Am fost la concertul Golani să văd cei mai tari trapperi români din Italia

Undeva la un milion de români trăiesc în Italia. Printre ei se numără și Alfred Hodor, cunoscut ca OG Eastbull, născut în Germania din părinți români, dar care a crescut în Italia, la Roma. Este trapperul care i-a înnebunit pe mulți italieni cu melodiile lui - pe Youtube are zeci de milioane de vizualizări - dar i-a și enervat pe mulți dintre ei. Alfred mă face să mă gândesc la Genny Savastano, în primele sezoane din Gomorra. Napoletani, șmecherii, droguri, arme, mafie, favele. Ok, poate m-am dus prea departe.

Dar m-am dus și la concertul lui OG de la București, al doilea de când s-a lansat ca trapper și lumea îl știe de GOLANI. Băiatul care îți zicea să-l lași să-și bea lavazza în liniște.

GOLANI - atenție, nu Golan - înseamnă OG Eastbull și Alex Sosa care bagă voce și Maggo Del Blocco (Menga) la tot ce-nseamnă butoane. Inițial, erau trei oameni care cântau, dar Shay a ieșit de ceva vreme din proiect.

Golanii-s stabiliți în cartierul Due Ponti din Roma, Italia. Pe străzile de p-acolo sunt filmate multe scene din clipurile lor. Albumul de debut al grupului are 12 piese și se numește 12 linii. Pe el găsești colaborări cu 2Americani (superEd și Keed din Șatră), cu Șatra și cu Maxi Jay, francezul responsabil cu refrenul piesei „Désolé”. Probabil că legăturile lui NOSFE și ale lui Killa Fonic cu Italia au facilitat tovărășia dintre cele două trupe.

OG are câteva materiale solo-n italiană, Sosa are și el „Playboy Sosa” în română, iar Menga s-a ocupat de aproape toate astea. Au ieșit cu niște piese-n română la scurt timp după Șatră și-au adus un alt fel de sos în trapul românesc. Erau niște bagabonți care păreau că fac asta ca pe un soi de terapie - destul de raw, n-ai fi spus că-și construiau o imagine, ci că-și povesteau viețile în versuri. „Fac parte din stradă, ca și asfaltul”, „Cobor din mașină, piciorul pe gri”, „Sunt Eminescu care-ți frânge un fier în palmă, sunt Beethoven într-un cartier unde se vinde iarbă” sunt câteva dintre versurile care pe mine m-au convins că ce zic pe piese e mult mai puțin înflorit față de ce găsești pe scena noastră de trap. Și dacă-s fake, super - măcar o ard cum trebuie în fața publicului. Pentru noi, ei sunt artiști.

N-au avut parte de primirea pe care o meritau, pentru că pe vremea aia abia începeau lucrurile să se miște în țară. Sau, cum se mai spune, România nu era pregătită pentru ei. Oamenii ăia care cunoșteau filmul au apreciat muzica, iar restul nu prea înțelegeau ce vor băieții să zică sau să facă. Mărturisesc că la început, mă număram printre resturi. Când mi-a arătat un tovarăș prima oară o piesă de-ale lor, am zis că nu mi se pare ok. Mi-era greu să înțeleg versurile. Părea o manea care se vrea rap. Am aflat, între timp, că ăsta-i trapul. Sau așa-l văd eu.

OG a lansat pe propriul canal „Bella Giornata”, o piesă solo în clipul căreia apar atât Sosa, cât și Menga; și e-n italiană. Clipul e funny și-i arată pe ei cum ciordesc de la lume pe Italia, ca la final să lase toată prada unui cerșetor. Acești Robin Hood de Italia. A spart tot ce-nseamnă servicii de streaming în Italia. Refrenul era cântat și de bebeluși. Cum știu asta? Din reposturile de pe IG stories ale lui OG. Ascult-o și zi-mi că nu-ți răsună un „O, le, le” în cap tot restul zilei.

Recent, au revenit cu niște muzică pentru România și, pentru că în prezent e mult mai cultivat publicul pe zona de trap, au primit atenția pe care o meritau încă de prin 2016. „Șefu freestyle” și „Șefu freestyle 2”, pe cât de bombă-s ca piese, au fost doar aperitivul pentru „CONTACTU'”. E o colaborare România (Nane) - Italia (OG) - Franța (Tovaritch) și-i atât de bună, încât primele cuvinte rostite de OG pe piesă - „Alo, pronto, sunt contactu’” - au devenit memă care a depășit chiar și granițele online-ului. Sunt oameni care așa răspund la telefon. Sau oameni care au transformat-o în colind. Mă aștept s-o spună careva și la microfon, în plenul Camerei Deputaților.

Ideea e că muzica e muzică și ține foarte mult de starea pe care o ai. Dacă vrei școala veche de hip-hop, ascultă asta, dacă ai chef de trap, găsește de toate, mai bun sau mai prost, de la noi sau de la ei. Nu te agita pe hate că face rău la inimă. Plus că-n timp ce tu dai cu hatereală făr’ de craft pe internet, apar tot mai mulți puști care și-au construit o pasiune reală din a face trap. Uită-te la băieții ăștia, Ian și Azteca, și spune-mi că nu te regăsești deloc în muzica lor.

Bun, ajung la concertul de joi seara care m-a răgușit. S-a cântat în Vintage Club din Centrul Vechi, un local la care nu te-ai fi așteptat neapărat să găzduiască trepăraie. Dar hei, omul sfințește locul. Trebuia să-nceapă la ora 11, dar a început mai târziu. Ar fi fost ciudat ca fix niște băieți precum GOLANI să intre nemțește pe scenă.

M-am bucurat teribil să mă întâlnesc la concert cu Macanache și Dilimanjaro, care, apropo, au terminat de filmat sitcomul Repări faliți, pe care abia aștept să-l văd. Faptul c-au fost acolo mi-a confirmat că băieții știu că trapul e un subgen al hip hopului pe care-l cântă ei. L-am văzut și pe vloggerul Ghidushi p-acolo.

Publicul a fost diversificat cum m-așteptam. Oameni de toate felurile. De la puștani îmbrăcați cu streetwear cât chiria ta pe-o lună la boomeri de peste treizeci de ani, hipsteri, câțiva care au venit din pură curiozitate și d-ăștia simpli ca mine. Cu toții însă am luat-o razna când s-au suit pe scenă OG și Sosa, cu Mago-n spate. A fost foarte wholesome toată experiența. Se cânta vers cu vers fiecare piesă, mai puțin cea care încă n-a fost lansată, de pe noul album GOLANI, care cică iese anul ăsta. Suna bombă, apropo. OG a introdus „Șefu freestyle 2” spunând „Ia să vedem cine-și iubește mama”. Un golan legit și reușit are dragoste pentru cine l-a crescut și nu mă refer doar la șmecherii mai mari de prin cartiere.

Un alt moment intens a fost când pe scenă s-au urcat SuperEd și Keed, ca să cânte niște colaborări. Băieții ăștia doi au avut o energie mișto la fiecare concert live în care i-am văzut. Cântarea de joi seară n-a făcut excepție.

Pe Nane, printre cei mai populari trapperi de la noi, nu l-am zărit, deși a postat a doua zi un story filmat din culise cu o parte din strofa lui de pe „CONTACTU'”. Apropo de CONTACTU', a fost highlight-ul serii. Acolo a luat foc toată sala aia plină. Epic. Un tip din fața mea încerca să murmure și versurile lui Tovaritch, care-s într-o franceză de cartier și au și puțină rusă-n ele. Era clar că nu știa niciuna dintre limbile astea, dar e de apreciat determinarea lui.

Spre final, OG a cântat, acompaniat de toată lumea prezentă, versurile „Buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește”. S-a râs și s-a urlat. Nu mi-e clar dacă ăsta a fost momentul introductiv pentru „CONTACTU”, dar s-a legat foarte bine de orice a urmat.

Tot la final, dintr-un motiv sau altul, s-a aruncat cu o tonă de șervețele. Dacă erau dolari, era ca la manele. Dar așa, a fost doar ca într-un club de houseri cocalari. Dar, hei, cine sunt eu să judec dacă ascult trap, nu?

Au mai fost și alte reclamații după show. Că a durat prea puțin, că erau prea mulți copii în primul rând. Cred că show-ul de joi seara a însemnat că GOLANI au băgat degetul ca să încerce apa românească. Iar despre copii, ce să zic, sunt singurii care au atâta energie cât să se miște non-stop în primul rând și să nu fie distruși a doua zi, la muncă. *Jealous much*

A fost un concert reușit. Adică a fost fun. Mi-ar fi plăcut să-l aud live, în italiană, că-mi pare mai melodios și chiar mai natural. În rest, haide cu albumul ăla, să rupeți România. Închei cu ceva ce spune OG Eastbull la finalul fiecărui story motivațional pentru comunitatea lui: „Numai dragoste și euro pentru golani”.