De ce est-europenii se tem mai mult de imigranți decât occidentalii

Alegerile europarlamentare de anul viitor au poate cea mai mare miză de la înființarea Uniunii Europene. Criza refugiaților, Brexit-ul, ascensiunea valului populist de dreapta și tensiunile sociale nu au lăsat indiferenți analiștii politici care au încercat să explice cât de fragilă a devenit construcția europeană în urma acestora.

Trece Uniunea Europeană printr-o criză sau vorbim de mici disensiuni care nu au putere să reconfigureze viziunea UE? Indiferent cât de optimist ai fi în privința viitorului Uniunii Europene, tranșeele care s-au format în perioada ciclului electoral care se va sfârși în primăvara lui 2019 nu mai pot fi ocolite în discursul public.

După ultima extindere a Uniunii Europene, petrecută în ianuarie 2007, s-a pus pentru prima dată problema de ce țările estice diferă de cele vestice în materie de viziune doctrinară și deschidere față de valorile Uniunii. Toleranța a fost multă vreme o valoare a Uniunii Europene, iar, astăzi, este percepută o vulnerabilitate.

De ce țările estice și cele care aparțin Europei Centrale s-au manifestat reticent și lipsite de compasiune față de migranți, prin comparație cu țările vestice?

Președintele Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia, Ivan Krastev, analizează criza politică prin care a trecut UE, atunci când liderii europeni au decis să deschidă porțile pentru 1,3 milioane de migranți și încearcă, în eseul său Post Europa, să găsească răspunsuri la această dilemă.

Mai ales că, în mod paradoxal, această reticență față de refugiați s-a manifestat cel mai puternic în țările ex-comuniste, țări care, la rândul lor, au generat exod în Occident. De la căderea comunismului, 2,5 milioane de cetățeni au plecat din Polonia, 3,5 milioane au ieșit din România, iar populația Lituaniei s-a diminuat de la 3,5 milioane la 2,5 milioane, cifra continuând să scadă, argumentează Krastev. Inclusiv țara sa natală, Bulgaria, trece printr-o criză demografică.

Clasica divizare stânga-dreapta nu mai captează sensibilitățile electoratului european, iar ea a fost înlocuită de conflictul dintre internaționaliști (care sunt deschiși fenomenului globalizării) și nativiști, care, prin structura lor, se opun migrației și pun accent pe tradiții și păstrarea identităților naționale.

„Reacția est-europenilor față de globalizare nu diferă prea mult de cea a suporterilor lui Trump proveniți din rândul clasei muncitoare albe. Migranții sunt percepuți drept competitorii direct ai claselor defavorizate europene”, consideră Krastev.

Un subiect care merită atenție și în România. Cu toate că suntem o țară care nu s-a confruntat niciodată cu un val migrator, reacții de respingere au apărut chiar de curând, când Pactul ONU pentru migrație (document care nu are caracter juridic obligatoriu), semnat acum câteva zile la Marrakech în Maroc - inclusiv de România - i-a făcut pe câteva sute de români să iasă în stradă pentru a cere autorităților ca România să nu semneze acordul. Întâmplător sau nu, persoanele care împletesc viziunile creștine cu militantismul politic se împotrivesc inițiativelor migraționiste. Frăția Ortodoxă, de pildă, e cel mai activ actor pe această temă.

În afară de SUA care nu l-au acceptat de la bun început din cauza viziunilor antimigraționiste ale președintelui Donald Trump, din acest tratat și-au confirmat retragerea Austria, Italia, Australia, Elveţia, Israel şi majoritatea ţărilor est-comuniste: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

Revenind la cartea politologului bulgar, explicațiile găsite de Ivan Krastev față de ostilitatea Europei de Est referitoare la refugiați au mai multe resorturi: istoria diferită a acestei părți a Europei ( prin comparație cu țările occidentale foste imperii, obișnuite cu atmosfera cosmopolită), greutățile tranziției care i-au făcut pe est europeni să se considere o generație de sacrificiu în lupta pentru a atinge standardele de viață ale vesticilor și eșecul acestora de a-și integra la ei acasă etnicii romi.

Cea mai mare parte a celor șase milioane de romi din Europa trăiesc în aceste țări și niciun stat nu a reușit scoaterea lor din sărăcie și integrarea socială.

O temă secundară care apare ca o prelungire a crizei migranților este constituită din revolta unor europeni împotriva elitelor meritocratice de la Bruxelles, percepute instabile, lipsite de loialitate și care au pierdut contactul cu cetățenii.

„Elitele meritocrație ale integrării europene sunt percepute drept elite fără loialitate’’.

Ele sunt independente de propriile națiuni, își dau copiii la școli private și își permit spitale mai bune. Or acestă formă de distanțare față de popor este speculată de către populiști care se vând maselor drept unii care aparțin familiei. Ceea ce populiștii le promit alegătorilor nu este competența, ci familiaritatea”, susține Krastev.

Acest sentiment de neîncredere în birocrații de la Bruxelles a dus, pentru o parte din electorat, la ascensiunea naționalismului în mai multe țări europene.

Populiștii, prin portavocea premierului ungur Victor Orban, au tendința de a da vina pentru pierderea mai mult sau mai puțin imaginară a identităților național-creștine pe o conspirație între elita cu viziuni cosmopolite și imigranții musulmani care ar schimba fața Europei.

Atmosfera ușor pesimistă a cărții se bazează pe rezultatele unui studiu realizat acum doi ani care arată că, în țările cu tradiție democratică (SUA și Europa), există o tendință în rândul generaților tinere de a-și pierde încrederea în valorile clasice ale democrației. Milenialii, prin comparație cu generațiile care au trăit ororile războaielor mondiale, sunt dispuși să sprijine alternative politice autoritare.

Iar toate ingredintele luate împreună nu pot duce, pe termen lung, la ceva bun.