Sunt asistentă în spitalul din Suceava și trăiesc haosul din focarul de infecție cu coronavirus

Epidemia de coronavirus a iscat un haos general în Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Luni, 23 martie, 72 de cadre medicale erau confirmate cu coronavirus. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că spitalul va fi închis și dezinfectat, iar medicii vor fi puși în izolare. Tătaru a mai spus că toate internările vor fi trimise în spitalele din zonă și că, după dezinfectare, clădirea va fi dedicată exclusiv bolnavilor de coronavirus. Personalul medical bolnav sau în izolare urmează să fie înlocuit cu „altul de la spitale din județ”.

Cum s-a ajuns însă la o astfel de situație? Conducerea spitalului a transmis, într-un comunicat de presă, că: „Nu a fost neglijenţă din partea noastră, am făcut tot ce am putut şi am achiziţionat toate materialele de protecţie pe care le-am găsit pe piaţă”.

Cu toate astea, declarațiile cadrelor medicale arată altceva. În spital este dezorganizare și nimeni nu știe ce va face mai departe. Am vorbit cu o asistentă medicală despre ce s-a întâmplat în Spitalul Județean din Suceava:

La ora șase dimineața mă sună o colegă să-mi spună că trebuie să venim la spital pentru o ședință urgentă, dată din ordin de ministru. Când intru în spital, văd pe hol foarte multe cadre medicale, dar mă gândesc că mai bine mă duc pe secția mea, că aș fi mai în siguranță. Ne strângem într-o singură sală, eu și colegii de pe secție, și așteptăm să vină cineva din conducere, să se țină ședința.

„Distanță, luați distanță între voi! Cine a tușit?!”, urlă o doctoriță la noi. Toate discuțiile se poartă în jurul cazurilor confirmate, fiecare mai știe de câte o persoană care a avut rezultat pozitiv. Iar frica mai mare este că au fost chemați și ei la ședință. Din fericire, pe secția mea nu este nimeni confirmat. O asistentă îmi spune că și directorul medical, Macovei, e confirmat pozitiv, deși el a convocat ședința și l-a văzut plimbându-se prin spital.

Ședința practic nu se întâmplă, asistenta șefă ne ia doar temperatura, ca să nu fi venit degeaba. Nimeni de pe secție nu are febră, dar mulți au dureri de cap, tuse seacă și rinoree (le curge nasul). Suntem toți trimiși acasă cu recomandarea de a aștepta noi instrucțiuni pe grupul de WhatsApp. Verific din zece în zece minute ce mă așteaptă mâine (azi, 24 martie - n.r.), la locul de muncă.

Între timp, presa se umple de informații despre spitalul în care lucrez, deși eu nu primesc nimic oficial. Sunt sunată din zece în zece minute, de rude, vecini, foști vecini, chiar și cunoștințe din Italia. Toată lumea e panicată și vrea să știe dacă sunt bine. Le spun același lucru „nu știu nici măcar la ce secție merg mâine”.

Tot ce știu este că, în urmă cu o săptămână, fusesem anunțată că voi fi mutată de pe secția pe care lucrez de obicei pe secția de reanimare. „Carne de tun” cum spunem noi, asistentele, despre ce urmează. Adică, să fim pe poziții pentru când colegele de la urgențe și reanimare se îmbolnăvesc și sunt cu adevărat trimise în izolare. Să venim noi, ca un fel de schimbul doi.

Suntem 32 de asistente din tot spitalul înștiințate că trebuie să schimbăm secția. Mi s-a spus că am fost aleasă pentru că-s printre cele mai bine pregătite. Am glumit și am zis că data viitoare o să mă mai împiedic printre saloane, ca să nu mai fiu considerată așa.

Mă gândesc la asta, în timp ce aștept să aflu ce se întâmplă cu mine: dacă merg sau nu la spital. Îmi amintesc că mi-a povestit o colegă că acum două zile a auzit un medic urlând către tot personalul: „Prioritate la măști au medicii, nu dați la asistente, că ele n-au așa mare risc”. Vorbele astea m-au panicat. M-am simțit ultimul om, ca și cum ei au dreptul la sănătate, dar eu trebuie să stau la rând. Dacă mai rămâne și la asistente ceva.

Știu criza de echipamente și o înțeleg parțial. În perioada asta, măști de unică folosință am avut, cam trei pe zi, și mănuși, și dezinfectant. Acum o săptămână ni s-a spus totuși că dezinfectantele ar trebui să le folosim mai cu grijă, că încă nu e așa grav cu coronavirus. Unor asistente li s-a făcut observație că au folosit prea mult spirt:

Halatele, pantalonii și papucii până acum o săptămână le spălam acasă. De-o săptămână le spală la spital. Acum un an s-a pus problema asta, că noi ducem acasă toate halatele și tot echipamentul, iar răspunsul managerului a fost „păi, eu îmi spăl cămășile la spital?”. Ca și cum el ar intra în contact cu pacienții.

Acum mi-am cumpărat personal două măști cu filtru, pe care voiam să i le trimit fiului meu. El îmi zice că eu o să am mai mare nevoie de ele.

Aflu că la ședința de dimineață, cadrele medicale de la alte secții au mers să-și facă testul. La noi nici măcar nu se știa că există asta. Mă simt ca și cum fiecare acționează pe cont propriu, să se descurce el singur. Nu văd nicio organizare. Șefa ne spune că ea oricum nu știe nimic.

„Mi-am dus copilul și soțul la casa de la țară să fiu sigură că nu-i infectez. Când mi-am luat la revedere, mă simțeam ca și cum ei se salvează și eu merg să mor”, mi-a povestit o colegă. O alta îmi spune cum fiul ei de 12 ani a vrut în noaptea anterioară să doarmă cu ea de frică. Mi se face pielea de găină și mă gândesc că acasă am soț și fiică. Mă sperii mai tare când îmi amintesc că am fost acum câteva zile la mama.

La spital, zilele astea, s-a mai glumit când câte o asistentă apărea cu valiza, că nu știa dacă se mai întoarce acasă. De dimineață, am plecat și eu cu două perechi de chiloți la mine. Am schimburi și biscuiți în dulapul de la spital. Dincolo de glume, însă, sunt familiile. Cei care te așteaptă acasă și pe care ți-e teamă acum să-i mai îmbrățișezi sau familia pe care ai decis să ți-o trimiți departe, ca să-i protejezi de tine însăți. Îi vrei aproape, dar știi că-i mai bine pentru ei să nu fie în aceeași locuință cu tine.

La 16.07 primesc un mesaj de confirmare: mâine trebuie să mă duc la spital. Deci, spitalul nu e închis. Nu-mi explică nimeni mai multe. Știu doar că de dimineață plec cu un băgăjel după mine și m-aștept mai degrabă să rămân în izolare acolo.

Sun o colegă de la altă secție s-o întreb ce știe. Îmi zisese zilele trecute că ea a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 și că avea simptome de mai de mult, dar n-au băgat-o în seamă. De-abia sâmbătă a făcut testul. E pozitiv. Îmi zice plângând că înainte avea niște simptome ușoare, frisoane în principiu, dar în ultimele zile s-au agravat. De-abia poate să respire și-are dureri în piept și spate.

Eu n-am fost testată până acum de COVID-19, dar nici NU CRED că am intrat în contact direct cu un bolnav. Încerc să aflu toții colegii confirmați pozitiv. Doctorul Macovei, director medical al spitalului, cel care a convocat ședința cu toate cadrele, pozitive, cu simptome sau sănătoase, laolaltă, a fost confirmat cu COVID-19. Nu mă miră diagnosticul cât timp o colegă asistentă, suspectă cu coronavirus, a fost chemată la muncă, deși toată conducerea știa că are simptome.

Aud din sufragerie mașina de poliție din stradă care anunță, la megafon, mesajul cu „stați în casă” și mă întreb ce se va întâmpla mâine, la spital? N-apuc să răspund la întrebare că primesc un răspuns pe grup: am fost repartizată la o nouă secție. Nu e nici cea obișnuită, nu e nici reanimare. E una dintre secțiile care are de suferit, întrucât mai mulți medici și asistente de aici s-au îmbolnăvit de coronavirus și-au fost trimiși, în cele din urmă, acasă, în autoizolare. Cine se simțea mai rău a fost internat.

Încerc să dau de-o colegă care e pe secția la care mă duc mâine. Îmi spune că pacienții au făcut scandal că nu vor să fie externați. Le e teamă că doctorii le-au dat coronavirus și nu vor să să ducă acasă, la familii. Așa că au rămas internați și li s-au făcut testele. Problema e că vor afla rezultatul de-abia peste 24 de ore.

„Încearcă să te echipezi cât mai bine, aici o să primești doar un halat din ăla normal”, îmi zice colega.

Practic mă arunc într-un focar de infecție fără scut. Îmi iau masca cu filtru pe care o am de acasă și mănuși. Nu știu ce altceva aș mai putea face. Primesc mesaj că mâine de la ora 9.00 se vor face alte teste pentru cadrele medicale. O să fac tot posibilul să fiu și eu testată. E o nebuloasă ce se va întâmpla mai departe.

În dimineața asta mă așez la coada pentru testare. Nimeni nu stă la un metru distanță, de teamă că-și pierde locul. Fac în cele din urmă testul și mă întorc la muncă. Pe secția mea au rămas opt pacienți internați, dar locul a fost dezinfectat. Ceilalți au fost trimiși fie acasă, fie la alte spitale. O parte din colegele cu care trebuia să lucrez la reanimare au fost confirmate pozitiv, în urma testelor.

Nu știm în continuare ce urmează să se întâmple. Autoritățile de la București au venit aici și se află în ședință. La ora 13.00 vom afla cu toții măsurile luate. Până atunci, rămânem în focar: 92 de cazuri confirmate în spital.