De ce tipele pasive în timpul sexului sunt atât de aspru judecate de lesbiene?

Într-un context queer, femeile care doar primesc în timpul sexului sunt percepute ca fiind leneșe, egoiste sau dubioase. Dar situația e mai complexă de atât.
18.8.20
lesbiene. lesbofobie, printese pasive
Foto via Getty  

Când eram în liceu, o prietenă de-ale surorii mele le-a spus tuturor că sunt bisexuală. Pentru prietenii mei dintr-un orășel din Țara Galilor de sud a fost o revelație șocantă, chiar și în 2008.

Pe atunci aveam 13 ani și încă nu făcusem sex, dar eram conștientă de înclinațiile mele sexuale și nu mă temeam de ele – ceea ce a fost bine, pentru că a trebuit să mi le asum deodată în fața tuturor. Sentimentele mele au fost întărite de un cântecel care a început să se audă prin vestiare și care suna cam așa: „Gina e bisexuală, îi plac țâțele și păsăricile și testiculele.” (Pe melodia „Bare Necessities, în caz că erați curioși.)

Evident, identitatea mea sexuală s-a dezvoltat pe măsură ce am înaintat în vârstă, am început să fac sex și să explorez psihologia de tumblr. Am aflat mai multe despre mine pe măsură ce am descoperit etichete precum lipstick lesbian și femme și cea care mi-a afectat cel mai tare psihicul, pillow princess (prințesa pasivă).

„O prințesă pasivă e o persoană care vrea să fie exclusiv partenerul receptor într-o activitate sexuală”, a zis Ruth L. Schwartz, psiholoagă, terapeută de cuplu pentru lesbiene și cofondatoare a site-ului Conscious Girlfriend.

E o etichetă controversată, încărcată cu stereotipuri. Multe femei queer consideră prințesele pasive niște persoane egoiste și nocive. Într-un articol din Cosmopolitan de anul trecut, o lesbiană spunea într-un interviu că „o astfel de parteneră e egoistă și în niciun caz nu aș dori-o în viața mea”. Zara Barrie, care scrie la Elite Daily, susține chiar că o prințesă pasivă nici măcar nu e lesbiană.

E un caz evident de control al domeniului queer – în care cineva hotărăște cine e suficient de gay ca să facă parte din comunitatea de LGBTQ – iar prietenele mele bisexuale se confruntă des cu situația asta.

Faye, o prințesă leneșă în vârstă de douăzeci de ani, e discriminată adesea atât în comunitate, cât și în afara ei. „Prințesele pasive sunt stigmatizate puternic, considerate egoiste și neglijente față de plăcerea partenerei, dar nu e cazul”, a zis Faye. „E vorba că înțelegi ce fel de relație îți dorești și comunici asta cu partenera și viceversa.”

„Auzisem termenul acesta folosit pentru femeile hetero care vor o experiență cu o femeie, dar nu vor să înțeleagă ce își dorește cealaltă, fie din nesiguranță, fie din lene, dar eu aș numi-o pur și simplu o experiență proastă.”

Deși niciuna dintre prințesele pasive cu care am vorbit nu simțeau că o anumită experiență le-a făcut să aibă această preferință sexuală, psihologul Schwartz mi-a amintit că dorința sexuală se formează din experiențele avute, nu apare din nimic. „Preferințele noastre sexuale sunt conturate de un amestec de experiențe și reacții la experiențe. Așadar, probabil că toate preferințele noastre au motive profunde. Dar acesta nu e un motiv să patologizăm prințesele pasive sau lesbienele masculine sau femeile care preferă o reciprocitate mai activă. Sunt atâtea feluri de a experimenta plăcerea sexuală și toate sunt frumoase”, a zis ea.

Schwartz m-a rugat să analizez de ce am sentimente negative vizavi de identitatea mea de prințesă pasivă doar în contexte queer – corelație la care nu mă gândisem până atunci. „Întrebarea dacă e ceva greșit la o femeie care vrea să fie doar receptoare și nu activă apare doar în comunitatea lesbiană sau queer”, a zis ea. „Multe femei hetero sunt prințese pasive și mulți bărbați hetero preferă să aibă astfel de partenere. Ca femei LGBTQ, ar trebui să îmbrățișăm toată diversitatea expresiei sexuale umane.”

Deși sunt de acord că vinovăția pe care o simt pentru identitatea mea s-ar putea să provină din lesbofobie, cred că Kasandra Brabaw a analizat mai profund subiectul și a concluzionat că sentimentul de vinovăție pentru această identitate provine din vinovăția de a fi femeie indusă de patriarhat.

„Uneori mă simt vinovată pentru că mă concentrez la propria plăcere. Simt că iau ceva din plăcerea partenerei. Simt că ideea de a fi submisivă mă plasează în rolul feminin pe plan sexual, ceea ce mă face slabă. E același motiv pentru care se fac glume despre homosexualii pasivi. E mai ușor să faci mișto de un pasiv decât de un activ, pentru că pasivul preia rolul femeii, iar societatea asociază feminitatea cu slăbiciunea”, scrie Brabaw.

Fie că rușinea mea are legătură cu identitatea mea de femeie sau de bisexuală, e clar că îi trebuie ceva curaj unei femei ca să recunoască deschis ce își dorește. Sau, mai mult de atât, cum simte nevoia să ia, dar nu și să dea înapoi.

Nu e nimic mai înfricoșător pentru o societate misogină decât o femeie care ia ce își dorește. Din moment ce societatea urăște atât chestia asta, cât și sexualitatea feminină debordantă și lipsită de rușine, eu zic că ar trebui să fim chiar mândre că suntem prințese pasive.