18+

De ce e absolut normal să-ți fie teamă de relații

Ce se întâmplă în capul tău când te îngrozește ideea de relație.
28.11.18
un cuplu nefericit
Fotografie de Eugenio Marongiu/Getty Images  

Ultima mea relație s-a încheiat după patru luni și n-a trebuit să mă întreb dacă a fost din cauza fobiei de atașament a fostei mele iubite pentru că mi-a zis-o chiar ea. „Am ales persoana greșită și am pierdut cu ea șase ani din viață. Nu vreau să fac din nou aceeași greșeală”, mi-a zis Emily, care trecuse deja printr-o căsnicie eșuată.

Relația noastră părea să fie mai mult de negociere decât de iubire. Ne certam pe chestii abstracte: spațiu emoțional, faptul că nu eram destul de prezent când eram cu ea, stilurile de comunicare. De câteva ori am reușit s-o conving că relația merită salvată, dar deja începusem să obosesc: de ce ar trebui să rog pe cineva să-mi accepte iubirea și devotamentul? În ziua aia mi-am reinstalat Tinderul.

Publicitate

Conceptele de „fobie de atașament” și „dorință de atașament” le sunt foarte utile psihologilor care le consideră motive pentru ieșirea din relații. „Din experiența mea, aș zice că oamenii nu sunt conștienți de comportamentul lor, de faptul că acționează în funcție de sentimentele lor față de atașament”, a zis Racine Henry, terapeută de familie și cuplu la Sankofa Marriage and Family Therapy din New York City. „De multe ori, ezită să se implice în relații de teamă că vor fi abandonați sau din cauza unor traume de familie.”

Luptele interne ale persoanelor speriate de atașament sunt de multe ori complicate sau agitate de faptul că burlăcia e stigmatizată în societatea noastră, care a preferat dintotdeauna monogamia. „Cred că multora le e rușine să spună că nu vor o relație stabilă”, a zis Henry. „Nu știu dacă modelele noastre de relații permit asta. dar sunt multe feluri de relații și mulți oameni care n-au nevoie să fie într-o relație.”



Dar dacă persoanele cu fobie de atașament au o bănuială că s-ar descurca bine mersi singure, există și dovezi științifice care susțin asta, cât și o nevoie tot mai mare de a studia subdomeniul fobiei de atașament, având în vedere că numărul persoanelor singure a crescut mult în țările occidentale, conform spuselor Yuthikei Girme, profesoară de psihologie la universitatea Simon Fraser din British Columbia, Canada.

Tinerii amână să se căsătorească pentru că preferă să pună pe primul loc aspirațiile personale și de carieră. Sexul fără obligații e tot mai răspândit, iar rata crescută a divorțului în secolul 20 a mărit numărul persoanelor singure în vârstă.

Publicitate

„Cred că trendurile spun totul”, a zis Girme. „Mulți oameni sunt mai interesați să avanseze în carieră decât generațiile dinaintea lor și evită să se așeze la casa lor.” Această arie de studiu le-a solicitat psihologilor să examineze cine se ferește de atașament și cine îl îmbrățișează. Cel mai simplu și vechi instrument pentru a efectua astfel de studii e sondajul.

Pentru un studiu din 2016, Girme și ceilalți autori și-au asumat misiunea de a descoperi dacă persoanele cu probleme de atașament sunt mai fericite singure sau într-o relație. Subiecții care au participat la sondaj au bifat că sunt sau nu de acord cu afirmații de genul „Încerc să evit neînțelegerile și conflictele cu persoanele apropiate” sau „Încerc să mă asigur că nu se întâmplă nimic rău cu relațiile mele cele mai apropiate”. Cercetătorii au inclus și afirmații care să furnizeze informații despre stilul de atașament al respondentului, precum „Îmi doresc să cresc nivelul de intimitate și iubire în relațiile mele apropiate.” Prin acest proces, au reușit să-i separe pe cei cu fobie de atașament de cei doritori de atașament.

Astfel de studii au arătat niște diferențe acute între felurile în care interpretează emoțiile și relațiile persoanele cu fobie de atașament și cele care-și doresc asta. De exemplu, cercetările arată că persoanele cu fobie tind să supraestimeze intensitatea emoțiilor negative ale partenerilor lor. Într-un studiu, au manifestat un disconfort corporal mai puternic ca reacție la un videoclip emoționant intens. Unii cercetători au sugerat că persoanele care evită atașamentul reacționează mai bine la manifestări subtile de siguranță și afecțiune. Și anume, preferă ca partenerii să îi asculte și să le fie loiali decât să facă gesturi grandioase de dragoste. Preferă să fie sunați după ce au avut o zi grea la muncă sau să fie duși la aeroport când au nevoie decât o surpriză epică de Ziua îndrăgostiților.

Totuși, dorința de atașament nu e supusă la test în primele faze ale relației, ci atunci când apar conflictele, când partenerii trebuie să decidă cum ar trebui să continue relația sau când unul dintre ei are probleme cu stilul de comunicare al celuilalt. „Persoanele cu aversiune față de atașament se supără și reacționează exagerat”, a zis Henry. „Devin defensivi când partenerul are un argument împotriva lor.”

Cei dedicați relației îi vor lăsa o portiță deschisă partenerului, chiar dacă sunt supărați. Îi vor spune partenerului de ce e nevoie ca să se repare situația, pe când cei cu fobie de atașament nu vor oferi nicio soluție.

Publicitate

Persoanele care evită atașamentul acționează, fie conștient, fie inconștient, mânați de niște traume din relații trecute, fie romantice, fie familiale. „Poate părinții i-au neglijat sau au fost absenți”, a zis Benjamin Hadden, profesor de psihologie la universitatea Florida Atlantic, care a studiat fobia de atașament. „Multe relații i-au dezamăgit. Au aflat că nu se pot baza pe alții. E greu să te apropii de alți oameni.”

Persoanele cu fobie de atașament tind să aibă mai multe relații pe termen scurt și să exagereze defectele partenerilor. Nu realizează că și ei sunt parte din problemă, a zis Henry. Se gândesc doar că au ghinion în relații. Unii încheie rapid relațiile, alții le lasă să stagneze sau nu aprofundează niciodată legăturile emoționale. Evită pașii care altora le vin natural, precum coabitarea sau căsătoria. Persoanele cu fobie de relații care mențin relații superficiale tind să nu evolueze în relație, a zis Henry.

Dacă o persoană evitantă hotărăște că nu merită efortul, s-ar putea să aibă dreptate: Girme și ceilalți autori au folosit sondaje despre satisfacția vieții de zi cu zi ca să determine ce tipuri de personalitate sunt mai fericite când sunt într-o relație sau când sunt singure. Persoanele care au raportat cel mai mare nivel al satisfacției au fost cele care își doreau atașament și erau într-o relație. Dar în cazul persoanelor cu fobie de atașament, fericirea nu avea legătură cu relația. Girme a zis că asta înseamnă că persoanele cu anxietate în relații sunt la fel de fericite fără relație. „Persoanele singure se simt mereu presate să rezolve problema, mai ales cele mai în vârstă.”

Publicitate

Evident că ideile despre stabilitate și căsătorie până la adânci bătrâneți au fost promovate timp de secole. Până și politicile de taxe și sănătate le oferă avantaje cuplurilor căsătorite. Stigmatizarea singurătății le creează persoanelor cu fobie de atașament conflicte interne. Dar normele au început să se schimbe.

„Înainte, se credea că singura șansă de a fi fericit e să-ți faci o familie”, a zis David Ezell, director la clinica de psihologie Darien Wellness. Acum nu mai e valabil. Există și alte opțiuni care nu implică dependență de partener, a zis Ezell. Lumea e pe fugă și oamenii își aleg priorități. Unii preferă să coabiteze cu partenerii, alții fac sex fără obligații, alții aleg poliamorul.

Mai nou, aplicațiile matrimoniale ne fac viața mai ușoară. Găsim mai repede oameni cu aceleași interese ca ale noastre. Nu mai e considerat obligatoriu să ne implicăm trup și suflet în orice relație ne iese în cale.

O altă variantă este traiul fără partener. Glynnis MacNicol, o scriitoare din New York, a povestit că se simțea destul de groaznic la patruzeci de ani, pentru că toate prietenele ei se căsătoriseră și viața de familie le ocupa tot timpul. „Mi-am dat seama că femeile nu prea au avut niciodată alte opțiuni decât să se mărite și să facă copii. Iar patruzeci de ani e deadline-ul. După asta se presupune că te ghemuiești într-un colț și aștepți să mori. Am hotărât să fac lucrurile altfel.”

A scris despre viața ei de burlacă de vârsta a doua în cartea No One Tells You. MacNicol nu se consideră singură, pentru că locuiește cu un etaj deasupra unei prietene vechi și are un cerc larg de amici buni. Pe frigider are fotografii cu prietenii și copiii lor. Dar ea se descurcă bine mersi fără un partener. „Îmi place să petrec timp cu mine însămi”, a zis ea.

Hadden, profesorul de psihologie de la Florida Atlantic, a scris un studiu pe același subiect și a analizat studenți cu fobie de atașament și cu dorință de atașament pe o perioadă de câteva luni. A rugat participanții la studiu să țină un jurnal cu acțiunile lor. Cei care s-au declarat pregătiți pentru o relație s-au comportat diferit de cei care nu voiau să aibă o relație. Au fost mai activi social, s-au aranjat și spălat mai atent și erau mai dispuși să abordeze alte persoane.

Publicitate

„Oamenii își pot da seama dacă sunt sau nu pregătiți”, a zis Hadden. Stima de sine și sentimentele pozitive față de intimitate sunt trăsături asociate cu persoanele care nu evită atașamentul, dar cel mai important motiv pentru care majoritatea căutau o relație a fost teama de singurătate. Persoanele care au fost de acord cu afirmații ca „Mă sperie gândul că nu există o persoană pentru mine” își căutaseră cel mai activ un partener și se declarau foarte satisfăcute odată ce găseau unul.

Am înțeles multe despre fosta mea relație din aceste discuții. Practic, eu și Emily păream un cuplu grozav în teorie: Mergeam în excursii și găteam împreună, ne uitam la serialul Buffy, spaima vampirilor. Dar fricile noastre erau diferite: eu sunt îngrozit de singurătate, iar ea e anxioasă să nu cumva să aleagă persoana greșită. Eu îmi doream ca relația să continue, iar ea își dorea să fie mereu în siguranță și liniștită. Eu voiam atașament, ea îl evita. Ne-am certat degeaba din tot felul de alte motive, când problema era alta.

„Cred că vorbim mereu despre calitățile persoanei cu care vrem să fim”, mi-a zis Henry. „Spunem că vrem o persoană educată, căreia îi plac călătoriile, dar nu vorbim despre ce ne dorim noi de la un partener.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.