și, după vreo patru interacționări, pe unii i-am văzut împreună.

Așa cum deja vedem în societate, zi de zi, cei care arată mai bine atrag mai repede atenția (și ajutorul) altora.

Mă gândesc că la o sală mediu aglomerată, ritmul de cliente, pentru un antrenor, e mare. Așa că-mi pun o problemă care probabil nu există: dacă un tip, antrenor, vrea să agațe, nu-l dă peste cap fluxul ăsta?
Un antrenor petrece mai bine de jumătate de zi la sală. Sau, în unele cazuri, toată ziua. Așa, în primul rând, da, apar relații construite la sală. Până la urmă, acolo întâlnește cele mai multe persoane și cam ar fi cazul să-și găsească tot acolo și iubite. Dar, de regulă, nu antrenorul agață. El este cel agățat. El era deja la el „acasă”, ea a venit acolo pentru el sau pentru un alt coleg.

Poate că mai abordează și ei, dar, în mare parte, femeile sunt cele care au o „agendă”. Au deja o țintă fixă. Mi s-a întâmplat să mă abordeze anumite femei și să-mi propună să le antrenez, iar, după câteva discuții, dându-și seama că sunt serios, au ales să colaboreze cu alți colegi. Mai târziu, am aflat că s-au cuplat. Eu, în afara sălii, aș fi mai deschis la comunicare, dar nu acolo.

Se ajunge și la sex în sălile de fitness, după ora de aerobic, să zicem? La vestiare sau în toalete?
Am auzit în trecut de astfel de povești, dar au fost doar povești. N-am cunoscut niciodată persoanele despre care se vorbea. Mai degrabă își dau întâlnire în afara sălilor, la hotel sau la ei acasă. Tot așa, cineva mi-a povestit de un prieten de-ai lui care a fost trainer în nu știu ce oraș. Îmi spunea: „Frate, le schimbă mai des decât șosetele!” A avut ăla femei cât n-am avut noi nici în trei vieți. Dar, într-adevăr, sportivii au fost mereu căutați de femei. Și istoric, și biologic, sportivul e masculul alfa al grupului, toate femeile și-l doresc. Au corp sănătos, rezistență și fac față efortului. Ultima parte cred că-i crucială.

1544274055160-anternor-fitness-birou-36
Autoarea în timp ce ia lecții despre cum să aibă grijă de spatele ei. Fotografie de Eli Driu

Care e cea mai recentă propunere indecentă pe care ți-a făcut-o o tipă, la sală?
Nu am avut propuneri, pentru că nu permit să se ajungă acolo. Într-adevăr, glumesc cu femeile, ne simțim bine la antrenamente, dar n-au existat niciodată propuneri. Am auzit la colegi cum sunt invitați de tipele pe care le antrenează în oraș sau la hotel. Chiar mă simțeam puțin prost: „Băi, ce-mi lipsește mie, de nu mă invită nimeni nicăieri?” Dar cred că seriozitatea mea dezarmează invitațiile de genul ăsta, chiar dacă 95 % din clienții mei sunt femei.

Am avut însă o tipă care a venit la mine de vreo cinci – șase ori. Îmi tot zâmbea, glumea, eu am înțeles ideea, dar nu eram interesat. Așa că, dacă crezi că doar bărbații vin la sală să-ncerce să agațe, e valabil și pentru celălalt gen.

Cum arată pentru tine o tipă abordabilă, care vine la sală fix pentru agățat?
Nu toate femeile pot fi citite, dar sunt unele foarte vizibile după astfel de lucruri. Le vezi că se uită după toți tipii din sală, se bagă în seamă cu ei, se citesc. Mi-amintesc de o tipă care a venit în boxeri și toată lumea se uita după ea. Avea sânii aproape pe-afară, un fel de buistieră care acoperea doar sfârcurile, era machiată strident și coafată.

Am crezut inițial că a greșit locația. Unghiile le avea mari, de vampă. Nu făcea nimic la sală, stătea doar pe un aparat și-și arăta sânii. A investit în ei și trebuiau remarcați. Într-adevăr, se întâmpla să mai plece cu câte un client.

1544274104186-anternor-fitness-birou-37
Cornel în timp ce exemplifică un exercițiu simplu pentru spate. Fotografie de Eli Driu

Dar există vreun cod deontologic pentru treburile astea, pentru antrenori?
Nu, oficial nu există așa ceva. Acum, majoritatea trainerilor lucrează pe contracte de colaborare, iar astea-s destul de permisive. Doar că n-ar fi foarte corect să ai o relație cu cea pe care o antrenezi. Din ce-am auzit, colaborarea nu mai este la fel, după. Dacă nu faci asta, îți contruiești o imagine plăcută.

De exemplu, mie clienții m-au adus propriile soții la antrenamente. Mi-au motivat așa: „N-am să arăt niciodată ca tine, dar știu sigur că tu n-ai face niciodată ceva, nici dacă s-ar da ea la tine!”. M-am simțit mândru de ce fac. Sunt persoane care cred că, dacă fac un curs de o lună de zile și au ridicat câteva greutăți, gata, își iau diploma de instructor și se duc la sală să agațe în neștire.

Nu e chiar așa, pentru că, făcând asta, își sabotează jobul, chiar dacă ei câștigă pe altă latură. La un moment dat, vor fi contactați doar pentru serviciile pe care le prestează, nu pentru jobul lor. Dar niciodată nu vor face ceva pe domeniul ăla.

Interviul a fost editat și condensat pentru claritate.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre mersul la sală în România:
Cum să nu fii un ghiolban român la sală, chiar dacă ți se pare că ești cool

Cum e să mergi la sală prima dată la 25 de ani în București

Cum era să mergi la sală cu interlopi în România anilor 2000

Tagged:
Sex
Features
Romania
Sport
SALA
locale
agatat